Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
4 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Trimitere preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia: C-664/16, Vădan. UPDATE: Concluziile Avocatului General. Hotărârea
21.11.2018 | Daniel-Mihail ȘANDRU


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

21 noiembrie 2018: Trimitere preliminară – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Directiva 2006/112/CE – Articolele 167, 168, 178 și 273 – Sfera de aplicare a dreptului de deducere – Lipsa facturilor – Recurgere la o expertiză judiciară – Sarcina probei privind dreptul de deducere – Principiile neutralității fiscale și proporționalității

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Vădan, pe de o parte, și Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, pe de altă parte, în legătură cu refuzul opus reclamantului din litigiul principal în ceea ce privește exercitarea de către acesta a dreptului său de deducere a TVA‑ului pentru bunurile și serviciile pe care le‑a utilizat pentru propriile operațiuni, întrucât nu a fost în măsură să prezinte facturi referitoare la bunurile și serviciile menționate.

Domnul Vădan a desfășurat activități de construcție a unui ansamblu imobiliar precum și tranzacții imobiliare în perioadele 2006-2008 și respectiv 2007-2009. Autoritățile fiscale au constatat că cifra sa de afaceri depășise plafonul legal de scutire a TVA și că ar fi trebuit să se înregistreze ca persoana impozabilă în scopuri de TVA încă din 2006. Domnul Vădan a invocat dreptul de deducere al TVA-ului achitat în amonte, dar nu a putut aduce dovada acestui TVA achitat, nedispunând de facturile necesare.

Curtea  de  Apel  Alba  Iulia, în fața căreia cauza a fost trimisă spre rejudecare în urma hotărârii Curții de Casație, a adresat Curții de Justiție întrebări privitoare la interpretarea Directivei TVA precum și a principiilor proporționalității și neutralității TVA-ului. În plus, instanța de trimitere se întreabă dacă, în situația de fapt din procedura principală, dreptul Uniunii în materie de TVA permite, în lipsa facturilor, o metodă de evaluare indirectă prin intermediul unui expert desemnat de instanță pentru determinarea dreptului de deducere.

Până acum, jurisprudența Curții a abordat doar situații în care facturile prezentate erau incomplete, deficiente din punctul de vedere al informațiilor furnizate sau prezentate cu întârziere, dar nu și situația în care acestea lipseau cu desăvârșire.

Curtea a statuat:
Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolul 167, articolul 168, articolul 178 litera (a) și articolul 179 din aceasta, precum și principiile neutralității taxei pe valoarea adăugată (TVA) și proporționalității trebuie interpretate în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, o persoană impozabilă care nu este în măsură să furnizeze proba cuantumului TVA‑ului pe care l‑a achitat în amonte prin prezentarea unor facturi sau a oricăror alte documente nu poate beneficia de un drept de deducere a TVA‑ului exclusiv pe baza unei estimări rezultate dintr‑o expertiză dispusă de o instanță națională.

:: Hotărârea

***

30 mai 2018: Cerere de decizie preliminară – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Articolele 167, 168, 178, 179 și 273 – Principiul neutralității TVA‑ului – Dreptul de deducere a taxei achitate în amonte – Cerințe de fond – Cerințe de formă – Lipsa facturilor

Potrivit deciziei de trimitere, domnul Vădan (denumit în continuare „reclamantul”) este un cetățean român și un dezvoltator imobiliar.

În calitate de persoană fizică, reclamantul a construit un complex rezidențial format din 90 de apartamente, a cărui construcție a avut loc între 6 iunie 2006 și 8 septembrie 2008. Reclamantul este de asemenea proprietarul altor terenuri pentru care au fost deja întocmite planuri urbanistice zonale pentru construirea de locuințe unifamiliale.

În anul 2006, reclamantul a efectuat 29 de operațiuni constând în vânzarea unor terenuri și a unor clădiri, 17 dintre acestea având loc anterior datei de 1 august 2006.

În perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2009, reclamantul a efectuat 70 de operațiuni care au constat în vânzarea de imobile noi, iar în perioada cuprinsă între anii 2008 și 2009, acesta a efectuat operațiuni care au constat în vânzarea de terenuri construibile. Valoarea totală a operațiunilor a fost de 19 234 596 de lei românești (RON).

Întrucât în luna iunie a anului 2006 cifra de afaceri a reclamantului a depășit limita de exceptare de 200 000 RON, Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba a considerat că reclamantul trebuia să se înregistreze în scopuri de TVA.

La 26 ianuarie 2011, reclamantul a fost înregistrat din oficiu ca plătitor de TVA. Acesta a devenit persoană impozabilă în scopuri de TVA începând cu 1 august 2006.

La 28 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba a adresat o decizie de impunere reclamantului pentru perioada cuprinsă între 1 august 2006 și 31 decembrie 2009 (denumită în continuare „decizia de impunere”). Această decizie de impunere a stabilit TVA‑ul datorat în valoare de 3 071 069 RON, la care se adăugau majorări de întârziere de 2 476 864 RON și penalități de întârziere de 460 660 RON, totalizând astfel 6 008 593 RON.

Împotriva deciziei de impunere reclamantul a formulat o contestație administrativă. Printr‑o decizie emisă la 19 august 2011 (denumită în continuare „decizia de soluționare a contestației”), Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a anulat în parte decizia de impunere și a obligat autoritatea fiscală să recalculeze anumite operațiuni, ceea ce a avut drept rezultat faptul că valoarea totală a taxei datorate de reclamant a fost reevaluată la 5 735 741 RON.

Reclamantul a formulat o acțiune în anulare împotriva deciziei de impunere și a deciziei de soluționare a contestației, care a fost respinsă de instanța de trimitere printr‑o hotărâre pronunțată în anul 2013.

Reclamantul a introdus recurs împotriva hotărârii instanței de trimitere la Înalta Curte de Casație și Justiție (România) (denumită în continuare „Înalta Curte”). În hotărârea pronunțată la 3 decembrie 2014, Înalta Curte a admis recursul acestuia și a trimis cauza spre rejudecare instanței de trimitere.

Potrivit deciziei de trimitere, Înalta Curte a reținut că reclamantul dobândise calitatea de persoană impozabilă la 1 august 2006 și că tranzacțiile încheiate de acesta, care au constat în vânzarea de terenuri și în construcția de clădiri cu mai multe apartamente, urmată de vânzarea acestora, a constituit o activitate economică.

În plus, în ceea ce privește dreptul de deducere, Înalta Curte a considerat că instanța de trimitere a săvârșit o eroare de drept, întrucât, deși a precizat în mod expres în hotărâre faptul că reclamantul, ca urmare a înregistrării sale din oficiu ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, beneficiază în mod indiscutabil de acest drept, aceasta a decis apoi că reclamantul nu putea recurge la constatările a două rapoarte de expertiză doar pentru motivul că el nu a prezentat originalele documentelor referitoare la achizițiile de bunuri și de servicii în raport cu clădirile vândute, în pofida faptului că instanța de trimitere avea cunoștință de lipsa documentelor originale încă de la data la care a fost sesizată cu litigiul.

Înalta Curte a reținut că instanța de trimitere nu a înlăturat motivat susținerile reclamantului potrivit cărora, deoarece nu era înregistrat ca persoană impozabilă în scopuri de TVA la momentul realizării construcțiilor, el nu avea obligația de a ține evidența plăților de TVA către furnizorii de servicii și lucrări pentru o eventuală exercitare a dreptului de deducere a acestei taxe în viitor, iar suma totală pe care acesta a plătit‑o cu titlu de TVA respectivilor furnizori depășea suma stabilită de autoritățile fiscale ca fiind datorată în legătură cu tranzacțiile imobiliare.

Înalta Curte a susținut de asemenea că, în virtutea rolului său activ, instanța de trimitere avea posibilitatea să solicite reclamantului suplimentarea probei cu înscrisuri pentru o corectă apreciere a situației dacă exista obligația de a dovedi dreptul de deducere a TVA‑ului numai cu documente justificative în original sau și cu alte documente, dând eficiență principiului realității operațiunii economice efectuate și evitării unui formalism excesiv. Înalta Curte a considerat că, pentru soluționarea cauzei, ar fi util ca instanța de trimitere să evalueze necesitatea refacerii rapoartelor de expertiză în funcție de eventualele documente prezentate.

În decizia de trimitere, instanța de trimitere a exprimat însă rezerve cu privire la aspectul dacă un dezvoltator imobiliar de tipul reclamantului, care nu s‑a asigurat mai întâi că operațiunile în cauză sunt supuse TVA‑ului, care nu s‑a înregistrat ca persoană impozabilă, deși avea această obligație, potrivit legislației în vigoare, începând cu 1 august 2006, și care nu a ținut o evidență contabilă specifică persoanelor impozabile, are dreptul de a beneficia de deducerea TVA‑ului aferent fluxului de numerar investit în edificarea construcțiilor vândute, în condițiile în care, deși construcțiile există și au fost livrate cumpărătorilor, documentele justificative deținute de reclamant (bonuri de casă, nefiind obligatorie emiterea de facturi pentru persoane fizice la momentul respectiv) sunt ilizibile și insuficiente pentru a determina întinderea dreptului de deducere.

Instanța de trimitere se întreabă dacă, în temeiul jurisprudenței Curții, reclamantul își poate exercita dreptul de deducere în situația în care nu este în măsură să demonstreze că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 178 din Directiva TVA, transpus în dreptul român prin articolul 146 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 571/2003, dat fiind că reclamantul nu deține facturi fiscale. În cazul în care s‑ar permite exercitarea dreptului de deducere, instanța de trimitere se întreabă de asemenea dacă, pentru determinarea întinderii dreptului de deducere, dreptul Uniunii se opune utilizării unei evaluări indirecte (un raport de expertiză judiciară) efectuate de un expert independent, pe baza cantităților de lucrări/manoperă utilizate, în condițiile în care livrările de bunuri (materialele de construcție) și prestările de servicii (manopera aferentă construcției imobilelor) provin de la persoane impozabile.

Acestea au fost împrejurările în care Curtea de Apel Alba Iulia a decis să suspende procedura principală și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Directiva 2006/112 în general, dar și prevederile articolelor 167, 168, 178, 179 și 273 în special, precum și principiul proporționalității și principiul neutralității pot fi interpretate în sensul că permit unei persoane impozabile, care îndeplinește condițiile de fond pentru deducerea TVA‑ului, să beneficieze de dreptul său de deducere, în condițiile în care, într‑un context specific precum cel din acțiunea principală, nu este în măsură să facă dovada sumelor achitate în amonte pentru livrări de bunuri și prestări de servicii prin prezentarea de facturi fiscale?

2) În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, Directiva 2006/112, precum și principiul proporționalității și principiul neutralității pot fi interpretate în sensul că poate reprezenta o măsură admisibilă și adecvată pentru determinarea întinderii dreptului de deducere o modalitate de estimare indirectă (printr‑o expertiză judiciară), realizată de către un evaluator independent, pe baza cantităților de lucrări/manoperă ce rezultă din expertiza în construcții, în condițiile în care livrările de bunuri (materialele de construcție) și prestările de servicii (manopera aferentă edificării construcțiilor) provin de la persoane impozabile în scop de TVA?”

Reclamantul, guvernul român și Comisia au depus observații scrise în fața Curții. Aceștia au participat și la ședința care a avut loc la 31 ianuarie 2018.

Avocatul general propune Curții să răspundă la întrebările adresate de Curtea de Apel Alba Iulia (România) după cum urmează:

„În situația de fapt din procedura principală, articolele 167, 168, 178 și 226 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că o persoană impozabilă care nu a păstrat facturi care să ateste dreptul său de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii nu poate dovedi aceste operațiuni pe baza unui raport întocmit de experți desemnați de instanța de trimitere pentru a estima valoarea materialelor de construcție și a manoperei aferente construcției imobilelor, ținând seama de faptul că a trecut o perioadă considerabilă de la data la care imobilele noi în cauză au făcut obiectul unor operațiuni impozabile.”

:: Concluziile

***

1 februarie 2018: Miercuri, 31 ianuarie 2018, a avut loc faza orală în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-664/16, Vădan.

***

Curtea de Apel Alba Iulia a formulat o noua trimitere preliminară înregistrată la Curtea de Justiție – C-664/16, Vădan. Textul întrebărilor preliminare:

În baza dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

Întrebarea nr. 1: Directiva 2006/112 în general, dar şi prevederile art. 167, 168, 178, 179 şi 273 în mod specialprecum şi principiul proporţionalităţii şi principiul neutralităţii pot fi interpretate în sensul că permit unei persoane impozabile, care îndeplineşte condiţiile de fond pentru deducerea TVA-ului, să beneficieze de dreptul său de deducere, în condiţiile în care, într-un context specific, precum cel din acţiunea principală, nu este în măsură să facă dovada sumelor achitate în amonte pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii prin prezentarea de facturi fiscale? Întrebarea nr. 2: În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativDirectiva 2006/112, precum şi principiul proporţionalităţii şi principiul neutralităţii pot fi interpretate în sensul că poate reprezenta o măsură admisibilă şi adecvată pentru determinarea întinderii dreptului de deducere, o modalitate de estimare indirectă (printr-o expertiză judiciară), realizată de către un evaluator independent, pe baza cantităţilor de lucrări/manoperă ce rezultă din expertiza în construcţii, în condiţiile în care livrările de bunuri (materialele de construcţie) şi prestările de servicii (manopera aferentă edificării construcţiilor) provin de la persoane impozabile în scop de TVA? Suspendă judecarea cauzei până la comunicarea răspunsului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Lista tuturor trimiterilor preliminare formulate de către instanţele din România se află pe platforma IADUER.ro, proiect susţinut de JURIDICE.ro.

:: sursa: IADUER – un proiect CSDEARDAE şi FJR

Prof. univ. dr. Mihai Șandru

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “Trimitere preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia: C-664/16, Vădan. UPDATE: Concluziile Avocatului General. Hotărârea”

  1. Pledoaria va fi în data de 31 ianuarie 2018.

  2. Concluziile avocatului general vor fi prezentate in data de 30 mai 2018 (cf. calendar curia)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate