Secţiuni » Arii de practică » Business » Media & Publicitate
Media & Publicitate
Profesionişti

Festivități la CJUE pentru celebrarea a 10 ani de la aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană


13 ianuarie 2017 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

Joi, 12 ianuarie 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a organizat în Marea Sală o conferință dedicată aniversării a 10 ani de la aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană. Au participat, pe lângă funcționarii Curții provenind din cele două țări, mulți dintre Membrii Curții şi ai Tribunalului, directori şi șefi de servicii, precum şi ambasadorul României la Luxemburg.

Festivitatea s-a deschis cu alocuțiunea domnului Koen Lenaerts, Președintele CJUE, care a subliniat aportul substanțial al judecătorilor bulgari şi români ai Curții – ce au depus jurământul de intrare în funcție exact în urmă cu 10 ani, la 12 ianuarie 2007 – la soluționarea multor cauze importante.

Luările de cuvânt, în ordinea alfabetică a statelor membre sărbătorite, au inclus atât personalități din fiecare ţară, cât şi actuali, respectiv foști judecători ai Instituției europene.

Astfel, alocuțiuni din partea bulgară au fost rostite de: doamna M. Kuneva, fostul ministru însărcinat cu negocierile pentru aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană, doamna M. Kancheva, judecător la TUE şi domnul A. Arabadjiev, judecător la CJUE.

Perspectiva asupra acestei țări vecine a fost completată printr-un intermezzo muzical al flautistei de origine bulgară  M. Miteva, acompaniată la pian de A. Vratchanska.

Din partea română, omagierea evenimentului a fost deschisă de prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu, consilier prezidențial, care, referindu-se la unele dintre trimiterile preliminare emanând de la instanțele românești şi finalizate prin hotărâri importante ale Curții, a elogiat entuziasmul justițiabilului român: încrezător nu doar în prioritatea de aplicare a dreptului european, ci şi în eficiența sa concretă.

Din perspectiva Agentului guvernamental în faţa CJUE, Răzvan-Horațiu Radu a reiterat dorința autorităților române de a-şi da concursul pentru îndeplinirea principiului cooperării loiale consacrat de articolul 4 (3) al Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE).

A luat cuvântul în continuare dr. Octavia Spineanu-Matei, de curând judecător la Tribunalul Uniunii Europene, care a reținut atenția invitaților prin alocuțiunea sa în care a evocat experiența sa de judecător național şi fost director al INM.

Prof. univ. dr. Camelia Toader, judecătorul român la CJUE a pus accentul în alocuțiunea sa pe reușita procesului de integrare în acești ultimi 10 ani, atât din perspectiva legislativă şi  jurisdicțională, cât şi umană, elogiind munca funcționarilor români ai Curții.  În acest context a prezentat lucrarea «Dix ans de jurisprudence de la Cour de justice de l’Union européenne relative aux „affaires roumaines” rétrospective», întocmită cu ocazia prezentei aniversari de către dr. Tiberiu Savu, jurist lingvist din 2007.

Prof. univ. dr. Valeriu Ciucă, primul judecător român la Tribunal, în continuare amicus curiae, a adăugat o perspectivă filosofică, subliniind continuarea cercetării dreptului european pe care o practică la Universitatea A.I. Cuza din Iași.

Conferința s-a încheiat cu interpretarea de excepție a mezzosopranei Ruxandra Barac, solistă de origine română, acompaniată la pian de Katrin Reifenrath. Bogatul repertoriu a încântat publicul, ridicându-l în picioare în final, când a fost intonat imnul de stat al României.

În sala paşilor pierduţi, participanţii au putut degusta vinuri româneşti şi bulgăreşti în cadrul unei recepţii oferite de CJUE.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică