Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Despre proba interviului la admiterea în magistratură
16.12.2016 | Cristinel GHIGHECI

JURIDICE - In Law We Trust
Cristinel Ghigheci

Cristinel Ghigheci

Potrivit art. 23 din Regulamentul de organizare a examenului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, candidaţii susţin un interviu în faţa comisiei de examinare formată dintr-un psiholog, un judecător, un procuror, un cadru didactic universitar selectat, de regulă, din rândul celor care au gradul didactic de profesor universitar şi un pedagog, desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii. În continuare se arată în articol că numărul comisiilor de interviu se stabileşte în funcţie de numărul candidaţilor declaraţi admişi după prima etapă eliminatorie. Aceasta dă posibilitatea desemnării mai multor comisii, care vor examina candidaţii în paralel, fapt ce poate conduce la inechităţi, având în vedere modalitatea orală de examinare şi suspiciunea de subiectivitate care planează în mod inevitabil asupra notelor acordate la o astfel de modalitate de examinare. Pentru înlăturarea oricărei discuţii cu privire la posibilele inechităţi ce ar putea apărea în această probă ar fi fost poate mai bine ca toţi candidaţii să fie examinaţi de aceeaşi comisie, chiar dacă durata de timp în care s-ar fi desfăşurat proba ar fi considerabil mărită. Deşi ponderea acestei note nu este la fel de mare ca cea a notelor obţinute la celelalte probe, ea poate face totuşi de multe ori diferenţa între un candidat admis şi unul respins.

Se ştie că au fost candidaţi care au obţinut rezultate foarte bune la proba de cunoştinţe juridice şi la proba de logică, dar au căzut la proba interviului, în cadrul căreia se analizează în principal probleme de etică (dar nu numai). Prin această probă, comisia de interviu urmăreşte să verifice capacitatea candidatului de a reflecta asupra fenomenului dreptului, deşi această capacitate nu se dezvoltă în prezent în şcolile noastre de drept. Aşa cum s-a spus, în facultăţile noastre de drept s-a dezvoltat „o manieră de învățare a dreptului centrată aproape exclusiv pe pregătirea viitorului practician, a profesionistului de carieră, preocupat de interpretarea și tehnica de aplicare a normei juridice. Ce se întâmplă însă cu latura, tot atât, dacă nu chiar mai importantă, a formării juristului de reflecție și analiză asupra fenomenului juridic, a celui care urmează să activeze în laboratoarele de elaborare a strategiilor, politicilor și legislației, a întreținerii unui minimum de cercetare științifică fundamentală și știință a dreptului? Asumându-și o atare misiune formativă, de a livra pieței juridice tehnicianul deja apt să exercite o profesie, universitatea, facultatea devenită școală de drept, în mod evident nu-și mai poate îndeplini o atare responsabilitate. Ca o prelungire a obiectivului încredințat în mod absolut la catedră și cercetarea auxiliară el poate face cel mult doctrină și, în orice caz, nu știință juridică autentică”[1].

Deşi principala întrebare la care va trebui să ştie să răspundă orice candidat este „De ce vreau să devin magistrat?”, examinatorii au în vedere la proba interviului şi alte criterii, cum sunt:

– „Aptitudinile”, la care se acordă maxim 50 de puncte, analizându-se următoarele subcriterii: capacitatea de comunicare eficientă, capacitatea de gândire autonomă, capacitatea de rezolvare de probleme şi de cooperare, înţelegerea realităţilor sociale şi utilizarea corectă a limbii române, fiecare subcriteriu primind câte 10 puncte.

– „Motivaţia pentru a accede în profesia de magistrat”, la care se analizează motivaţia intrinsecă şi extrinsecă şi se acordă 10 puncte.

– „Elemente de etică specifice profesiei – pe baza analizei unei speţe”, la care se acordă maxim 40 de puncte, analizându-se următoarele subcriterii: identificarea problemelor de etică specifice profesiei, identificarea opţiunilor şi analiza acestora, alegerea şi motivarea soluţiei şi implicarea în elaborarea răspunsurilor, fiecare subcriteriu primind câte 10 puncte.

Într-o conferinţă organizată pe aceasta temă s-a susţinut că aptitudinile specifice pentru profesia de magistrat înseamnă „să comunicați eficient, să gândiți autonom, să aveți capacitatea de a rezolva probleme și de a coopera cu cei din fața voastră, de a înțelege realitățile sociale, utilizarea corectă a limbii române”, arătându-se că motivația pentru a accede în profesia de magistrat priveşte atât aspectele intrinseci, cât și extrinseci şi că elementele de etică specifice profesiei de judecător sau procuror presupun „capacitatea de a identifica problemele; analiza opțiunilor posibile; alegerea și motivarea soluției; implicarea voastră în elaborarea răspunsului”[2]. În ce priveşte speţa de etică, acelaşi vorbitor arăta că «Nu vă cerem să dați un răspuns bun la o speță. Ne interesează să vedem modul în care gândiți și mai ales să croiți, să faceți un teren pe care comisia să vină apoi să vadă dacă îl stăpâniți. De la anumite afirmații, argumente ale dumneavoastră, comisia începe să dezvolte și chiar să facă scenarii, plecând de la un răspuns pe care dumneavoastră îl puteți da bun, sau ne-bun, adică potrivit cu ceea ce așteaptă comisia, sau nu»[3].

În legătură cu abordarea acestei probe, s-a mai spus că „Nu e simplu. Sunt niște chestiuni la care trebuie să te gândești foarte bine, să dai un răspuns foarte argumentat. Eu cred că este important într-un astfel de interviu să îți expui dilemele morale, să fii onest, să arăți ce se petrece în tine atunci când ești pus într-o astfel de situație.”[4] Într-adevăr, proba trebuie să fie în primul rând una de sinceritate a candidatului cu sine însuşi şi cu ceilalţi, iar acest mod de a fi nu se poate dobândi decât în timp, iar nu prin asimilarea unei materii de examen. La fel, într-o întâlnire cu studenţii, un membru al Consiliului Superior al Magistraturii a atras atenția studenților cu privire la obligativitatea ca aceștia să fie sinceri în cadrul interviului, arătând că prin această probă se urmărește obținerea unor răspunsuri sincere din partea candidaților, nu capacitatea acestora de a simula anumite situații sau stări: „Prin proba interviului se urmărește calitatea umană a persoanei, capacitatea de a înțelege și percepe fenomenele sociale, modul în care acesta se raportează la societate și la oameni în general”[5].

În ciuda tuturor criticilor care i-au fost aduse, mai mult sau mai puţin întemeiate, credem că era nevoie de o astfel de abordate, pentru că o abordare bazată exclusiv pe verificarea cunoştinţelor teoretice a făcut posibilă concluzia destul de amară că „Noua generație s-a trezit dintr-odată plonjând în capitalismul sălbatic. Pare o perpetuă generație de sacrificiu. Mulți pleacă împreună la drum de pe băncile facultăților. Unii aleg puterea și devin judecători, alții caută libertatea și devin avocați. Puțini sunt cei care întrezăresc și responsabilitățile profesiei. Motivațiile lor sunt de cele mai multe ori instinctuale.”[6]

Au fost şi opinii care au susţinut că o astfel de examinare ar trebui extinsă şi la magistraţii din profesie, precum şi la celelalte categorii din cadrul profesiilor juridice, arătându-se că „Este nevoie în egală măsură atât de un profil al candidatului cât şi de un profil al actualului magistrat. Curajul Institutului Naţional al Magistraturii rămâne o faptă minoră dacă se rezumă la această abordare statică, aplicabilă doar candidatului, şi nu identifică şi profilul magistratului din ziua de astăzi, întrucât doar acest din urmă profil permite măsurarea gradului de eficacitate al sistemului de justiţie. De asemenea, acest exemplu dat de Consiliul Superior al Magistraturii trebuie urmat şi de avocaţi, respectiv de restul entităţilor implicate în realizarea actului de justiţie.”[7]

Va fi greu de introdus o astfel de probă pentru magistraţii în funcţie, deoarece ea ar deschide posibilitatea înlăturării subiective a acestora din funcţie, fapt care ar fi de natură să aducă atingere inamovibilităţii judecătorului şi stabilităţii procurorului. În ce priveşte celelalte profesii juridice, în special cea de avocat, ar fi de dorit introducerea unei probe similare la admiterea în profesie, dar ar fi imposibilă pentru avocaţii în funcţie, având în vedere caracterul liberal al profesiei. Singura posibilitate rezonabilă pentru magistraţii şi avocaţii în funcţie rămâne determinarea acestora, prin convingere, să îşi însuşească regulile de conduită deontologică, prin participarea la cursuri de formare profesională, la seminarii din domeniul eticii profesionale ori prin popularizarea în orice mod a acestor reguli.

Ca o concluzie, se poate spune că reflectarea de către practicianul dreptului asupra principalelor probleme etice şi juridice ale profesiei rămâne probabil una dintre cele mai eficiente căi de a se apropia cât mai mult de un model profesional. De aceea pot fi folosite ca un îndemn valabil pentru candidaţii la toate profesiile juridice afirmaţiile lui Eugen Petit, fost consilier la Înalta Curte de Casaţie, transmise de un mare profesor de-al nostru, anume că „tânărul licenţiat învaţă la facultate abia modul cum să descifreze cărţi de drept. Faimoasele rezumate, învăţate pe de rost în două, trei nopţi de insomnie, sunt departe de a putea pregăti pe avocat sau magistrat în cariera lui… După decenii de muncă intensă, juristul care se autoexaminează vede cât de puţin ştie şi câte are încă de învăţat. El află zilnic lucruri noi şi abia către sfârşitul carierei constată, cu destulă mâhnire, ca şi Faust din legendă, că nu ştie nimic. Şi dacă un asemenea avocat sau magistrat, care a muncit o viaţă întreagă, mai poate greşi uneori, ce să mai zicem de un începător, care culcându-se pe laurii celor câtorva bile albe-roşii de la examen, nu-şi mai dă în urmă nicio osteneală… Ca să rezolvi o problemă de drept, trebuie mai întâi să cunoşti principiile generale, pe lângă modul interpretării vechilor texte, ceea ce se învaţă numai din cărţi. Judecata nu se poate face în mod empiric”[8].


[1] M. Duţu, Pentru o nouă pedagogie de învăţare a dreptului, articol publicat on line pe site-ul www.universuljuridic.ro, ultima vizualizare la 14.10.2015.
[2] C. Dănileţ, Conferinţa „Interviul INM – Misiune imposibilă?!”, publicat pe site-ul www.universuljuridic.ro, ultima vizualizare 8.11.2016.
[3] Idem.
[4] Interviu cu Andrea Chiş, o judecătoare nonconformistă, publicat pe site-ul www.universuljuridic.ro, la data de 17 octombrie 2015.
[5] Procuror gen. adj. PCA Cluj: „mediatizarea cazurilor este nocivă”. Vicepreședinte CSM: „presiunea media uneori poate fi benefică”, articol publicat pe site-ul www.universuljuridic.ro, ultima vizualizare la 21.11.2015.
[6] C. Pamuc, Justiţie fără iubire, articol publicat on line pe site-ul www.universuljuridic.ro, ultima vizualizare la 6.10.2016.
[7] M. Niculeasa, Justiţia devine din ce în ce mai subiectivă, articol publicat on line pe site-ul www.juridice.ro, ultima vizualizare la 20.12.2015.
[8] Profesorul Viorel Mihai Ciobanu la 65 de ani, interviu publicat online pe site-ul www.juridice.ro .


Judecător Cristinel Ghigheci
Curtea de Apel Brașov

Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Despre proba interviului la admiterea în magistratură”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    Daca daţi exemple din Cristi Danileţ, mie mi-aţi pierdut interesul fix în nota aceea de subsol.
    Cred că se face multă zarvă pe o chestiune care rămân secundară, cel puţin la nivel de intrare în INM.
    Cum ar fi la medicină, la admitere sau la rezidenţiat, să organizeze un interviu despre etica profesiei şi acesta să mai fie şi eliminatoriu?
    Asta îi interesează la acel moment sau să-i seleceteze pe tinerii f. bine pregătiţi dintre cei gata oricând şi de puţină „gargară”?
    Etica profesiei ăsteia e, în rezumatul rezumatului, să îţi vezi de treabă, în rest se pot scrie tomuri întregi de vorbe pe care, deontologic vorbind, mulţi le vor lăuda şi puţini vor recunoaşte că s-au plictisit de moarte frunzărindu-le.
    Nu mai zic ce pacoste dacă le mai ai şi de memorat.
    Ca să înveţi să gândeşti, nu etica te ajută(dimpotrivă, aş zice că nu e exclus să îţi mai pună, pe ici pe colo, câte o piedică ce ţine de formalismul profesiei în sine), ci predispoziţia autentic intelectuală_ „capul ” dară _ şi lipsa autosuficienţei, căci, din citatele redate, despre asta e vorba: să realizezi că unele percepţii se schimbă, că lucrurile, la un moment dat, cu argumente solide, pot fi privite altfel, că nimic nu e dat să rămână neschimbat până la ieşirea la pensie etc.
    Dacă m-am lovit de ceva în „sistem”, de imobilism m-am lovit, de obtuzitate, aş zice că, uneori, chiar şi de prostia cu pretenţii(cea mai greu suportabilă), nu de neetici.
    Oamenii care vor să se alăture „sistemului” trebuie să ştie carte, să fie capabili să gândească logic, iar, pe parcursul formării în INM, să fie iniţiaţi în etica profesiei(asta apropo de….. subsolul amintit) dacă-i musai, chit că se vor plictisi de moarte, dar, cel mai important, să fie învăţaţi că nu pornesc de „sus”, ci de jos, de unde şansa le surâde, împlinirea le face cu ochiul, dar suficienţa, obtuzitatea, prevalenţa formei în defavoarea fondului(acolo unde nu subzistă raţiuni juridice decelabile pentru asta) stau la pândă să transforme visul inemistului în coşmarul viitorilor colegi şi justiţiabili.
    În ce mă priveşte, cred cu tărie că interviul e inutil, subiectiv, generator de potenţială corupţie, îi ascultăm doar ca să auzim ce credem noi că e bine, iar aceia dintre ei care sunt suficient de deştepţi se vor adapta, un soi de „păcăleală” cu final aşteptat sau scontat întrucât nimeni vreodată, cu excepţia copiilor, nu va spune întotdeauna ce crede, ci ce bănuişte că vrea să fie auzit spunând.
    Dar,cum aproape toată lumea, astăzi, se înmoaie când aude de etică, nu mă aştept să înţeleagă prea mulţi că nu „pe vorbe” depistăm viitorii profesionişti, nu după atractivitatea „idealurilor” incipiente formăm valori, ci cu multă carte, multă isteţime şi puţină spre deloc autosuficienţă.
    Sărbători fericite, căci se apropie!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.