
Joi, 15 decembrie 2016, Reprezentanța Comisiei Europene la București a anunțat că, începând cu data de 7 decembrie 2016, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani se pot înscrie în Corpul european de solidaritate, o nouă structură prin care pot ei aduce o contribuție importantă în societate, în întreaga UE. Astfel, ei vor dobândi experiență și competențe valoroase la începutul carierei, potrivit unui comunicat al Reprezentanței.
Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene: „Corpul european de solidaritate va crea oportunități pentru tinerii dornici să ofere un sprijin util societății și să dea dovadă de solidaritate, aspecte de care lumea și Uniunea noastră au nevoie tot mai mult. Pentru mine, aceasta a fost întotdeauna însăși esența Uniunii Europene. Nu tratatele sau interesele industriale ori economice ne unesc, ci valorile noastre. Iar cei care lucrează ca voluntari dau viață valorilor europene în fiecare zi.”
Bugetul inițial pentru constituirea Corpului european de solidaritate a fost de 102 milioane EUR.
Până în prezent s-au înscris în Corp peste 10.000 de tineri, obiectivul fiind ca, până la sfârșitul anului 2020, acesta să ajungă să numere 100.000 de tineri.
Aflaţi mai mult despre eprezentanța Comisiei Europene la București, Jean-Claude Juncker, Presedintele Comisiei Europene, tineriJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.