« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

CE. Logo pentru marcarea a 10 ani de la aderarea României la UE
26.12.2016 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Vineri, 23 decembrie 2016, Reprezentanța Comisiei Europene în România și Guvernul României au prezentat logo-ul care va însoți activitățile de comunicare privind sărbătorirea a 10 ani de când, la 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al Reprezentanței.

Acesta a fost selectat, dintre 320 de propuneri, în urma unui concurs public adresat deopotrivă specialiștilor și amatorilor. Autorul propunerii câștigătoare este Mugur Mihai, din Brașov, care a declarat: „Sunt încântat că voi avea o contribuție la imaginea țării în 2017. Acesta este singurul concurs de design de logo-uri la care am participat vreodată și m-am înscris mai ales datorită componenței juriului, format din nume importante din domeniu. Apreciez eforturile depuse de ceilalți participanți, dar evident că mă bucur că ideea mea a fost câștigătoare.”

Concursul a fost organizat în perioada noiembrie-decembrie 2016, iar selecția finală a fost realizată inclusiv cu participarea publicului, care a fost invitat să voteze online propunerea preferată. Acest logo va fi utilizat pe parcursul anului 2017 în comunicările și evenimentele ce vor marca parcursul european al României în ultimii 10 ani. Preselecția a fost făcută de Șerban Alexandrescu (Headvertising), Eugen Erhan (Universitatea de Arte București) și Teodor Frolu (DC Communication), iar jurizarea finală a fost făcută de reprezentanți ai Guvernului român, Președinției României și Reprezentanței Comisiei Europene în România, împreună cu publicul larg.

 
Secţiuni: Content, Dreptul Uniunii Europene, Media & Publicitate | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD