LitigiiAchizitii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţii
Drept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silită
FiscalitateFuziuni & AchiziţiiHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăInternetJocuri de norocMedia & PublicitateMedierePiaţa de capital
Procedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiSocietăţiTelecomVaria
 
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
DREPTUL MUNCII 2017
2.842 citiri
2 comentarii | 
Print Friendly

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Decizia de concediere comunicată prin poştă electronică

10 ianuarie 2017 | Andrei PAP

Ştiaţi că... puteţi urmări toate conferinţele şi dezbaterile JURIDICE.ro aproape gratuit?

Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2017 a fost publicată Decizia nr. 34/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.975/99/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din 31 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.975/99/2014, Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii cu referire la art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi art. 1.326 din Codul civil, respectiv dacă trimiterea, prin poştă electronică, de către angajator a deciziei de concediere individuală emise potrivit art. 76 din Codul muncii reprezintă o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 combinat cu art. 216 din Legea nr. 62/2011 cu referire la art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiind aplicabile ca normă generală prevederile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, şi dacă, în condiţiile unui răspuns afirmativ la prima întrebare, decizia comunicată prin poştă electronică trebuie să respecte cerinţele formale impuse de Legea nr. 455/2001, referitoare la înscrisul în formă electronică, sau este suficientă transmiterea deciziei în format accesibil electronic (în speţă document pdf).

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

69. Pe fondul cauzei, examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, s-au reţinut următoarele:

70. Prima chestiune de drept cu care instanţa de trimitere a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii cu referire la art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi art. 1.326 din Codul civil, în sensul în care comunicarea, prin poştă electronică, de către angajator a deciziei de concediere individuale emise potrivit art. 76 din Codul muncii, reprezintă o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 cu referire la art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiind aplicabile ca normă generală prevederile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă.

71. Decizia de concediere este actul juridic unilateral al angajatorului prin care acesta dispune încetarea contractului individual de muncă. Reglementarea legală a condiţiilor de formă şi fond ale acestui act are ca scop prevenirea unor eventuale abuzuri ale acestuia, precum şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse.

72. Conform art. 62 alin. (3) coroborat cu art. 76 şi 79 din Codul muncii, decizia se emite în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute. Forma scrisă a deciziei de concediere a salariatului reprezintă, deci, o condiţie ad validitatem. Comunicarea trebuie să vizeze însăşi decizia de concediere, ca atare, nefiind admisă comunicarea concedierii prin intermediul altui act juridic al angajatorului.

73. Potrivit art. 76 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie comunicată salariatului în scris. O comunicare verbală nu prezintă nicio relevanţă, echivalând cu necomunicarea.

74. Actul comunicării este extrem de important, cu consecinţe juridice evidente, deoarece măsura angajatorului îşi produce efectele „de la data comunicării” (art. 77 din Codul muncii) sau în exprimarea Legii nr. 62/2011 „de la data luării la cunoştinţă a măsurii dispuse” (art. 211). Aceasta înseamnă că încetarea raporturilor de muncă are loc nu la data eventual menţionată de angajator în decizie, ci prin forţa şi în temeiul legii, la data comunicării deciziei de concediere.

75. Dispoziţiile art. 77 din Codul muncii, potrivit cărora „Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului”, se regăsesc în secţiunea a 6-a din cap. V – Încetarea contractului individual de muncă, titlul II – Contractul individual de muncă.

76. În acelaşi act normativ, în cadrul titlului XI – Răspunderea juridică, cap. II – Răspunderea disciplinară, sunt prevăzute dispoziţiile art. 252 alin. (3) şi (4), conform cărora: „(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. (4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, or, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.”

77. În doctrină s-a arătat că în privinţa termenului şi a modalităţii de comunicare trebuie apelat la dispoziţiile art. 252 alin. (3) şi (4) din Codul muncii (care priveşte decizia de sancţionare disciplinară).

78. S-ar putea susţine că, de vreme ce decizia de sancţionare disciplinară se comunică personal salariatului, cu semnătură de primire, cu atât mai mult decizia de concediere, care produce efecte mult mai grave pentru salariat, trebuie să urmeze aceeaşi procedură strict reglementată.

79. Însă, analizând în mod sistematic prevederile acestui act normativ – Codul muncii, se poate constata că, acolo unde a considerat necesar, legiuitorul a stabilit, în mod expres, anumite reguli procedurale, ca, de exemplu, dispoziţiile art. 275 şi dispoziţiile art. 278.

80. Aşa fiind, se apreciază că această modalitate de comunicare a deciziei de concediere poate fi utilizată de angajator, oferind maximă garanţie a posibilităţii de a proba faptul comunicării şi conţinutul înscrisului comunicat, însă nu poate fi reţinută ca singura variantă procedurală de comunicare.

81. În acelaşi sens, tot în doctrină s-a arătat că „modalităţile de comunicare a deciziei reţinute în literatura juridică şi în jurisprudenţă rămân valabile şi în raport cu prevederile actualului cod al muncii: comunicarea deciziei prin condica de expediţie sub luare de semnătură, atestarea primirii deciziei pe un alt exemplar al acesteia sub luare de semnătură, comunicarea prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire sau prin modalităţile utilizate în cadrul procedurii de citare conform art. 92 din Codul de procedură civilă din 1865”.

82. Din cele menţionate mai sus se poate reţine că dispoziţiile art. 77 din Codul muncii nu pot fi complinite cu prevederile art. 252 alin. (2) şi (3) din Codul muncii, care reprezintă prevederi speciale, de strictă aplicare în materia răspunderii disciplinare a salariatului, însă pot fi completate cu dispoziţiile legii generale civile şi procesual civile, în temeiul art. 278 din Codul muncii, respectiv art. 216 din Legea nr. 62/2011.

83. Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefon, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanţa, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanelor însărcinate cu primirea corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace.

84. Prin aşa-numitele mijloace moderne de comunicare se asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.

85. Recurgerea la comunicarea actelor de procedură prin intermediul acestor mijloace moderne poate avea loc numai cu acordul părţii, din moment ce partea trebuie să indice datele necesare în acest scop [art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă]. Indicarea datelor unor asemenea mijloace nu este obligatorie, însă menţionarea lor lasă a se presupune voinţa părţii de a-i fi comunicate actele de procedură în această modalitate.

86. Totodată, raţiunea formularului fiind aceea de a confirma primirea actului comunicat, procedura de comunicare nu poate fi considerată îndeplinită în absenţa confirmării primirii de către destinatarul comunicării.

87. Nici această formă de comunicare nu oferă garanţii absolute, întrucât partea poate refuza sau neglija restituirea formularului, asumându-şi angajarea răspunderii sale pentru neîndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor procesuale [art. 12 alin. (3) din Codul de procedură civilă].

88. Pe de altă parte, această cerinţă a completării unui formular şi a retransmiterii sale poate părea greoaie în raporturile de dreptul muncii dintre angajator şi salariat.

89. Prin Decizia nr. 18 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţată în Dosarul nr. 1.362/1/2016 s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din Codul muncii, dispoziţiile art. 1.324, 1.325 şi 1.326 din Codul civil, pot fi aplicate în interpretarea dispoziţiilor Codului muncii, fiind compatibile cu specificul raporturilor de muncă.

90. Conform prevederilor art. 1.326 din Codul civil, actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului. Dacă, prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări. Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta din urmă nu a luat cunoştinţă de comunicare.

91. În considerentele hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterior citate, s-a reţinut că, în cazul deciziei de concediere – act juridic unilateral, nu există o derogare expresă de la regimul de drept comun al acestor acte, printr-o altă normă reglementată de Codul muncii; dimpotrivă dispoziţiile art. 77 din Codul muncii deschid posibilitatea aplicării art. 1.326 din Codul civil şi în privinţa deciziei de concediere fără însă ca aplicarea respectivului articol să aducă modificări regimului juridic al acestei decizii, cum era reglementat deja în Codul muncii.

92. Aşa fiind, decizia de concediere reprezintă un act juridic unilateral, o manifestare de voinţă a autorului său, care produce efecte de la data comunicării prin orice modalitate adecvată, după împrejurări, potrivit art. 1.326 din Codul civil.

93. Decizia de concediere îi este opozabilă salariatului de la momentul comunicării, nefiind necesar potrivit legii, ca, pentru producerea efectelor, destinatarul să fi transmis vreo confirmare. Actul primirii/comunicării nu poate fi condiţionat de vreo manifestare de voinţă subiectivă a salariatului, ci efectele deciziei se produc în momentul comunicării ei către salariat.

94. Simpla primire de către angajat a deciziei de concediere expediate de către angajator constituie o prezumţie relativă că angajatul a luat cunoştinţă de decizie, în conformitate cu prevederile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 coroborate cu dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil.

95. Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe (art. 8 din Codul muncii). Prin urmare, participanţii la raporturile de muncă se informează şi se consultă reciproc.

96. Atât la încheierea contractului individual de muncă, cât şi pe parcursul derulării raporturilor de muncă, angajatul are obligaţia de a informa angajatorul în legătură cu datele sale de identificare: adresă domiciliu, adresă de e-mail, telefon, în vederea bunei desfăşurări a raporturilor de muncă.

97. Câtă vreme angajatul a pus la dispoziţie angajatorului o adresă electronică în vederea comunicării actelor ce emană de la acesta şi sunt obligatorii a fi aduse la cunoştinţa salariatului, comunicarea deciziei de concediere în această modalitate este valabilă.

98. Mai mult decât atât, în condiţiile unei dezvoltări accelerate a tehnologiei, a evoluţiei raporturilor de muncă ce se pot desfăşura la distanţă prin intermediul internetului, se apreciază că se poate realiza o comunicare între angajator şi salariat prin intermediul poştei electronice, aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei de concediere în condiţiile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011.

99. Pe de altă parte, mijloacele informatice de comunicare a textului asigură posibilitatea dovedirii împrejurării că salariatul a primit decizia de concediere, precum şi a datei exacte a primirii.

100. Comunicarea prin poşta electronică a deciziei poate fi chiar mai transparentă decât comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, întrucât, la rubrica „subiect” din e-mailul transmis, se poate menţiona „comunicare decizie de concediere”.

101. În cazul comunicării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin menţiunile inserate pe acest document nu se poate dovedi care anume înscris s-a expediat în această manieră. Utilizarea tehnologiei informaţiei pentru transmiterea de date asigură dovezi mult mai puternice decât în cazul mijloacelor tradiţionale.

102. În concluzie, comunicarea prin poşta electronică de către angajator a deciziei de concediere individuală emise potrivit art. 76 din Codul muncii reprezintă o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi, fără a fi necesară confirmarea expresă de către salariatul-contestator a primirii acestei corespondenţe.

103. În ceea ce priveşte a doua întrebare, se apreciază că decizia comunicată prin poşta electronică nu trebuie să respecte cerinţele formale impuse de Legea nr. 455/2001, referitoare la înscrisul în formă electronică, fiind suficientă transmiterea acestuia în format accesibil (document PDF).

104. Legea nr. 455/2001 distinge între semnătura electronică extinsă şi semnătura electronică simplă.

105. Semnătura electronică simplă desemnează o colecţie de date ataşate sau conţinute într-un înscris (de exemplu: adresa de e-mail a expeditorului ataşată e-mailului).

106. Chiar dacă din răspunsurile curţilor de apel nu a rezultat o practică judecătorească semnificativă, nu înseamnă că, până la formularea întrebării, nu au existat raporturi juridice perfectate prin mijloace electronice, fără utilizarea semnăturii electronice extinse.

107. Refuzul recunoaşterii acestor raporturi juridice pentru lipsa semnăturii electronice extinse ar goli de conţinut prevederile legale procedurale privind înscrisurile pe suport electronic, privind posibilitatea comunicării prin telex, fax sau poştă electronică, precum şi prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 455/2001, care instituie obligaţia instanţei de a dispune ca verificarea să se facă prin expertiză tehnică de specialitate în cazul în care una dintre părţi contestă înscrisul sau semnătura.

108. Contrar opiniei Curţii de Apel Iaşi – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării hotărârii prealabile, situaţia nu este similară celei avute în vedere la pronunţarea în interesul legii a Deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, întrucât întrebarea vizează comunicarea deciziei de concediere, act unilateral şi nu se contestă emiterea acestuia de către angajator, respectiv împrejurarea că, în conţinutul său, reprezintă manifestarea de voinţă în sensul măsurii concedierii.

109. Comunicarea, ca act distinct de decizia de concediere, reprezintă o situaţie de fapt, ce poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori şi prezumţii.

110. Prin urmare, comunicarea unui înscris pe suport informatic se bucură de eficienţă juridică în condiţiile art. 283 din Codul de procedură civilă, care instituie o prezumţie de validitate în sensul că există garanţii suficient de serioase dacă înscrierea este efectuată de către un profesionist.

111. În condiţiile în care prezumţia legală de validitate instituită de art. 283 din Codul de procedură civilă nu este răsturnată, documentul ce reproduce mesajul redat pe suportul informatic constituie instrument probator cu respectarea condiţiilor impuse de art. 282 din Codul de procedură civilă, respectiv să fie inteligibil (să poată fi citit, să fie accesibil) şi să prezinte garanţii suficient de serioase pentru a face deplină credinţă în privinţa conţinutului său şi a identităţii persoanei de la care emană.

112. Astfel, dacă contestatorul căruia i-a fost comunicată decizia de concediere ar fi primit un alt document decât cel menţionat în e-mail sau dacă documentul PDF nu ar fi putut fi deschis, acestuia îi revenea obligaţia de diligenţă de a reclama situaţia în termen de 45 de zile de la comunicare.

113. Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, care impun emiterea deciziei în formă scrisă, şi cu dispoziţiile art. 77 din Codul muncii, care se referă la comunicarea însăşi a deciziei de concediere şi nu a măsurii concedierii (în sensul că niciun alt înscris nu poate înlocui decizia de concediere), se apreciază că, odată ce manifestarea de voinţă a angajatorului nu este materializată în format electronic, ci în formă clasică (pe suport hârtie) nu este necesară semnătura electronică, care trebuie să respecte cerinţele formale impuse de Legea nr. 455/2001, documentul PDF reprezentând doar o copie a documentului emis în formă clasică.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.975/99/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi.

Decizia astfel comunicată prin poşta electronică, în format PDF accesibil electronic, trebuie să respecte doar cerinţele formale impuse de dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, nu şi pe cele impuse de Legea nr. 455/2001, referitor la înscrisul în formă electronică”.

Andrei Pap
avocat colaborator SVS & PARTNERS

 


Aflaţi mai mult despre , , , ,

CONFERINŢE JURIDICE detalii aici

12-13 mai 2017: Conferinţa de drept civil: bunurile incorporale
15 mai 2017: RED BUSINESS CONFERENCE: Poprirea - între lege şi realitate. Ce-i de făcut?
16 mai 2017: Probleme dificile de dreptul sportului (ed. 1)
17 mai 2017: Probleme dificile de dreptul muncii (ed. 6). Răspunderea disciplinară. Conferinţa Ion Traiam Ştefănescu
18 mai 2017: Probleme dificile de drept fiscal (ed. 4). Conferinţa Radu Bufan
19 mai 2017: Probleme dificile de drept penal şi procedura penală (ed. 4). Conferinţa Nicolae Volonciu
16 iunie 2017: Dreptul Afacerilor 2017 (ed. 13)
20 octombrie 2017: Probleme dificile de drept civil (ed. 6). Conferinţa Valeriu Stoica
23 noiembrie 2017: Probleme dificile de drept comercial (ed. 3). Conferinţa Stanciu Cărpenaru
24 noiembrie 2017: Probleme dificile de dreptul internetului (ed. 2)

ATELIERE JURIDICE detalii aici

9 mai 2017: Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace de procedură civilă
10 mai 2017: Spălarea de bani. Pericole concrete şi soluţii de prevenire
24 mai 2017: Expertiza contabilă în dosare penale. Studii de caz
5 iunie 2017: Camera preliminară. Examen teoretic şi jurisprudenţial al posibilităţilor şi rezultatelor
6 iunie 2017: Cum putem convinge şi impune instanţei naţionale să adreseze o trimitere preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene?
14 iunie 2017: Achiziţii publice de la teorie la practică
15 iunie 2017: CYBECRIME
16 iunie 2017: Excepţiile de procedură penală. Examen de practică judiciară
21 iunie 2017: Contestaţia la executare între DA şi NU. Examen de practică judiciară
27 iunie 2017: Probleme şi soluţii juridice în SPORT
28 iunie 2017: Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de drept penal şi drept procesual penal

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Decizia de concediere comunicată prin poştă electronică”

  1. Ioan PITICAR spune:

    Iată una din deciziile stranii ale ICCJ.
    La ce mai avem legea 455/2001 privind semnătura electronica??

    Persoanei mele mi-au fost refuzate multiple plângeri către Inspecția judiciara privind potențiale fapte de corupție prin trafic de influenta judiciara, tocmai pentru ca „sesizările nu sunt semnate în condițiile legii nr. 455/2001”.
    Ce facem?
    Driblam iarăși legea?
    Chiar si asa angajatorul trebuie sa facă dovada electronica a recepției mesajului electronic la destinatar (respectiv a deschiderii și citirii acestui mesaj -Decizia de concediere).
    Acesta procedura electronica este echivalenta confirmarii de primire postale.

    ÎN CE ȚARA TRĂIM?
    În interesul cui se pronunță astfel ICCJ?

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Tot nu m-am lămurit cum poate lua cunoştinţă un salariat arestat preventiv (dar nu la domiciliu) despre mail-ul prin care i se „comunică” decizia de concediere.
    De altfel, parcurgând motivarea, realizez că, de fapt, avantajul sesizat la forma de comunicare prin mail este reprezentată de împrejurarea, în sine, a dovedirii expedierii email-ului, ceea ce, în opinia redactorilor considerentelor, ar naşte – nu prea înţeleg eu cum – prezumţia (sper să fie vorba despre una relativă şi răsturnabilă) de primire, de către salariat, a deciziei de concediere, adică de comunicare.
    Se oferă, ca exemplu, conţinutul cererii de chemare în judecată în care figurează şi obligativitatea indicării adresei de email (evident dacă ai aşa ceva), însă se omite să se amintească faptul că, din ce ştiu, tot… prin poştă comunicăm hotărârile judecătoreşti, dimpreună cu complicatele dovezi de comunicare, procese-verbale, adică o multitudine de hârtii prin care să arătăm că am încercat, măcar, comunicarea.
    De acum, cred că metoda click-click ar fi de ajuns.
    Poate, de la această decizie, folosind argumentele ei, renunţăm să mai plătim serviciile de „cărăuşie” ale poştei şi ne digitalizăm cu totul.
    Dar ce am observat în motivarea deciziei este ceea ce aşteptam să îmi explice cineva: de ce un aspect legat de comunicarea unui act juridic unilateral care reprezintă un fapt (la comunicarea mă refer, respectiv la împrejurările prin care se realizează încunoştiinţarea salariatului despre măsura unilaterală dispusă în privinţa sa) a putut constitui obiectul dezlegării unei chestiuni „de drept”, cât timp, în Codul Muncii, nu veţi regăsi reglementată „de drept” această împrejurarea comunicării.
    Or, ca să interpretezi, trebuie să ai norma pe care să o interpretezi, adică dreptul exprimat printr-un număr de articol.
    Chiar redactorii motivării acestei decizii admit că, în sine, comunicarea unei decizii reprezintă un fapt juridic ce poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.
    După părerea mea, această întrebare preliminară era inadmisibilă deoarece nu tindea să găsească răspuns unei chestiuni de drept (înţeleg, din motivarea deciziei Înaltei, că s-a interpretat forma, modalitatea comunicări unei decizii despre care Codul Muncii nu suflă o vorbă, adică s-a interpretat ce nu există, şi nu există pentru că legiuitorul a lăsat modalităţile de comunicare la aprecierea celui care realizează comunicarea, important fiind să se dovedească faptul comunicării, nu neapărat modalitatea), ci unor împrejurări faptice invocate de către angajator sau de către fostul salariat, cel mai probabil, în susţinerea, respectiv combaterea, vreunei excepţii de tardivitate a contestaţiei împotriva deciziei de concediere.
    Mai mult, nu mi se pare, sincer, că de dezlegarea acestei chestiuni depindea soluţionarea „pe fond” a cauzei respective, căci fondul viza contestarea legalităţii deciziei de concediere,or, prin „ajutorul” dat Curţii, la soluţionarea excepţiei de tardivitate, s-a „zis” cu fondul.
    În final, disclaimer-ul de rigoare: voi respecta întrutotul decizia, ca orice „soldat conştiincios” şi devotat Codului de Procedură Civilă, ca să citez parţial… tot din perimetrul, e adevărat mai extins, al domeniului dreptului muncii şi relaţiilor de muncă.

Lasă un răspuns

Important
Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real şi care respectă Politica JURIDICE.ro si Condiţiile de publicare. Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.
Return to Top ▲Return to Top ▲