Împlinirea termenului înăuntrul căruia trebuie depuse actele la instanțele de judecată sau în alt loc. Constituționalitate

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din data de 3 ianuarie 2017 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 605/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ruslan Culinca într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile.”

Art. 183 cu denumirea marginală „Actele depuse la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere” din Codul de procedură civilă la care face referire textul de lege criticat are următorul cuprins:
„(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.
(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administrația locului de deținere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.”

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește regula de calcul a termenelor. Acestea se socotesc pe zile, săptămâni, luni sau ani și se împlinesc la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Alin. (2) al aceluiași articol reglementează excepția de la această regulă, respectiv termenul se va împlini, în situația în care un act trebuie depus la instanță sau la un alt loc, la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile. Potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul, partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului. În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 183 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că dispozițiile articolului anterior menționat reprezintă o facilitate instituită în favoarea persoanelor care nu pot ajunge la sediul instanței în vederea depunerii actului de procedură.

Autorul excepției susține că sunt încălcate principiul egalității în fata legii și accesul liber la justiție, deoarece în ipoteza depunerii la instanță a unui act procedural, prin mijloace de comunicare precum fax sau e-mail, termenul expiră la data încheierii programului de lucru al instanței, în timp ce pentru persoanele aflate în situații identice care depun respectivul act prin scrisoare recomandată în alt loc, termenul expiră mai târziu.

Problema ridicată de autorul excepției de neconstituționalitate privește interpretarea dispozițiilor art. 182 alin. (2) prin raportare la dispozițiile art. 183 din Codul de procedură civilă în cazul transmiterii actelor procedurale prin fax ori posta electronică.

În acest sens, Curtea reține că textul legal criticat reglementează termenul de depunere a actelor procedurale raportat la programul de lucru al instanței sau al locului unde trebuie depus actul respectiv, făcându-se aplicabilitatea dispozițiilor legale ale art. 183 din Codul de procedură civilă în al cărui conținut nu sunt menționate faxul și poșta electronică ca modalități de comunicare a actelor de procedură, ci numai scrisoarea recomandată la oficiul poștal, depunerea la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare.

În speță, astfel cum rezultă din actele dosarului, autorul excepției de neconstituționalitate a transmis actul procedural prin fax după ora de închidere a programului de lucru al instanței.

În continuare, Curtea observă că cererile trimise prin poșta electronică sau prin fax nu beneficiază de efectele prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia un act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. În timp ce art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare servește ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, în cazul actelor de procedură transmise prin fax sau poștă electronică, nu există o prevedere similară.

Problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul faxului sau poștei electronice este certitudinea recepționării în termenul legal al acestora de către instanța de judecată. În acest sens sunt și dispozițiile art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 241 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora mijlocul de comunicare trebuie să fie apt să asigure atât transmiterea textului, cât și confirmarea primirii lui.

Astfel, Curtea apreciază că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanță, iar potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului.

Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu limitează dreptul părților de a comunica cu instanțele judecătorești, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanțelor prin orice mijloace, cu condiția, subînțeleasă, de a o face în termenele şi condițiile prevăzute de lege.

Cu privire la critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că principiul egalității presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. În aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a accesului liber la justiție, Curtea observă că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2) următoarele: „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Așadar, Curtea reține că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Anda-Laura TĂNASE,
Avocat al Țuca Zbârcea & Asociații

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?