UNJR solicită emiterea ordinelor de salarizare (la instanțele de judecată) cu luarea în considerare a hotărârilor judecătorești
22 decembrie 2016 | JURIDICE.ro
Marți, 20 decembrie 2016, Uniunea Națională a Judecătorilor din România a solicitat Ministrului Justiției Raluca Prună să se conformeze hotărârii Curții Constituționale și, în calitate de ordonator de credite pentru instanțele de judecată, să emită ordinele de salarizare cu luarea în considerare a hotărârilor judecătorești, potrivit unui comunicat al Uniunii.
Astfel, excluderea de catre Guvernul Ciolos a “drepturilor (salariale) stabilite sau recunoscute prin hotarari judecatoresti” de la stabilirea nivelului maxim al salariului de baza ori indemnizatiei de incadrare din cadrul institutiei sau autoritatii publice este neconstitutionala, a constatat Plenul Curtii Constitutionale pe data de 15 decembrie 2016, prin Decizia nr. 794/2016.
Cu avizul Ministrului Justitiei Raluca Pruna, Guvernul Ciolos a emis pe data de 31 august 2016 Ordonanta de Urgenta 43/2016 care statua ca, “pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de baza/indemnizatiei de incadrare din cadrul institutiei sau autoritatii publice respective, se iau in considerare numai drepturile salariale prevazute in actele normative privind salarizarea personalului platit din fonduri publice si nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotarari judecatoresti“.
Aceasta in conditiile in care, pe data de 23 august 2016, magistratii i-au solicitat Ministrului Justitiei Raluca Pruna, in calitate de ordonator de credite pentru instante, “aplicarea de indata a dispozitiilor OUG 20/2016, in vederea egalizarii drepturilor salariale ale judecatorilor si procurorilor, in prezent discriminati prin acordarea unor salarii diferite, desi se afla in conditii similare de munca”.
In loc sa fi aplicat prevederile legale ale OUG 20/2016 in vederea eliminarii inechitatiilor salariale, Ministrul Justitiei Raluca Pruna a initiat o noua ordonanta de urgenta, devenita OUG 43/2016, care a inclus textul declarat neconstitutional de catre Curtea Constitutionala.
Mii de magistrati i-au solicitat Premierului Ciolos, pe data de 31 august 2016, sa nu adopte modificarile prevazute de OUG 43/2016 deoarece, prin excluderea “efectelor hotararilor judecatoresti din procesul de egalizare a salariilor, va perpetua o situatie de inechitate in randul personalului bugetar, ceea ce va conduce in final la incarcarea instantelor cu alte mii de litigii, fapt ce va spori supraaglomerarea deja existenta in instante”.
In luarile de pozitii publice asociatiile profesionale ale magistratilor au atras in mod repetat atentia ca, prin excluderea drepturilor “stabilite sau recunoscute” prin hotarari judecatoresti, Guvernul Romaniei a scos – cu avizul Ministrului Justitiei Raluca Pruna – hotararile judecatoresti in afara legii.
Din pacate, nu doar ca argumentele magistratilor au fost total ingnorate, dar reprezentantii Guvernului Ciolos, sustinuti de o parte a presei, au pornit o adevarata ofensiva impotriva magistratilor, acuzandu-i de interpretari abuzive ale legii si de rea credinta.
UNJR reafirma ca prevederea legala din OUG 43/2016 declarata neconstitutionala nega insasi substanta puterii judecatoresti, adica atributul judecatorului “de a rosti legea”, astfel ca decizia Curtii Constitutionale nu face altceva decat sa restabileasca principiul suprematiei legii, asa cum acesta este reflectat si de hotararile judecatoresti.
Hotararile judecatoresti se pronunta in numele legii si nici o putere, fie executiva sau legislativa, nu poate face abstractie de ele atunci cand vorbeste de drepturi stabilite prin lege.
“Actiunea guvernului a fost un act de o gravitate extrema si este regretabil ca a trebuit sa se ajunga la Curtea Constitutionala pentru recunoasterea unui principiu fundamental intr-un stat de drept, cum ar fi respectarea de catre executiv a drepturilor recunoscute prin hotarari judecatoresti”, a spus judecator Dana Girbovan, presedinte UNJR.
UNJR solicita Ministrului Justitiei Raluca Pruna sa se conformeze hotararii Curtii Constitutionale si, in calitate de ordonator de credite pentru instantele de judecata, sa emita ordinele de salarizare cu luarea in considerare a hotararilor judecatoresti.
:: Decizia Curții Constituționale
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro