Cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 Cod procedură civilă. Constituționalitate
5 ianuarie 2017 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 921 din data de 16 noiembrie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 585/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Maria Crîşmaru într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii”.
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză al cărei obiect îl constituie cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă a unei sentinţe civile prin care a fost respinsă contestaţia autoarei excepţiei împotriva deciziei de concediere emise de Societatea P.E.E.H. Hidroelectrica – S.A. Bucureşti – S.H. „Porţile de Fier”. Motivarea cererii de revizuire s-a fundamentat pe faptul că, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de lege care au stat la baza deciziei de concediere a autoarei excepţiei, respectiv art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006. Excepţia de neconstituţionalitate soluţionată prin acea decizie a fost ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind din Bucureşti în numele unor membri de sindicat, sindicat din care a făcut parte şi revizuent – autoare a excepţiei, potrivit susţinerilor sale. Intimata Societatea Hidroelectrica din Bucureşti s-a apărat arătând că revizuent nu a ridicat în propria cauză excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor a căror neconstituţionalitate a fost constatată de Curtea Constituţională prin decizia menţionată.
Prin Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut, în esenţă, că impunerea evocării fondului ca o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire a respectivei hotărâri judecătoreşti încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi accesul liber la justiţie al cetăţenilor, garantat de art. 21 din Legea fundamentală. Prin respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile pct. 11 al alin. (1) al art. 509 din Codul de procedură civilă, pe motiv că hotărârea a cărei revizuire se cere nu antamează fondul, este lipsit de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât părţile se află în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii – deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat -, ceea ce reprezintă o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora. În plus, aceasta echivalează cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac.
În cauza de faţă, criticile vizează o problematică diferită faţă de cea cu privire la care s-a pronunţat Curtea Constituţională prin decizia de admitere mai sus menţionată. Astfel, dacă prin Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, Curtea a admis excepţia în măsura în care erau excluse de la calea de atac a revizuirii acele hotărâri care nu antamau fondul pricinii, vizând, aşadar, doar aspecte de procedură, în cauza de faţă, autoarea excepţiei critică faptul că prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă permit doar persoanelor care au invocat o excepţie de neconstituţionalitate care a fost admisă de Curtea Constituţională să solicite revizuirea, după rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în cauza în care a fost ridicată acea excepţie.
Prin urmare, întrucât critica are în vedere un alt aspect decât cel asupra căruia Curtea deja s-a pronunţat, textul nefiind constatat ca neconstituţional în integralitatea sa, ci doar în ce priveşte condiţia de admisibilitate a cererii de revizuire a hotărârii judecătoreşti după cum în aceasta a fost sau nu evocat fondul pricinii, rezultă că nu este aplicabil cazul de inadmisibilitate prevăzut de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Faţă de critica formulată, Curtea reţine că acest motiv de revizuire a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României. Întrucât prin acest act normativ a fost abrogat art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedea obligativitatea suspendării judecării cauzei în situaţia invocării excepţiei de neconstituţionalitate, pentru a contracara posibilele consecinţe injuste ale soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţelor ordinare mai înainte ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, a fost introdus, prin art. II pct. 1 şi art. III pct. 2 din legea menţionată, un nou motiv de revizuire, atât în materie civilă – art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, cât şi în materie penală – art. 408 indice 2 din Codul de procedură penală din 1968. Aşadar, revizuirea întemeiată pe acest motiv a fost reglementată ca un remediu procesual pentru nesuspendarea soluţionării cauzei, rezultată din abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, remediu aplicabil doar în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Cu privire la aceste prevederi care au instituit noul motiv de revizuire, Curtea Constituţională a apreciat, prin Decizia nr. 636 din 14 iunie 2012, că nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, pentru că persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate şi cele care nu au întreprins acest demers procesual se află în situaţii juridice diferite, Curtea remarcând diferenţa obiectivă dintre părţile dintr-un proces care înţeleg să îşi valorifice dreptul constituţional şi legal de a contesta constituţionalitatea prevederilor legale care le sunt aplicabile şi cele care nu manifestă o astfel de diligenţă.
Constituţionalitatea textului de lege criticat din perspectiva vizată de autoarea prezentei excepţii este susţinută şi de raţionamentul pe care Curtea l-a dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, prin care a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Prin decizia menţionată, Curtea s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile din Codul de procedură penală potrivit cărora revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Aşadar, Curtea a constatat, în materie procedural penală, că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în textul analizat, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Această concluzie a Curţii Constituţionale, formulată prin intermediul unei decizii de admitere care este definitivă şi general obligatorie, având efecte erga omnes, îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea şi în situaţia revizuirii introduse în conformitate cu normele procedurale civile.
Raţionamentul Curţii care a condus la pronunţarea deciziei menţionate susţine constituţionalitatea soluţiei legislative cuprinse în Codul de procedură civilă, diferită de cea a cărei neconstituţionalitate a fost sancţionată prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016. Deosebirea esenţială constă chiar în faptul că, în materie civilă, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca revizuirea să fie introdusă în cazul oricărei hotărâri definitive, indiferent de data la care aceasta a devenit definitivă şi indiferent dacă în cursul soluţionării litigiului a fost sau nu ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, aşa cum se întâmpla în materie penală anterior pronunţării deciziei de constatare a neconstituţionalităţii unei asemenea soluţii legislative.
În plus, astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive care au fost pronunţate în cauze în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curţii de admitere şi a fost, în consecinţă, respinsă ca devenită inadmisibilă. În schimb, cauzele soluţionate definitiv şi în care nu a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate nu pot face obiectul revizuirii, operând principiul autorităţii lucrului judecat.
Aşadar, instanţa de contencios constituţional a statuat în sensul că o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii, persoanelor care au invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv. În acest fel, Curtea a dat eficacitate prevederilor constituţionale care garantează dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.
Persoanele care au fost părţi în procese soluţionate prin hotărâri definitive pronunţate în temeiul unor texte de lege care au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie ulterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, dar care nu au ridicat o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la acele texte, nu se pot prevala de calea de atac a revizuirii întemeiată pe un asemenea motiv. Raţiunea pentru care legiuitorul a optat pentru această soluţie este justificată de necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în procese desfăşurate în conformitate cu regulile de procedură specifice, în cursul judecării cărora părţile au avut posibilitatea legală de a beneficia de toate mijloacele de apărare pe care legea le pune la dispoziţie. Aşadar, neinvocarea excepţiei de neconstituţionalitate, deşi era susceptibilă de a fi ridicată, conduce la imposibilitatea de a solicita revizuirea ca urmare a admiterii acesteia într-o altă cauză, fără ca astfel să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil, aşa cum pretinde autoarea excepţiei.
Astfel, Curtea decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ce are ca obiect dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.
Avocat Anda-Laura Tănase
ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII
