BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Efectele Deciziei CCR nr. 279/2015 privind dispozițiile art. 52 din Codul muncii

19.12.2016 | Andrei PAP
Newsletter
Instagram
Facebook
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 15 decembrie 2016 a fost publicată Decizia nr. 19/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.521/99/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.521/99/2014, Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat, în temeiul dispoziţiilor art. 519 – 520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea chestiunii de drept sus-menţionate.

Obiectul sesizării, astfel cum acesta este menţionat în încheierea de sesizare, se impune a fi reformulat, deoarece, înainte de a tranşa speţa pe fond, instanţa de apel trebuie să lămurească întinderea despăgubirii cuvenite salariatului, atunci când norma de drept din Codul muncii, în temeiul căreia a fost suspendat raportul de muncă al acestuia şi care a fost, ulterior, declarată neconstituţională, nu mai produce efecte; cu alte cuvinte, este necesară identificarea corectă a problemei de drept ce se cere a fi rezolvată.

Or, aşa cum rezultă din expunerea procesului şi din încheierea de sesizare, problema de drept ce trebuie lămurită constă în stabilirea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 privind întinderea despăgubirii cuvenite salariatului, într-un proces pendinte, în situaţia în care norma de drept prevăzută în art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii nu mai produce efecte..

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

40. Un prim aspect ce se impune a fi examinat este acela al efectului deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională asupra proceselor pendinte. Analiza presupune luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 47/1992).

41. Astfel, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive şi obligatorii, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile din legile în vigoare constatate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt suspendate de drept. Aceleaşi reglementări se regăsesc şi în cuprinsul art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

42. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru particulari, şi produce efecte numai pentru viitor, iar nu şi pentru trecut, consecinţa aplicării acestui principiu fiind aceea că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.

43. Textul menţionat constituie o normă imperativă de ordine publică, iar aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu poate fi acceptat, acesta constituind un element esenţial al ordinii de drept.

44. În litigiul în care s-a constatat existenţa chestiunii de drept supuse lămuririi, instanţa de judecată este chemată să se pronunţe asupra unor situaţii juridice în curs de constituire (facta pendentia), în temeiul Codului muncii, fiind evident că acestea sunt supuse efectelor deciziei Curţii Constituţionale, care este de imediată şi generală aplicare.

45. Raţionamentul instanţei supreme din Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 este valabil şi în chestiunea supusă dezlegării în cauză, în sensul că la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică, odată declarată neconstituţională, nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absenţa unei dispoziţii legale exprese.

46. În consecinţă, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii lor, dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii nu îşi mai produc efectul, ceea ce înseamnă că, în cazul unui proces pendinte, deciziile emise de angajator în temeiul textului de lege menţionat nu mai pot produce efecte juridice.

47. În acest sens a statuat şi Curtea Constituţională, prin deciziile nr. 413 şi nr. 414 din 14 aprilie 2010: „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă etc.)”. Dintr-o perspectivă similară, efectul acestor decizii s-a concretizat în constatarea de către instanţele de contencios administrativ a nelegalităţii (lipsei de temei juridic) actelor administrative emise în baza celor două ordonanţe de urgenţă, ale căror dispoziţii au fost declarate neconstituţionale, şi încetarea efectelor acestor acte administrative, cu consecinţa reintegrării persoanelor eliberate din funcţie şi plăţii drepturilor salariale cuvenite, până la reintegrarea efectivă.

48. Efectul declarării neconstituţionalităţii este cel al neaplicabilităţii textului legal în discuţie, pentru o situaţie juridică în curs de constituire, instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea litigiului fiind obligată să ţină seama de acest aspect, fie chiar şi într-o cale de atac de reformare, fără ca, prin aceasta, să fie afectată regula neretroactivităţii deciziei de neconstituţionalitate.

49. Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 a determinat, aşadar, ineficienţa normei de drept ce permitea angajatorului să suspende contractul de muncă al persoanei împotriva căreia s-a formulat o plângere penală; drept urmare, de la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, când încetează efectele art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, se naşte dreptul de a solicita despăgubiri echivalente cu drepturile salariale al angajatului, pentru perioada în care a fost suspendat contractul de muncă, până la reintegrarea efectivă, ca urmare a dispariţiei unei norme care nu mai poate produce niciun efect juridic.

50. Trebuie subliniat că lipsirea de efecte juridice a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, ca urmare a deciziei pronunţate de Curtea Constituţională, este distinctă de problema acordării despăgubirii băneşti salariatului pe perioada suspendării contractului de muncă. Consecinţa directă a lipsirii de efecte a textului în discuţie duce la ineficienţa actului juridic emis în temeiul normei de drept declarate neconstituţionale şi la reactivarea raporturilor de muncă, pentru procesele pendinte. Aşadar, ca efect al reactivării raporturilor de muncă ia naştere un drept de creanţă, pentru salariat, a cărui existenţă trebuie, însă, confirmată pe cale judecătorească.

51. În acest caz, dreptul de a obţine reparaţia bănească de către salariat este supus evaluării jurisdicţionale, ceea ce înseamnă că dreptul nu s-a născut în patrimoniul reclamantului, acesta luând naştere numai ca urmare a acordării de către instanţă, conform normelor în vigoare la momentul judecării cauzei.

52. Nu este vorba, aşadar, de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite pe cale judecătorească, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare a instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

53. Concluzia ce se impune, în raport cu toate aspectele analizate, este aceea că în cauzele pendinte, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, dreptul la despăgubire se acordă salariatului pe toată durata suspendării contractului de muncă.

54. În situaţia unor raporturi juridice încheiate definitiv, înainte de apariţia deciziei Curţii Constituţionale, nu se mai poate pune problema aplicării acesteia.

55. Astfel, de la data încetării efectelor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, se va naşte dreptul la despăgubire al angajatului echivalent cu remuneraţia pentru perioada în care a fost suspendat, ca urmare a dispariţiei unei norme care nu poate produce niciun efect juridic.

56. Acest drept de creanţă nu se va mai întemeia pe dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pentru că dispar premisele aplicării sale, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 7.521/99/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii nu îşi mai produc efectul şi dau naştere unui drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor, pe durata suspendării, în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Andrei Pap

 

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate