Tribunale/instanţe specializate, în materia dreptului muncii şi asigurărilor sociale
27 decembrie 2016 | Mihai PAȘCA
Mihai Pașca
Potrivit Constituţiei României [1]: art.1 alin.(3), ,,România este stat de drept, democratic şi social”, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. Alin. (4) prevede că ,,statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.
Tot legea fundamentală reglementează la art. 2 alin. (1) – alin. (4), necondiţionalitatea şi implicit accesul liber la justiţie în sensul că: ,,orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, astfel că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”.
Potrivit cap. VI art. 124 alin. (1)- alin. (2): ,,justiţia se înfăptuieşte în numele legii, justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, iar, potrivit art. 126, ,,justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.
Se arată reglementativ faptul că, prin lege organică, potrivit alin. (5) din acest ultim act normativ ,,pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii”.
Potrivit art. 133 alin. (1) din legea fundamentală ,,Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Potrivit art. 134 alin. (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţie”.
H.G nr. 652/27 mai 2009, privind organizarea si funcţionarea Ministerului Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti publicată în M. Of. nr. 443 din 29 iunie 2009 şi intrată în vigoare la data de 29 iunie 2009 [2], dispune: ,,Ministerul Justiţiei în România, denumit în continuare Ministerul, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului” – art. 1, iar, potrivit art. 2 ,,Ministerul contribuite la buna funcţionare a sistemului judiciar şi la asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti” şi are următoarele funcţii şi atribuţii principale, potrivit art. 5-6 şi urm. din acest act normativ: ,,elaborează politicile publice, strategiile şi planurile de acţiune în domeniul justiţiei, inclusiv în concordanţă cu obiectivele programului de guvernare; reglementează cadrul normativ şi instituţional al sistemului judiciar şi al înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; coordonează şi controlează aplicarea unitară şi respectarea normelor legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa; asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituţia României, republicată, potrivit legilor de organizare a sistemului judiciar şi a înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; asigură resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public, elaborează proiectele de reglementări în sfera sa de competenţă şi participă la susţinerea acestora în Parlament. În domeniul reglementării cadrului normativ şi al îmbunătăţirii acestuia: elaborează proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate; participă la susţinerea proiectelor de legi în cadrul comisiilor parlamentare şi în plenul celor două Camere; evaluează legislaţia, în sfera de competenţă, din punctul de vedere al constituţionalităţii, al tehnicii legislative şi al compatibilităţii cu acquis-ul comunitar şi tratatele şi convenţiile internaţionale, ori alte documente juridice cu caracter internaţional la care România este parte şi propune Guvernului, altor ministere sau autorităţi soluţii de îmbunătăţire legislativă, inclusiv în forma unor proiecte de acte normative”.
Trebuie avut în vedere şi cele cuprinse în Regulamentul din 19 ianuarie 2011 de organizare şi funcţionare a Ministerului Justiţiei actualizat, unde se menţionează că ,,Ministerul Justiţiei este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care contribuie la buna funcţionare a sistemului judiciar şi la asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”. Ministrul justiţiei, potrivit art. 4 ,,conduce întreaga activitate a ministerului, îl reprezintă şi îl angajează în raporturile cu alte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu alte autorităţi, instituţii publice şi organizaţii centrale şi locale, cu instituţiile Uniunii Europene (UE) şi cu alte organizaţii internaţionale, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate”, iar în conformitate cu art. 5 ,,Ministerul Justiţiei, elaborează politicile publice, strategiile şi planurile de acţiune în domeniul justiţiei, reglementează cadrul normativ şi instituţional al sistemului judiciar şi al înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; coordonează şi controlează aplicarea unitară şi respectarea normelor legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa; asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituţia României, republicată, potrivit legilor de organizare a sistemului judiciar şi a înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; asigură resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public”.
Legea nr. 317/1 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în M. Of. nr. 599/2 iulie 2004, şi intrată în vigoare la data de 30 septembrie 2004 [3], în art. 31 alin. (1): ,,în exercitarea atribuţiilor sale Consiliul Superior al Magistraturii poate solicita Ministerului Justiţiei, instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, Institutului Naţional al Magistraturii, altor autorităţi si instituţii publice, precum si persoanelor fizice sau juridice informaţiile sau actele pe care le considera necesar”. Art. 32 alin. (1) dispune: ,,în cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu”, iar potrivit alin. (2) ,,în cazul în care legea nu prevede un termen pentru emiterea avizelor de către Consiliul Superior al Magistraturii, acestea se emit în 30 de zile de la sesizare. Depăşirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a termenului de emitere a avizului nu afectează valabilitatea actului”.
Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, sens în care Plenul CSM avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti şi poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei.
Legea nr. 115/28 iunie 1999, privind responsabilitatea ministerială, publicată în M. Of. nr. 300 din 28 iunie 1999 şi intrată în vigoare la data de 28 iulie 1999 [4], în cap. I art. 1 dispune: ,,Guvernul, în întregul său, şi fiecare dintre membrii acestuia sunt obligaţi să îşi îndeplinească mandatul cu respectarea Constituţiei şi a legilor ţării, precum şi a programului de guvernare acceptat de Parlament. Potrivit Constituţiei României art. 102 alin.(1) – alin. (3) ,,Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate. Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
Legea nr. 62/10 mai 2011, a dialogului social publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011 şi intrată în vigoare la data 13 mai 2011 [5], în privinţa atribuţiilor organizaţiilor sindicale, se dispune la art. 27, astfel: ,,în vederea realizării scopului pentru care sunt constituite, organizaţiile sindicale au dreptul să folosească mijloace specifice, cum sunt: negocierile, procedurile de soluţionare a litigiilor prin conciliere, mediere, arbitraj, petiţie, pichet de protest, marş, miting şi demonstraţie sau grevă, în condiţiile prevăzute de lege. Organizaţiile sindicale, potrivit art. 28,, apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi”.
În cuprinsul art. 29 din Legea nr. 62/2011 se menţionează expres: ,,confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional pot adresa autorităţilor publice competente, în condiţiile art. 74 din Constituţia României, republicată, propuneri de legiferare în domeniile de interes sindical”. Potrivit art. 9 din Constituţia României ,,sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor”.
Legea nr. 248/19 iulie 2013, privind organizarea si funcţionarea Consiliului Economic si Social, publicată în M. Of. nr. 456 din 24 iulie 2013, şi intrată în vigoare la data de 27 iulie 2013 [6], în cuprinsul art. 1, dispune: alin. (1) ,,Consiliul Economic şi Social este organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României în domeniile de specialitate stabilite prin prezenta lege”, iar potrivit alin. (2) CES ,,este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile”.
Consiliul Economic şi Social potrivit art. 2 alin. (1) ,,este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaţilor ori senatorilor”. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative. Domeniile de specialitate ale Consiliului Economic şi Social sunt cele evidenţiate la alin. (2) din acest ultim articol de lege.
Consiliul Economic şi Social potrivit art. 2 alin. (3) ,,se poate autosesiza sau poate fi sesizat de orice autoritate publică ori de organizaţiile patronale sau sindicale reprezentative la nivel naţional, precum şi de reprezentanţii societăţii civile asupra unor stări de fapt, evoluţii ori evenimente economico-sociale de interes naţional”.
Potrivit cap. II art. 5 Consiliul Economic şi Social exercită atribuţii de avizare a proiectelor de acte normative din domeniile de specialitate prevăzute la art. 2 alin. (2), iniţiate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor, invitând iniţiatorii la dezbaterea actelor normative; elaborează, la solicitarea Guvernului, a Parlamentului sau din proprie iniţiativă, analize şi studii privind realităţile economice şi sociale; semnalează Guvernului sau Parlamentului apariţia unor fenomene economice şi sociale care impun elaborarea unor noi acte normative.
Trebuie reţinute şi diligenţele, dar şi competenţele stabilite expres potrivit art. 6-9 din acelaşi act normativ. Consiliul Economic şi Social, potrivit art. 141 din Constituţia României ,,este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare”.
Este neechivoc şi imperativ, potrivit art. 1 din Constituţia României, faptul că ,,respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
Toate aceste norme şi dispoziţii constituţionale şi legale, vin în mod evident în completarea şi accentuarea prevederilor incidente şi aplicabile în privinţa posibilităţii, a necesităţii şi utilităţii, în folosul și beneficiul justiţiei şi a justiţiabililor, a înfiinţării efective şi deplin justificate a tribunalelor specializate în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, astfel că, în data de 19 decembrie 2016, prin amabilitatea celor care administrează acest portal juridic, s-a publicat: Justiţia şi justiţiabilii increduli, în cuprinsul acestui script, am învederat extrem de punctual, următoarele consideraţiuni:
,,Justiţia, prin definiţie este dreptatea şi adevărul spus şi realizat exclusiv în şi de către instanţele de judecată, iar noi, cei din sistem, avem obligaţia de a proceda în consecinţă, fiind conştienţi că există nexul cauzal între lipsa de încredere în justiţie şi soluţiile ajuridice, care determină în mod regretabil şi descalificant injustiţie. Atitudinea noastră profesional-dispozitivă, a celor care realizăm actul de justiţie, nu trebuie deloc manifestată limitativ aprecierii total greşite că toate aceste valori şi principii, obligaţii şi prerogative, drepturi şi responsabilităţi corelative şi corespondente ar reprezenta doar un lux teoretic.
Într-un script recent publicat: Grupa I-II de muncă – fără plata CAS pe juridice.ro, m-am exprimat în sensul că: ,,astfel, securitatea juridică, fiabilitatea dreptului, predictibilitatea normelor juridice şi stabilitatea legislativă, lipsa interpretărilor abuzive şi ajuridice, dar şi practica unitară pot şi trebuie să determine deplina încredere şi convingeri favorabile şi extrem de pozitive ale justiţiabililor în oamenii şi practicienii din sistemul jurisdicţional, dar sub condiţia ca actul de justiţie să fie spus şi realizat prin hotărâri judecătoreşti deplin temeinice şi legale, iar justiţia să facă justiţie, în caz contrar ne regăsim în situaţia extrem de regretabilă şi corespondentă exclusiv unei retorici publice deloc persuasive, sub imperiul voinţelor şi al unor intenţii declarative, cu invocarea repetativă de principii şi aprecieri deloc aplicate cerinţelor şi realităţilor concrete şi practice şi evident fără ca aceste ultime uzanţe să fie în folosul şi beneficiul actului de justiţie” şi adaug în mod deplin just că şi instanţele/tribunalele specializate contribuie la calitatea actului de justiţie şi creşterea încrederii în justiţie, prin specializarea membrilor completelor de judecată, inclusiv prin planurile anuale de formare şi specializare profesională.
Şi pentru toate aceste consideraţiuni, vin şi accentuez faptul şi aprecierea sinceră şi evident interesată, că justiţia, noi, cei din sistem, nu trebuie să formăm convingeri şi aprecieri care să se concluzioneze în mod regretabil, în sensul lipsei de încredere publică atât de necesară în justiţie, munca şi expertiza noastră sunt şi trebuie a fi subrogate şi supuse onestităţii, inclusiv de ordin profesional.
Tocmai pentru profesionalizarea şi specializarea celor care judecă cauzele deduse aprecierii judecătoreşti, normele de organizare judiciară edictate au dispus înfiinţarea de instanţe, secţii şi complete/completuri specializate, impunându-se prin forţa realităţii inclusiv statistice, inclusiv înfiinţarea efectivă de instanţe-tribunale specializate în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, iar pertinenţa, necesitatea, dar şi utilitatea practică care în mod cert sunt în folosul actului de justiţie a unui astfel de demers şi diligenţă organizatorică trebuie apreciate şi valorificate de către decidentul-administrator al sistemului jurisdicţional, această entitate are prerogative şi competenţe inclusiv de iniţiator legislativ, interesul dispozitiv trebuind a fi manifestat evident şi de către puterea executivă şi evident legislativă.
În ceea ce priveşte hotărârile, dispoziţiile şi normele permisive privind tribunalele specializate, acestea trebuind a include şi tribunalele de contencios social specializate, evidenţiez limitativ:
– Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nr. 637/18 iulie 2012 publicată în M.Of. nr. 559/8 august 2012, pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005.
– Legea nr. 296/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 699 din data de 14 noiembrie 2013, act normativ care a introdus în cuprinsul Legii nr. 304/2013 privind organizarea judiciară noi dispoziţii referitoare la tribunalele specializate. Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2013, tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti. Această lege precizează că tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează.
– Minuta Comisiei nr. 1, independenţa, responsabilitatea justiţiei, eficacitatea activităţii şi creşterea performanţei judiciare, din data de 17.09.2013.
– Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat publicităţii marţi, 26 noiembrie 2013, un comunicat privind hotărârea în cauzele C-40/12 P, C-50/12 P şi C-58/12 P, societăţile pot solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de durata excesivă a procedurii desfăşurate în faţa Tribunalului.
– Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis în şedinţa de marţi, 19 noiembrie 2013, să acorde aviz favorabil pentru proiectul de ordin al ministrului justiţiei privind punerea în funcţiune a Tribunalului Specializat Bucureşti, începând cu data de 1 martie 2014.
– Miercuri, 11 septembrie 2013, în şedinţa de Guvern a fost adoptat, la propunerea ministrului Justiţiei, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Potrivit proiectului, se creează posibilitatea legală pentru înfiinţarea unui tribunal specializat în domeniile societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă la nivelul Bucureştiului.
– Se înfiinţează Curtea unică în materia brevetelor, la care vor funcţiona judecători cu pregătire tehnică, cu diplomă universitară şi experienţă dovedită într-un domeniu tehnologic.
Denumirea lor este cuprinsă în Acordul UE de înfiinţare a respectivei Curţi, aşa că vor fi şi judecători nemagistraţi. S-au făcut publice condiţiile care trebuie să fie realizate şi îndeplinite de candidaţii la funcţia de judecător al viitoarei ,,Curţi unice în materie de brevete” (CUB), înfiinţată, aşa după cum am menţionat mai sus, în baza acordului privind Curtea unică în materie de brevete, semnat în luna februarie 2013, urmând astfel a deveni funcţională.
Aceasta va fi alcătuită dintr-un tribunal de prima instanţă, o curte de apel şi o grefă comună. Tribunalul de prima instanţă va cuprinde o divizie centrală, precum şi divizii locale şi regionale.
Din definiţia astfel cuprinsă în Legea nr. 304/2004 actualizată, rezultă faptul că ,,organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor și a libertăţilor fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internaţională a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului şi Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi pentru garantarea respectării Constituţiei şi a legilor ţării.
Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influente extranee”. În cuprinsul aceluiaşi act normativ, se dispune la art. 2 alin. (1) în sensul că ,,justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, iar, la alin. (2) lit. d), se arată că ,,justiţia se realizează inclusiv tribunale specializate”.
La art. 37 alin. (1) –alin. (4) din acelaşi act normativ, se dispune în sensul că ,,în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înfiinţa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează. Cauzele aflate în curs de judecată la data începerii funcţionării tribunalelor specializate, potrivit art. 142 alin. (1), se vor trimite acestora, pe cale administrativă, din oficiu, spre soluţionare. Tribunalul specializat este competent și în caz de trimitere spre rejudecare”.
Văzând structura Curţilor de apel stabilită pe secţii specializate, pentru similitudine şi corespondenţă organizatorică, se impune înfiinţarea la nivelul fiecărui tribunal, al secţiilor şi nu numai a completelor/completurilor specializate în soluţionarea cauzelor de litigii/conflicte de muncă şi asigurări sociale, aceasta fiind o altă sugestie punctuală promovată şi susţinută prin prezentul script.
Oamenii, justiţiabilii care vin în faţa noastră, trebuie să aibă certitudinea dreptăţii juridice, iar actul juridic trebuie realizat inclusiv cu celeritate, dar şi claritate dispozitivă, aşa după cum se vrea şi se dispune prin normele procedurale aplicabile şi evidenţiate în cuprinsul Legii nr. 134/2010 modificată, dar şi Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015, asta fiind atât voinţa legiuitorului, dar şi a practicienilor din sistem, precum şi a decidenţilor din Ministerul Justiţiei şi evident CSM”.
Pentru a avea voinţa şi disponibilitatea deplin justificate şi întemeiate, toate acestea fiind date inclusiv de realitatea statistică, a înfiinţării tribunalelor specializate în materia extrem de importantă a contenciosului-dreptului social, este nevoie şi trebuie să existe justa apreciere, înţelegere şi valorificare a impactului extrem de benefic şi profitabil asupra actului de justiţie, aceasta implicând în mod cert şi evident, o adevărată şi curajoasă reformă în sistemul jurisdicţional şi organizatoric românesc, normele legale inclusiv cele invocate în acest script, fiind permisive în acest sens, trebuie numai să se vrea realizarea practică a acestor modificări structural-sistemice.
Propunerea de reformă în sistem, precum şi măsurile concrete şi necesare care se impun, astfel promovate şi motivate inclusiv în acest material, nu trebuie să ducă la aprecierea injustă şi greşită că înfiinţarea de tribunale specializate ar reprezenta doar suplimentarea clădirilor şi a plăcuţelor de identificare imobiliară şi/sau o eventuală presiune bugetară, lucrurile şi realităţile din sistem trebuie privite evolutiv şi progresiv şi nicidecum restrictiv, static sau chiar mai grav, involutiv.
În mod cert, în aceste clădiri şi evident în justiţie, există oameni extrem de dedicaţi, calificaţi, pricepuţi şi cu vocaţie, iar, prin specializarea efectivă şi reală a acestora, a asistenţilor judiciari şi a judecătorilor, în această materie litigioasă extrem de importantă şi sensibilă, nu poate fi decât în folosul sistemului şi a creşterea credibilităţii în justiţie şi implicit în noi, cei care realizăm actul de justiţie, trebuind obligatoriu de a trece de la stadiul de simple deziderate şi intenţii, la o deplină normalitate şi firesc al lucrurilor, care să genereze încredere publică.
Este de notorietate publică interesul întregii societăţi asupra raporturilor juridice obligaţionale de muncă şi a normelor care reglementează prestaţiile sociale pecuniare de înlocuire, astfel că atât încrederea justiţiabililor, cât şi calitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate vor fi cele dorite de noi toţi,inclusiv sub condiţia reformării organizării judiciare propuse, chiar în regim de tribunale specializate pilot, important fiind şi numărul acestora, dar mai importantă este înfiinţarea efectivă.
Totuşi, după 26 de ani de strategii şi reforme mai mult sau mai puţin realizate şi/sau realizabile, trebuie valorificată oportunitatea şi nevoia certă de tribunale specializate, în condiţiile în care acest lucru nu este nici greu şi nici imposibil şi depinde numai de noi, important este să se focalizeze disponibilitatea şi priorităţile decidenţilor, subrogate cerinţelor şi rigorilor de prioritate şi preempţiune atât de necesare reformării organizatorice, noi putem şi trebuie ca, prin diligenţele şi demersurile făcute, să capacităm atât voinţa, cât şi eforturile necesare realizării acestui obiectiv.
Decidenţii eligibili şi/sau numiţi, precum şi entităţile juridice menţionate, care au prerogative şi competenţe inclusiv în ceea ce priveşte regimul iniţiativei şi a interesului legislativ, dar şi priceperea şi expertiza necesare, şi care pot determina şi stabili alocaţia bugetară corespondentă, urmează a proceda şi dispune în consecinţă, urmând a reţine şi valorifica eventual cele susţinute anterior, totul fiind circumscris voinţei dispozitive.
Se impune, după data de 15.01.2017, ca noul Guvern să stabilească ca prioritate şi obiectiv concret în programul de guvernare inclusiv înfiinţarea de tribunale specializate în această materie, astfel că şi implicarea noului Consiliu Superior al Magistraturii trebuie să fie corespondentă, iar Ministrul Justiţiei, ca şi reprezentant public legal al Ministerului Justiţiei, precum şi Consiliul Economic şi Social, Sindicatele şi Patronatele trebuie să se manifeste în acest sens, fiind oportună şi necesară inclusiv implicarea mass-media scrisă şi vorbită şi evident intervenţia interesată şi vocală a societăţii civile, astfel că noi toţi vom ajuta sistemul prin reformarea structurală şi organizatorică, benefică actului de justiţie şi profitabilă justiţiabililor.
Pentru că noi, cei din sistem, care realizăm şi spunem dreptul avem inclusiv ,,pantofi albaştri” şi ,,pulovere verzi” şi în condiţiile reţinerii normelor de drept, dar şi consideraţiunilor de ordin faptic din prezentul script, se impune a se achiesa şi dispune în consecinţă.
A se vedea: Doamna cu pantofi albaştri are o soră cu pulover verde, juridice.ro.
[1] Constituţia României, publicată în M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003.
[2] H.G nr. 652 din 27 mai 2009, privind organizarea si funcţionarea Ministerului Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti publicată în M. Of. nr. 443 din 29 iunie 2009 şi intrată în vigoare la data de 29 iunie 2009.
[3] Legea nr. 317/1 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în M. Of. nr. 599/2 iulie 2004, şi intrată în vigoare la data de 30 septembrie 2004.
[4] Legea nr. 115/28 iunie 1999, privind responsabilitatea ministerială, publicată în M. Of. nr. 300 din 28 iunie 1999 şi intrată în vigoare la data de 28 iulie 1999.
[5] Legea nr. 62/10 mai 2011, a dialogului social publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011 şi intrată în vigoare la data 13 mai 2011.
[6] Legea nr. 248/19 iulie 2013, privind organizarea si funcţionarea Consiliului Economic si Social, publicată în M. Of. nr. 456 din 24 iulie 2013, şi intrată în vigoare la data de 27 iulie 2013.
Asistent judiciar Mihai Paşca
Vicepreşedinte AAJR
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
