« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

DNA. Luare de mită, abuz în serviciu, conflict de interese. Trimitere în judecată
14.12.2016 | Georgiana-Camelia LUCIU

JURIDICE - In Law We Trust
Georgiana-Camelia Luciu

Georgiana-Camelia Luciu

DNA. Luare de mită, abuz în serviciu, conflict de interese. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. D. N., la data faptelor director general al Companiei Naționale Poșta Română SA (CNPR), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
luare de mită, (3 fapte),
abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte),
conflict de interese, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În perioada iunie-iulie 2010, inculpatul D. D. N., în calitate de director general al CNPR, a pretins directorului unei societăți comerciale (martor în cauză), cu care compania națională pe care o conducea avea încheiat un contract de prestări servicii de curățenie în unități poștale, să cedeze în subantrepriză, unele lucrări, către SC Dig Prodcom SRL (în prezent radiată) pe care primul o controla (printr-o interpusă). Practic, D. D. N. a condiționat executarea în bune condiții a contractului de servicii de curățenie încheiat de Poșta Română, de primirea foloaselor necuvenite. Martorul a dat curs solicitării lui D. D. N. prin încheierea unui contract de subantrepriză datat 28 iunie 2010. Foloasele necuvenite, dobândite ulterior de inculpat, reprezintă profitul net de 109.828,61 lei realizat în executarea contractului de subantrepriză, de către societatea pe care o controla, SC Dig Prodcom SRL.
În cursul lunii iulie 2010, ca urmare a faptului că inculpatul D. D. N. și-a majorat pretențiile, între societatea comercială administrată de martor și SC Dig Prodcom SRL s-a încheiat un nou contract, antedatat 30 iunie 2016. În baza acestui contract SC Dig Prodcom SRL ar fi trebuit să furnizeze servicii de consultanță care în realitate nu erau necesare. Foloasele obținute de inculpat reprezintă valoarea prestațiilor, încasată de SC Dig Prodcom SRL, respectiv 144.000 lei.

2. În toamna anului 2010, inculpatul D. D. N., în aceeași calitate, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și a deciziei consiliului de administrație a companiei naționale, a acceptat ca, într-o asociere în participațiune, Poșta Română să efectueze cu o altă firmă serviciul de încasare electronică a facturilor la utilități (prin folosirea unei rețele de terminale POS), numai dacă în asociere era inclusă, fără a presta efectiv un serviciu, și o a treia societate comercială, respectiv SC Dig Prodcom SRL. În acest mod, inculpatul D. D. N. a acceptat ca această din urmă societate comercială să preia, nejustificat, o parte din profitul companiei naționale. Astfel, în baza prevederilor contractului de asociere în participațiune au fost întocmite pentru perioada noiembrie 2010 – august 2012, un număr de 22 de „deconturi pentru operațiuni în participație”, fiind achitată către SC Dig Prodcom SRL suma totală de 1.595.739,28 lei.
Pentru ca Poșta Română să efectueze cu celeritate plățile și pentru a se accepta „fără discuții interminabile” introducerea de noi produse în portofoliul de produse operate de asociere, inculpatul D. D. N. a primit foloase necuvenite de la aceeași societate, în modalitatea semnării unor contracte de prestări servicii cu SC Dig Prodcom SRL, pentru prestații simulate. Din „executarea” acestor contracte, inculpatul D. D. N., a obținut foloase necuvenite, în sumă totală de 321.541,46 lei.


3. În același context, dar în ce privește prestarea serviciului de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice prepaid, prin folosirea acelorași terminale POS instalate în unitățile poștale de două firme, în luna decembrie 2010, inculpatul D. D. N., cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a interpus SC Lonestar SRL (în prezent radiată), în relația comercială dintre societățile comerciale deținătoare de terminale POS și Poșta Română. Ulterior, SC Lonestar SRL a cesionat în favoarea SC Dig Prodcom SRL toate drepturile și obligațiile care decurgeau din contractul încheiat cu Poșta Română. Actul de cesiune și un act adițional la contractul inițial amintit încheiate de Poșta Română cu SC Dig Prodcom SRL au fost semnate de D. D. N., în condițiile conflictului de interese, având în vedere că SC Dig Prodcom SRL era în fapt firma sa și a obținut foloase patrimoniale de pe urma acesteia.
Prin interpunerea SC Dig Prodcom SRL (care nu a prestat efectiv nici un serviciu), fără sens economic, Poșta Română a renunțat la o parte din comisionul care i s-ar fi cuvenit din încasările rezultate ca urmare a prestării serviciului de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice prepaid. În acest mod SC Dig Prodcom SRL controlată de inculpat a obținut un folos de 1.267.741,4 lei, reprezentând profit net.

Compania Națională „Poșta Română” S.A s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.863.480 lei (prejudiciul cauzat prin săvârșirea abuzului în serviciu).

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului D. D. N.

Dosarul a fost trimis, spre judecare, Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Anterior, au fost trimise spre judecare alte șase dosare având ca obiect infracțiuni care au determinat prejudicii în dauna Companiei Naționale Poșta Română (vezi comunicate nr 251/VIII/3 din 13 octombrie 2009, nr. 687/VIII/3 din 15 decembrie 2010, nr. 1131/VIII/3 din 6 decembrie 2013, nr 1112/VIII/3 din 18 iunie 2015, 1814/VIII/3 din 19 noiembrie 2015 și 1332/VIII/3 din 1 noiembrie 2016). Până în acest moment, în trei dintre cele șase dosare s-au pronunțat decizii de condamnare definitivă.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu

 
Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD