« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Decizia Comisiei privind securitatea sistemelor informatice și de comunicații
12.01.2017 | Elena ALBU

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 6/40 din data de 11 ianuarie 2017 a fost publicată Decizia 2017/46 a Comisiei privind securitatea sistemelor informatice și de comunicații în cadrul Comisiei Europene.

Sistemele informatice și de comunicații din cadrul Comisiei Europene reprezintă o parte integrantă a funcționării Comisiei, iar incidentele de securitate informatică pot avea un impact grav asupra operațiunilor Comisiei, precum și asupra părților terțe, inclusiv asupra persoanelor fizice, a companiilor și a statelor membre.

Securitatea informatică în cadrul Comisiei ar trebui să asigure că sistemele informatice și de comunicații ale Comisiei protejează informațiile pe care le prelucrează și funcționează așa cum este necesar, atunci când este necesar, sub controlul utilizatorilor legitimi.

Prezenta decizie se aplică tuturor sistemelor informatice și de comunicații (SIC) deținute, achiziționate, gestionate sau operate de Comisie sau în numele acesteia și tuturor utilizărilor acestor SIC de către Comisie. Decizia stabilește principiile de bază, obiectivele, organizarea și responsabilitățile privind securitatea respectivelor SIC și, în special, pentru departamentele din cadrul Comisiei care dețin, achiziționează, gestionează sau operează SIC și inclusiv SIC puse la dispoziție de un furnizor intern de servicii informatice. Dacă SIC sunt furnizate, deținute, gestionate sau operate de o parte externă pe baza unui acord bilateral sau contract cu Comisia, termenii acordului sau ai contractului respectă prezenta decizie.

Prezenta decizie intră în vigoare la 31 ianuarie 2017.

Consilie juridic Elena Albu

 
Secţiuni: Content, Cyberlaw, Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Lege 9 | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD