România la CEDO: cauza pendinte Cortel și Achim. Necesitatea de a afla dacă motivele instanțelor naționale sunt relevante și suficiente (printre altele)
19 decembrie 2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Cristina GRIGORAȘ
Mihaela Mazilu-Babel
Cristina Grigoraș
Secția a patra, CEDO
Cererea nr. 45959/11
Angela CORTEL și Nicolae ACHIM împotriva României
introdusă la 1 iulie 2011 și comunicată părților la 12 martie 2013 și 14 noiembrie 2016
I. Situația de fapt (precum este redată de către reclamanți, rezumată de Curte și tradusă de noi din limba franceză)
1.1. Contextul cauzei
3. Reclamanții de etnie romă trăiesc în concubinaj din 2003 și au avut împreună, până în prezent, șapte copii cu vârste de la doi până la șapte ani.
4. În august 2010, reclamanta a adresat o plângere președintelui României pentru a denunța comportamentul abuziv al tatălui ei , care ar fi violat-o și care i-ar fi amenințat copiii. Ea a indicat că tatăl său ar fi fost un membru al unei secte ce tolerează abuzul sexual între membrii aceleiași familii și că acesta ar fi amenințat-o în mod repetat că o sa-i răpească copiii pentru a-i vinde traficanților organe. La plângere a fost anexat un certificat medical care atestă că, în 2008, unul dintre copiii săi a fost rănit, suferind leziuni ce au avut nevoie de șapte până la opt zile de îngrijiri medicale.
5. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași („DGASPC”) a fost sesizată. Ca urmare a unei anchete, s-a constatat că faptele invocate de reclamantă nu erau reale și că plângerea sa a fost făcută pe fondul unui conflict pe care aceasta l-a avut cu reprezentantul organizației religioase din satul acesteia, și care a exclus-o din comunitate.
6. DGASPC a efectuat apoi o anchetă socială cu privire la situația copiilor reclamanților. Potrivit anchetei, casa reclamanților era insalubră, iar aceștia nu erau preocupați de sănătatea sau educația copiilor. În baza constatărilor anchetei, DGASPC a solicitat darea în plasament a copiilor reclamanților.
1.2. Plasamentul temporar al copiilor reclamanților
7. Pe 22 martie 2011, DGASPC a sesizat Tribunalu Călărași cu o cerere de ordonanță președințială, prin care se solicita plasamentul temporar, de urgență, al celui mai mic dintre copiii reclamanților. Reclamanții, pârâți în cadrul procedurii, au solicitat respingerea cererii, susținând că dispun de mijloacele financiare care să le permită să-și crească copiii.
8. Printr-o hotărâre din 6 aprilie 2011, consemnând condițiile materiale precare de viață ale reclamanților, Tribunalul a admis cererea, pe calea ordonanței, dispunând plasarea copilului la un asistent maternal. Drepturile părintești cu privire la respectivul copil au fost atribuite Președintelui Consiliului Județean Călărași. La o dată nespecificată, calea de atac declarată de reclamanți împotriva acestei decizii a fost respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel București.
9. La 4 august 2011 (în rezumatul în franceză este specificat ca fiind 2001, dar considerăm că este eronat – n.n.), agenți ai DGASPC, asistați de un executor judecătoresc, poliție și psiholog, s-au deplasat la domiciliul reclamanților pentru a pune în executare hotărîrea judecătorească definitivă din 6 aprilie 2011 mai sus menționată. Deși reclamanții s-au opus, copilul a fost luat și plasat la un asistent maternal.
10. La 9 august 2011, invocând interesul superior al copilului, DGASPC a sesizat Tribunalul cu o nouă acțiune împotriva reclamanților, solicitând plasamentul temporar al tuturor copiilor acestora într-un centru specializat. DGASPC a arătat că ancheta socială a dezvăluit faptul că reclamanții trăiesc într-un imobil insalubru și că au dificultăți semnificative în ceea ce privește menținerea igienei personale și asigurarea îmbrăcămintei copiilor, din cauza lipsei veniturilor. DGASPC a subliniat că cererea vizează plasamentul temporar, că reclamanții au fost consiliați și informați cu privire la consecințele măsurii luate și că atunci când aceștia vor dovedi că beneficiază resursele financiare și materiale pentru creșterea copiilor, vor pot formula o solicitare pentru reintegrarea copiilor în familie.
11. Reclamanții, reprezentați de un avocat – numit în urma unei solicitări privind asistența juridică gratuită – au cerut respingerea acțiunii și au anexat la dosar un cupon de pensie pentru a certifica faptul că dispun de venituri. Conform susținerilor acestora, copiii sunt bine îngrijiți, în acest sens ei depunând la dosar un certificat medical care să ateste că aceștia sunt sănătoși. De asemenea, reclamanții au indicat că nu mai beneficiau de asistență socială încă din 2008 și că au făcut eforturi pentru a-și spori veniturile.
12. Printr-o hotărâre din 7 septembrie 2011, întemeindu-se pe articolul 66 și următoarele din Legea nr 272/2004 privind protecția drepturilor copilului, Tribunalul Călărași a admis acțiunea introdusă de DGASPC și a dispus plasamentul temporar al celui mai mic dintre copii la un asistent maternal și plasarea celorlalți șase copii într-un centru de plasament specializat pentru copii. Drepturile părintești pentru toți copiii au fost atribuite Președintelui Consiliului Județean Călărași.
13. Astfel, Tribunalul Călărași a statuat că era clar din cele depuse la dosar faptul că imobilul în care locuiau reclamanții prezenta deficiențe grave în ceea ce privește creșterea copiilor, spațiul fiind insuficient, slab amenajat iar condițiile de igienă fiind precare. De asemenea, instanța a notat faptul că au fost identificate lipsuri grave și în ceea ce privește igiena personală și alimentară a membrilor familiei. Instanța a mai constatat existența unei neglijențe a părinților în ceea ce privește sănătatea unui copil din cauza faptului că acesta nu era înregistrat la un medic de familie. Tribunalul a adăugat că, deși reclamanții au beneficiat de consiliere psiho-educațională pentru a-i ajuta să-și înțeleagă și să își îndeplinească îndatoririle părintești, comportamentul dezinteresat constant al acestora dovedește neglijarea copiilor. În consecință, instanța a decis că este în interesul superior al copiilor ca aceștia să fie dați în plasament temporar.
14. La o dată nespecificată, calea de atac declarată de reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel București.
15. Angajați ai DGASPC, însoțiți de poliție, s-au deplasat la domiciliul reclamanților pentru a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă din 7 septembrie 2011 (în originalul textului apare 2001 dar considerăm că este eronat – n.n.). Reclamanții au refuzat să lase copiii să plece și au fost împroșcați cu spray cu piper de către poliție. Copiii au fost preluați și duși, în final, într-un centru special, desemnat de instanța de judecată.
16. Reclamanții i-au vizitat pe cei șase copii în centrul de plasament. Copiii ar fi cerut să meargă acasă.
1.3. Cererea reclamanților privind reintegrarea copiilor în familie
17. După darea în plasament a copiilor, reclamanții au realizat lucrări în imobil pentru a îmbunătăți condițiile de viață.
18. La cererea reclamanților, pe 14 februarie 2012, a fost efectuată o anchetă socială, la domiciliul acestora. S-a observat cu această ocazie că reclamanții au ținut legătura cu copiii prin telefon, pe motiv că, condițiile meteorologice din timpul iernii au făcut dificilă deplasarea la centrul de plasament. În ceea ce privește condițiile materiale de viață ale reclamanților, ancheta a dezvăluit faptul că acestea s-au îmbunătățit și aceștia au lucrat pentru a curăța casa. S-a constatat, cu această ocazie, că imobilul este curat, că are sistem de încălzire și că a fost racordat la rețeaua de apă potabilă. Reclamanții au cumpărat combustibil pentru a încalzi casa. Ei au dobândit, de asemenea, un aragaz și o mașină de spălat. De asemenea, din anchetă rezultă faptul că reclamanții s-au angajat față anchetatori să înscrie copiii la grădiniță și școală primară și să-i înregistreze la un medic de familie. Ancheta a concluzionat faptul că în ceea ce privește condițiile de viață ale reclamanților, acestea s- au îmbunătățit în comparație cu cele existente în momentul luării în plasament a copiilor. Comisia de anchetă a propus reintegrarea tuturor copiilor în familie.
19. Reclamanții au sesizat Tribunalul cu o acțiune împotriva DGASPC solicitând reintegrarea în familie a celor șapte copii, susținând că dispun de condiții de viață propice pentru creșterea copiilor.
20. Prin hotărârea din 15 februarie 2012, Tribunalul a respins cererea, motivând că nu a existat nici o dovadă care să arate că își folosesc veniturile în interesul copiilor.
21. Reclamanții au atacat decizia Tribunalului, întemeindu-se, în principal, pe ancheta socială din 14 februarie 2012 (a se vedea punctul 18 de mai sus). Acțiunea a fost respinsă ca nefondată, la o dată nespecificată de Curtea de Apel București. (NOTA noastră – pe portalul Curții de Apel București apare că recursul a fost admis).
II. Capete de cerere
22. Întemeindu-se, în principal, pe articolul 8 din Convenție, reclamanții s-au plâns că luarea în plasament a copiilor acestora a fost nejustificată, iar în prezent se află imposibilitatea de a obține reintegrarea lor în familie, în ciuda îmbunătățirii condițiilor materiale de viață.
III. Întrebări adresate părților în 2013:
1. A existat o încălcare a dreptului reclamanților la respectarea vieții lor de familie, din cauza plasamentului celor șapte copii ai lor și a imposibilității acestora de a-și exercita drepturile părintești, în sensul articolului 8 § 1 Convenție?
2. În caz afirmativ, ingerința în exercitarea acestui drept a fost ea prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 8 § 2 din Convenție? În plus, motivele invocate de instanțele naționale pentru a respinge cererea reclamanților de a pune capăt măsurii plasamentului temporar și de a dispune reintegrarea copiilor în familie au fost relevante și suficiente, în sensul articolului 8 alineatul § 2 din Convenție?
Părțile sunt invitate să furnizeze copii ale deciziilor definitive pronunțate de instanțele naționale în cadrul acțiunii formulate de reclamante pentru a realiza reintegrarea copiilor în familie (copii ale hotărârii din 15 februarie 2012 a Tribunalului Călărași și ale hotărârii definitive a Curții de Apel București, în urma căii de atac formulate de reclamanți împotriva hotărârii Tribunalului).
În plus, părțile sunt invitate să informeze Curtea cu privire la orice evoluții ulterioare referitoare la situația copiilor reclamanților.
IV. Întrebări noi adresate părților în noiembrie 2016:
1. Au epuizat solicitanții căile de atac interne, în conformitate cu articolul 35 § 1 din Convenție, în cadrul procedurii de ordonanță președințială privind plasamentul copiilor acestora, care s-a încheiat cu hotărârile separate din 6 aprilie 2011 și, respectiv, 7 septembrie 2011 ale Tribunalului Calarași?
2. A existat o încălcare a dreptului reclamanților la respectarea vieții de familie în conformitate cu articolul 8 § 1 din Convenție, ca urmare a respingerii de către instanțele naționale a cererii acestora pentru reintegrarea copiilor în familie? (hotărârea definitivă a Curții de Apel București 20 martie 2012)?
3. În caz afirmativ, a fost ingerința în exercitarea acestui drept prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 8 § 2 din Convenție? În special, motivele invocate de instanțele naționale pentru a respinge acțiunea reclamanților de a pune capăt plasamentului temporar și de a dispune reintegrarea copiilor în familie, au fost relevante și suficiente, în sensul articolului 8 § 2 din Convenție?
*NOTA noastră: de pe pagina portalului Curții de Apel București reiese faptul că în data de 22.08 2012 Curtea de Apel București a admis recursurile și a dispus reintegrarea minorilor în familie (a se vedea aici).
Cristina GRIGORAȘ (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea din București
dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator proiect și selecție)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
