TOP LEGAL
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj şi Timiş. 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

22 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Consideraţii privind neconstituţionalitatea art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind incompatibilitatea unei persoane condamnate, cu calitatea de membru al guvernului

16.12.2016 | Doru COSTEA
Doru Costea

Doru Costea

Justiţia este legată la ochi nu pentru că este oarbă, ci pentru că ea trebuie să vadă idei şi nu oameni  – Istrate Micescu

Credem că textul de sub art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, text care prevede că: Pot fi membri ai Guvernului persoanele care (…) nu au suferit condamnări penale (…)” este neconstituţional pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează :

1. Potrivit dispoziţiunilor art. 53 din Constituţia României:
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Textul art. 66 paragraful 1 lit. b din Codul penal prevede ca pedeapsă complementară interzicerea “(…) dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat”.

Din interpretarea per a contrario a textului de mai sus rezultă că suntem în prezenţa unui drept al cetăţeanului de a accede la o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cum este, spre exemplu, aceea de membru al Guvernului ca putere executivă.

De notat ca legiuitorul constitutional vorbeste despre ‘’ drepturi si libertati’’ fara sa limiteze protectia sa la drepturile fundamentale.

Ca o consecinţă a acestui fapt, criteriile avute în vedere de textul constituţional de sub art. 53 paragrafele 1 şi 2 (mai sus evocate) urmează a fi avute în vedere atunci când evaluăm constituţionalitatea textului de sub art. 2 din Legea nr. 90/2001 care 90/2001 care dispune că

‘’Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucura de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale(…)’’

   De observat ca textul  citat operează o restrângere a dreptului de a ocupa o functie publica , pe temeiul unei condamnări penale”,  fără a face nicio distincţie dupa cum aceasta condamnare vizează fapte savarsite din culpă sau cu intentie, specificul si gravitatea acestora, si deci fara a circumstantia proportionalitatea ei prin raportare la dreptul restrâns.

Or, restrângerea capacităţii civile, astfel cum este ea definită de art. 34 şi urm. din Codul civil, trebuie privită în drept ca fiind o situaţie de excepţie şi, în consecinţă, de strictă interpretare.

Două elemente trebuie să întrunească orice restrângere a capacităţii civile, respectiv a aptitudinii persoanei de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii.

– Caracterul de excepţie, strict determinat, aplicabil unor situaţii speciale.

Caracterul proporțional al restrângerii.

Este şi motivul pentru care legiuitorul dă – de regulă – în competenţa instanţelor penale atributul de a opera asemenea restrângeri.

Să analizăm art. 66 din Codul penal în vigoare care dispune la paragraful 1 că : 1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (…)

Rezultă de aici că:

– Suntem in prezenta unui drept de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat

– restrângerea este o pedeapsă, sancţiune cu caracter penal.

Pe de altă parte, art. 67 din Codul penal distinge două situaţii :

1. una în care instanţa apreciază dacă faţă de natura şi gravitatea infracţiunii împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă complementară este necesară într-o societate democratică și, deci, reprezintă. în înţelesul art. 53 paragraful 1 din Constituţia României  ‘’o masura proporţională cu situaţia care a determinat-o’’.

2. una în care legiuitorul însuşi apreciază de plano ca obligatorie aplicarea acestei pedepse complementare şi obligă judecătorul la aplicarea ei subsecventă, prestabilind astfel ca gravitatea faptei justifica prin ea insasi caracterul necesar al masurii si proportionalitatea restrangerii dreptului.

Este vădit că legiuitorul penal face aplicarea aici textului constituţional de sub art. 53 paragraful 2 privind proporţionalitatea restrângerii prin aceea că:

– fie dă judecătorului aprecierea acestei proporţionalităţi,

– fie o stabileşte direct ca fiind necesară și, prin urmare, în considerarea pericolului social generic al infracţiunii, este ,,proporţională cu situaţia care a determinat-o’’.

Din orice perspectivă am privi lucrurile, rezultă că legiuitorul este preocupat de proporţionalitatea ingerinţei constând într-o restrângere a dreptului de a accede la o funcţie publică.

Având natura juridică a unei pedepse, ea nu poate fi prevăzută decât de legile cu caracter penal şi, în cazul nostru, numai de Codul penal potrivit principiului de drept nulla poena sine lege concretizat de textul constituţional de sub art. 23 paragraful 12 : “(…) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. (…)”, precum şi de art. 2 paragraful 3 din Codul penal : “(…) (3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.”

Se poate lesne observa că interdicţia din Legea nr. 90/2001, art. 2 (disimulată în incompatibilitate) este de facto şi de jure o pedeapsă similară celei prevăzute sub art. 66 paragraful 1 litera b din Codul penal.

Ca o consecinţă, căderea de a aprecia asupra necesităţii aplicării într-o societate democratică şi a proporţionalităţii ei o are, potrivit dispoziţiilor art. 67 din Codul penal, fie instanţa penală – atunci când legiuitorul lasă la aprecierea acesteia -, fie însăşi legea penală – atunci când o impune ca obligatorie, în considerarea pericolului social generic.

Este indiscutabil faptul că, deşi denumită “incompatibilitate”, natura juridică a interdicţiei dreptului de a accede la o funcţie publică este aceea de pedeapsă.

Această interdicţie, ca orice pedeapsă (este prevăzută expres ca atare de către Codul penal) nu poate fi, prin urmare, decisă şi aplicată decât de către o instanţă penală, în condiţiile legii.

În caz contrar, ea intră în coliziune cu textul constituţional de sub art. 23 paragraful 12 (care dispune că “(…) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. (…)”).

În ipoteza în care “condamnarea penală” ce atrage incompatibilitatea nu include pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a accede la o funcţie ce implică exerciţiul unei autorităţi de stat, iar judecătorul speţei, în concret, a apreciat definitiv această măsură ca nefiind necesară într-o societate democratică şi, prin urmare, s-a pronunţat asupra proporţionalităţii ingerinţei/restrângerii dreptului, aşa cum o prevede textul constituţional (art. 53 paragraful 2), ea nu mai poate fi pusă în discuţie într-o lege specială cu caracter administrativ, întrucât s-ar încălca (într-o formă atipică, insidioasă) principiul non bis in idem care, într-o interpretare mai largă, exclude dubla sancţiune, dacă ea are aceeaşi sorginte.

Nu insistăm asupra argumentelor pe larg enunţate cu privire la faptul că, în ipoteza avuta în vedere de textul art. 2 din Legea nr. 90/2001, nu suntem în prezenţa unei sancţiuni administrative, ci unei veritabile pedepse/sancţiuni penale complementare.

Or, câtă vreme, o instanţă penală a statuat definitiv, în concret, asupra proporţionalităţii, restrângerii dreptului, credem că această aceasta devine obligatorie pentru legea civilă și, prin urmare, art. 2 din Legea nr. 90/2001 ar fi trebuit sa o excluda de la interdictia de a dobândi calitatea de membru al guvernului, intrucât ea  corespunde dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Ca o consecinţă, cel puţin în aceste situaţii, restrângerea dreptului de a accede la funcţia publică, apreciată de un judecător ca nefiind necesară într-o societate democratică şi ca nefiind proporţională cu pericolul social concret, să fie eliminată de sub incidenţa interdicţiei avute în vedere de art. 2 din Legea nr. 90/2001.

Din păcate, textul art. 2 din Legea nr. 90/2001 nu face această distincţie şi, în cazul avut în vedere mai sus, trece peste aprecierea de proporţionalitate a ingerinţei făcută de instanţă.

Pe de altă parte, formularea “condamnare penală” nu face minime distincţii, cum ar fi, spre pildă, acele condamnări pentru infracţiuni săvârşite fără intenţie, din culpă.

Cu titlu de exemplu, o persoană care a săvârşit o infracţiune minoră de vătămare corporală din culpă (loveşte din neatenţie un biciclist pe care, mai apoi, îl transportă la spital, acoperă daunele, etc.), dar care a fost condamnat la o pedeapsă prevăzută în legea penală este, în concepţia textului de sub art. 2 din Legea nr. 90/2001, incompatibilă cu accesul la funcţia publică de membru al Guvernului !

Poate fi aceasta, oare, intenţia legiuitorului ?

Este oare proporţională ingerinţa art. 2 din Legea nr. 90/2001 în cazul concret evocat mai sus cu restrângerea dreptului în sensul avut în vedere de art. 53 paragraful 2 din Constituția României?

Desigur că nu.

Capacitatea civilă este regula, restrângerea acesteia trebuie văzută ca pe o excepţie de strictă interpretare, dovada in acest sens stand chiar textul constitutional care, dupa ce vorbeste de proportionalitate, insista asupra unei conditii: aceea de a ,,nu aduce atingere existenţei dreptului’’.

Prin urmare, considerăm că textul de sub art. 2 din Legea nr. 90/2001 este similar celui de sub art. 66 paragraful 1 lit. b din Codul penal şi, în consecinţă, are natura juridică a unei pedepse aplicate în afara regulilor penalului.

2. Atâta vreme cât Codul penal stabileşte caracterul de pedeapsă al interdicţiei de a accede la o funcţie publică şi o circumscrie unor situaţii bine determinate, formularea din textul art. 2 din Legea nr. 90/2001 „(…) persoanele care nu au suferit condamnări penale (…)are un caracter de generalitate incompatibil constituţional cu sancţiunea pe care o instituie.

Ergo, restrângerea dreptului de a accede la o funcţie publică, prevăzută în termeni generali, fără nicio circumstanţiere (având în vedere caracterul de pedeapsă complementară), este de natură să constituie o ingerinţă disproporţionată în sfera capacităţii civile a persoanelor şi să se substituie de facto şi de jure principiului constituţional nulla poena sine lege.

Practic, textul de sub art. 2 din Legea nr. 90/2001 aplică o pedeapsă complementară fără criteriile de limitare avute în vedere de natura juridică a instituţiei pedepsei, respectiv aceea de a opera cu titlu de excepţie, proporţional cu scopul urmărit, pe durată limitată şi pronunţată doar de către o instanţă penală.

Concluzia nu poate fi decât aceea că instanţa este singura în măsură să aprecieze asupra proporţionalităţii ingerinţei constând în restrângerea unui drept.

În aceste condiţii, nu poate fi susţinută constituţionalitatea unui text care are drept consecinţă juridică directă şi evidentă reiterarea acestei pedepse complementare într-o formă administrativă disimulată, în condiţiile în care acest text – art. 2 din Legea nr. 90/ 2001 – nu face parte din categoria legilor penale.

În realitate suntem în prezenţa reiterării pe cale administrativă a unei pedepse complementare prevăzută in terminis de către legea penală, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ceea ce este inadmisibil.

 3. Chiar dacă am admite, prin absurd, că textul de sub art. 2 din Legea nr. 90/2001 ar fi o dispoziţie cu caracter penal prevăzută într-o lege specială, el nu întruneşte elementele de previzibilitate, conciziune, preciziune ce trebuie să caracterizeze norma de drept penal.

Este ştiut faptul că norma penală, instituind măsuri privative de drepturi, are un caracter aparte, de excepţie în sistemul normelor juridice ce alcătuiesc cadrul normativ statal şi, ca urmare, ea trebuie să întrunească acele elemente care să facă previzibilă intervenţia ei, astfel încât situaţiile în care intervine şi sancţionează să poată fi în mod limpede cunoscute şi prevăzute de către cetăţeni.

Norma penală nu-şi poate permite echivocul incriminării, generalitatea şi lipsa de previzibilitate, întrucât aplicarea ei presupune restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

În concluzie, textul art. 2 din Legea nr. 90/2001 ce prevede această interdicţie este neconstituţional prin aceea că se substituie unei pedepse penale complementare, pe care o reitereaza disimulat, și procedează la restrângerea unui drept fără cuvenitele circumstanţieri, determinări, precizări, care să justifice previzibilitatea acestei restrângeri și în mod special proporționalitatea ei, ceea ce contravine art. 23 paragraful 12 şi art. 53 din Constituţia României.

Echivocul în forme, spunea într-o conferință profesorul I. Tanoviceanu, este sămânţa fertilă a abuzului în fond.

Asupra acestei observaţii au fost scrise consideraţiile de mai sus.

Avocat dr. Doru Costea
Baroul Bucureşti


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Au fost scrise până acum 22 de comentarii cu privire la articolul “Consideraţii privind neconstituţionalitatea art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind incompatibilitatea unei persoane condamnate, cu calitatea de membru al guvernului”

  1. Constantin POPA spune:

    Doar două chestiuni – minore (?) – par să fi fost omise de distinsul coleg :
    – legea nr. 90/2001 restrânge doar exercițiul unui drept, nu dreptul în sine, câtă vreme Codul penal interzice dreptul însuși;
    – Constituția prevede posibilitatea restrângerii și pentru apărarea moralei publice. Putem face abstracție de morală pentru o funcție din Guvern, putem accepta ca ministru sau prim-ministru o persoană care, moral, este evident inacceptabilă din cauza unei condamnări?? Un condamnat a încălcat legea, nefiind relevant decât ca gravitate a încălcării, dacă a făcut-o din culpă sau cu intenție. Cine îmi garantează, mie, cetățean de rând, pe care legea trebuie să mă apere, acel condamnat nu va reitera comportamentul său nelegal, intenționat sau nu?
    Este o altă chestiune dacă restricționarea exercițiului unui drept trebuie să fie permanentă sau trebuie limitată la ceea ce este rezonabil, adică doar pe timpul cât condamnatul nu este reabilitat. Și aici, da, par a exista elemente de neconstituționalitate, dar numai sub acest aspect, al nelimitării în timp a incompatibilității (pentru că, oricum am vedea lucrurile, legea, de fapt, instituie o incompatibilitate).
    Dacă am coborî la alt nivel al restrîngerii exercițiului unor drepturi, atunci ar trebui să acceptăm că prevederea din Codul rutier (să-i spunem așa) privind anularea permisului de conducere (care echivalează cu interzicerea dreptului de a conduce autovehiculul) al unei persoane condamnate pentru conducerea autovehiculului de către acea persoană având o alcoolemie mai mare 0,8 la mie, în condițiile în care instanța nu a dispus interzicerea dreptului de a conduce, ar fi o dispoziție neconstituțională?!
    Exemple sunt o sumedenie și nimeni nu s-a zbătut, pentru simplul condamnat de rând, să invoce principii și neconstituționalități acolo unde, măcar moral, lucrurile păreau a fi clare.
    Trebuie să acceptăm și că pentru politician sarcinile moralei trebui să atârne mult mai greu și să fie mult mai importante decât pentru așa-zisul om de rând.
    A bon entendeur, salut!

    • Doru COSTEA spune:

      Rămân surprins să aflu că în Codul penal sunt interzise drepturi şi nu exerciţiul lor.
      Art. 53 din Constituţie face referire doar la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi şi aceasta numai în situaţii cu totul excepţionale.
      Prin urmare, nu poate fi vorba de restrângerea unui drept, ci doar de restrângerea exerciţiului acestuia. (vedeţi deosebirea dintre capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu)
      În orice caz, vă mulţumesc pentru comentariu şi rămân convins de fertilitatea dialogului.

      • Constantin POPA spune:

        Errare humanum est, perseverare diabolicum, adică aveți dreptate, elanul comentariului m-a luat ”pe sus”.
        Nu mai puțin, însă, nu trebuie să punem semnul egalității între interzicerea exercitării unor drepturi ca pedeapsă accesorie sau complementară, după caz și o incompatibilitate de aceeași natură prevăzută de o lege nepenală. Nu văd niciun motiv pentru care legea civilă nu ar putea institui incompatibilități provenite din existența unei condamnări penale, chiar dacă instanța penală, atunci când a pronunțat hotărârea de condamnare, nu a interzis exercițiul unor drepturi.
        Chiar credeți că ar fi constituțională permisiunea (sau neconstituțională interdicția) ca o persoană condamnată definitiv să poată (să nu poată) ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat ?
        Discuția este, însă, interesantă și ar fi fructuoasă dacă nu ar fi subminată, indiferent de concluzia ei (dacă va exista vreuna, adică o decizie a CCR), de chestiunea perpetuă (sau mereu ignorată) a moralității ocupării unei funcții implicând exercițiul puterii de stat de către o persoană condamnată.

  2. Alina DUBĂU spune:

    Este regretabil ca platforma JURIDICE.ro este folosita ca instrument de propaganda politica.
    Sa pui in discutie constitutionalitatea unei legi dupa 15 ani de la adoptare, mi se pare absolut jenant.

    • Doru COSTEA spune:

      Să înţeleg că, în opinia dvs., invocarea neconstituţionalităţii unui text de lege are termen de prescripţie?
      Faptul că această neconstituţionalitate a ieşit la iveală într-un context dat nu justifică etichetările dvs.

  3. O scurtă idee cu privire la citatul ales din profesorul și avocatul Micescu.
    În justiția penală, tocmai omul trebuie să fie văzut.
    Și să fie văzut bine. De aceea, avem individualizarea pedepselor care se face nu numai raportat la criterii ce nu țin de persoana făptuitorului.
    Că degeaba dai o pedeapsă care nu e capabilă să îl usture pe criminal.
    Adică trebuie să lovești acolo unde știi că doare. Lovești între ghilimele.
    Sau nu știu eu bine?

    • Doru COSTEA spune:

      Aş privi cu mai multă detaşare problema.
      Aşa cum scriam odată, proverbele ca şi principiile de drept au o calitate ce poate fi privită în egală măsură ca un defect: sunt susceptibile de multiple sensuri.
      Revenind la comentariul dvs., îmi permit să observ că circumstanţele personale sunt ultimele avute în vedere la individualizarea pedepsei. Bănuiesc că aveţi o bogată experienţă profesională în instanţă şi aţi putut constata că pledoaria pe circumstanţe personale este Cenuşăreasa argumentelor.
      De asemenea, îmi permit să observ că pedepsele nu pot fi „capabile”, ci pot avea, cel mult, „capacitatea” de a ustura, cum, desigur, metaforic spuneţi. Capabile pot fi doar conştiinţele, care sunt, prin definiţie, atributul umanităţii.
      Desigur problema rămâne deschisă.
      Cu toate acestea, eu rămân la convingerea că profesorul şi avocatul Istrate Micescu a avut deplină dreptate.
      Vă mulţumesc pentru comentariu, până la urmă dialogul rămâne calea care ne duce către fecunde neînţelegeri, cum spunea un poet.

    • Regret faptul că dvs considerați că în materia științei dreptului dialogul conduce către fecunde neînțelegeri.
      Nu știu cine o fi fost poetul, dar nu pot fi de acord.

      • Doru COSTEA spune:

        In cazul asta ma vad nevoit sa constat ca maieutica va este straina. Cu regret, dar Socrate descoperise asta cu mult inaintea poetului despre care vorbeam. Cunoasterea profunda a institutiilor fundamentale ale dreptului presupune si cunoasterea, la aceleasi adancimi intelectuale, a filosofiei. In caz contraz ramanem, cu zicea Calinescu, simple spirite pedestre.

        • Nu înțeleg de ce am ajuns să vorbim despre filosofie și de ce trebuie acum să analizăm ce îmi este mie cunoscut sau nu.
          În drept, premisa este că dialogul ajută la descoperirea adevărului juridic.
          Dacă renunțăm la această prezumție, și susținem că dialogul conduce de fapt la fecunde neînțelegeri atunci când discutăm probleme de drept, atunci întreg sistemul administrării justiției este pus la pământ.

          Cele bune,

  4. Codruța MAGHEAR spune:

    Un minunat profesor pe care l-am avut imi spunea, la inceputul facultatii (cu multi ani in urma), ca voi putea termina dreptul daca stiu cei acela bun simt. Si asta doar pentru ca legea trebuie sa apere bunul simt.

    Ideile prezentate in articol sunt seducatoare, astfel ca este minunat sa poti teoretiza si sa vezi care si daca sunt solutii atunci cand cineva (si ma gandesc la absolut oricine) isi doreste sa treaca de un anumit obstacol legal.

    Totusi, cred cu tarie ca nu trebuie sa uitam de bunul simt. Pentru ca eu nu vad acea interdictie / incompatibilitate (fiecare sa o numeasca cu doreste de tehnic d.p.v. legal) ca o sanctiune complementara.

    Eu o vad ca o asigurare a legiuitorului ca etalonul, reprezentantul, conducatorul, exponentul societatii sa fie de o curatenie morala, comportamentala – fara pata, la propriu.

    In acest sens, nu cred ca in aceasta lege speciala ar trebui sa fie specificata felul acestei condamnari penale. Este mai putin important daca aceasta condamnare este pentru o infractiune minora sau nu,ca este este data pentru circulatia pe drumurile publice, contra patrimoniului, contra persoanei, de coruptie s.a.m.d.

    Cred ca este important bunul simt. Si cred ca nu trebuie sa il uitam atunci cand facem legi, cand cream idei, cand dorim sa fim exponentii unei categorii de persoane.

  5. Florin RADU spune:

    Cred ca uitam cu totii pt. ce a fost condamnat politicianul in discutie, anume:
    „Cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid, în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale” (nu ni se spune niciunde care sunt conditiile nelegale de obtinere a voturilor).
    Deci, sa incerci, ca politician, sa obtii voturi sau cvorum la alegeri, e fapta penala.
    Pai actualul guvern a facilitat calatoriile gratuite cu trenul pt studenti, ca sa poata sa voteze – asta nu e fapta penala?!
    Sau toate televiziunile, ONG-urile si politicienii care spun „mergeti la vot!”, nu savarsesc si ei aceeasi fapta penala?!
    Daca raspunsul e negativ, insemna ca aplicam dubla masura?!?!

    • Mihail EMINOVICI spune:

      Mortii din Teleorman tocmai si-au gasit avocatul…
      Traiasca toate satele din acel judet cu prezenta de 200% la vot, cum au navalit turistii fix in ziua votului, am inteles ca satele din acel judet erau mai cautate decat excursiile gratuite in Dubai.
      Cand citesti carti cumparate din librariile din Teleorman ajungi sa il aperi pe penalul in discutie, nu politicianul in discutie ca un penal inceteaza sa fie politician!

    • Mihai BULUGEA spune:

      Dvs criticati condamnarea, aici era vorba despre daca poate un cetatean condamnat penal sa fie prim-ministru. Despre condamnare, sau despre comparatia dvs… guvernul n-a trimis angajatii sa ii aduca pe studenti acasa cu trenul sa voteze. Discutia despre texte de lege constitutionale sau nu este interesanta. De bun simt, n-avem cum sa avem un prim ministru condamnat penal pentru o infractiune savarsita cu intentie. Dar, intr-o lume perfecta, orice partid care ar propune un condamnat penal pentru prim-ministru ar lua voturi cati membri de partid sunt, poate nici atat.

  6. Maria BORNEA spune:

    Prevederi similare există şi în multe alte legi, ca de ex. cele care reglementează profesiile de magistrat, avocat, notar, executor judecătoresc, expert etc.
    Toate vor fi fiind neconstitutionale şi pînă acum au scăpat contenciosului constitutional?
    Instantele s-au pronunţat în această materie în multe cauze. De ex. avocaţii condamnaţi şi excluşi din profesie datorită condamnării, au contestat în instanţă excluderea, cu principalul argument că instanţa nu le-a aplicat pedeapsa complementară de a exercita profesia şi, după ştiinţa mea, contestatiile au fost respinse.
    Dispozitiile legale care interzic celor condamnaţi exercitarea unor profesii sau ocuparea unor functii, se aplică tuturor persoanelor condamnate, fără a se permite alte distinctii decît cele cuprinse în text, iar acolo unde legea nu distinge, nimeni nu o poate face.
    În conditiile codului penal, instanţele pot aplica pedepse complementare în conditiile art. 67 alin. 1, ”cînd „instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infractiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară”. iar alin. 2 al aceluiaşi articol prevede „Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie cînd legea prevede această pedeapsă pentru infractiunea săvîrşită”, ceea ce înseamnă că uneori judecătorul poate aplica pedeapsa complementară,alteori aplicarea este obligatorie.
    Sfera de aplicare a dispozitiilor art. 67 c.p. este mult mai restrînsă decît a legilor generale de exercitare a profesiilor sau a art. 2 din legea 90/2001. Dar acolo unde judecătorul consideră, din varii motive, că nu trebuie aplicată pedeapsa complementară, sau chiar uită să o facă, nu există nici o ratiune pentru care să nu se aplice interdictia generală din legile de reglementare a profesiilor sau functiilor.
    Nu se poate da hotărîrilor judecătoreşti o forţă juridică mai mare decît dispozitiilor legale. Hotărîrile judecătoreşti se dau în baza legilor şi nu invers.
    Dacă ar fi aşa cum sustine autorul articolului, am putea întîlni infractori odioşi, nu doar în profesiile juridice, dar chiar şi în guvern şi nu cred că ar fi bine. Nu personalizez nimic. Nu mă refer la Dragnea. Discut principial, pentru că doar discutiile principiale au valoare în această materie.
    Nouă juriştilor ne place să discutăm mult, să disecăm prea mult problemele, şi de multe ori facem doar sofisme, care produc la rîndul lor alte discutii, chiar şi acolo unde problemele sunt foarte clare,cum este cea pe care o discutăm acum,cînd dispozitiile legale sunt fără echivoc şi scopul legiuitorului a fost evident,acela de a nu permite celor condamnaţi să ocupe anumite functii, să intre în unele profesii şi nu există nici un motiv de neconstitutionalitate.
    Interdictiile pe care ei le suferă sunt o consecinţă legală a condamnării şi nu sunt interzise de art. 53 din Constitutie.

    • Doru COSTEA spune:

      Din fericire nu toata lumea are certitudini. Sunt din nefericire prea multe confuzii ca sa va raspund punctual. Dreptul are niste principii peste care, din pacate, treceti cu usurinta. Daca cititi cu atentie textul art 53 sunt convins ca le veti regasi. Cum vi se pare faptul ca presedintele Romaniei , poate fi un infractor condamnat,cu cazierul cat rola de hartie igienica, dar nu are nicio incompatibilitate, timp in care este seful CSAT, poate mobiliza fortele armate etc, si ma intreb, principial, un infractor presedinte, nu poate numi un premier condamnat, dar poate prezida sedintele guvernului, neaparat inocent. Cata vreme am fost asociat cu Toni Iorgovan – Dumnezeu sa-l odihneasca- am discutat de multe ori asupra naturii juridice a dreptului presedintelui de a prezida sedintele de guvern, semnificatia acestuia fiind una similara statutului sefului executivului. Cat despre avocati, e vorba despre nedemnitati, si sunt clar precizate care sunt infractiunile pentru care opereaza. NU orice condamnare , ci numai anumite infractiuni: infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abuzuri împotriva profesiei de avocat, stabilite prin procedura prevăzută în Statutul profesiei de avocat; cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;. Toate aceste circumstantieri nu se regasesc in textul art 2 din legea 90/2001 si prin urmare interdictia e una disproportionata. Pentru ca exercitiul unui drept sa fie restrans, Constitutia prevede la art 53 ca ”restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o ..( …)fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.” ”
      Ergo nu poti restrange oricum ( sub pretext de incompatibilitate ) ci numai proporţional cu situaţia care a determinat-o. Exemplu: o amenda penala pentru depasirea vitezei in localitate cu peste x km pe ora. Esti ales deputat , oamenii te vor prim ministru: vi se pare proportionala restrangerea dreptului de a accede la o functie publica de autoritate cu ‘’ situatia care a determinat-o’’ cum zice Constitutia?
      Dati-mi voie sa va explic ceva despre deosebirea dintre esenta si natura unei institutii juridice : natura poate fi modificata ea reprezentand de regula forma, haina imbracata de acea institutie. Esenta insa n-o paraseste, ea nu poate fi modificata fara sa dizolvi institutia insasi.
      In concret, daca legiuitorul a inteles sa defineasca in Codul Penal ca pedeapsa ‘’ interzicerea dreptului de a accede intr-o functie publica’’ a definit esenta interdictiei: pedeapsă.
      Disimularea naturii ei nu poate modifica esenta definitiei date de legiuitor: aceea de pedeapsă.
      Si acum Constitutia: Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o ..( …)fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.” ”
      Vi se pare proportionala amenda penala pentru o depasire de viteza cu consecinta aplicarii interdictiei disimulate in incompatibilitate aceea de a nu mai putea fi membru al guvernului? Constitutia spune altceva.
      De accord, textul ar fi constitutional daca ar stabili incompatibilitati fundate pe condamnari penale, dar cu aratarea caror fapte penale ( coruptie, furt, infractiuni la siguranta nationala etc)
      Formularea generala insa e de natura sa incalce textul constitutional care prevede regula proportionalitatii in materia restrangerii unui drept. A oricarui drept. Nici mie nu-mi convine Dragnea, dar nimeni nu mă va putea convinge să renunț la argumente trase din principii si lege. Sunt insa juriști cărora dacă le-ai tras textul de lege de sub nas, se duc de-a dura, asta pentru că studiul filozofiei dreptului le repugnă. Profesorul Tudor Radu Popescu ne spunea că un avocat trebuie să stăpânească principiile si filozofia dreptului, nu legislația de care sa se țină ca orbul de gard. Deci rog respectuos să se citească și altceva decât manualele de examen, sa se incerce , in materie constituțională, un Alexianu, Anibal Teodorescu, Paul Negulescu, Duguit, Deleanu, Draganu, Iorgovan,care evident au fost sofisti in acceptiunea dvs și mai apoi promit să dialogăm cu sincer drag. Până atunci va rog să mă iertati că n-am rezistența dvs la argument

      • Mihail EMINOVICI spune:

        Daca nu vedeti o diferenta intre presedinte si premier e foarte grav.
        Presedintele este ales in mod DIRECT, iar daca va uitati la alegeri vorbim de milioane de voturi.
        In schimb premierul este numit INDIRECT, de multe ori din randul parlamentarilor, iar daca va uitati la alegeri pentru a fi parlamentar sunt suficiente sute de voturi.
        Este o diferenta clara intre milioane de voturi si sute de voturi in ceea ce inseamna reprezentativitate.
        Pentru presedinte pot vota toti cetatenii Romaniei cu acest drept, pentru un parlamentar pot vota doar unii, acolo unde candideaza.
        Este clar ca pentru presedinte toti cetatenii Romaniei pot sa zica daca sunt de acord ca o persoana cu o condamnare penala sa exercite acest rol.
        In schimb cetatenii Romaniei nu pot sa se opuna ca undeva sa fie ales un Parlamentar PENAL.
        De ce sa suport eu ce au ales cei din cimitirile din Teleorman pt. care nu conteaza condamnarile penale???
        Si revenim la ce MODERAT puteti scrie: „oamenii te vor prim ministru”, CARE OAMENI??? Unde au votat oamenii pentru prim ministru??? Daca cititi Constitutia pe care o tot mentionati o sa vedeti ca nimeni nu voteaza pentru prim-ministru in Romania!
        Asa ca nu mai generalizati cu „oamenii il vor prim ministru”…
        Puteti sa va restrangeti la teoriI adevarate, dvs. il vreti prim ministru, daca asa e cazul.
        Poate Doru Costea vrea un prim ministru PENAL, dar oamenii NU, pentru ca oamenii include pe cei care respecta legea si nu doresc umilirea acestei tari cu un prim ministru PENAL!!!

        • Domnule/Doamnă anonim,

          Teza mea e că și un Președinte de țară nu poate fi ales dacă a fost condamnat penal și nu e încă reabilitat.
          Bine, s-ar putea susține că nici după reabilitare nu ar trebui – într-o astfel de funcție – să se mai permită acces.

          Teza aceasta o am făcând analogia cu dreptul la autodeterminare (right to self-determination) al popoarelor – noțiune prezentă în dreptul internațional public.
          Dar până și acest drept nu este ilimitat. De fapt, pe lumea aceasta, nimic nu mai poate fi ilimitat, decât poate moartea.

          Revenind, teoria dreptului la autoeterminare arată că există o limită – și anume că nu ai dreptul ca folosindu-te de dreptul la autodeterminare (ca nație/popor) să dai foc valizei, adică viitorului propriei națiuni/popor. Deci dreptul la autodeterminare își află limita în faptul că exercitarea acestui drept trebuie să lase loc și pentru o generație viitoare.

          De aceea au apărut normele de jus cogens, și de aceea, la nivel național, avem limite în calea revizuirii unei Constituții.

          Deci oricât de multă și mare ar fi voința majoritară a unui popor, legile naturii primează. Și una dintre legi este perpetuarea specie – ea e limita în calea oricărui exercițiu a oricărui drept, fie el colectiv sau individual.

          Dacă ne gândim de ce avem nevoie de un Președinte, și de ce avem nevoie de un Prim-ministru, atunci am realiza că tocmai de aceea nu trebuie ca aceste persoane să fi fost vreodată condamnate penal. Și indiferent de cine cum votează și cât de mulți sunt.
          În logică, argumentul cu mulțimea, și trimiterea la mulțime, este o eroare logică (argumentum ad populum – detalii aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Argumentum_ad_populum )

          Deci doar pentru că o majoritate susține ceva nu înseamnă că ceea ce susține e adevărul sau că astfel devine moral, sau că o majoritate nu ar putea susține o prostie la fel de mare ca majoritatea care o susține, sau poate chiar o unanimitate poate la fel de bine susține o prostie (dar mă îndoiesc că la cât de diferiți suntem putem cu adevărat – în condiții de libertate (deci nu de frică și tortură) – întâlni unanimitatea).

          Comentariul meu e o divagație oricum deoarece în prezenta situație nimeni nu a votat pentru a avea un prim-ministru condamnat penal. Nimeni nu a fost întrebat, în cabina de vot: Doriți un Prim-ministru ce a fost condamnat penal?

          • Și aș merge până într-acolo încât aș afirma că din contră, votul a fost dat cu votanții cunoscând legea și cunoscând acest articol din lege ce este acum contestat ca fiind neconstituțional.

            Și tocmai de aceea, dacă s-ar declara ca fiind într-adevăr neconstituțional, aș afirma că alegerile ar trebui refăcute.

  7. Alina BADEA spune:

    Este trist ca folosim interpretarea juridica, filosofia, referiri la juriști iluștri doar pentru a sprijini imoralitatea. Sunt fapte și situații imorale în sine, chiar dacă ar putea trece drept permise de lege. Ma îndoiesc ca juriștii citați de dumneavoastră ar fi de acord cu interpretarea la care încercați sa ii faceți complici sau, cel putin, garanți intelectual.

  8. Maria BORNEA spune:

    Sunteţi un simpatic filozof rătăcit printre noi, juriştii cu o gîndire poate prea aridă şi uscată, intr-o justitie prea grăbită şi care se aritmetizează tot mai mult! Orice lucru cu avantajele şi dezavantajele lui! Dacă am introduce prea multă filozofie în munca noastră, am introduce şi impredictibilitate, cam în aceeaşi proportie şi am vorbi şi mai mult decît vorbim acum!
    Vorbiti de marii noştri profesori. Profesorul Tudor Drăganu a rămas celebru printre studenţii din Cluj şi pentru următoarea expresie pe care o redau textual, deoarece o repeta în fiecare an: ”Un oarecare Priscă de la Bucureşti a spus…” şi apoi toată ora îl desfiinţa pe acest „oarecare”! Farmecul expresiei era completat de tonul dispretuitor cu care rostea propozitia! Pentru cei care nu stiu, le spun că Priscă era profesorul de drept constitutional de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Expresia lui a intrat în folclorul studentesc clujean şi a făcut carieră multe decenii.
    Este un exemplu celebru de dialog între doi mari jurişti!
    Revenind în contemporaneitate, la disputa noastră, deoarece nici noi nu ne lăsăm, nu-i aşa, aţi ales un exemplu greşit cu amenda penală pentru depăşirea vitezei. Deoarece toate depăşirile de viteză sunt doar contravenţii, nu infractiuni, deci amenda este contraventională şi nu penală, dar am înteles ideea dvs., aceea că textele ar trebui să elimine faptele lipsite de gravitate. Poate aveţi dreptate, dar acestea le elimină în prezent legislaţia penală, pentru că codul de procedură penală permite ca pentru aceste fapte să se poată renunţa la acuzaţia penală.
    Avînd însă în vedere importanţa functiilor de prim ministru şi chiar şi de ministru, cred că este bine ca legea să prevadă că nu trebuie să fi fost condamnati, în opinia mea, nici dacă a intervenit amnistia sau reabilitarea. La fel şi pentru Preşedinte, o lege ordinară ar trebui să prevadă toate conditiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi ales preşedinte, inclusiv aceea de a nu fi fost condamnat penal.
    Dacă s-ar putea alege sau numi în fruntea ţării oameni care au fost condamnaţi penal, s-ar bagateliza condamnările penale şi s-ar generaliza ideea de acceptare a coruptiei şi a coruptilor. Mă refer la notiunea de coruptie în sens general, nu strict pe textele penale.
    Vai de acel popor care nu ar avea posibilitatea şi nici nu ar fi capabil să aleagă să fie condus de oameni care nu au fost condamnaţi penal, indiferent pentru ce faptă. În conditiile lumii actuale, ţării i s-ar produce foarte mult rău.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Oana Ispas


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan