Cosmina Sima
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că sumele de bani reprezentând indemnizaţia de delegare a consilierului juridic şi contravaloarea salariului încasat de acesta în zilele în care s-a deplasat la instanţă pentru termenele de judecată ale dosarului nu constituie cheltuieli efectuate exclusiv în considerarea procesului judiciar, ci drepturi salariale pe care angajatorul le achită propriului salariat în exercitarea sarcinilor sale de serviciu, astfel că acestea exced noţiunii de cheltuieli de judecată astfel cum aceasta este reglementată de legislaţia procesual civilă. În conformitate cu art. 3 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat, având, printre alte atribuțiii, și pe aceea de a asigura reprezentarea juridică persoanei cu care are raporturi de muncă. În consecință, consilierul juridic este un salariat care îşi desfăşoară activitatea conform contractului de muncă şi fişei postului și este ținut de obligaţia asumată de a-şi îndeplini atribuţiile ce îi revi. În aceste atribuţii este inclusă şi obligaţia de reprezentare juridică a societăţii în procesele cu terţii, iar obligaţia angajatorului de plată a drepturilor salariale nu îşi are izvorul în aceste litigii, ci derivă din raportul juridic de muncă. (Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2016 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cerere în pretenții)
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Este o optică eronată, dar, din păcate, în acord cu Codul de Procedură Civilă, care nu menționează cheltuielile salariale ale consilierului juridic între cheltuielile de judecată. Ideea exprimată de Înalta Curte conform căreia : „obligaţia de plată a drepturilor salariale în calitate de angajator nu îşi are izvorul în litigiul pendinte, ci derivă din raportul juridic de muncă” denotă rezultatul unei analize superficiale a problemei (cu tot respectul pentru hotărârile definitive pronunțate de justiție și a căror legalitate nu poate fi pusă la îndoială). Motivul angajării unui consilier juridic a căror atribuții include „reprezentarea în instanță a societății” este strâns legat de faptul că societatea în cauză are litigii. Așadar, existența litigiilor este motivul principal sau, după caz unul din motivele principale ale angajării și, în consecință, ale plății drepturilor salariale datorate consilierului juridic. Optica îmbrățișată de Înalta Curte ar conduce la ideea că și un avocat angajat prin contract de colaborare cu abonament lunar nu ar putea să mai obțină cheltuieli de judecată pentru clientul său, deoarece obligaţia de plată a onorariului lunar (a abonamentului) în calitate de client nu îşi are izvorul în litigiul pendinte, ci derivă din contractul de colaborare. Cu alte cuvinte, am admite că sunt consilieri juridici sau avocați care, deși reprezintă societatea în instanță și au în atribuții acest lucru, nu pot cere cheltuieli de judecată deoarece ei ar fi plățiți oricum de către clienții sau angajatorii lor indiferent de existența sau nu a litigiilor respective.
Pentru cei interesați de subiect și pentru o abordare mai detaliată a acestuia, vă propun spre studiu articolul „Acordarea cheltuielilor de judecată aferente costului reprezentării prin consilier juridic. Scurte considerații. Propunere de lege ferenda privind modificarea art. 451 NCPC” disponibil pe site-ul Juridice.ro la adresa:
https://www.juridice.ro/418898/acordarea-cheltuielilor-de-judecata-aferente-costului-reprezentarii-prin-consilier-juridic-scurte-consideratii-propunere-de-lege-ferenda-privind-modificarea-art-451-ncpc.html
Si daca consilierul are 100 de litigii intr-un an calendaristic, cum impartim si – mai ales – cum faceti dovada impartirii acelor drepturi salariale per dosar?
Si cum dovediti faptul ca angajatorul nu a mai solicitat consilierului si alte servicii jurdice – consultanta sau reprezentare in alte operatiuni – ca apoi sa obtina prin sentintele pronuntate cheltuielile efectuate pentru aceste terte servicii si pentru care debitorii nu pot fi obligati la plata?
Aici este toata problema…
Intr-adevar, superficiala analiza ICCJ.
O societate poate angaja un consilier juridic si pentru alte lucruri decat litigii (sa zicem avizare contracte ori redactare documente juridice).
Astfel, daca apare un litigu, iar societatea decide sa fie reprezentata de consilierul juridic, inseamna ca acesta nu va mai face activitatea pentru care a fost angajat, ci va desfasura activitati aferente litigiului.
Teoretic, o asemenea solicitare trebuia analizata mai pe indelete.
La fel de corect este ca si motivatia solicitarii unor astfel de cheltuieli ar trebui sa fie fara cusur.
Pentru raspunsul la aceasta intrebare va rog sa va faceti timp 10 minute sa aruncați o privire pe articolul propus unde am tratat in detaliu toate aceste aspecte. Daca nu va veți simți lamurit, va raspund cu mare placere intrebarii dumnevoastră. Ca sa gasim raspunsul trebuie sa punem exact aceste doua intrebari si in situatia avocatului care are contract de colaborare cu partea.
Nu vad din ce perspectiva este gresita solutia ICCJ. Obligatia de plata a cheltuielilor de judecata se fundamenteaza pe principiile raspunderii civile delictuale (prejudiciu cert, sa nu fi fost reparat inca, sa fie direct, sa fie personal si sa rezulte din incalcarea sau atingerea unui interes legitim). Nu exista o legatura caracterizata intre activitatea prestata de consilierul juridic pentru desfasurarea litigiului si salariul pe care acesta il incaseaza, conform fisei postului(si pentru alte activitati juridice). Nu s-ar fi pus problema onorariului avocatial in absenta litigiului, in timp ce in cazul consilierului juridic, acesta incaseaza salariului cu sau fara acel litigiu. Prin urmare, din perspectiva partii care pierde procesul, prejudiciul, constand in salariul consilierului juridic pe care, partea care a castigat procesul oricum l-ar fi platit chiar si fara acest litigiu, nu este sigur si neindoielnic generat de litigiu respectiv.
Se citeaza aici (https://www.lawsocietywa.asn.au/wp-content/uploads/1970/01/brief-jun-2014-recovery-costs-in-house-legal-services.pdf) jurisprudenta veche din care rezulta o idee, cam aceeasi la care s-a oprit si ICCJ: „Practitioners who choose to carry on their profession as an employee of the Crown, of a statutory authority or of a corporation are entitled to have their work assessed on the same basis as that of independent solicitors exercising comparable skills in the performance of comparable work. It is not the manner in which the practitioner carries on his or her profession which counts, it is the nature of the work, the time spent and the skill, care and responsibility involved.”
In cazul avocatului cu contract de colaborare exista onorariu si fara litigiu. Vedeți vreo diferență?
Cred ca pot fi identificate similitudini intre cele doua situatii, insa nu suficiente cat sa inlature diferentele formale intre cele doua tipuri de activitati profesionale (ale juristconsultului si ale avocatului). Ca sa raspund scolareste: Contractul de asistenta juridica pentru activitatea de reprezentare trebuie sa prevada expres obiectul si limitele mandatului primit (art 221 din Statutul profesiei de avocat). Contractul de asistenta cu caracter general (fara a specifica vreuna din activitatile de la art 3 din legea 51/1995), da dreptul doar la acte de administrare si conservare a patrimoniului- 126 Statut).
Prin urmare, chiar daca este in discutie un onorariu forfetar, contractul tot va trebui sa precizeze si activitatea de reprezentare, ca tip de serviciu oferit. In plus, indiferent de mentiunile din contract, in raporturile dintre client si avocat mai intervine si factura document justificativ contabil si, fiind justificativa va referentia contractul si suma aferenta litigiului respectiv. Exista asadar elemente de determinare si de conexiune intre litigiu si onorariu. In plus, ca discutie practica (practica mea nu poate constitui insa un argument), facturile emise pentru contract – abonament sunt insotite si de un raport de activitate(time sheet), necesar pentru client inclusiv din perspectiva fiscala. Chiar daca si consilierii juridici pot implementa acest mod de lucru, raportul lor de activitate nu va sta la baza achitarii salariului lunar.La „bunul simt” si eu cred ca ar trebui cumva echilibrata situatia cheltuielilor de judecata, insa nu stiu daca actuala reglementare a profesiei de consilier juridic poate oferi sprijin pentru abordarea pe care o propuneti.
Vă mulțumesc pentru observații și vreau să fac următoarele precizări:
Atât contractul de muncă (împreună cu anexa acestuia – fișa postului) cât și contractul de colaborare (cu onorariul forfetar) conțin, sau, pot să conțină, obligații mixte (atât de consultanță cât și de reprezentare). Dacă avocatul depune o factură lunară emisă în temeiul contractului de asistență și susține (să spunem, abuziv) că tot onorariul respectiv a fost aferent muncii din litigiul respectiv, instanța poate foarte ușor să îi reducă onorariul, limitându-l la numărul de ore pe care le consideră necesare activității aferente litigiului. Așadar, dacă abonamentul lunar este de pildă 10.000 lei și include 20 de ore, instanța poate aprecia că erau necesare 5 ore și reduce onorariul la 2500 lei. La fel este și în cazul consilierului care ar avea, ipotetic vorbind, un salariu de 10.000 lei. La o muncă de 8 ore pe zi înseamna aproximativ 60 lei/oră. Din cei 10.000 consilierul juridic poate cere atât cât consideră el că a muncit, iar instanța poate să reducă respectivele sume în funcție de numărul de ore pe care le apreciază necesare litigiului. Faptul că avocatul poate identifica separat cheltuielile printr-o factură distinctă pe care să menționeze numărul de dosar este un amănunt nesemnificativ. Și consilierul poate să facă o notă de cheltuieli în care să explice câte ore a lucrat și care e costul angajatorului pentru orele respective.
Am prezentat mai multe argumente în materialul de mai jos, pe care, dacă doriți, puteți să îl lecturați. Aștept cu interes critici pe marginea lui. 🙂
Îmi cer scuze. Materialul la care făceam referire in comentariul anterior este: „Acordarea cheltuielilor de judecată aferente costului reprezentării prin consilier juridic. Scurte considerații. Propunere de lege ferenda privind modificarea art. 451 NCPC”
https://www.juridice.ro/418898/acordarea-cheltuielilor-de-judecata-aferente-costului-reprezentarii-prin-consilier-juridic-scurte-consideratii-propunere-de-lege-ferenda-privind-modificarea-art-451-ncpc.html
As vrea sa spun in primul rand ca ma bucur ca articolul dumneavoastra este imun la racila de a considera cele doua profesii identice.
In al doilea rand va rog sa considerati interventia mea drept propunere pentru o abordare putin mai nuantata. Spun ca ar trebui incluse si discutii cu privire la detalierea drepturilor salariale achitate respectivului consilier juridic cat si a instrumentului probator. Ce anume achita angajatorul cu titlu de salariu este deopotriva important: luam in calcul suma din contractul individual de munca bruta, neta, exclusiv sau inclusiv prime de concediu, suplimente? Este necesar sa se faca dovada si in cazul salariului a achitarii? Daca da, atunci care ”renumeratie” trebuie considerata: cea din luna anterioara litigiului, cea de la data finalizarii lui? Nu de alta, dar nu cred ca este o solutie sa obligam judecatorul sa faca aritmetica si cu privire la ceea ce solicita partea cu titlu de cheltuieli de judecata. Zic sa fie ca la avocati simplu: uite contractul, uite factura, uite ordinul de plata/chitanta.
In fine, va felicit pentru faptul ca articolul dumneavoastra a fost mentionat in nota de subsol a editiei 2016 a Noului Cod de procedura civila, comentat si adnotat, editie coordonata de regretatul profesor Viorel Mihai Ciobanu.
Multumesc pentru aprecieri. Nu stiam de mentionarea articolului in lucrarea respectiva. Evident că, așa cum ați arătat, pentru a reglementa problema sunt necesare unele nuanțări, dar nu foarte greu de efectuat în condițiile în care s-ar și dori adoptarea propunerii legislative respective. Pentru a porni pe drumul acesta, trebuie să admitem în primul rând că o astfel de reglementare ar conduce la o situație echitabilă. Ceea ce m-a deranjat la soluția Înaltei Curți este nu neaparat faptul că nu a acordat cheltuielile, ci modul in care a motivat. Sunt de acord că avem un impediment in NCPC dar atunci trebuia să fie invocat impedimentul respectiv, nu să se sustina in mod superficial teoria conform căreia o societate comerciala angajează consilieri juridici și îi plătește doar așa….de placere, nu pentru că societatea respectiva ar avea litigii în care să o reprezinte. Oricum, inteleg că pe dvs v-am convins parțial. 🙂 Referitor la observatiile dvs, cred că angajatorul poate stabili un cost orar pe care il are cu angajatul impărțind costul lunar sau chiar anual la numărul de ore. Odată stabilit costul pe oră, se va face o estimare a numărului de ore alocate litigiului (exact ca in cazul avocatului). Dacă instanța apreciază că numărul de ore estimat este prea mare, va putea să reducă numărul respectiv și, în mod evident, și suma alocată. În privința eventualelor prime, ele se pot include in costul lunar/anual/orar. Dacă instanța ar aprecia că tariful orar al consilierului este prea mare, ar putea să reducă și respectivul tarif, exact cum, în cazul avocaților există situații in care nu se contestă numărul de ore ci tariful perceput pe oră ca fiind prea mare. In concluzie, consilierul se poate prezenta cu o notă de cheltuieli in care să indice costul lunar, tariful orar, numărul de ore alocate și suma aferentă orelor respective. In probatiune se poate depune contractul de muncă unde apare salariul brut, o nota din contabilitate in care sunt indicate taxele achitate pentru salariat, orinul de plată aferent drepturilor salariale etc.