CAB. Notar. Acordare de consultanță în scheme infracționale. Compența de soluționare a contestației împotriva luării măsurii sechestrului asigurător în procesul penal

Camelia Bogdan

C. pr. pen.: art. 598 alin. (1) teza I lit. c), art. 249 C. pr. pen.

Sentința penală nr. 174 din 27 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă, extras

Rezumat

De lege lata, analiza în cursul judecăţii a oportunităţii luării măsurii sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale se justifică faţă de dispoziţiile art. 249 C. pr. pen. raportate la art. 107 alin. (3) C. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. e C. pen. ori de câte ori organul de urmărire penală nu dispune aceste măsuri în faza de urmărire penală: cu atât mai puternic cuvânt se impune demersul în materia reprimării spălării banilor, mai ales că prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal prin Legea nr. 286/2009 nu s-au adus modificări şi unor texte din legislaţia specială care consacră obligativitatea măsurilor asigurătorii, iar potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 656/2002, „în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”. Textele nu disting cu privire la scopul instituirii măsurilor asigurătorii –în vederea recuperării pagubei sau în vederea confiscării speciale.

În concepţia legiuitorului, reflectată în dispoziţiile art. 112 C. pen., este obligatorie confiscarea bunurilor dobândite din săvâr;irea faptei prevăzute de legea penală dacă nu sunt restituite părţii vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, a bunurilor şi banilor obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi a bunurilor produse de acestea, aspect ce rezultă din caracterul imperativ al normelor edictate de legiuitor, din modalitatea de redactare a art. 118 din vechiul C. pen., respectiv art. 112 C. pen., legiuitorul utilizând sintagma „sunt supuse confiscării speciale”, „se confiscă”:

Chiar dacă instanţa nu ar fi, spre exemplu, învestită cu posibile fapte de spălarea banilor prin intermediul unor societăţi fantomă (deşi la dosar ar exista suficiente dovezi că aceşti „investitori externi” sunt, de fapt, intermediari folosiţi de spălătorii de bani), în măsura în care există dovezi la dosarul cauzei că prin conturile acestor societăţi s-a translatat produsul infracţiunii, aceste bunuri vor fi supuse confiscării speciale, deoarece provin din săvârșirea faptelor penale deduse judecăţii. Măsura confiscării speciale are același conținut atât în vechea, cât și în noua reglementare penală, neexistând vreo dispoziție care să împiedice luarea confiscării bunurilor dobândite prin fapte prevăzute de legea penală de la TERȚI NEPARTICIPANȚI LA PROCESUL PENAL: nicio dispoziție penală nu circumstanţiază sfera de aplicare a măsurii de siguranță a confiscării speciale prev. de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. de la 1969 și art. 112 alin.. (1) lit. e) C. pen.  la calitatea de proprietar a persoanelor care comit fapte prevăzute de legea penală, ceea ce înseamnă că aceste bunuri pot fi confiscate de la un terţi nepuşi sub urmărire, singura limită a acestui principiu fiind respectarea drepturilor terţilor de bună-credinţă.

Aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale asupra bunurilor altor persoane care nu au calitatea de parte în procesul penal derivă din specificul infracţiunii de spălare a banilor, fiind de esenţa acestei infracţiuni poziţionarea bunurilor obţinute în mod fraudulos în patrimoniile mai multor persoane, în scopul disimulării acestora. Este posibilă așadar confiscarea bunurilor dobândite prin fapta penală şi atunci când acestea au fost înstrăinate unui terţ, distincţia fiind analizată și în doctrină în funcţie de buna sau reaua-credinţă a terţului subdobânditor şi de caracterul oneros sau gratuit al înstrăinării (Daniel Niţu „Modificările aduse în materia confiscării de prevederile Legii nr. 278/2006”, publ. în Caiete de Drept Penal nr. 3/2006, p. 59.).

Standardele în lumina cărora trebuie analizată buna sau reaua-credinţă a terţilor în patrimoniul cărora se află produsul infracţiunii vor fi avute în vedere de judecătorii interni cu luarea în considerare a paragrafului 11 din Preambulul Directivei 2014/42/UE a PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, potrivit cu care confiscarea de la terţi ar trebui să fie posibilă cel puţin în cazurile în care terţii ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului sau al achiziţionării era evitarea confiscării, pe baza unor elemente de fapt şi circumstanţe concrete, inclusiv a faptului că transferul a avut loc în mod gratuit sau în schimbul unei sume de bani semnificativ mai reduse decât valoarea de piaţă a bunurilor.

De altfel, şi sub vechea reglementare penală, în practica Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie (decizia ÎCCJ Secția Penală 2330 din 09.06.2011) s-a statuat că, pentru aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, nu este necesară stabilirea calității de  parte responsabilă civilmente a unui  subiect de drept, în patrimoniul căruia au intrat în mod formal sume de bani.

Reţinând că în Noul Cod de procedură penală, luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale/este prevăzută în art. 249 alin. (1) Cod procedură penală, text care menţionează organele judiciare cărora le revine competenţa să dispună măsurile asigurătorii, respectiv procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, în orice fază a procesului penal, şi că actele prin care se dispune luarea măsurilor asigurătorii sunt: ordonanţa sau, după caz, prin încheierea motivată, iar scopul luării acestor măsuri este acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune, iar îndeplinirea acestor condiţii trebuie să fie premisa dispunerii măsurilor asigurătorii asupra produselor infracţiunii, se cuvine observat că posibilitatea instituirii măsurii asigurătorii în vederea confiscării speciale inclusiv asupra bunurilor unor terţi neparticipanţi la procesul penal este prevăzută expressis verbis în cuprinsul dispoziţiilor art. 249 alin. (4) C. pr. pen., iar reflectarea măsurilor asigurătorii în noua legislaţie penală permite evidenţierea rolului acestora în procesul de recuperare a produsului infracţiunii.

Chiar dacă se dispun în faza judecăţii, luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale nu este condiţionată de respectarea principiului contradictorialităţii, fiind incidente valenţele principiului UBI CESSAT RATIO LEGIS, IBI CESSAT LEX: nu s-ar putea impune organului judiciar obligaţia de a cita în prealabil persoanele care pretind drepturi asupra bunurilor vizate de sechestru înainte de luarea măsurii asigurătorii, deoarece acestea, anticipând decizia organului judiciar, ar avea timpul necesar înstrăinării bunurilor, cu consecinţa îngreunării procesului de recuperare a produsului infracţiunii.

Totodată, prin instituirea măsurilor asigurătorii din oficiu în vederea confiscării asupra bunurilor susceptibile de confiscare specială, fără citarea în prealabil a terţelor persoane, care trebuie însă citate imediat după luarea măsurii, pentru respectarea dreptului la apărare şi pentru a li se da posibilitatea să-şi facă propriile apărări pe marginea dobândirii produselor infracţiunii supuse sechestrului, pentru a putea împiedica confiscarea specială a acestora, măsură de siguranţă care poate fi instituită la deliberare prin aplicarea standardelor de dovadă unanim recunoscute în materia confiscării, nu se încalcă nici art. 24 din Constituţie, nici art. 6 CEDO, nici art. 1 din Protocol adiţional nr. 1 CEDO şi art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece jurisprudenţa CEDO s-a statuat în sensul că luarea unei măsuri asigurătorii nu presupune aducerea unei acuzaţii în materie penală.

În calitate de practicieni ai dreptului, avem datoria să nu ne transformăm în executanţi fără viziune şi raţiune: chemaţi fiind să respectăm legea internă şi interpretările obligatorii date de Curtea Constituţională, apreciem util a critica încercările doctrinare de a convinge organele judiciare să nu aplice legea care prevede măsuri de siguranţă, fie şi pentru respectarea la valentele adagiului „Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării” (Actus interpretandus estpotius ut valeat quam pereat): confiscarea de la terţi nu este o instituţie nouă în dreptul penal român, în cauza Silickiene împotriva Lituaniei, hot. din 10 aprilie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat că în sistemele juridice ale Consiliului Europei, confiscarea se referă, în general, la o măsură care are ca efect deprivarea permanentă de un bun prin transferul proprietăţii către stat. Curtea subliniază că în şapte ţări, printre care şi România, celelalte fiind Albania, Germania, Georgia, Moldova, Suedia şi Elveţia, confiscarea poate fi dispusă chiar dacă nu există o hotărâre de condamnare. Obiectul confiscării este reprezentat, de regulă, de bunuri dobândite prin activităţi ilegale. Dacă originea bunurilor nu poate fi justificată, arată Curtea, atunci aceste bunuri sunt supuse confiscării. În acelaşi paragraf, Curtea precizează, expressis verbis, că în aceste sisteme de drept, răspunderea penală a inculpatului nu prezintă relevanţă pentru a se dispune confiscarea.

În actuala reglementare penală, instituţia confiscării fără condamnare este reglementată în disp. art. 107 alin. (3) C. pen, în timp ce drepturile persoanei în patrimoniul cărora se află disimulat produsul infracţiunii supus confiscării sunt prevăzute în disp. art. 366 alin. (3) C. pr. pen, cu denumirea marginală „Participarea persoanei vătămate şi a altor subiecţi procesuali la judecată şi drepturile acestora”, conform cărora persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat şi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării.

În ceea ce privește legalitatea și proporționalitatea ingerințelor, urmează a se avea în vedere că măsura sechestrului asigurător asupra patrimoniului unor terțe persoane este consacrată expressis verbis în disp. art. 249 alin. (1) C. pr. pen., iar întinderea investigației financiare va fi stabilită potrivit standardului probator internațional recunoscut că este necesar să fie atins în această materie, respectiv acela de suspiciune rezonabilă/cauză probabilă.

În ceea ce privește pretinsele probleme de  constituționalitate derivând din arhitectonica art. 44 alin. (8) din Constituția României, observăm că textul constituțional privind prezumția caracterului licit al averii dobândite este de asemenea frecvent invocat ca fundament al ridicării sechestrelor în vederea confiscării de către persoane care nu au calitatea de părţi în procesul penal.

Prezumția fiind una relativă (juris tantum), în măsura în care au existat anumite indicii că terța persoană a dobândit acest bun din fapte prevăzute de legea penală, instanța îi poate cere să-și facă propriile apărări privind modalitatea în care a intrat în posesia acelor bunuri. În această situație, prezumția constituțională nu este încălcată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului  stabilind că nimic nu împiedică instanța să opereze cu anumite prezumții de fapt și de drept cu condiția respectării echitabilității procedurii: de altfel, este impropriu a se vorbi în această materie despre „inversarea sarcinii probei”, sintagma potrivită fiind aceea de „partajare a sarcinii probei”. Această nuanță este pusă în evidență de hotărârea CEDO în Salabiaku contra Franței, fiind cu totul inadecvat a se considera că o prezumţie relativă (cum este cea conţinută şi în textul nostru constituţional în articolul 44 alin. (8)) să confere onestitate ireproşabilă cuiva.

Reţinem, aşadar, că singura cerinţă instituită de către CEDO pentru respectarea acestor drepturi fundamentale vizează existenţa cadrului legal care să permită verificarea proporţionalităţii ingerinţei şi pentru respectarea drepturilor terţilor de bună-credinţă.

Așadar, prin instituirea măsurilor asigurătorii din oficiu în vederea confiscării bunurilor susceptibile de confiscare specială, pe baza de probe, fără citarea în prealabil a terțelor persoane, care trebuie însă citate imediat după luarea măsurii, pentru respectarea dreptului la apărare și pentru a li se da posibilitatea să-și facă propriile apărări pe marginea dobândirii produselor infracțiunii supuse sechestrului nu se încalcă nici art. 24 din Constituție, nici art. 6 din Convenția europeană, nici art. 1 din Protocol adițional nr. 1 la Convenție și nici art. 44 alin. (1) din Constituție, deoarece jurisprudența CEDO a statuat în sensul că luarea unei măsuri asigurătorii nu presupune aducerea unei acuzații în materie penală, aspect evidențiat în decizia Curții Constituționale supusă analizei noastre.

Garanțiile specifice oferite terților dobânditori în cazurile privind confiscarea de la terți sunt prevăzute în articolele 6 paragraf 1 latura civilă şi articolul 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului omului şi în articolul 8 al Directivei 2014/42/UE privind punerea sub sechestru și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor în UE, a căror respectare se impune de către judecător conform principiului priorităţii dreptului comunitar. Acest text este generos în privința garanțiilor necesar a fi respectate valenţele dreptului la un proces echitabil (notificarea acuzației, hotărârea prin care se dispune sechestrul și confiscarea însoțită de motivare, citarea, posibilitatea de a beneficia de apărare, dreptul de a fi audiați, de a pune întrebări, de a furniza dovezi înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive; în ceea ce privește introducerea unei căi de atac, posibilitatea este prevăzută doar atunci când ordinul de sechestru nu este dispus de către judecător).

Curtea EDO verifică, așadar, dacă persoanelor a căror proprietate este susceptibilă de a fi confiscată au fost citate în mod oficial la procedura în care confiscarea este ordonată, acordându-le astfel posibilitatea rezonabilă şi suficientă pentru a-şi proteja interesele în mod adecvat pentru a nu a exista nicio încălcare a drepturilor garantate acestora în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei în latura sa civilă.

A nu confisca bunurile produse prin săvârşirea infracţiunilor înseamnă a nesocoti natura măsurii de siguranţă a confiscării speciale în sistemul nostru de drept penal: sancţiune de drept penal, consecinţa civila a săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, având scop eminamente preventiv, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite (Constantin Mitrache, „Drept penal român. Partea Generală”, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1997, p. 168).

În lumina acestor principii, trebuie justificată și chestiunea determinării întinderii luării măsurii sechestrului în vederea confiscării speciale, precum și a determinării potențialelor persoane în patrimoniul cărora s-ar putea afla produsul infracțiunii.

De vreme ce dispozițiile cuprinse în dispozițiile art. 249 C. pr. pen. nu conțin nicio limită a întinderii ordinului de sechestru în vederea confiscării speciale, rezultă că măsura sechestrului trebuie să garanteze confiscarea tuturor produselor directe și indirecte ale infracțiunii, concluzie ce se desprinde din coroborarea dispozițiilor art. 249 C. pr. pen. cu art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) C. pen.

Tot din redactarea dispozițiilor art. 249 alin. (4) C. pr. pen. rezultă că, în vederea confiscării produsului infracțiunii, sechestrul trebuie dispus în mâinile oricui s-ar găsi produsul infracțiunii, chestiunea bunei sau relei-credințe a terțului afectat de o potențială confiscare specială urmând a fi tranșată la deliberare, potrivit standardului probator al balanței probabilităților, cu impedimentul dispunerii unui ordin de confiscare asupra bunului în posesia căruia s-a intrat în posesie cu bună-credință și cu titlu oneros.

Indisponibilizarea produsului infracțiunii în vederea confiscării speciale are ca obiect, de regulă, toate bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, inclusiv conturile și activele societăților în care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor/fostelor soții ale  acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora există bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Este util a se menționa în dispoziția de sechestru că acesta va fi pus și asupra dobânzilor aferente conturilor și depozitelor bancare, care vor fi indisponibilizate și vor curge în favoarea Statului, conform contractului încheiat cu unitatea bancară.

În plus,  în cazul în care se constată că societățile controlate de inculpat în calitate de beneficiar real dețin acțiuni la alte societăți controlate de același inculpat ca beneficiar real, sechestrul va viza în integralitate cota de participație. Spre exemplu: dacă inculpatul controlează societatea X prin intermediul societății Y care deține 99,95% din cota de profit și pierderi a societății X, restul de 0,05% fiind deținut de inculpat în nume propriu, sechestru va afecta și participația societății Y, deoarece este controlată tot de același beneficiar real.

Astfel, investigația financiară pentru identificarea produsului infracțiunii va viza cel puțin persoanele menționate în cuprinsul dispozițiilor art. 3 alin. (4) și (5) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, respectiv: a) soțul/soția; b) copiii și soții/soțiile acestora; c) părinții; d) orice persoană fizică ce se dovedește a fi beneficiarul real al unei persoane juridice sau al unei entități juridice împreună cu oricare dintre persoanele prevăzute anterior sau având orice altă relație privilegiată de afaceri cu o astfel de persoană, precum și e) orice persoană fizică ce este singurul beneficiar real al unei persoane juridice sau al unei entități juridice cunoscute ca fiind înființată în beneficiul uneia dintre persoanele prevăzute la alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 656/2002.

Obligația soților/fostilor soți care ar fi putut obtine, după finalizarea procesului de divorț urmat de procedura partajului, perfectată, eventual, și prin încheierea unei tranzacții, de a contribui la repararea prejudiciului provenit din săvârșirea de infracțiuni este o datorie comună a soților, potrivit dispozițiilor art. 351 alin. (1) lit. d) C. civ. Chiar dacă nu se menționează expres în cuprinsul art. 249 alin. (5) C. pr. pen., considerentele pentru care este legală dispunerea sechestrului asupra bunurilor comune ale soţilor în vederea reparării pagubei conform dispozițiilor art. 163 C. pr. pen. 1968, art. 32 lit. d) C. fam. coroborate cu art. 6 din Legea nr. 71/2011 și art. 998 C. civ. 1864 (pentru fapte săvârșite înainte de 1 octombrie 2011) își mențin valabilitatea și după intrarea în vigoare a noului Cod civil, dacă bunul este în comunitatea legală de bunuri(a se vedea în acest sens şi Ghidul pentru pentru combaterea  spălării banilor destinat judecătorilor şi procurorilor, accesat pe acest website), p. 90 si urm.

În plus, potrivit disp. art. 352 din Codul civil în vigoare, cu denumirea marginală „Răspunderea subsidiară pentru datoriile comune”, în măsura în care obligaţiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, soţii răspund solidar, cu bunurile proprii în vederea recuperării produsului infracţiunii.

După ce bunurile asupra cărora se dispune sechestrul au fost în mod prealabil identificate, se va avea în vedere prin prezenta:

1. necesitatea citării părților care pretind drepturi cu privire la bunurile supuse sechestrului, în vederea asigurării efective a dreptului echitabil, în vederea respectării dreptului la apărare, în lumina standardelor consacrate de jurisprudența CEDO în art. 6 par. 1. lat. civ., dar și a proporționalității ingerinței, în conformitate cu exigențele conținute în art. 1 din Primul Protocol adițional;

2. luarea notării ipotecare și în mod corespunzător, emiterea unei adrese la Oficiul Național de Cadastru, pentru notarea interdicției de înstrăinare a bunurilor imobile în privința cărora s-a instituit măsura asigurătorie;

3. notificarea Depozitarului Central cu privire la luarea sechestrului în privința acțiunilor și părților sociale ale societăților în care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora există bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurii asigurătorii a sechestrului,

4. notificarea Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, în privința efectuării de mențiuni în privința sechestrului dispus asupra bunurilor mobile indisponibilizate conform proceselor-verbale de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și, totodată,

5. emiterea unor adrese la organele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Materia aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse în faza de judecată este guvernată de dispozițiile art. 251 C. pr. pen., astfel cum a fost modificat prin disp. O.U.G. nr. 18/2016 și art. 129 alin. (6) C. pr. fisc cu referire la standardele 30 FATF.: că sunt aplicabile ambele de texte de lege în materia aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță în cursul judecății, analizând, pe de o parte, concurența între legea generală ulterioară, respectiv Codul de procedură penală și Codul de procedură fiscală, care constituie sediul reglementării aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii în faza de judecată, utilizând și argumente de interpretare sistematică și istorică a instituției aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de judecător în faza de judecată, Curtea va desemna atât organele de cercetare penală, cât și organele fiscale pentru asigurarea efectivității măsurilor de indisponibilizare dispuse în vederea recuperării produsului infracțiunii.

Având în vedere valențele principiului de interpretare a legii actus interpretarum esse debet quam valeat quam ut pereat, concursul dintre norma generală, respectiv Codul de procedură penală, și cadrul legal în care se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii luate de instanță, respectiv art. 129 C. pr. fisc., dar și Recomandarea 30 FATF^[3], care obligă țările și autoritățile desemnate de aplicare a legii, cu responsabilități în ceea ce privește investigațiile privind cazurile de spălare a banilor și finanțarea terorismului să dezvolte o investigație financiară paralelă, proactivă, când cercetează spălarea banilor și infracțiunile predicat conexe și să recurgă, atunci când este cazul, la grupuri multidisciplinare permanente sau temporare specializate în investigații financiare sau privind activele^[4], ținând cont că România va face obiectul celei de-a V-a runde de evaluări Moneyval, potrivit Metodologiei adoptate în baza noilor recomandări FATF din februarie 2012, pentru aducerea la îndeplinire a acestor măsuri care sunt executorii, se vor desemna atât Administrațiile Finanțelor Publice de sector în incinta cărora se află bunurile cu privire la care s-a dispus sechestrul asigurător (ca metodologie, se va dispune atât emiterea unei adrese la ANAF pentru desemnarea organului fiscal competent), cât și organele de cercetare penală, dispunându-se și emiterea unei adrese parchetului emitent al rechizitoriului pentru a se desemna organele de cercetare penală care vor contribui la aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse.

Dacă bunurile nu au fost în prealabil identificate, judecătorul este chemat să identifice el însuși cercul persoanelor în posesia sau detenția cărora s-ar putea afla produsul infracțiunii.

Deși în doctrină s-a susținut în mod neavizat că de lege lata nici confiscarea de la terți nu ar fi aplicabilă decât în cazurile prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. b), c) C. pen., propunându-se, de lege ferenda, modificarea textului art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. pentru a defini cât mai restrictiv sfera terților care ar putea fi afectați de efectele unui ordin de confiscare prin aplicarea mutatis mutandis a dispozițiilor de la confiscarea extinsă care circumscriu aplicarea confiscării extinse de la terți doar de la membrii de familie și la persoane asupra cărora condamnatul deține controlul^[5], în fapt, nicio dispoziție de drept material sau formal nu pune vreo condiție de proprietate asupra bunurilor prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., ceea ce înseamnă că aceste bunuri pot fi confiscate de terți nepuși sub urmărire, singura limită a acestui principiu fiind respectarea drepturilor terților de bună-credință. La fel de periculoasă este încercarea de a limita sfera terților doar la categoriile prevăzute de art. 177 C. pen., deoarece în materia spălării banilor, inculpații, în marea lor majoritate reprezentanți ai criminalității GULERELOR ALBE, cu un nivel de inteligență peste medie, ar avea drept prim instinct să treacă produsul infracțiunii pe numele altor persoane decât cele menționate în acest text de lege.

Investigația financiară pentru identificarea produsului infracțiunii va viza cel puțin persoanele menționate în cuprinsul dispozițiilor art. 3 alin. (4) și (5) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, respectiv: a) soțul/soția; b) copiii și soții/soțiile acestora; c) părinții.; d) orice persoană fizică ce se dovedește a fi beneficiarul real al unei persoane juridice sau al unei entități juridice împreună cu oricare dintre persoanele prevăzute anterior sau având orice altă relație privilegiată de afaceri cu o astfel de persoană, precum și e) orice persoană fizică ce este singurul beneficiar real al unei persoane juridice sau al unei entități juridice cunoscute ca fiind înființată în beneficiul uneia dintre persoanele prevăzute la alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 656/2002.

Necesitatea ca organele de urmărire penală desemnate să comunice cu procurorul căruia instanța i se va adresa în vederea desemnării organelor de cercetare penală ca să aducă la îndeplinire, potrivit disp. art. 251 C. pen., ordinul de sechestru emis în prezenta cauză, dar și cu organele fiscale, în cadrul grupului multidisciplinar de anchetă ce se va înființa potrivit standardelor 30 FATF în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor de indisponibilizare derivă din împrejurarea că există și alte persoane, nemenționate în mod generic de instanță, pe al căror nume este posibil să fi fost trecute în mod fictiv produsele infracțiunii.

În cauza supusă analizei, Curtea a alocat spațiu în sentința la care a făcut trimitere prin sentinţa de declinare a cauzei la importanţa corectei înțelegeri a întinderii investigației financiare necesar a fi efectuate pentru aducerea la îndeplinire în integralitate a ordinului de sechestru/poprire pentru garantarea ordinelor de confiscare dispuse prin prezenta, a clarificat chestiunea citării terților în posesia/detenția cărora s-ar afla bunurile supuse sechestrului/popririi în vederea confiscării speciale, care vor fi citate în vederea grantării dreptului la apărare și justificarea modalității în care au intrat în posesia/detenția bunurilor despre care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății doar după aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și a făcut referire la metodologia desemnării organelor de cercetare penală și organelor fiscale obligate, potrivit disp. art. 251 C. pr. pen, 129 alin. (6) C. pr. fisc. și Recomandării nr.30 FATF, să aducă la îndeplinire ordinele de sechestru/poprire, măsurile de indisponibilizare dispuse prin prezenta având caracter executoriu, urmând a fi aduse la îndeplinire de îndată.

Curtea a conchis că, în măsura în care sechestrul în vederea confiscării speciale ar putea fi dispus prin sentinţă asupra bunurilor unui notar care a acordat consultanţă în realizarea săvărşirii infracţiunilor deduse judecăţii, acesta din urmă va fi citat pentru respectarea garanţiilor cuprinse în art. 366 alin. (3) C.pr. pen. și art 409 alin. (1) lit. f) C. pr. pen, art. 6 CEDO lat. civ. și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenţie în fața Înaltei Curți de Casatie si Justiție, instanţa careia îi revine competența de a analiza o eventuala contestație introdusă împotriva dispoziției de luare a sechestrului asupra bunurilor terțului dobânditor al produsului infracțiunii în procesul penal.

NOTĂ EXPLICATIVĂ. În cuprinsul sentinței, Curtea de Apel București a făcut trimitere la obligatiile ce incumbă notarilor în materia prevenirii spălării banilor, la considerentele care au justificat confiscarea onorariilor percepute de notari ca urmare a acordării de consultanță în scheme infracționale,  cu mențiunea că organele de urmărire penală au obligația să verifice și dacă TVA-ul aferentă a fost achitată în mod efectiv de către notar sau a fost dedusă în mod fictiv, situație în se cuvine ca în ordinul de confiscare să figureze și obligația de plată a TVA-ului, la întinderea obligației de efectuare a investigațiilor financiare în materia infracțiunilor generatoare de profit, la garanțiile care trebuie respectate la dispunerea ordinelor de sechestru/confiscare de la terti in procesul penal, precum și la obligațiile ce incumbă procurorilor în materia aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, astfel cum au fost evidențiate în hotărârea a cărei lămurire se cere.

1. Cu titlu prioritar, Curtea a reamintit la descrierea mecanismului infracțional că metoda falsului proces (Le faux procès) reprezintă una din tehnicile cele mai facile și seducătoare de legalizare a banilor murdari ⁽Éric Vernier, Tniques de blanchiment et moyens de lutte, Ed. Dunod, Paris 2005), definind, totodată, procesul derulat prin mijlocirea instanțelor judecătorești prin care se dă o aparenţă de legalitate unor profituri obţinute ilegal de către infractori care, fără a fi compromişi, beneficiază ulterior de sumele obţinute. În accepția specialiștilor, tehnica reprezintă chintesența problematicii spălării banilor,  deoarece permite ca aparența de legalitate a provenienței banilor murdari să fie conferită chiar de sistemul judecătoresc.

Altfel spus, săvârșirea infracțiunii de spălarea de bani este parafată de judecător; în doctrina de specialitate se reiterează în mod plastic că în această situație justiția însăși reprezintă mașina de spălat bani:  C’est finalement la justice qui sert ici de machine à laver. 

În cauză, doar o singură  solicitare de emitere a unei somații de plată pentru satisfacerea unei creanţe  în valoare de 1.964.449 lei fost respinsa ca neîntemeiată de Tribunalul Bucureşti prin sentința comercială nr. 11570 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a comercială, cu mențiunea că este necesară identificarea cauzei neexecutării obligației ce justifică atragerea clauzei penale a cărei executare se solicită prin procedura de emitere a unei somații de plată, aspect ce impune administrarea de probe, conform dreptului comun, activitate incompatibilă cu procedura prev. de O.G. nr. 5/2001.

Curtea a avut în vedere că importanţa studierii metodelor şi tehnicilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului în scopul adoptării celor mai adecvate politici şi strategii destinate combaterii criminalităţii financiare este evidentă, deoarece identificarea lor permite ca metodele relevante de spălare a banilor şi finanţare a terorismului să fie analizate în mod sistematic, cu înţelegerea contextului care a determinat ca, într-o anumită perioadă de timp, unele din aceste metode să fie predilect folosite de infractorii financiari. Cunoaşterea aprofundată a procesului tipologiilor de spălare a banilor va permite ca în viitor să fie identificate şi alte metode şi tendinţe, precum şi alte domenii vulnerabile infiltrării cu uşurinţă a flagelului spălării banilor.

La filele 116-117 din sentința a cărei lămurire se cere, Curtea a precizat că în cauza de față, au fost exploatate vulnerabilitățile sistemului nostru de drept în combaterea eficientă a spălării banilor constând în neobservarea indiciilor de suspiciune (red flags) și a neverificării cauzei raportului juridic căruia i se recunoaște aparența de legalitate prin procedura emiterii unor ordonanțe/somații de plată/procedura falimentului: toate acestea au permis apariția efectelor tipologiei de spălare a banilor a falsului proces, spălarea de bani fiind astfel desăvârșită prin concursul judecătorilor.

La secțiunea ÎN DREPT a respectivei sentințe, Curtea a reluat aceste explicații pentru a justifica că prin încheierea celor 24 de contracte fictive sunt întrunite, în persoana inculpaților persoane fizice, pe lângă condițiile de tipicitate a infracțiunii de delapidare și condițiile de tipicitate a infracțiunii de spălare a banilor, în varianta normativă prev. în disp. art. 29 alin.. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.

Pentru aceleași considerente, Curtea a dispus,  pe lângă desființarea, în temeiul disp. art. 25 alin.. (3) C. pr. pen., a înscrisurilor care au stat la baza infracţiunilor deduse judecății  (respectiv a cererilor de somație/ordonanță de plată în care figurează referiri la debite fictive, a facturilor false avute în vedere la soluționarea hotărârilor de emitere a unor somații/ordonanțe de plată, a hotărârilor judecătorești prin care pe calea pronunțării unor hotărâri de expedient (adica a unui inscris prin care se ia act de tranzactia partilor si care  intruneste calitatea de titlu executoriu, tranzactia partilor constituind dispozitivul hotararii de expedient) s-a conferit aparență de legalitate debitelor fictive înregistrate de societatea K T Electronics  la entitățile off-shore KLG DS Factoring Limited, N DS Factoring Company Limited, MN DS Group Limited, L Consulting Group Corp, aflate în vol. 10-11 dup, a cererilor de intrare în insolvență a societăților SM Ltd și S C S I Ltd,  în care figurează referiri la debite fictive, a facturilor false avute în vedere la soluționarea hotărârilor de emitere a intrare în insolvență, a hotărârilor judecătorești prin care pe calea pronunțării unor hotărâri de expedient s-a conferit aparență de legalitate debitelor fictive înregistrate de societatea SM LTD ȘI S C S I LTD la entitățile off-shore la L și N (VOL. 37 DUP FILA 31)) și comunicarea prezentei sentințe judecătorilor care au intrat în compunerea completurilor de judecată, dovada luării la cunoștință a tipologiei de spălare a banilor constând în simularea falsului proces prin girul judecătorilor urmând să fie înaintată Curții de Apel București, secția a II-a penală.

2. În hotărârea a cărei lămurire s-a cerut, Curtea a constatat acordarea de consultanță pe scară largă în schema infracțională inculpatului F C de către notarul JA.

Pe cale de consecință,  inclusiv la pronunțarea soluției de achitare pe care instanța a pronunțat-o în prezenta cauză în ceea ce-l privește pe inculpatul DG, Curtea a avut în vedere că și acestui inculpat i s-a acordat asistență pentru desăvârșirea infracțiunii de spălare a banilor din partea notarului A JA, cu atât mai puternic cuvânt imprimându-i-se convingerea că nu săvârșește nimic ilegal, cu mențiunea că aceste aspecte s-au cerut a fi clarificate de către apărătorul inculpatului DG în ședința din 19.04.2016, audierea având loc în următorii termeni:

„Întrebare avocat inculpat D: aţi completat şi semnat personal cererea de autentificare a contractului de dare în plată din 12 decembrie 2008 la BNP AJA?

Răspuns inculpat: este scrisul meu şi semnătura mea.

Întrebare avocat inculpat D: cine v-a îndrumat pentru a completa formularul de cerere de autentificare?

Răspuns inculpat: dl notar m-a îndrumat să completez formularul de cerere de autentificare.

Întrebare avocat inculpat D: aţi fost însoţit de cineva dintre inculpaţi la BNP JA?

Răspuns inculpat: precizez că întotdeauna la vizitele pe care le-am făcut la notar eram convocat şi însoţit de dl F.

Întrebare avocat inculpat D: cine a discutat cu notarul legat de conţinutul actului?

Răspuns inculpat: nu eu am discutat cu notarul şi nu eu am făcut plata taxelor.

Întrebare avocat inculpat D: aţi deţinut vreun moment ştampila SC S? Dacă nu, cine v-a pus-o la dispoziţie?

Răspuns inculpat: tot timpul dl F venea cu ştampila şi după ce o folosea o lua înapoi.

Fiindu-mi arătate de către dna judecător şi dna avocat înscrisurile aflata la filele 58-75 din dosarul notarial al BNP JA având ca obiect legalizarea convenţiei de dare în plată din 12 decembrie 2008, precizez că nu am văzut niciodată vreuna din facturile comerciale aflate la filele 54-55, 43-44, 65-66 vol. 10 instanță pe care există aplicată ştampila SC S I Management SRL. Precizez că eu nu am văzut şi nu am ştampilat aceste înscrisuri şi este prima dată când le văd„.

Curtea a precizat că aceste facturi false, pe care le-a desființat conform disp. art. 25 alin.. (3) C. pr. pen,  utilizate pentru justificarea unor datorii fictive de 18 000 866, 81 lei pentru a căror stingere a fost încheiată convenţia de dare în plată autentificată în data de 12.12.2008 de notarul JA, încheiată între SC B I SRL, în calitate de creditor dobânditor reprezenta de SC (împuternicit al E I LTD – asociat si administrator unic al SC B I SRL) şi SC S I MANAGEMENT SRL în calitate de debitor-înstrăinător, reprezentată de DG (împuternicit al M GROUP CORP – administrator şi asociat unic al SC S I MANAGEMENT SRL) nu erau per se apte să producă efecte juridice, deoarece nu exista semnătura inculpatului  DG sub ștampila SC S I MANAGEMENT SRL, aspectul neacceptării la plată de către societatea SC S I MANAGEMENT SRL chiar și a unor datorii fictive ar fi trebuit cenzurat de notarul JA prin refuzul perfectării, chiar și din acest considerent, a mecanismului de spălare a banilor legalizat prin autentificarea contractului de dare în plată.

Din analiza ex propiis sensibus a actelor a căror depunere în original s-a solicitat de către Curte Biroului Notarial MO și A JA (demersul fiind necesar deoarece în cursul urmării penale au fost administrate doar actele care au stat la autentificarea acestui contract găsite la percheziția domiciliară a martorului CL, administratorul actual al inculpatei SC B), Curtea ia act așadar că inculpatul DG nu a semnat facturile emise de cele trei companii offshore SE C TECHNOLOGY CO LTD, CGW C S LTD şi SS INDUSTRIAL CO LTD, înființate la data de 18.11.2008.

Dimpotrivă, notarul A JA ar fi urmat să observe că la data de 02.12.2008 au fost întocmite trei contracte de cesiune de creanţă a unor datorii fictive de peste 18.000.000 lei, de către societăți înființate de aproximativ două săptămâni și să solicite părților explicații și lămuriri suplimentare pentru a identifica dacă activitatea economică a societăților SE C TECHNOLOGY CO LTD, CGW C S LTD şi SS INDUSTRIAL CO LTD (toate functionand la același sediu al încorporatorului de societăți off-shore din D, fiind înființate în aceeași zi, având același împuternicit în persoana numitului FS, tatăl inculpatului FC, în structura cărora figurau aceiași acționari, respectiv N HOLDING LIMITED, deţinând 750 acţiuni, și P CONSULTANS LIMITED, deţinând 750 acţiuni, controlate de același beneficiar real în persoana inculpatului LK) putea genera vreo cifră de afaceri care să justifice astfel de creanțe în patrimoniul acestora.

Altfel spus, notarul JA avea obligația să constate lipsa scopului economic al operaţiunilor cărora le-a dat gir de legalitate prin perfectarea preluării de către SC B I SRL a unor false datorii pe care SC S I MANAGEMENT SRL le avea la cele trei offshore-uri nou înfiinţate (SE C TECHNOLOGY CO LTD, CGW C S LTD şi SS INDUSTRIAL CO LTD).

Curtea mai constată, pe de altă parte,  că nici contractele de cesiuni de creanță aflate în original în limba engleză la vol. 9 instanță nu poartă semnătura inculpatului D, după cum nu poartă semnătura inculpatului DG nici facturile prin care s-au constatat datorii fictive, emise în perioada 25-27 noiembrie 2008, ce ar fi fost înregistrate de către SC S I MANAGEMENT SRL, reprezentată de inculpatul DG la SE C TECHNOLOGY CO LTD, CGW C S LTD şi SS INDUSTRIAL CO LTD, înființate în data de 18.11.2008.

Aceste facturi au ca obiect cedarea unor debite constând în penalități din neîndeplinirea contractelor, fără a figura vreo mențiune cu privire la vreun anume contract  care să fi fost încheiat între 18.11.2008 (data înființării celor 3 societăți SE C TECHNOLOGY CO LTD, CGW C S LTD şi SS INDUSTRIAL CO LTD) și 12.12.2008 (data autentificării convenției de dare în plată de notarul A JA), a cărui nerespectare de către S I MANAGEMENT SRL să fi generat astfel de penalități în cuantum de 18 000 866,81 lei datorate de S unor societăți a căror fictivitate era facil a fi constată de către notar.

La vol. 9 instanță, unde sunt depuse, conform solicitării instantei, în original,  toate actele care au stat la baza autentificării convenției de dare în plata din 12.12.2008 autentificate de notarul JA, aceste contracte nu se regăsesc, după cum nu se regăseste nicio proba in privinta transferului vreunei sume de bani din conturile S in conturile societăților SE C TECHNOLOGY CO LTD, CGW C S LTD şi SS INDUSTRIAL CO LTD în intervalul 18.11.2008-12.12.2008.

Aceste aspecte ar fi fost apte per se să-l oblige pe notarul JA să raporteze tranzacțiile suspecte Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și să refuze continuarea relațiilor de afaceri cu clientul, secretul profesional la care sunt ţinute entitățile raportoare prevăzute în dispozitivul de prevenire a spălării banilor nefiind opozabil Oficiului: că inculpatul JA cunoștea mecanismul infracțional căruia i-a perfectat aparența de legalitate, precum și pe beneficiarul real al acestuia, rezultă și din declarația inculpatului FC, care, audiat fiind în ședința din 25.04.2016, a declarat că discuțiile în vederea autentificării convențiilor de dare în plată s-au purtat exclusiv cu notarii LS și JA, iar după aceea i-a chemat pe soția/socrul său, respectiv pe inculpatul DG, ca să semneze convențiile de dare în plată din 7.11.2008, respectiv din 12.12.2008 (declarație atașată la filele 66-67 vol. 11 instanță). Această declarație va fi coroborată cu înscrisurile sus-menționate și cu declarația inculpatului DG, din 19.04.2016, dar și cu declarațiile martorilor și inculpaților audiați de instanță în ședințele din 19.01.2016, 25.01.2016 și 2.02.2016 din care a rezultat lipsa elementului subiectiv necesar a fi întrunit pentru ca faptele în privința cărora inculpatul DG a fost trimis în judecată să prezinte condițiile de tipicitate a infracțiunilor de aderare la grup criminal organizat, spălare de bani și complicitate la delapidare.

La situația de fapt, Curtea a redat și considerentele avute în vedere la pronunțarea ordinului de confiscare a onorariilor de la cei doi notari și de sesizare a organului de urmărire penală competent să investigheze indiciile privind potențiala săvârșire a unor infracțiuni, reținând, suplimentar, următoarele:

[…] la data de 07.11.2008 a fost autentificat de Biroul Notarial Public N, contractul de transfer a dreptului de proprietate prin dare în plata încheiat între SC K T ELECTRONICS SRL, în calitate de debitor, reprezentată prin administrator F AP şi prin administrator FC şi SC S I MANAGEMENT SRL, în calitate de creditor, reprezentată prin DG – împuternicit al asociatului unic M GROUP CORP, societate înmatriculată la același sediu al încorporatorului de societăți off-shore din D  (vol. 38 filele 181-186) ca și societatea E, care apărea ca director nominal al societății B care a preluat în final imobilul prin contractul de dare în plată din 12.12.2008 autentificat de către notarul JA.

Obiectul contractului l-a constituit transmiterea cu dare în plata a imobilului cu număr cadastral 6902 situat în Bucureşti, Calea F nr. 39, Sect.1, în vederea stingerii obligaţiei băneşti în suma de 17.784.500,80 lei.

Izvorul obligaţiilor care se sting, conform celor înscrise în contract, se regăseşte în contractele de cesiune de creanţă prin care S I MANAGEMENT SRL a dobândit creanţe faţă de SC K T ELECTRONICS SRL.

Pentru a putea ascunde adevărata natură a provenienţei imobilului, cunoscând că provine dintr-o infracţiune de delapidare din patrimoniul SC K T ELECTRONICS SRL, gruparea infracţională a procedat similar, încercând să spele produsul infracţional, valorificând experienţa lui KLG.

Astfel, KLG i-a înfiinţat lui FC, punându-l pe F S ca interpus în acte, la data de 18.11.2008 în Delaware – SUA, trei companii offshore, respectiv: SE C TECHNOLOGY CO LTD, CGW C S LTD şi SS INDUSTRIAL CO LTD, cu structură de acţionariat nominal identică, utilizând/interpunând două companii ale sale: N HOLDING LTD (Commonwealth of Dominica) şi P CONSULTANTS LTD (Cipru). Practic, cele două companii offshore ale lui KL, care aveau fiecare 50% din acţiunile offshore-urilor nou create pe certificatele de înregistrare, deţineau acţiuni „în trust”, pentru F S.

În continuarea planului infracţional, pentru cele trei companii offshore nou înfiinţate, SE C TECHNOLOGY CO LTD, CGW C S LTD şi SS INDUSTRIAL CO LTD, la data de 02.12.2008 au fost întocmite trei contracte de cesiune de creanţă, având ca obiect preluarea de către SC B I SRL a unor pretinse datorii pe care SC S I MANAGEMENT SRL le avea la cele trei offshore-uri nou înfiinţate.

Conform tabelului de mai jos, cele trei societăţi offshore au cesionat creanţe însemnate, care au fost create într-un interval de timp foarte scurt, având în vedere că acestea au fost înfiinţate la data de 18.11.2008, iar cesiunile au avut loc la data de 02.12.2008, aspecte care confirmă lipsa scopului economic al operaţiunilor.

Atât facturile, cât şi contractele de cesiune care au fost identificate de organul de urmărire penală şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 17.09.2014 la C CL, în calitate de reprezentant legal al SC B I SRL (vol. 7 DUP filele 31-63), și depuse de către BNP MO și JA, în original, ca urmare a aducerii la îndeplinire a procedeului probator al ridicării de obiecte și înscrisuri (VOL. 9 INSTANȚĂ), urmează a fi desființate ca false prin prezenta ca urmare a incidentei art. 25 alin.. (3) C. pr. pen.

Dincolo de caracterul vădit fictiv al creanţelor sus-menţionate, prin această construcţie juridico-financiară, KL şi FC au dorit să aibă o justificare pentru a putea transfera dreptul de proprietate al imobilului situat în Calea F nr. 39, sector 1, din patrimoniul SC S I MANAGEMENT SRL în patrimoniul SC B I SRL, în vederea ascunderii adevăratei provenienţe a imobilului, respectiv din delapidarea SC K T ELECTRONICS SRL.

Pe cale de consecinţă, la data de 12.12.2008 a fost autentificată de BIROUL NOTARILOR PUBLICI – MGO, AJA si ASOCIATII sub nr. 2889, convenţia de dare în plată încheiată între SC B I SRL, în calitate de creditor dobânditor reprezentat de SC (împuternicit al E I LTD – asociat și administrator unic al SC B I SRL) şi SC S I MANAGEMENT SRL, în calitate de debitor-înstrăinător, reprezentată de DG (împuternicit al M GROUP CORP – administrator şi asociat unic al SC S I MANAGEMENT SRL) – (vol. 37 filele 320-322 și vol. 9 instanță filele 1-3).

Obiectul convenţiei îl reprezenta stingerea, prin dare în plată, a datoriei totale în cuantum de 18.000.866,81 lei pe care SC S I MANAGEMENT SRL o are faţă de creditoarea sa SC B I SRL.

Practic, la data de 12.12.2008, imobilul a intrat în proprietatea sprijinitorului SC B I SRL, societate controlată tot de FC, prin intermediul asociatului unic E I LTD, sub aparenţă de legalitate, planul grupării cu privire la acest activ imobilizat fiind finalizat, realizându-se un circuit complet de spălare de bani, cu toate fazele sale plasare/stratificare/integrare.

De altfel, în data de 13.01.2009, conform menţiunii nr. 11421, SC B I SRL şi-a schimbat sediul social la adresa din Bucureşti, Calea F, nr. 39, sec. 1.

Aceste aspecte rezultă şi din declaraţiile lui FC, care a precizat că referitor la acţiunile din instanţe, inculpatul KL, VCL şi AL s-au ocupat de întocmirea tuturor formalităţilor, anticipând că instanţele vor admite aproape toate acţiunile, s-a pus problema cum vor putea fi acoperite toate titlurile executorii. Astfel, în urma unor discuţii cu VCL aceasta a întrebat dacă societatea mai deţine şi alte active semnificative inculpatul menţionând imobilul din Calea F nr. 39, Bucureşti.

După ce imobilul a devenit liber de sarcini, inculpatul a încheiat un contract de dare în plată în favoarea societăţii nou înfiinţate SC S MANAGEMENT SRL, modalitatea fiind indicată de VCL, care, de altfel, împreună cu AL, l-au însoţit la notar pentru autentificare acestuia. Mai departe, ideea de a transmite imobilul din Calea F nr. 39, Bucureşti, pe o nouă societate – SC B INTERNAŢIONAL SRL, a aparţinut lui VCL, cu scopul de a ascunde adevărata proveninţa a acestuia.

Cu privire la cele trei societăţi (SS INDUSTRIAL CO LTD, CGW C S LTD şi SZENZEN EWAY C TECHNOLOGY CO LTD), inculpatul FC a declarat că au fost înfiinţate de către KL tocmai pentru a putea asigura justificarea ultimului contract de dare în plată dintre SC S MANAGEMENT SRL şi SC B INTERNAŢIONAL SRL. Tot inculpatul FC a declaratcă D G, F S cât şi SC au fost persoane pe care le-a rugat să participe la semnarea acestor acte deoarece KL le-a solicitat să interpună persoane de încredere, fără a semna în mod direct el actele.

În acest sens sunt şi declaraţiile inculpatului D G din datele de 17.09.2014, respectiv 7.11.2014, precum şi declaraţiile inculpatei VCL şi a ale martorului C CL.

Or, cu excepția inculpatului DG, nicio altă rudă a inculpatului nu a mai fost trimisă în judecată, deși la notari au mai fost prezenți si SC, SC G, în timp ce în acționariatul SC K T ELECTRONICS mai figura și soția inculpatului F, respectiv F A, iar împuternicirea pe S mai avea și tatăl inculpatului, respectiv FS, la percheziția domiciliară efectuată la acesta mai fiind găsite și alte împuterniciri, dar și suma de 8600 euro, ce va fi supusă sechestrului asigurător prin prezenta, existând cauza probabilă, standard probator necesar a fi întrunit pentru pronuntarea unui ordin de sechestru, ca aceasta să fi provenit din săvârșirea vreuneia din  faptele penale deduse judecății, sens în care inculpatul FS va fi citat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a explica proveniența sumelor de bani aflate la domiciliul său.

În plus, din declarația inculpatului F dată în fata instantei de judecată în data de 2.02.2016 rezultă că tatăl său figura în mod formal în societăţile SE C Technology LTd, CGW C S LTD, SS Industrial Co Ltd, cedente ale debitelor fictive înregistrate de S la aceste societăți către societatea B I SRL.

Curtea urmează să constate, suplimentar față de organele de urmărire penală, că acest circuit financiar special conceput pentru dobândirea imobilului din Calea F nr. 39 de către o societate controlată în calitate de beneficiar real de către inculpatul FC (respectiv societatea B I SRL, creată în mod special în vederea desăvârșirii procesului de spălare a banilor, aspect ce va cântări atât stabilirea vinovăției acestei persoane juridice, la aplicarea pragului de pedeapsă, dar și la alegerea sancțiunii complementare)  nu ar fi fost apt per se să producă efectul scontat fără conivența notarilor A JA ȘI LS, care nu și-au respectat obligațiile prevăzute în Legea spălării banilor, ci dimpotrivă,  au sprijinit pe inculaptul F în etapele de stratificare și de integrare a procesului de spălare  a banilor având ca obiectiv conferirea unei aparențe de legalitate a imobilui din Calea F nr. 39.

Curtea urmează să justifice mai jos că în această cauză mai aveau aceste obligații și inculpatele CVA și AL, dar și inculpatul KLG, deoarece printre entitățile care au obligația să raporteze tranzacțiile suspecte Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor figurează și avocații, în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile; dar și furnizorii de servicii pentru societăţile comerciale şi alte entităţi sau construcţii juridice, sintagmă care  desemnează orice persoană fizică sau juridică care prestează cu titlu profesional oricare dintre următoarele servicii pentru terţi: 1. constituie societăţi comerciale sau alte persoane juridice; 2. exercită funcţia de director ori administrator al unei societăţi sau are calitatea de asociat al unei societăţi în comandită ori o calitate similară în cadrul altor persoane juridice sau intermediază ca o altă persoană să exercite aceste funcţii ori calităţi; 3. furnizează un sediu social, un domiciliu ales sau orice alt serviciu legat de o societate comercială, o societate în comandită sau orice altă persoană juridică ori construcţie juridică similară; 4. are calitatea de fiduciar în derularea unor activităţi fiduciare exprese sau a altor operaţiuni juridice similare ori intermediază ca o altă persoană să exercite această calitate; 5. acţionează sau intermediază ca o altă persoană să acţioneze ca acţionar pentru o persoană, alta decât o societate ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată care este supusă unor cerinţe de publicitate în conformitate cu legislaţia comunitară sau cu standarde fixate la nivel internaţional. 

Dacă în ceea privește notarul LS, din probele administrate a reieșit aspectul cunoașterii beneficiarului real al tranzacției suspecte pe care a parafat-o pentru gir de legalitate, fără  a verifica cauza obligațiilor stinse prin contactul de dare în plată pe care l-a autentificat în data de 7.11.2008 pentru stingerea unor datorii fictive între Societatea SCK T ELECTRONICS SRL și societatea S I (relevanță în acest sens prezentând declarația inculpatului FC din data de 25.04.2016 care a precizat că la autentificarea contractului de dare în plată încheiat în noiembrie 2008 la cabinetul notarial N, după ce a  purtat discuţiile cu notarul LS l-a chemat pe dl D să semneze actele necesare autentificării convenţiei de dare în plată, aspect care ar fi trebuit să fie apt per se să edifice notarul în privința beneficiarului real al tranzacției, precum și să facă conducă la îndeplinirea obligațiilor ce derivă din obligația de cunoaștere a clientelei, potrivit Legii nr. 656/2002 care fusese modificată încă din 21.04.2008 pentru transpunerea celei de-a III-a Directive anti-spălare (Directiva nr. 2005/60/EC) prin O.U.G. nr. 53/2008, legislația noastră în vigoare la momentul autentificării contractelor de dare în plată de către cei doi notari incluzând sintagma beneficiar real, dar și declarația inculpatului D din 19.04.2016 aflată la fila 161 vol. 8 dosar instanță), în schimb, în ceea ce-l privește pe notarul JA, acesta a oferit el însuși asistență în scheme infracționale, relevante fiind declarațiile lui FC, date în fața instanței de judecată în ședința din 25.04.2016 aflată la fila 66 vol. 9 dosar instanță, precum și cea a inculpatului D, dată în fața instanței în ședința din 19.04.2016 aflată la fila 161 vol. 8 dosar instanță.

De aceeași asistență în scheme infracționale a mai beneficiat inculpatul FC din partea notarului JA și cu ocazia autentificării convenției cu privire la constituirea unui drept de superficie încheiat între SC R D SRL (acționarul unic al acestei societăți era la data perfectării contractului aflat în original la fila 1-2 vol. 10 instanță figura a fi K CORPORATION, societate înmatriculată la sediul încorporatorului de societăți off-shore din D care îi dăduse împuternicire de reprezentare cumnatului inculpatului F, respectiv lui SC) și SC KT ELECTRONICS SRL,  prin  care a sustras de la procedura falimentului SC KT ELECTRONICS SRL (acționarul unic al acestei societăți era la data perfectării contractului aflat în original la fila 1-2 vol. 10 instanță figura a fi M Trading Company SRL, societate înmatriculată la  același sediul al încorporatorului de societăți off-shore din D,  D Intercorp, respectiv 113 B Professional center Newark, DE ***, conform unui open-source care îi dăduse împuternicire de reprezentare inculpatului FC) imobilul de 10000mp situat în orașul V, sat P , județul Ilfov, nr. cadastral ***, tarlaua 48, parcela 974: Curtea reamintește că societatea SC R D SRL, o societate controlată de inculpatul FC a fost utilizată pentru spălarea prin procedura falimentului a bunurilor obținute prin delapidarea SC KT ELECTRONICS SRL, figurând în calitate de  creditor al acestei societăți cu 30% din valoarea credală: altfel spus, prin procedura falimentului s-au transferat, cu girul judecătorului sindic, bunuri de la inculpatul FC la inculpatul FC, neavând relevanță că transferul a fost mascat prin utilizarea drept paravan a unei societăți care continuă să funcționeze și în prezent și care este controlată în calitate de beneficiar real de inculpatul FC.

Curtea va avea în vedere, pe cale de consecință, la deliberare, și necesitatea confiscării  sumelor de bani aferente acestui transfer, deoarece cu explicația constituire drept superficie, explicație ce nu putea avea resort legal în activitatea faptică, deoarece dreptul de superficie constă în dreptul de proprietate al unei persoane, numită superficiar, privitor la construcțiile, plantațiile sau alte lucrări ce se află pe un teren proprietatea altui proprietar, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință, accesoriu dreptului de proprietate asupra construcțiilor, plantațiilor etc., s-a dispus de bunuri provenite din delapidarea  societății SC KT ELECTRONICS SRL.

Or, inculpatul FC, cumula în calitate de beneficiar real al societăților SC KT ELECTRONICS SRL și SC R D SRL, atât calitatea de proprietar asupra activelor ce compuneau patrimoniul SC KT ELECTRONICS SRL, cât și a activelor ce compuneau patrimoniul  SC R D SRL, constituirea dreptului de superficie asupra unui teren aflat deja în proprietatea sa (indiferent că înțelesese să disimuleze calitatea de beneficiar real prin interpunerea unor societăți implantate la același sediu al încorportaorului de societăți off-shore din D) fiind ilegală.

Curtea are în vedere că notarul avea obligația de identificare a beneficiarului real, fiind chemat să cenzureze astfel de aranjamente ilegale și să denunțe tranzacția suspectă Oficiului.

Or, în ședința publică din data de 25.04.2016, inculpatul FC, fiindu-i încuviințată cererea de a da un supliment de declarație (consemnat în scris la filele 66-67 vol. 11 dosar instanta), din proprie inițiativă a declarat că: „La momentul încheierii contractului de superficie eram beneficiarul real la societăţilor RT şi K T. În acea perioadă era iminentă intrarea firmei K T în faliment şi cunoşteam faptul că lichidatorul ca cerceta cu atenţie tranzacţiile ce constituie actele materiale ale infracţiunii de delapidare, iar, pe de altă parte, adunarea creditorilor poate dispune, prin vot, fir schimbarea lichidatorului, fie atragerea răspunderii organelor de conducere adică puteau apărea evenimente neprevăzute.

Am ajuns la dl notar (JA, sublinierea instanței) în acea perioadă în scopul redactării şi intabulării unui contract de închiriere pentru apartamentul pe care îl foloseam în vila de la P. Vila era pusă ca garanţie la Banca R pentru un credit al SC K T şi urma să fie executată în procedura falimentului.

Doream să mai pot utiliza încă un timp acel apartament, deoarece copii mei iubeau foarte tare acel loc. Dl notar mi-a spus că nu se poate face acel contract de închiriere decât cu acordul băncii din cauza ipotecii existente. Am avut o discuţie din care rezulta că, atunci când există o ipotecă pe un imobil, nu se poate face nicio operaţiune fără acordul băncii, singura posibilate  fiind totuşi superficia pe un teren sub ipotecă. Deşi era prima dată când auzeam termenul de superficie, în urma unei discuţii cu dl notar pe care nu mi-o amintesc în amănunt, am ajuns la concluzia că încheierea unui contract de superficie poate genera o creanţă cu care firma RT se poate înscrie la masa credală a K T astfel încât să pot controla parţial procedura falimentului. Ţin minte precizările dlui notar că este un contract perfect valabil şi că nu îl poate contesta sau desfiinţa nimeni pe perioada procedurii de faliment.

Am identificat pentru încheierea acestui contract terenul fără construcţii din P şi la o dată ulterioară s-a încheiat convenţia de superficie. După încheierea acestui contract, RT a emis o factură proformă pentru valoarea redevenţei de aproximativ 9 milioane lei. Precizez că redevenţa a fost stabilită conform raportului de evaluare care s-a făcut înainte de încheierea contractului de superficie.

Precizez că discuţiile la notar în vederea autentificării contractului de superficie s-au purtat doar între mine şi dl notar.

Precizez că şi discuţiile în vederea contractelor de dare în plată încheiate în octombrie şi decembrie 2008 s-au purtat doar între mine şi dl notar. Am chemat pe SGC doar la semnarea actelor necesare autentificării contractului de superficie.

La contractul de autentificare a convenţiei de dare în plată din decembrie 2008 încheiat la BNP JA şi MO, i-am chemat, după ce am discutat doar eu şi notarul JA, să semneze actele necesare autentificării convenţiei de dare în plată pe dnul D şi pe socrul meu SC.

Precizez că onorariile aferente convenţiilor de dare în plată şi de superficie au fost stabilite de notari. Nu ştiu ce bază au folosit.

Precizez că onorariile (pentru autentificarea unor împrejurări false, contractele urmând a fi desființate de instanță, conform disp. art. 25 alin. (3) C. pr. pen.) au fost plătite din fondurile societăţile al căror beneficiar real am fost eu„.

De asemenea, audiat fiind în ședințele din 29.01.2016 și 25.04.2016 (fila 68 vol. 11 dosar instanta), martorul SGC a declarat că de fiecare dată când mergea la notar se semna totul în 10 min și el se prezenta doar ca să semneze, el neavând nicio influență în societatea SC R D SRL.

Pe cale de consecință, în temeiul disp. art. 267 C. pen., care incriminează fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor judiciare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni sau 3 ani sau cu amendă, Curtea, pentru  ca judecătorul care a intrat în compunerea completului care a pronunțat prezentul verdict să nu fie pasibil el însuși de potențiale consecințe penale pentru neaducerea la îndeplinire a obligațiilor ce-i incumbă potrivit Codului penal, va dispune sesizarea organului de urmărire penală emitent al prezentului rechizitoriu în privinţa verificării indiciilor privind săvârşirea de către notarii LS şi JA a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 308 şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin.. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a, b şi c din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen., cu copie a contractelor de dare în plată autentificate şi înscrisurilor care au stat la baza autentificării acestor contracte urmare a autentificării convenţiilor de dare în plată din 07.11.2008, respectiv 12.12.2008, a convenţiei cu privire la constituirea unui drept de superficie în favoarea SC RT D SRL autentificată prin încheierea de autentificare nr. ***/22 mai 2009 de către BNP MO şi AJA precum şi cu toate înscrisurile care au stat la baza autentificării acestei convenţii, anulate prin prezenta, a declaraţiilor inculpaţilor şi martorilor audiaţi în faza de cercetare judecătorească în prezenta cauză în faţa primei instanţe, precum şi a înscrisului de unde rezultă că nu s-au făcut raportări cu privire la tranzacţiile suspecte la Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

Curtea reamintește că a dispus, din oficiu, încă din ședința din 22.01.2016, ca BNP N și BNP MO G şi AJA să depună la dosarul contractul de dare în plată autentificat în data de 12.12.2008 şi toate actele şi verificările care au stat la baza autentificării acestui contract.

Totodată, prin încheierea de repunere pe rol a cauzei din data de 11.02.2016, Curtea a dispus emiterea unei adrese la BNP MO G şi AJA pentru a se depune la dosarul cauzei convenția cu privire la constituirea unui drept de superficie în favoarea SC RT D SRL autentificată prin încheierea de autentificare nr. ***/22 mai 2009 de către BNP MO și AJA, precum și toate actele şi verificările care au stat la baza autentificării acestei convenții.

Curtea a mai dispus și emiterea unei adrese la Oficiul Național al Registrului Comertului pentru a se depune la dosarul cauzei istoricul și situația la zi a societății SC RT D SRL, înmatriculată la Registrul Comerțului București sub nr. ***/2000 și cod de înregistrare fiscală nr. ***.

Dacă notarul LS s-a conformat dispoziției instanței și a depus înscrisurile solicitate încă din data de 29.01.2016, în schimb, în ceea ce-l privește pe notarul JA A, dispoziția instanței s-a executat prin procedeul ridicării silite de înscrisuri, măsura care, deși executorie, fiind dispusă de instanță în ședința din 22.02.2016, a fost adusă la îndeplinire doar în data de 19.04.2016

Curtea a făcut trimitere la secțiunea din prezenta hotărâre referitoare la Recuperarea produsului infracțiunii la aceste considerente pentru a justifica dispoziția de confiscare a onorariilor percepute de notarii JA A (fila 5 vol. 9 instanta si fila 8 vol. 10 instanta) și LS (fila 130 vol. 3 instanță) pentru conivența manifestă la încheierea contractului din 7.11.2008 (autentificat de notarul LS) prin neîndeplinrea obligațiile ce-i incumbau în vederea prevenirii spălării banilor, conjunct cu acordarea de consultanță în scopuri infracționale la încheierea contractelor de dare în plată din 12.12.2008 și de superficie din 22 mai 2009 de către notarul JA.

Acestea sunt împrejurările de fapt care justifică aplicarea disp. art. 112 alin. (1) lit e) C. pen. și, pe cale de consecință, confiscarea onorariilor percepute de notarul JA și de notarul LS de la firmele S ȘI  SC K T ELECTRONICS SRL din ordinul inculpatului F, fără ca inculpatul D sau martorul SGC să aibă vreo implicare, aspect ce rezultă din ordinele de plată aflate la vol. 9, 10 dosar care se coroborează cu declarația inculpatului FC din 02.02.2016.

Curtea mai are în vedere că la epoca săvârșirii celor două acte materiale de spălare a banilor din 7.11.2008 și 12.12.2008, când a fost sustras de la valorificare prin procedura falimentului imobilul din Calea F nr. 39 și 22 mai 2009, când a fost autentificatî convenția cu privire la constituirea unui drept de superficie în favoarea SC RT D SRL prin încheierea de autentificare nr. ***/22 mai 2009 de către BNP MO și AJA, notarii, ca de altfel și avocații, și furnizorii de servicii pentru trusturi și companii, calitate pe  care o aveau inculpatele CA, AL, dar și inculpatul LK erau supuși obligațiilor ce le incumbau în calitate de entitate raportoare conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

Calitatea de entitate raportoare a avocaților și a celor două cabinete notariale era prevăzută, astfel, în  disp. art. 8 lit. f) din Legea nr. 656/2002 (Curtea precizează că după renumerotarea Legii nr. 656/2002, entitățile raportoare sunt prevăzute în disp. art.10 din Legea nr. 656/2002) care menționează notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile.

Supravegherea prudenţială a sectorului profesiunilor legale (non-financiare) în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor şi a finanţării terorismului, conform prevederilor Legii nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este asigurată de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR), conform art. 17 alin.. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, UNNPR fiind şi organism de supraveghere şi control pentru notarii publici, privind respectarea normelor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism. În acest context, UNNPR a adoptat Decizia nr. 44/2006, act care subliniază obligaţiile pe care le au notarii din perspectiva aplicării prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare și de Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR), unica succesoare a Uniunii Avocaţilor din România. Conform art. 17 alin.. 1 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, UNBR este şi organism de supraveghere şi control pentru avocaţi, privind respectarea normelor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism. În ceea ce priveşte activitatea de colaborare dintre UNBR şi ONPCSB pe linia prevenirii şi combaterii spălării banilor şi a finanţării terorismului, aceasta este statuată prin protocolul încheiat între cele două instituţii în luna noiembrie 2005.

Totodată, Curtea a mai reținut că, deși nu a fost sesizată cu actele de spălare a banilor aferente încheierii contractului de cesiune de creanță din 15.03.2011 (infracțiune ce ar fi urmat a fi reținută în formă consumată), pe lângă suma de bani de 1 295 000 euro ce se va confisca cu titlu de produse indirecte ale infracțiunilor deduse judecății de la inculpatul FC, a sumelor de bani din contractul de cesiune de creanță, de vreme ce potrivit disp. art. 112 alin.. (1) lit. e) C.pen. este obligatorie confiscarea specială a tuturor produselor directe și indirecte a infracțiunilor deduse judecății, indiferent dacă instanța este sau nu sesizată cu infracțiunea de spălare a banilor, sistemul nostru de drept cunoscând instituția CONFISCĂRII FĂRĂ CONDAMNARE.

Că de aceste sume de bani s-a dispus în continuare în favoarea inculpatului FC rezultă și din declarația martorului C CL dată în ședința din 29.01.2016, când instanța l-a audiat pe marginea opțiunii acționar nominal al societății B, respectiv societatea E de a nu percepe dividendele ce i s-ar fi cuvenit din calitatea de acționar ce controla 100% societatea B, martorul răspunzând că: „Precizez că m-am prezentat la cabinetul notarial MO şi JA pentru legalizarea traducerilor procurilor ce mi-au fost date de RI &Trade LTD şi E Internaţional LTD la cabinetul notarilor MO şi JA.

Precizez că procurile mi-au fost înmânate de câtre FC. Eu nu le-am văzut niciodată pe IT.

Precizez că m-am mai prezentat la cabinetul notarului JA la 15 martie 2010, deoarece la exerciţiului unui ciclu contabil trebuia să stabilesc ce se întâmplă cu dividentele societăţii cuvenite lui E Internaţional LTD şi în acest context dl FC mi-a dat un înscris în engleză pe care l-am dus la tradus la cabinetul notarilor JA şi MO, decizia asociatului unic fiind aceea ca dividendele să nu fie percepute de către acţionarul E Internationl LTD, ci să fie transferat lui SS Industrial Co. Ltd, SWC Technology Co. Ltd şi CGW C S, conform contractelor de cesiune încheiate la 2 decembrie 2008.

Precizez că m-am dus la A Bank cu cele 3 contracte de cesiune.

Precizez că B trebuia să plătească preţul cesiunilor de creanţă către trei entităţi.

Precizez că darea în plată a avut ca obiect doar stingerea datoriei dintre S şi B. Nu a avut loc şi acoperirea sumelor aferente contractelor de cesiune de creanţă.

Precizez că pentru impozitelor al imobilului înscris la cartea funciară era necesară stabilirea valorii imobilului sens în care trebuia luată o decizie în consiliul de administraţie.

Precizez că m-am dus la cabinetul notarial JA şi MO cu exemplarul în engleză de la E I Entity ca să mi-l traducă.

Precizez că exemplarul în limba engleză mi l-a dat tot FC, deşi înscrisul adresat de către IT mă are pe mine ca destinatar”.

Din declarația acestui martor mai rezultă că notarul JA, după perfectarea contractului de dare în plată din 12.12.2008, prin care imobilul din Calea F nr. 39 a fost dobândit pentru stingerea unui debit de peste 18 000 000 lei, ulterior, în vederea stabilirii imobilului, a validat un raport de evaluare prin care valaorea imobilului era mult diminuată în vederea diminuării plății impozitului către Stat, martorul declarând că: raportul efectuat de societatea A nu atestă valoarea de piaţă a imobilului şi de aceea este posibil să ateste o valoare de jumătate din preţul menţionat în contractul de dare în plată din 12.12.2008.

Precizez că raportul a fost făcut pentru plata impozitului.

Precizez că prețul mentionat în raportul de evaluare a fost decis la notar doar pentru stabilirea impozitului„.

În acest context, Curtea apreciază că se impune clarificarea de către organul de urmărire penală și a sumelor de bani cuvenite Statului cu titlu de impozit perceput de la societatea SC B I de la dobândirea imobilului din Calea F. nr. 39 și până în prezent.

Curtea a mai redat la prezentarea situației de fapt toate probele avute în vedere la pronunțarea acestor ordine de confiscare, cu trecerea în revistă a raționamentelor juridice avute în vedere la dispunerea măsurilor de confiscare și a justificat din punct de vedere teoretic cum trebuie efectuată investigația financiară în vederea garantării ordinelor de confiscare:

În ceea ce privește recuperarea produsului infracțiunii (prin recuperarea produsului infracţiunii  înțelegând procesul prin care bunurile rezultate prin comiterea diferitelor infracţiuni sunt aduse la bugetul de stat/restituite victimelor infracţiunii) din prezenta cauză, Curtea menționează, cu titlu general, că  recuperarea produsului infracțiunii ar fi putut avea  loc atât prin repararea prejudiciului cauzat victimelor infracţiunii, cât şi prin confiscare: dacă, în ceea ce privește societatea K T ELECTRONICS SRL, nu s-ar fi definitivat procedura falimentului, această societate s-ar fi putut constitui parte civilă reclamând prejudiciul ce i-a fost cauzat prin săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Curtea a aratat ca nefiind investită cu faptele de spălare a banilor aferente așa-zisei privatizări K T ELECTRONICS SRL, după deschiderea procedurii falimentului, nu va putea depăși limitele investirii, dar, avand în vedere ca la dosar există dovada că sumele de bani în privința cărora s-a dispus pentru oferirea introducerii aparenței de legalitate în circuitul civil provin din faptele deduse judecății, va dispune confiscarea acestora.

Se observă că măsura de siguranță are același conținut atât în vechea, cât și în noua reglementare penală, neexistând vreo dispoziție care să împiedice luarea confiscării bunurilor dobândite prin fapte prevăzute de legea penală de la TERTI NEPARTICIPANȚI LA PROCESUL PENAL, nicio dispoziție penală necircumstanțiind sfera de aplicare a măsurii de siguranță a confiscării speciale prev. de art. 118 alin.. (1) lit. e) C. pen. de la 1969 și art. 112 alin.. (1) lit. e) C. pen.  la calitatea de proprietar a persoanelor care comit fapte prevăzute de legea penală: așa cum se va explica la secțiunea din prezenta decizie dedicată recuperării produsului infracțiunii, Curtea a dispus doar aplicarea MĂSURII DE SIGURANȚĂ A CONFISCĂRII SPECIALE, inclusiv A MĂSURII DE SIGURANȚĂ A CONFISCĂRII SPECIALE DE LA TERȚI și nu a antamat în niciun moment procesual MĂSURA DE SIGURANȚĂ A CONFISCĂRII EXTINSE, fiind împiedicată să analizeze în ce măsură s-ar fi cuvenit readuși BUGETULUI DE STAT ca efect al CONFISCĂRII  EXTINSE, în cadrul si cu respectarea perioadei de 5 ani prev. de art. 112 ind. 1 alin. 5 C. pen. înainte  și, dacă este cazul, după săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor deduse judecății,  dar și a bunurilor produse de acestea,  conform disp. art. 112 ind. 1 alin. (7) C. pen. de disp. art. 2 alin. (2) C. pen., care consacră principiul neretroactivității măsurilor de siguranță în sistemul nostru de drept.

Curtea a cenzurat astfel raționamentul organului de urmărire penală care solicită repararea acestui prejudicu în procedura de confiscare specială cu mențiunea că deținătorul legal al societății K T ELECTRONICS SRL  – M TRADING – nu s-a constituit parte civilă, organul de urmărire penală precizând că acţionarul unic al K T Electronics SRL era, cu o cotă de participare de 100%, M TRADING COMPANY LTD (Act înmatriculare nr. *** la data de 29.08.2003, sediu: localitatea D, 113 B; PROFESSIONAL CENTER, NEWARK DE19711 SUA), iar potrivit certificatului emis de autorităţile din SUA la data de 16.07.2009, urmare a hotărârii conducerii societăţii M TRADING COMPANY LTD din data de 08.07.2009, aceasta a fost dizolvată conform certificatului (vol. 14, filele 125-201) și nu se poate constitui parte civilă, urmând ca bunurile obţinute prin săvârşirea faptelor să fie supuse confiscării potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen.: dacă o astfel de constituire de parte civilă ar fi avut loc, Curtea ar fi fost chemată să-l oblige pe inculpatul F la plata unor sume de bani către o societate al cărei beneficiar real era, adică să parafeze un transfer de bani rezultând din săvârșirea de infracțiuni deduse judecății, faptă ce ar fi putut fi încadrată în disp. art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 săvârșită prin concursul judecătorului, întrucât banii ar fi ajuns în D, la dispoziția inculpatului F, prin semnătura judecătorului.

Curtea  a precizat ca având în vedere ca aceste societăți de fațada sunt constituite în deplină legalitate prin folosirea unor oameni de paie, permițând facil pasajul facil al banilor din sfera ilegalului în economia licită, la nivelul Uniunii Europene există în prezent inițiative cetățenești (Initiative Citoyenne Europeenne) care au ca deziderat neutralizarea societăților-ecran, pentru o Europa mai sigură, clădită pe valorile perene umane, care nu sunt comensurabile în bani. Pentru atingerea acestui deziderat, urmeaza să fie propus un Regulament a fi adoptat de către Uniunea Europeană, prin care să se refuze înmatricularea societăților comerciale a căror structura nu permite verificarea beneficiarului real aflat în spatele oamenilor de paie care apar ca acționari sau membri fondatori: altfel spus, un nou Drept al societăților comerciale urmează să fie clădit pe baza de – transparență –  condiție sine qua non pentru conservarea Democrației.

La fel de important este asigurarea acestui deziderat si recuperarea produsului infracțiunii, pentru reducerea motivației infractorilor de a se implica în viitoare activități infracționale, dar și pentru introducerea acestor sume bani care au produs dezechilibre sistemului finaciar în economia legală, pentru îndeplinirea obligațiilor pe care orice stat le are față de cetățenii săi.

În concepţia legiuitorului, reflectată în dispoziţiile art. 112 C. pen., este obligatorie confiscarea bunurilor dobândite din săvârșirea faptei prevăzute de legea penală dacă nu sunt restituite părții vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, a  bunurilor şi banilor obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi a bunurillor produse de acestea, aspect ce rezultă din caracterul imperativ al normelor edictate de legiuitor, din modalitatea de redactare a art. 118 din vechiul C. pen., respectiv art. 112 C. pen., legiuitorul utilizând sintagma “sunt supuse confiscării speciale”, “se confiscă“: Chiar dacă Curtea nu a fost învestită cu posibile fapte de spălare a banilor prin intermediul acestor societăți fantomă (deși la dosar existau suficiente dovezi ca acești ,,investitori externi” sunt, de fapt, intermediari folosiți de spălătorii de bani), în măsura în care există dovezi la dosarul cauzei că prin conturile acestor societăți s-a translatat produsul infracțiunii, aceste bunuri vor fi supuse confiscării speciale.

Regimul juridic al confiscării produselor obiectelor şi instrumentului infracţiunii este cel al probaţiunii, altfel spus, pentru a obţine confiscarea produsului infracţiunii trebuie dovedit întâi că infracţiunea a generat un profit autorului său, apoi că bunul sau sumele de bani care se cer a fi confiscate corespund acestui produs.

Aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale asupra bunurilor altor persoane care nu au calitatea de parte în procesul penal derivă din specificul infracţiunii de spălare a banilor, fiind de esenţa acestei infracţiuni poziţionarea bunurilor obţinute în mod fraudulos în patrimoniile mai multor persoane, în scopul disimulării acestora. Este posibilă, așadar, confiscarea bunurilor dobândite prin fapta penală şi  atunci când acestea au fost înstrăinate unui terţ, distincţia fiind analizată și în doctrină în funcţie de buna sau reaua-credinţă a terţului subdobânditor şi de caracterul oneros sau gratuit al înstrăinării (Daniel Niţu „Modificările aduse în materia confiscării de prevederile Legii nr. 278/2006”, publ. în Caiete de Drept Penal nr. 3/2006, p. 59.).

De altfel, şi în practica Înaltei Curti de Casatie şi Justiţie (decizia ÎCCJ Secția Penală 2330 din 09.06.2011) s-a statuat că pentru aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale nu este necesară stabilirea calitătii de  parte responsabilă civilmente a unui  subiect de drept, în patrimoniul căruia au intrat în mod formal sume de bani.

Nicio dispoziție de drept material sau formal nu pune vreo condiţie de proprietate asupra acestui bunurilor prevăzute de art 112 alin. (1) lit. e) C. pen., ceea ce înseamnă că aceste bunuri pot fi confiscate de la un terţi nepuşi sub urmărire,  singura limită a  acestui principiu fiind respectarea drepturilor terţilor de bună-credinţă.

Curtea reţine, aşadar, că în cauza Silickiene împotriva Lituaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat că în sistemele juridice ale Consiliului Europei, confiscarea se referă, în general, la o măsură care are ca efect deprivarea permanentă de un bun prin transferul proprietăţii către stat. Curtea subliniază că în şapte ţări, printre care şi România (Albania, Germania, Georgia, Moldova, România, Suedia şi Elveţia), confiscarea poate fi dispusă chiar dacă nu există o hotărâre de condamnare (CEDO, hotărârea din 10 aprilie 2012, în cauza Silickiene împotriva Lituaniei, paragraful  33). Obiectul confiscării este reprezentat, de regulă, de bunuri dobândite prin activităţi ilegale. Dacă originea bunurilor nu poate fi justificată, arată Curtea, atunci aceste bunuri sunt supuse confiscării. În acelaşi paragraf, Curtea precizează, expressis verbis, că în aceste sisteme de drept, răspunderea penală a inculpatului nu prezintă relevanţă pentru a se dispune confiscarea.

Curtea EDO verifică, însă, dacă persoanelor  a căror proprietate este susceptibilă de a fi confiscată le-ar fi acordat în mod oficial posibilitatea să intervină la procedură în care confiscarea este ordonată, prin citarea părților în privința cărora instanța a dispus indisponibilizarea produsului infracțiunii direct prin sentință în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, acordându-le acestora posibilitatea rezonabilă şi suficientă pentru a-şi proteja interesele în mod adecvat pentru a  nu a exista nicio încălcare a drepturilor garantate acestora în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei (CEDO, hotărârea din 10 aprilie 2012, în cauza Silickiene împotriva Lituanie). În acea cauza, Curtea a mai arătat că, prin confiscarea de la reclamantă a bunurilor reprezentând produsul infracţiunii de la soţul acesteia, nu s-a încălcat nici articolul 6 §2 al Convenţiei, deoarece reclamanta nu a fost pedepsită pentru faptele soţului ei şi, pe cale de consecinţă, nu i-a moştenit vina. Prin urmare, Curtea conchide că ordinul de confiscare nu reprezintă o apreciere cu privire la vinovăţia reclamantei privind săvârşirea vreunei infracţiuni. Prin urmare, nu a existat nici o încălcare a drepturilor reclamantei în temeiul articolului 6 § 2 al Convenţiei (CEDO, hotărârea din 10 aprilie 2012, în cauza Silickiene împotriva Lituaniei, paragraful  54). În sfârşit, Curtea a reţinut că nu a existat nici o încălcare a drepturilor reclamantei în temeiul articolului 1din Protocolul 1 al Convenţiei, având în vedere marja de apreciere de care se bucură statele în adoptarea unor politici penale apte să combată infracţiunile grave (CEDO, hotărârea din 10 aprilie 2012, în cauza Silickiene împotriva Lituaniei, paragraful  70), precum şi proporţionalitatea ingerinţei cu interesul general al statului

De altfel, este impropriu a se vorbi în această materie despre INVERSAREA SARCINII PROBEI, sintagma potrivită fiind aceea de PARTAJARE A SARCINII PROBEI, aspect reliefat  de CEDO în Salabiaku, fiind cu totul inadecvat a  se considera că o prezumţie relativă – cum este cea conţinută şi în textul nostru constituţional în art. 44 alin. (8) să confere onestitate ireproşabilă cuiva.

Se cuvine, pe cale de consecinţă, eliminată interpretarea ad litteram a dispoziţiilor art. 44 alin. (8) din Constituţia României, deoarece, potrivit art. 20 din Constituţia României, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate în concordanţă cu tratatele internaţionale privind drepturile omului la care România este parte.

Extinderea paradigmei „axate pe profit” în dreptul penal a impus revizuirea mai multor interpretări tradiţionale. De vreme ce scopul principal este acela de a îi lipsi pe infractori de bunurile obţinute în mod ilicit, multe state au adoptat tehnici legislative menite să permită demonstrarea provenienţei ilicite a bunurilor şi, în consecinţă, confiscarea acestora.

Sistemul nostru de drept este dotat cu garanţiile la care face referire CEDO în cauza Silickiene: este nepotrivit a se concluziona, pe cale de consecinţă, că încalcă dispoziţiile constituţionale judecătorul care oferă posibilitatea persoanei asupra patrimoniului căruia s-a dispus măsura sechestrului în vederea confiscării speciale să–şi formuleze apărările pe care le consideră necesare pentru a demonstra proveniența sursei  bunurilor dobândite ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni încalcă art. 44 alin. (8) din Constituţie de vreme ce dispunerea măsurii de confiscării speciale este obligatorie în cazul săvârşirii unor infracţiuni de spălare a banilor: fireşte, în absenţa vreunei dispoziţii de trimitere în judecată a terţului  în patrimoniul căruia s-ar afla produsul infracţiunii, instanţa nu l-ar putea judeca pe acesta pentru infracţiunea de spălare a banilor, gradul de vinovăţie al acestuia neavând nicio legătură cu scopul dispunerii măsurii de siguranţă, interesând a fi analizate la luarea confiscării de la terţ doar buna sau reaua credință a acestuia și caracterul oneros sau gratuit al transmiterii bunurilor dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

A nu confisca bunurile produse prin săvârşirea infracţiunilor înseamnă a nesocoti natura măsurii de siguranţă a confiscării speciale în sistemul nostru de drept penal: sancţiune de drept penal, consecinţa civilă a săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, având scop eminamente preventiv, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite (C. Mitrache, „Drept penal român. Partea Generală”, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1997, p. 168).

Se impune a fi avut însă în vedere că dacă regula de bază în materia recuperării produsului infracţiunii este inadmisibilitatea a ceea ce uneori se desemnează prin expresia „dublă confiscare”, la care s-ar ajunge prin aplicarea cumulativă a confiscării lucrului în natură şi obligarea la plata unui echivalent bănesc al aceluiaşi lucru, cele două măsuri fiind alternative, incidenţa celei de-a doua măsuri fiind subordonată imposibilităţii ca lucrul să fie confiscat în natură (dezlegările acestei probleme de drept dezvoltate practica fostului Tribunal Suprem – a  se vedea Trib. Suprem , s. pen., dec. 1788/1974, în Culegere de decizii 1974, p. 453 –  menţinându-şi actualitatea şi după intrarea în vigoare a Noului Cod penal la 1.02.2014 , textele cuprinse în disp. art. 118 alin. (1) lit. e) şi art 118 alin. (6) din Codul penal de la 1969 având corespondent în disp. art. 112 alin. (1) lit. e) şi art. 112 alin. (6) din Codul penal în vigoare), alta este situaţia atunci când, în cazul  săvârşirii unor infracţiuni conexe, în sfera de incidenţă a art. 112 C. pen. intră lucruri deosebite, fiecare datorită comiterii uneia dintre aceste infracţiuni; în asemenea caz, confiscarea tuturor acestor lucruri  – sau obligarea la plata echivalentului bănesc – este legală, neputându-se vorbi de o „dublă confiscare”.

Or, Curtea de Apel București nu poate ignora împrejurarea că infracțiunile de delapidare și de spălare de bani produc urmări imediate distincte,  Curtea fiind chemată, chiar și cu titlu de confiscare specială, să repare prejudiciul cauzat prin delapidare, dar și să eradicheze consecința introducerii în circuitul civil a produselor directe și indirecte ale infracțiunii, prin săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani deduse judecății.

Curtea va avea în vedere că în cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile art. 112 din Codul penal privind confiscarea bunurilor” (de menţionat că textul articolului 118 din Codul penal din 1969 are corespondent în disp. art. 112 C. pen în vigoare, adoptat prin Legea nr. 286/2009,  iar disp. cuprinse în art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., potrivit cu care sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia au corespondent în disp. art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, textele fiind identice, neridicându-se ca probleme de drept nici verificarea incidenţei aplicării legii penale mai favorabile şi nici a disp. art. 2 alin. (2) C. pen., text care consacră principiul legalităţii sancţiunilor de drept penal, statuând că  nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită.

Curtea a justificat și obligativitatea măsurilor asigurătorii  a sechestrului/poprii în vederea aducerii la îndeplinire a ordinelor de confiscare în partea de debut din prezenta hotărâre consacrată recuperării produsului infracțiunii în care a alocat spațiu explicării importanței cruciale a luării acestor măsuri asigurătorii în procesul de recuperare a produsului infracțiunii.

În ceea ce privește garanțiile de care se vor bucura terții în patrimoniul cărora vor fi depistate produse ale infracțiunii în procesul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii în prezenta cauză, corolar al împrejurării că vor fi citați terții în posesia/detenția cărora se aflau bunuri sechestrului în vederea confiscării speciale, le va fi asigurat dreptul la apărare și le va fi acordată posibilitatea să ofere o explicație plauzibilă modalității în care au dobândit bunul vizat, cu respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil conținute în art. 6 par. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului și a Primului protocol adițional la Convenție de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nimic nu împietează instanța de fond să dispună sechestrul asigurător/confiscarea de la terți direct prin sentință, fără citarea în prealabil a persoanelor în posesia/detenția cărora se află disimulat produsul infracțiunii, care vor fi însă citate obligatoriu după identificarea acestora și notarea sechestrului.

Nu s-ar putea impune judecătorului fondului că a lezat prin acest demers principiul contradictorialității, deoarece citarea unei persoane cu mențiunea că se va dispune un sechestru cu greu ar putea fi acceptată ca o garanție a eficientei sistemului nostru de recuperare a produsului infracțiunii: procedând astfel, infractorilor li s-ar acorda o breșă de timp în vederea sustragerii/înstrăinării bunurilor ce ar fi suspuse sechestrului. OR, CESSANTE RATIONE LEGIS, CESSAT IPSA LEX.

În ceea ce privește legalitatea și proporționalitatea ingerințelor, Curtea are în vedere că măsura sechestrului asigurător asupra patrimoniului unor terțe persoane este consacrată expressis verbis în disp. art. 249 alin. (1) C. pr. pen., iar întinderea investigației financiare va fi stabilită potrivt standardului probator internațional recunoscut că este necesar să fie atins în această materie, respectiv acela de suspiciune rezonabilă/cauză probabilă.

În ceea ce privește pretinsele probleme de  constituționalitate derivând din arhitectonica art. 44 alin. (8) din Constituția României, observăm că textul constituțional privind prezumția caracterului licit al averii dobândite este, de asemenea, frecvent invocat ca fundament al ridicării sechestrelor în vederea confiscării de către persoane care nu au calitatea de părţi în procesul penal.

Prezumția fiind una relativă (juris tantum), în măsura în care au existat anumite indicii că terța persoană a dobândit acest bun din fapte prevăzute de legea penală, instanța îi poate cere să-și facă propriile apărări privind modalitatea în care a intrat în posesia acelor bunuri. În această situație, prezumția constituțională nu este încălcată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului  stabilind că nimic nu împiedică instanța să opereze cu anumite prezumții de fapt și de drept cu condiția respectării echitabilității procedurii: de altfel, este impropriu a se vorbi în această materie despre „inversarea sarcinii probei”, sintagma potrivită fiind aceea de „partajare a sarcinii probei”. Această nuanță este pusă în evidență de hotărârea CEDO în Salabiaku contra Franței, fiind cu totul inadecvat a se considera că o prezumţie relativă (cum este cea conţinută şi în textul nostru constituţional în articolul 44 alin. (8)) să confere onestitate ireproşabilă cuiva.

Reţinem, aşadar, că singura cerinţă instituită de către CEDO pentru respectarea acestor drepturi fundamentale vizează existenţa cadrului legal care să permită verificarea proporţionalităţii ingerinţei şi pentru respectarea drepturilor terţilor de bună-credinţă.

Așadar, prin instituirea măsurilor asigurătorii din oficiu în vederea confiscării bunurilor susceptibile de confiscare specială, pe baza de probe și nu de prezumții, cum în mod greșit s-a inoculat ideea publicului,  fără citarea în prealabil a terțelor persoane, care trebuie însă citate imediat după luarea măsurii, pentru respectarea dreptului la apărare și pentru a li se da posibilitatea să-și facă propriile apărări pe marginea dobândirii produselor infracțiunii supuse sechestrului nu se încalcă nici art. 24 din Constituție, nici art. 6 din Convenția europeană, nici art. 1 din Protocol adițional nr. 1 la Convenție și nici art. 44 alin. (1) din Constituție, deoarece jurisprudența CEDO a statuat în sensul că luarea unei măsuri asigurătorii nu presupune aducerea unei acuzații în materie penală, aspect evidențiat în decizia Curții Constituționale supusă analizei noastre.

Garanțiile specifice oferite terților dobânditori în cazurile privind confiscarea de la terți sunt prevăzute în articolul 6 paragraf 1 latura civilă şi articolul 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului omului şi în articolul 8 al Directivei 2014/42/UE privind punerea sub sechestru și confiscarea instumentelor și produselor infracțiunilor în UE, a căror respectare se impune de către judecăror conform principiului priorităţii dreptului comunitar. Acest text este generos în privința garanțiilor necesar a fi respectate valenţele dreptului la un proces echitabil (notificarea acuzației, hotărârea prin care se dispune sechestrul și confiscarea însoțită de motivare, citarea, posibilitatea de a beneficia de apărare, dreptul de a fi audiați, de a pune întrebări, de a furniza dovezi înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive; în ceea ce privește introducerea unei căi de atac, posibilitatea este prevăzută doar atunci când ordinul de sechestru nu este dispus de către judecător).

Curtea EDO verifică, așadar, dacă persoanelor  a căror proprietate este susceptibilă de a fi confiscată au fost citate în mod oficial la procedura în care confiscarea este ordonată, acordându-le  astfel posibilitatea rezonabilă şi suficientă pentru a-şi proteja interesele în mod adecvat pentru a  nu a exista nicio încălcare a drepturilor garantate acestora în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei în  latura sa civilă (CEDO, hotărârea din 10 aprilie 2012, în cauza Silickiene împotriva Lituaniei, paragraful  50).

În prezenta cauză, aceste obligații vor fi respectate prin  citarea persoanelor interesate în fața Înaltei Curți.

Curtea a alocat spațiu în prezenta sentință în vederea corectei înțelegeri a întinderii investigației financiare necesar a fi efectuate pentru aducerea la îndeplinire, în integralitate a ordinului de sechestru/poprire pentru garantarea ordinelor de confiscare dispuse prin prezenta, a clarificat chestiunea citării terților în posesia/detenția cărora s-ar afla bunurile supuse sechestrului/popririi în vederea confiscării speciale, care vor fi citate în vederea garantării dreptului la apărare și justificarea modalității în care au intrat în posesia/detenția bunurilor despre care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății doar după aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și a făcut referire la metodologia desemnării organelor de cercetare penală și organelor fiscale obligate, potrivit disp. art. 251 C. pr. pen, 129 alin. (6) C. pr. fisc și Recomandării nr. 30 FATF, să aducă la îndeplinire ordinele de sechestru/poprire, măsurile de indisponibilizare dispuse prin prezenta având caracter executoriu, urmând a fi aduse la îndeplinire de îndată.

O altă chestiune pe care Curtea a apreciat ca este util a fi justificată privește întinderea investigației financiare paralele, proactive, obligatoriu a fi efectuate conform Standardelor cuprinse în Recomandarea 30 FATF  în vederea identificării persoanelor în posesia/detenția bunurilor supuse sechestrului în vederea confiscării speciale.

În lumina acestor principii, trebuie justificată și chestiunea determinării întinderii luării măsurii sechestrului în vederea confiscării speciale, precum și a determinării potențialelor persoane în patrimoniul cărora s-ar putea afla produsul infracțiunii.

De vreme ce dispozițiile cuprinse în dispozițiile art. 249 C. pr. pen. nu conțin nicio limită a întinderii ordinului de sechestru în vederea confiscării speciale, rezultă că măsura sechestrului trebuie să garanteze confiscarea tuturor produselor directe și indirecte ale infracțiunii, concluzie ce se desprinde din coroborarea dispozițiilor art. 249 C. pr. pen. cu art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) C. pen.

Tot din redactarea dispozițiilor art. 249 alin. (4) C. pr. pen., Curtea  reține că, în vederea confiscării produsului infracțiunii, sechestrul trebuie dispus în mâinile oricui s-ar găsi produsul infracțiunii, chestiunea bunei sau relei-credințe a terțului afectat de o potențială confiscare specială urmând a fi tranșată la deliberare, potrivit standardului probator al balanței probabilităților, cu impedimentul dispunerii unui ordin de confiscare asupra bunului în posesia căruia s-a intrat în posesie cu bună-credință și cu titlu oneros.

Indisponibilizarea produsului infracțiunii în vederea confiscării speciale are ca obiect, de regulă, toate bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, inclusiv conturile și activele societăților în care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor/fostelor soții ale  acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora există bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Este util a se menționa în dispoziția de sechestru că acesta va fi pus și asupra dobânzilor aferente conturilor și depozitelor bancare, care vor fi indisponibilizate și vor curge în favoarea Statului, conform contractului încheiat cu unitatea bancară.

Curtea va avea în vedere că, în cazul în care se constată că societățile controlate de inculpat în calitate de beneficiar real dețin acțiuni la alte societăți controlate de același inculpat ca beneficiar real, sechestrul va viza în integralitate cota de participație. Spre exemplu: dacă inculpatul controlează societatea X prin intermediul societății Y care deține 99,95% din cota de profit și pierderi a societății X, restul de 0,05% fiind deținut de inculpat în nume propriu, sechestrul va afecta și participația societății Y, deoarece este controlată tot de același beneficiar real [1].

Curtea reamintește  și că obligația soților/fostilor soți care ar fi putut obtine corolar a procesului de divorț urmat de procedura partajului, perfectată, eventual, și prin încheierea unei tranzacții,  de a contribui la repararea prejudiciului provenit din săvârșirea de infracțiuni este o datorie comună a soților, potrivit dispozițiilor art. 351 alin. (1) lit. d) C. civ. Chiar dacă nu se menționează expres în cuprinsul art. 249 alin. (5) C. pr. pen., considerentele pentru care sechestrul în vederea reparării pagubei conform dispozițiilor art. 163 C. pr. pen. 1968, art. 32 lit. d) C. fam. coroborate cu art. 6 din Legea nr. 71/2011 și art. 998 C. civ. 1864 (pentru fapte săvârșite înainte de 1 octombrie 2011) își mențin valabilitatea și după intrarea în vigoare a noului Cod civil, dacă bunul este în comunitatea legală de bunuri [2].

În plus, potrivit disp. art. 352 din Codul civil, cu denumirea marginală Răspunderea subsidiară pentru datoriile comune, în măsura în care obligaţiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, soţii răspund solidar, cu bunurile proprii. 

În acest context, Curtea precizează că sumele de bani aflate într-un depozit bancar fac obiectul măsurii de indisponibilizare a sechestrului, și nu a popririi, deoarece clientul nu pierde în niciun caz dreptul de dispoziție asupra sumelor de bani existente într-un depozit bancar: dacă se acceptă ideea că banca devine proprietar, printr-o interpretare literală a definiției contractului de depozit cuprinsă în art. 2.103 C. civ., ar însemna că banca ar putea să „înstrăineze” banii aflați în contul unui client oricui ar dori fie cu titlu oneros, fie gratuit. Este util a se menționa în dispoziția de indisponibilizare a sumelor de bani aflate într-un cont bancar că fac obiectul măsurii de indisponibilizare atât sumele înscrise la credit, cât și dobânzile, în vederea garantării confiscării speciale conform art. 112 alin. (6) C. pen. În practică s-a constatat că după sechestrarea unui cont de depozit, dobânzile curg în favoarea băncii, în lipsa oricărui temei legal.

După ce bunurile asupra cărora se dispune sechestrul au fost în mod prealabil identificate, se va avea în vedere prin prezenta:

1. necesitatea citării părților care pretind drepturi cu privire la bunurile supuse sechestrului, în vederea asigurării efective a dreptului echitabil, în vederea respectării dreptului la apărare, în lumina standardelor consacrate de jurisprudența CEDO în art. 6 par. 1 lat. civ., dar și a proporționalității ingerinței, în conformitate cu exigențele conținute în art. 1 din Primul Protocol adițional;

2. luarea notării ipotecare și în mod corespunzător, emiterea unei adrese la Oficiul Național de Cadastru, pentru notarea interdicției de înstrăinare a bunurilor imobile în privința cărora s-a instituit măsura asigurătorie,

3. notificarea Depozitarului Central cu privire la luarea sechestrului în privința acțiunilor și părților sociale ale societăților în care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora există bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurii asigurătorii a sechestrului,

4. notificarea Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, în privința efectuării de mențiuni în privința sechestrului dispus asupra bunurilor mobile indisponibilizate conform proceselor-verbale de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și, totodată,

5. emiterea unor adrese la organele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Curtea reține că materia aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse în faza de judecată este guvernată de dispozițiile art. 251 C. pr. pen., astfel cum a fost modificat prin disp. O.U.G. nr. 18/2016 și art. 129 alin. (6) C. pr. fisc cu referire la standardele 30 FATF: că sunt aplicabile ambele de texte de lege în materia aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță în cursul judecății, analizând, pe de o parte, concurența între legea generală ulterioară, respectiv Codul de procedură penală și Codul de procedură fiscală, care constituie sediul reglementării aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii în faza de judecată, utilizând și argumente de interpretare sistematică și istorică a instituției aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de judecător în faza de judecată,  Curtea va desemna atât organele de cercetare penală, cât și organele fiscale pentru asigurarea efectivității măsurilor de indisponibilizare dispuse în vederea recuperării produsului infracțiunii.

Având în vedere valențele principiului de interpretare a legii actus interpretarum esse debet quam valeat quam ut pereat, concursul dintre norma generală, respectiv Codul de procedură penală, și cadrul legal în care se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii luate de instanță, respectiv art. 129 C. pr. fisc., dar și Recomandarea 30 FATF [3], care obligă țările și autoritățile desemnate de aplicare a legii, cu responsabilități în ceea ce privește investigațiile privind cazurile de spălare a banilor și finanțarea terorismului să dezvolte o investigație financiară paralelă, proactivă, când cercetează spălarea banilor și infracțiunile predicat conexe și să recurgă, atunci când este cazul, la grupuri multidisciplinare permanente sau temporare specializate în investigații financiare sau privind activele [4], ținând cont că România va face obiectul celei de-a V-a runde de evaluări Moneyval, potrivit Metodologiei adoptate în baza noilor recomandări FATF din februarie 2012, pentru aducerea la îndeplinire a acestor măsuri care sunt executorii, se vor desemna atât Administrațiile Finanțelor Publice de sector în incinta cărora se află bunurile cu privire la care s-a dispus sechestrul asigurător (ca metodologie, se va dispune emiterea unei adrese la ANAF pentru desemnarea organului fiscal competent), cât și organele de cercetare penală, dispunându-se și emiterea unei adrese parchetului emitent al rechizitoriului pentru a se desemna organele de cercetare penală care vor contribui la aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse.

Dacă bunurile nu au fost în prealabil identificate, judecătorul este chemat să identifice el însuși cercul persoanelor în posesia sau detenția cărora s-ar putea afla produsul infracțiunii.

Deși în doctrină s-a susținut în mod neavizat că de lege lata nici confiscarea de la terți nu ar fi aplicabilă decât în cazurile prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. b), c) C. pen., propunându-se, de lege ferenda, modificarea textului art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. pentru a defini cât mai restrictiv sfera terților care ar putea fi afectați de efectele unui ordin de confiscare prin aplicarea mutatis mutandis a dispozițiilor de la confiscarea extinsă care circumscriu aplicarea confiscării extinse de la terți doar de la membrii de familie și la persoane asupra cărora condamnatul deține controlul [5], în fapt, nicio dispoziție de drept material sau formal nu pune vreo condiție de proprietate asupra bunurilor prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., ceea ce înseamnă că aceste bunuri pot fi confiscate de terți nepuși sub urmărire, singura limită a acestui principiu fiind respectarea drepturilor terților de bună-credință. La fel de periculoasă este încercarea de a limita sfera terților doar la categoriile prevăzute de art. 177 C. pen., deoarece, în materia spălării banilor, inculpații, în marea lor majoritate reprezentanți ai criminalității GULERELOR ALBE, cu un nivel de inteligență peste medie, ar avea drept prim instinct să treacă produsul infracțiunii pe numele altor persoane decât cele menționate în acest text de lege.

Investigația financiară pentru identificarea produsului infracțiunii va viza cel puțin persoanele menționate în cuprinsul dispozițiilor art. 3 alin. (4) și (5) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, respectiv: a) soțul/soția; b) copiii și soții/soțiile acestora; c) părinții; d) orice persoană fizică ce se dovedește a fi beneficiarul real al unei persoane juridice sau al unei entități juridice împreună cu oricare dintre persoanele prevăzute anterior sau având orice altă relație privilegiată de afaceri cu o astfel de persoană, precum și e) orice persoană fizică ce este singurul beneficiar real al unei persoane juridice sau al unei entități juridice cunoscute ca fiind înființată în beneficiul uneia dintre persoanele prevăzute la alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 656/2002.

Necesitatea ca organele de urmărire penală desemnate să comunice cu procurorul căruia instanța i se va adresa în vederea desemnării organelor de cercetare penală ca să aducă la îndeplinire, potrivit disp. art. 251 C. pen., ordinul de sechestru emis în prezenta cauză, dar și cu organele fiscale, în cadrul grupului multidisciplinar de anchetă ce se va înființa potrivit standardelor 30 FATF în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor de indisponibilizare derivă din împrejurarea că există și alte persoane, nemenționate în mod generic de instanță, pe al căror nume să fi fost trecute în mod fictiv produsele infracțiunii: exempli gratia, în prezenta cauză, audiat fiind în ședința din 29.01.2016, martorul SGC, cumnatul inculpatului FC a declarat că:  „Imobilul din com. M, teren şi construcţie, a fost cumpărat de tatăl meu după anul 2000. Cel din com. L, loc. 2 mai este imobilul lui FC şi F A (în privința căruia organul de urmărire penală a ridicat sechestrul prin prezenta, deoarece apărea în mod fictiv pe numele socrului inculaptului F), dar nu ştiu dacă este trecut pe numele tatălui meu. Terenul pe care a fost făcut e o moştenire a părinţilor mei. Cred că părinţii mei l-au primit dintr-o retrocedare, iar construcţia e făcută de soţii F şi nu ştiu de ce imobilul din com. L figurează pe numele tatălui. Construcţia a fost făcută prin 2005-2006″.

După cum rezultă din declarația inculpatului FC și imobilele la care au funcționează punctele de lucru ale societății SC R D SRL vor fi supuse sechestrului în vederea confiscării speciale, mai ales că figurează a fi închiriate de la socrul/fiica inculpatului, Curtea subliniind că prin intermediul acestei societăți controlate de inculpat au fost sustrase de la procedura falimentului și alte bunuri în afară de care a beneficiat inculpatul F prin săvârșirea infracțiunilor în privința cărora a fost trimis în judecată.

În vederea identificării produsului infracțiunii, se impune observația că schimbul spontan de informații (spontaneous exchange of information) constituie per se o formă de cooperare internațională. Înainte de întocmirea unei cereri de asistență judiciară în materia identificării/sechestrării/confiscării produsului infracțiunii, trebuie ca pe cale informală să se solicite autorităților de executare informații asupra condițiilor care trebuie îndeplinite pentru acordarea asistenței judiciare. Dacă magistratul în cauză nu poate identifica el însuși aceste contacte, se poate adresa pe parcursul instrumentării unor cauze cu caracter transnațional:

1. Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate [6]; Oficiul va avea acces la un sistem securizat de schimb de informații (SIENA, prin intermediul Unității de Cooperare Polițienească a Europol); de reținut că prin rețeaua CARIN și a partenerilor săi se pot verifica informațiile privind existența produsului infracțiunii și în afara granițelor UE. Cu țările din UE, asistența este acordată conform prevederilor Deciziei-cadru 2006/960/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre ale Uniunii Europene;

2. Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, magistrații fiind beneficiari ai verificărilor Oficiului, în vederea identificării produselor din infracțiunii. Oficiul are acces la un sistem securizat de schimb de informații FIU.net, prin intermediul căruia schimbă date cu instituțiile partenere. Astfel, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a realizat schimb de informații cu Unități de Informații Financiare din întreaga lume, în principal cu FIU-urile Statelor Membre UE, folosind atât canalul de comunicare al Grupului Egmont [7], cât și platforma pusă la dispoziție de Uniunea Europeană și Proiectul FIU.net. Schimbul de informații are loc conform Memorandumurilor [8] încheiate de Oficiu cu statele care nu au implementat Decizia-cadru 2000/642/JAI a Consiliului din 17 octombrie 2000 privind acordurile de cooperare între unitățile de informații financiare ale Uniunii Europene.

3. Direcției pentru Drept Internațional și Cooperare Judiciară (DDICJ), în vederea identificării/ indisponibilizării/ confiscării produselor din infracțiuni.

Dacă Oficiul Național de Recuperare a Creanțelor din cadrul Ministerului Justiției informează organul judiciar asupra existenței unor conturi și bunuri în privința cărora se pot furniza date doar printr-o cerere de asistență judiciară în materie penală, pe calea unei comisii rogatorii se va solicita indisponibilizarea conturilor ce urmează a fi identificate.

Această nu înseamnă că statului de executare nu i se poate pretinde, după caz, identificarea și indisponibilizarea produsului infracțiunii în vederea inclusiv a garantării unui ordin de confiscare a echivalentului produsului infracțiunii: cererea de comisie rogatorie va avea ca obiect, în acest caz, indisponibilizarea bunurilor până la concurența înscrisă în ordinul de confiscare.

În plus, Curtea apreciază  util a se consemna în prezenta sentință că, în aplicarea valentelor principiului priorității dreptului comunitar (România, fiind în proces de transpunere a Directivei nr. 42/2014 Directivei 2014/42/UE, art. 9 cu denumirea marginală Determinarea amplorii confiscării şi executarea efectivă, stipulând că statele membre adoptă măsurile necesare pentru a permite identificarea şi urmărirea bunurilor care urmează să fie îngheţate şi confiscate chiar şi după pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare sau ca urmare a procedurilor efectuate în aplicarea articolului 4 alineatul (2) şi pentru a asigura executarea efectivă a unei hotărâri de confiscare, în cazul în care a fost deja pronunţată o astfel de hotărâre, este interzis unui Stat membru al Uniunii Europene să adopte măsuri de natură să altereze efectul util al aplicării dreptului Comunitar.

În acest context, ar putea fi necesar ca PROCURORUL SĂ EFECTUEZE DEMERSURI pentru identificarea produsului infracţiunii după rămânerea definitivă a ordinului de confiscare, orice referire la dezînvestirea procurorului de caz după emiterea rechizitoriului fiind de plano contrară Dreptului comunitar (într-adevăr, măsurile de siguranță nu se prescriu, iar în doctrină a fost combătută decizia Înaltei Curți care condiționează luarea unor măsuri de indisponibilizare de prealabila identificare a acestora) [9].

Nu mai puţin adevărat este că, potrivit Recomandării nr. 30 FATF (Grupul de Acţiune Financiară Internaţională), ţările trebuie să se asigure că autorităţile desemnate de aplicare a legii au responsabilităţi în ceea ce priveşte investigaţiile privind cazurile de spălare a banilor şi finanţarea terorismului, în contextul politicilor naţionale de CSB/CFT. Cel puţin, în toate cazurile privind infracţiunile generatoare de venituri importante, aceste autorităţi desemnate de aplicare a legii ar trebui să dezvolte o investigaţie financiară paralelă, proactivă, când cercetează spălarea banilor, infracţiunile predicat conexe şi finanţarea actelor de terorism. Ţările trebuie, de asemenea, să recurgă, atunci când este cazul, la grupuri multidisciplinare permanente sau temporare, specializate în investigaţiile financiare sau privind activele.

Curtea precizează util a se consemna în prezenta că potrivit surselor deschise, România este pe primul loc în UE la capitolul sărăcie şi că prin neaducerea la îndeplinire a obligaţiei de recuperare a produsului infracţiunii se împietează asupra îndeplinirii obligaţiilor de bază pe care Statul român le are faţă de cetăţenii săi.

De aceea, corolar al Notei interpretative a Recomandării nr.30 FATF, organele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin prezenta ar trebui să alcătuiască un raport în vederea facilitării înțelegerii a fluxurilor financiare, a destinației produsului infracțiunii, dar și a legăturilor care există între entitățile și persoanele implicate în mecanismul infracțional.

Sintetizand, prin neaducerea la îndeplinire a obligaţiei de recuperare a produsului infracţiunii se împietează asupra îndeplinirii obligaţiilor de bază pe care Statul român le are faţă de cetăţenii săi: recuperarea produsului infracţiunii nu ar putea face abstarcţie de dezideratul respectării Drepturilor omului într-o societate democratică, deoarece a devenit un truism afirmaţia potrivit căreia doar o Justiţie întemeiată pe respectarea strictă a garantiilor procesuale poate conduce la respectarea rolului civilizator pe care Justitia si Dreptul îl au într-o societate democratică.

Mutatis mutandis, cererea de ridicare a unui sechestru asigurător dispus printr-o sentinţă nedefinitivă a Curţii de Apel Bucureşti în vederea confiscării speciale a onorariilor percepute de către un notar aferente activităţii de acordare de consultanţă pentru punerea în practică a mecanismului infracţional dedus judecăţii urmează să fie calificată drept apel, notarul avand calitatea de persoană interesată, conform disp. art. 409 alin. 1 lit. f) C.pr.pen., să facă dovada legalităţii perceperii onorariului prin constatarea liceitătii autentificării unui contract de dare în plată încheiat pentru stingerea unor datorii fictive, evidentiate în facturi care nu poartă nici măcar semnătura reprezentantului părtii debitoare, conditie sine qua non pentru ca facturile sa poata fi acceptate la plată conform art. 46 din fostul C.com. de la 1887 in vigoare la data autentificării contractului de dare în plată şi respectiv prin constatarea liceitătii autentificării a unui contract de superficie încheiat în dublă calitate de superficiar şi de proprietar de acelaşi beneficiar real pentru sustragerea unor bunuri de la procedura falimentului în faţa instantei ierarhic superioare.

În ceea ce priveşte necesitatea respectării valenţelor dreptului de a nu contribui la propria incriminare, se cuvine reiterat că sechestrul nu este o acuzaţie în materie penală, astfel încât sarcina probei nu este inversată în cauză, ci doar partajată, instanţa care a dispus sechestrul coroborand probele de unde rezulta ca si-a format convingerea în privinţa necesităţii dispunerii măsurii asigurătorii potrivit standardului probator internaţional recunoscut în materia indisponibilizării produsului infractiunii, respectiv cauză probabilă şi nu dincolo de orice dubiu rezonabil, acest standard de probă urmează să fie avut în vedere doar de către instanţa care dispune o soluţie de confiscare.

Or, în sistemul nostru de drept, sunt reflectate în legislaţia penală atât instituţia confiscării fără condamnare, cât şi instituţia confiscării de la terţi, confiscarea produselor infracţiunii fiind singura măsură care permite atât privarea inculpaţilor de resursele necesare continuării activităţii infracţionale, cât şi eliminarea interesului acestora de a mai comite alte viitoare fapte, prin observarea lipsei de rentabilitate a activităţilor ilicite. Nu mai puţin adevărat este că lăsarea la îndemâna acestora a unor semnificative sume de bani din economia legală provenind din exercitarea atributelor de proprietate asupra produsului infracţiunilor deduse judecăţii pune în pericol însăşi esenţa statului de drept, prin neaducerea la îndeplinire a obligaţiilor de a asigura servicii de bază cetăţenilor şi prin reducerea capacităţii de a susţine dezvoltarea economică, socială şi politică.

[1] Prin beneficiar real se înțelege orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă clientul și/sau persoana fizică în numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacție sau o operațiune. Astfel că noțiunea de „beneficiar real” va include cel puțin: a) în cazul societăților comerciale: persoana sau persoanele fizice care dețin ori controlează în cele din urmă o persoană juridică prin deținerea, în mod direct sau indirect, a pachetului integral de acțiuni ori a unui număr de acțiuni sau de drepturi de vot suficient de mare pentru a-i asigura controlul, inclusiv acțiuni la purtător, persoana juridică deținută sau controlată nefiind o societate comercială ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată și care este supusă unor cerințe de publicitate în acord cu cele reglementate de legislația comunitară ori cu standarde fixate la nivel internațional. Acest criteriu este considerat a fi îndeplinit în cazul deținerii a cel puțin 25% din acțiuni plus o acțiune; persoana sau persoanele fizice care exercită în alt mod controlul asupra organelor de administrare sau de conducere ale unei persoane juridice; b) în cazul persoanelor juridice, altele decât cele prevăzute la lit. a) sau al altor entități ori construcții juridice care administrează și distribuie fonduri: persoana fizică beneficiară a cel puțin 25% din bunurile unei persoane juridice sau ale unei entități ori construcții juridice, în cazul în care viitorii beneficiari au fost deja identificați; grupul de persoane în al căror interes principal se constituie ori funcționează o persoană juridică sau o entitate ori construcție juridică, în cazul în care persoanele fizice care beneficiază de persoana juridică sau de entitatea juridică nu au fost încă identificate; persoana sau persoanele fizice care exercită controlul asupra a cel puțin 25% din bunurile unei persoane juridice sau ale unei entități ori construcții juridice.
[2] Potrivit dispozițiilor art. 343 C. civ., cu denumirea marginală „Dovada bunurilor soților”, calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. Dovada că un bun este propriu se poate face între soți prin orice mijloc de probă.
[3] FATF(GAFI) este acronimul pentru Grupul de Acțiune Financiară Internațională este organismul internaţional de referinţă în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. Deşi acest organism nu are atribuţii judiciare, este principalul promotor al politicilor pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţarea actelor de terorism care trebuie implementate în sistemul legislativ naţional, prin adoptarea unor acte cu putere executorie, respectarea standardelor FATF fiind evaluată în principal de către experţii MONEYVAL(Committe of Experts on the Evaluation of Anti-Money Laundering Measures and the Financing of Terrorism; Comitetul de Experţi pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului a fost înfiinţat în anul 1997 şi funcţionează în cadrul Consiliului Europei, la Strasbourg. Scopul Comitetului Moneyval este de a se asigura că statele au sisteme eficiente de combatere a spălării banilor şi finanţarea terorismului în vigoare şi acestea sunt în conformitate cu standardele internaţionale relevante în acest domeniu, care includ, de exemplu: Cele 40 Recomandari FATF (Grupul de Acţiune Financiară Internaţională), precum şi Cele 9 Recomandări Speciale FATF, Convenţia ONU privind traficul ilicit de narcotice, droguri şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena, în anul 1988, Convenţia ONU privind criminalitatea organizată transfrontalieră, adoptată la Palermo, în anul 2000, Directivele relevante ale Uniunii Europene privind prevenirea utilizarii sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului şi Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, depistarea, blocarea şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni, adoptată la Varşovia, în anul 2005. Rapoartele de evaluare furnizează recomandări detaliate privind modul de îmbunătăţire a eficienţei sistemului naţional de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi a capacităţii statelor de a coopera la nivel internaţional în acest domeniu). În materia prevenirii şi combaterii spălării banilor, FATF a emis în 1990 o serie de 40 de recomandări în materia spălării banilor, care reprezintă standardul internaţional de evaluare a eficienţei sistemului de prevenire şi combatere a fenomenului de spălare a banilor dintr-un stat. În prezent, FATF are în componenţă 36 membri (34 de state şi două organizaţii regionale: Uniunea Europeană şi Consiliul de Cooperare în Golf), 8 membri asociaţi şi colaborează la rândul lui cu alte organisme internaţionale, alături de care examinează tehnicile şi tipologiile în materia spălării banilor şi finanţării actelor de terorism, cu scopul de a revedea şi aduce la zi măsurile care trebuie întreprinse pentru o luptă eficientă în diminuarea şi combaterea acestui fenomen. După atentatele teroriste din anul 2001, FATF şi-a extins mandatul prin adoptarea unor noi standarde pentru prevenirea şi combaterea finanţării terorismului, demers concretizat în emiterea a 9 recomandări speciale. Recomandările FATF au suferit mai multe revizuiri succesive, iar prin ultimele modificări, aduse în februarie 2012, cele 40 recomandări FATF în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor şi cele 9 recomandări speciale în materia prevenirii şi combaterii finanţării terorismului au suferit o restructurare de esenţă, sunt prezentate într-o nouă structură, fiind înglobate într-un singur set de 40 şi conţin note interpretative.
Pentru articolul nostru vom avea în vedere notele interpretative care însoţesc recomandările referitoare la spălarea banilor şi confiscare, obligaţia de a desfăşura investigaţii paralele şi standardele care trebuie să guverneze cooperarea judiciară în materie penală, deoarece aceste standarde sunt evaluate atât din punct de vedere al îndeplinirii cerinţelor de tehnicitate, cât şi din perspectiva analizei efectivităţii unui sistem de combatere a spălării banilor și de recuperare a produsului infracțiunii.
[4] De menţionat că, potrivit Glosarului anexă la Metodologia FATF (Grupului de Acţiune Financiară Internaţională) de evaluare a sistemelor de spălare a banilor, pentru evaluarea respectării standardelor conţinute în Recomandărilor FATF, sintagma „SHOULD” (ar trebui) trebuie interpretată în termeni imperativi, având aceeaşi rezonanţă cu sintagma „MUST” (adică trebuie) (a se vedea „Methodology for Assessing Technical Compliance with the FATF Recommendations And The Effectiveness of AML/CFT Systems, consultată pe website-ul http://www.fatf, gafi.org/media/fatf/documents/methodology/FATF%20Methodology%2022%20Feb%202013.pdf, p. 158).
[5] S. Uzlău, C.M. Uzlău, Considerations regarding the Compliance of Romanian Legislation with the Directive (EU) no. 42/2014 regarding the Freezing and Confiscation of the instruments and products (PROCEEDS este expresia legiuitorului european) of crimes committed in the European Union, www.juridicaljournal.univagora.ro, ISSN 1843-570X, E-ISSN 2067-7677 No. 4 (2014), pp. 205-211.
[6] Înființată prin Legea 318/2015 pentru infiintarea, organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 319/2015, cererile în vederea identificării produselor infracțiunii aflate în străinătate se adresau Biroului pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiției, în calitate de oficiu național pentru recuperarea creanțelor în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile, desemnat prin H.G. nr. 32/2011, publicată în M. Of. nr. 51 din 20 ianuarie 2011, în vederea identificării produselor infracțiunii. Apreciem că sprijinul Oficiului de Recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni poate fi solicitat cu titlu excepțional și pentru identificarea bunurilor deținute pe teritoriul României: Oficiul are acces direct (cu nume de utilizator și parolă) la următoarele registre/baze de date: Registrul Comerțului/Ministerul Justiției; Conturi/Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Tehnologie a Informațiilor pentru identificarea și starea conturilor (închis/deschis); Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare/Ministerul Justiției; Evidența populației/Ministerul Afacerilor Interne; Vehicule/Ministerul Afacerilor Interne; Pașapoarte/Ministerul Afacerilor Interne; Bunuri furate/Ministerul Afacerilor Interne; Arme/Ministerul Afacerilor Interne; Vehicule furate/Ministerul Afacerilor Interne; Cadastru/Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară; și acces indirect (pe bază de adrese scrise) la informații privind: Nave/Ministerul Transporturilor; Aeronave/Ministerul Transporturilor; Înregistrări vamale/Ministerul Finanțelor Publice; Impozite/Ministerul Finanțelor Publice; Importul și exportul bunurilor/Ministerul Finanțelor Publice; oricare altă instituție publică care deține date de interes public. Posibilitatea de cooperare cu ONPCSB și Banca Națională a României este prevăzută de lege.
[7] Grupul Egmont este organismul internațional al FIU-urilor din întreaga lume, creat în luna iunie 1995, care își concentrează eforturile sale pe mijloace concrete de ameliorare a cooperării internaționale în lupta împotriva spălării banilor și în special pe schimbul operațional de informații între FIU-uri (prin Rețeaua Securizată Egmont-ESW). ONPCSB are statut de membru al Grupului Egmont din luna mai a anului 2000.
[8] Lista Memorandumurilor încheiate de ONPCSB cu instituțiile partenere este disponibilă pe http://www.onpcsb.ro/html/cooperare.php?section=2.
[9] C. Bogdan, Măsuri asigurătorii. Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 241/2005, în RRDJ nr. 2/2015, pp. 87-103.

Judecător dr. Camelia Bogdan
Curtea de Apel București, Secţia a II-a Penală

Secţiuni: Drept penal, Drepturile omului, Jurisprudență Curți de Apel, SELECTED, Studii, Transporturi

Cuvinte cheie: Camelia Bogdan, confiscarea de la terți, etică financiară, obligația de cunoaștere a clientelei, produs direct și indirect al infracțiunii, recuperarea produsului infracțiunii

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.

Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro

Am citit, am înţeles şi sunt de acord cu Politica privind protecţia datelor şi condiţiile procesatorului de newsletter Privacy Policy

Da, vreau să primesc newsletter

Abonare

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!