Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

România la CEDO: cauza pendinte Dima și Reghiș. Drepturile asistentului maternal și posibila discriminare produsă prin deciziile instanțelor (printre altele)
12.12.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Cristina GRIGORAȘ

Secţiuni: C. administrativ, CEDO, Dreptul muncii
JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Cristina Grigoraș

Cristina Grigoraș

Secția a patra, CEDO
Cererea nr. 49392/09
Maria DIMA și Nicoleta Luci REGHIȘ împotriva României
introdusă la 7 septembrie 2009 și comunicată părților la 17 noiembrie 2016

1. Situația de fapt (precum a fost prezentată de către reclamante, rezumată de Curte și tradusă de noi)

Reclamantele, dna Maria Dima (prima reclamantă) și dna Nicoleta Luci Reghis (a doua reclamantă) sunt cetățene române care s-au născut în 1954 și, respectiv, în 1999. Amândouă locuiesc în Călărași.

Prima reclamantă a lucrat ca asistent maternal la Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Călăraşi – în continuare “DGASPCC” din anul 2000. Organizația este parte integrantă din Consiliul Județean Călărași.

În 1999, imediat după naștere, a doua reclamantă a fost dată în plasament unei instituții de stat din cauza condițiilor precare de viață ale mamei sale biologice. Începând din octombrie 1999, mama sa a încetat să o mai viziteze, deoarece se afla în imposibilitatea de a plăti cheltuielile de călătorie necesare. În consecință, printr-o hotărâre judecătorească din 5 septembrie 2001, cea de-a doua reclamantă a fost declarată abandonată.

Pe 13 iunie 2001, DGASPCC a plasat-o pe cea de-a doua reclamantă în grija primei reclamante.

În 2006, mama biologică a celei de-a doua reclamante a restabilit contactul cu ea și a cerut ca aceasta să fie reintegrată în familia sa biologică. Ulterior, mama a cerut DGASPCC relocarea celei de-a doua reclamante la un părinte adoptiv sau la o casa de copii din Arad, pentru a facilita contactul dintre acestea.
În iunie 2006, Tribunalul Călărași a respins cererea DGASPCC prin care s-a cerut relocarea celei de-a doua reclamante (copilul).
În 2007, DGASPCC a început o nouă procedură, pentru reintegrarea acesteia în familia sa biologică extinsă, și anume cea a fratelui ei.

La 27 iunie 2007, Tribunalul Călărași a admis cererea DGASPCC privind aprobarea reintegrării celei de-a doua reclamante în familia biologică extinsă și a autorizat familiei exercitarea drepturilor părintești în privința copilului. De asemenea, instanța a dispus încetarea plasamentului celei de-a doua reclamante la prima reclamantă.

Pe 21 decembrie 2007, DGASPCC a decis plasamentul în regim de urgență a celei de-a doua reclamante la prima reclamantă, pentru că executarea hotărârii din 27 iunie 2007 nu a fost posibilă, întrucât cea de-a doua reclamantă s-a opus în mod vehement acestui lucru.
La 22 ianuarie 2008, DGASPCC a solicitat Tribunalului Călărași să mențină plasamentul celei de-a doua reclamante (copilul) la prima reclamantă și să permită Președintelui Consiliului Județean Călărași să exercite drepturile părintești în ceea ce o privește pe a doua reclamantă (copilul).

Pe 28 februarie 2008, Tribunalul Călărași a admis cererea DGASPCC din 22 ianuarie 2008, motivând că punerea în plasament a celei de-a doua reclamante i-ar oferi acesteia condiții mai bune de viață și de școlarizare, lucru care ar fi în interesul ei. Instanța a hotărât ca cea de-a doua reclamantă (copilul) să locuiască la prima reclamantă, iar Președintele Consiliului Județean Călărași să exercite drepturile părintești. Curtea a constatat că încercările de reintegrare a reclamantei în familia ei extinsă au eșuat din cauza împotrivirii acesteia și din cauza lipsei adecvate de pregătire. A doua reclamantă (copilul) a refuzat să-și însoțească rudele la Arad și a fugit de la biroul DGASPCC, fiind adusă înapoi de către poliție. În continuare, instanța a reținut că, potrivit declarațiilor celei de-a doua reclamante, ea a vrut păstreze legătura cu familia ei biologică, dar a refuzat să trăiască cu aceștia. În consecință, DGASPCC a decis să amâne procedura de reintegrare și să inițieze sesiuni de consiliere în scopul de a o pregăti pe cea de-a doua reclamantă pentru reintegrare și pentru a evita o traumă psihologică ce i-ar putea amenința acesteia dezvoltarea normală.

1.1. Procedurile inițiate de prima reclamantă împotriva DGASPCC pentru plata salariului și a altor beneficii

La o dată nespecificată în 2008, prima reclamantă a inițiat o acțiune împotriva DGASPCC, cerând instanței să emită o ordonanță de plată privind salariul și indemnizația de concediu odihnă (pentru perioada 2005-2007), sporul pentru muncă nenormată precum și plata orelor suplimentare. Ea a solicitat, de asemenea, rambursarea cheltuielilor privind consultațiile medicale și analizele de sânge. Mai mult decât atât, ea a susținut că cea de-a doua reclamantă (copilul) nu a beneficiat de alocațiile pentru locuință, plasament și alimente la care ar fi avut dreptul în conformitate cu prevederile legale relevante. Totodată, ea a pretins daune morale, precum și cheltuielile de judecată.

Pe 2 septembrie 2009, prima reclamantă și-a retras cererea privind sporul pentru muncă nenormată, întrucât suplimentul a fost plătit de angajator în mod voluntar.

La o dată nespecificată, Consiliul Județean Călărași, devenind terț intervenient în proces, a solicitat instanței naționale să respingă acțiunea inițiată de reclamantă împotriva DGASPCC. Acesta a susținut, inter alia, că prima reclamantă nu a avut nici un drept să pretindă presupusele prestații de care nu beneficiase cea de-a doua reclamantă, deoarece acestea aparțin copiilor, și numai Președintele Consiliului Județean Călărași ar fi avut dreptul să introducă o astfel de cerere.

Pe 7 octombrie 2008, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea primei reclamante, și a ordonat DGASPCC să plătească indemnizația pentru concediu de odihnă, pentru perioada 2005-2007 și salariul pentru perioada octombrie-decembrie 2007, ajustate în funcție de rata inflației. Instanța a dispus ca DGASPCC să plătească celei de-a doua reclamante (copilul) indemnizațiile prevăzute la articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii în plasament, la care ea a avut dreptul pentru ultimul trimestru din 2007 și începând cu 8 iunie cu 2005, ajustate în funcție de rata inflației. De asemenea, instanța a obligat DGASPCC la plata cheltuielilor de judecată. Instanța a considerat că relația contractuală dintre prima reclamantă și DGASPCC este de natură specială, deoarece părinții adoptivi lucrează la domiciliu și sunt responsabili pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor care sunt încredințați în grija lor. Cu toate acestea, chiar dacă relația contractuală este de natură specială, prevederile Codului Muncii sunt aplicabile. În consecință, prima reclamantă are dreptul la concediu cu plată. În conformitate cu articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003, copilul are dreptul la o alocație de hrană, care trebuie plătită părintelui adoptiv. Argumentul că numai Președintele Consiliului Județean ar putea solicita aceată alocație este nefondat. Instanța a considerat că prima reclamantă are dreptul să-i fie rambursate cheltuielile de judecată avansate. Cu toate acestea, instanța a considerat că ea nu are dreptul la plata orelor suplimentare, deoarece ar fi imposibil să se calculeze numărul orelor suplimentare lucrate, având în vedere natura specială a muncii sale. Pretențiile ei privind alocația pentru locuință au fost, de asemenea, respinse, pe motiv că reclamantele nu trăiau într-o locuință închiriată. În cele din urmă, instanța a respins și cererea pentru daune morale, motivând că refuzul angajatorului de a achita plățile acordate de instanța de judecată a fost urmarea unei interpretări eronate a legii, și nu a relei-credințe a acestuia.

Împotriva hotărârii din 7 octombrie 2008, prima reclamantă a formulat recurs. Ea a susținut că, o săptămână mai devreme, judecătorul de fond a admis pretențiile unui sindicat pentru plata orelor suplimentare față de același angajator. Totodată, a susținut că instanța de judecată a respins în mod nelegal cererea sa privind alocația pentru locuință și, în plus, nu a analizat capătul de cerere referitor la rambursarea cheltuielilor privind consultațiile medicale și analizele de sânge. De asemenea, aceasta a considerat că instanța a respins cererea privind daunele morale din cauza evaluării greșite a probelor.

Printr-o hotărâre definitivă din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel București a respins recursul. Curtea a considerat că, potrivit dovezilor disponibile, indemnizațiile prevăzute la articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003 – în special cele referitoare la produsele alimentare, echipamente, lenjerie de pat și de nevoi personale – au fost plătite. De asemenea, în conformitate cu legislația națională relevantă, plata concediului ar putea fi acordată numai după ce relația contractuală s-a încheiat. Totodată, instanța a respins cererea privind plata orelor suplimentare și a reiterat argumentele primei instanțe în ceea ce privește cererile pentru alocația de locuință. De asemenea, instanța a respins cererea privind prejudiciul moral, motivând că prima reclamantă nu a dovedit existența sau întinderea prejudiciului pretins suferit. Acesta trebuie să fi fost suficient de grav și să fie rezultatul culpei angajatorului, iar angajatorul să fi sancționat angajatul în cauză pe nedrept în timpul îndeplinirii îndatoririlor sale.

În iulie 2009, DGASPCC a notificat-o pe prima reclamantă că, în urma intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 71/2009 privind plata salariului acordată angajaților din sectorul public prin decizii judecătorești definitive, plata sumelor datorate ca urmare a hotărârii din 7 octombrie 2008 se va face în trei tranșe anuale, între 2010 și 2012.
Pe 17 martie 2010, DGASPCC a notificat-o pe aceeași reclamantă că 34% din sumele acordate prin hotărârea din 7 octombrie 2008 au fost plătite.

1.2. Alte informații relevante

La 17 septembrie 2013, prima reclamantă a informat Curtea că a înaintat cererea pe rolul Curții atât în numele ei cât și al numele celei de-a doua reclamante (copilul). La aceeași dată, ea a informat Curtea că o parte din hotărârea din 7 octombrie 2008 a rămas neexecutată.

2. Dreptul şi practica interne relevante

Prevederile relevante ale Ordonanței Guvernului nr. 71/2009 privind plata plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în special regulamentul privind plata acestor sume în rate anuale, pot fi găsite în Dumitru și alții c. România (dec.), nr . 57265/08, §§ 24-27, 4 septembrie 2009.

Articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii în plasament prevăd, printre altele, că acești copii în plasament au dreptul la lenjerie de pat, echipamente, transport, jucării, articole de toaletă, rechizite, echipamente sportive și materiale educaționale. Copiii care sunt la școală au, de asemenea, dreptul la o alocație pentru nevoi personale. Limitele unei astfel de asistențe financiare, precum și condițiile aferente sunt prevăzute în anexa la Legea nr. 326/2003.

3. Capete de cerere

Prima reclamantă se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție, în numele ei și al celei de-a doua reclamante, cu privire la neexecutarea hotărârii din 7 octombrie 2008 și eșalonarea ulterioară a plăților datorate în rate anuale.
Prima reclamantă se plânge în mod expres în temeiul articolelor 1, 2, 3, 4, 5, 6, 9, 10, 13, 14, 17 și 18 din Convenție, și pe fond, în baza articolul 8 din Convenție, că, după 2004, autoritățile interne i-au suspendat plata salariului și au privat-o pe ea și pe cea de-a doua reclamantă de mijloacele financiare esențiale pentru existența lor, ceea ce a făcut ca starea de sănătate a primei reclamante și condițiile de viață ale acestora să fie afectate. De asemenea, autoritățile naționale nu au furnizat celei de-a doua reclamante sprijinul financiar la care ea era îndreptățită în mod legal, pentru nevoile sale personale și dezvoltarea fizică și emoțională. Mai mult decât atât, autoritățile nu au pus în executare hotărârea din 7 octombrie 2008, eșalonând plățile datorate în tranșe anuale, și lipsindu-le astfel pe reclamante de resursele minime de bază și esențiale pentru existența lor, pentru o perioadă substanțială de timp, supunându-le astfel la umilire și greutăți.

Prima reclamantă se plânge în temeiul articolului 14, corelat cu articolele 6 și 8 din Convenție și articolul 1 din Protocolul 12 la Convenție, că deciziile instanțelor naționale de respingere a unora dintre solicitările ei au fost discriminatorii, întrucât alți angajați s-au bucurat de beneficiile pretinse de ea, precum și de condiții de muncă mai bune. Mai mult decât atât, aceasta afirmă că a doua reclamantă a fost tratată în mod diferit față de alți copii din instituții și alți copii, în general, care au avut acces la asigurarea suportului necesar pentru dezvoltarea lor, precum și la indemnizațiile și beneficiile pretinse de ea.

4. Întrebări adresate părților

1. Având în vedere familia celei de-a doua reclamante (copilul) și circumstanțele juridice, poate prima reclamantă să acționeze ca reprezentant legal și să înainteze o cerere Curții în numele acesteia din urmă?
2. A existat o încălcare a drepturilor reclamantelor, garantate de articolul 6 din Convenție și de articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție, ca urmare a pretinsei omisiuni a autorităților naționale de a pune în executare în întregime hotărârea Tribunalului Călărași din 7 octombrie 2008 (a se vedea Burdov c. Rusiei (nr. 2), nr. 33509/04, §§ 65-70, CEDO 2009)?
3. A existat o ingerință în dreptul reclamantelor la respectarea vieții private și de familie, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție, din cauza presupusei neîndepliniri de către autoritățile naționale, pe o perioadă de timp semnificativă după 2004, a obligației de a acorda de sprijin financiar și resurse materiale minime de bază, la care reclamantele aveau dreptul legal (pentru nevoile lor personale, creșterea fizică și emoțională și de dezvoltare), și prin urmare, supunându-le la umilințe și greutăți?
Dacă este așa, a fost ingerința prevăzută de lege și necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 § 2 din Convenție?
4. Au suferit reclamantele o discriminare în exercitarea drepturilor lor garantate de Convenție, în comparație cu alți angajați sau copii care au avut acces la furnizarea ajutorului solicitat? Dacă este așa, a fost aceasta o discriminare contrară articolului 14 din Convenție, coroborat cu articolele 6 și 8 din Convenție și / sau cu articolul 1 din Protocolul 12 la Convenție?

Cristina GRIGORAȘ (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea din București

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator proiect și selecție)

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti