Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar

Mariana Ghena: Statutul profesional al magistratului nu pune magistratul pe un piedestal


16 ianuarie 2017 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Vineri, 13 ianuarie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității alocuţiunea Marianei Ghena, preşedinte al CSM, susţinută cu ocazia festivităţii de începere a cursurilor în cadrul Institutul Naţional al Magistraturii de către noua generaţie de auditori de justiţie, potrivit unui comunicat al CSM.

Discursul integral:

„Stimaţi auditori de justiţie,

Mă adresez în primul rând dumneavoastră, pentru că evenimentul de azi este despre şi al dumneavoastră. Momentul acesta marchează debutul uneia dintre cele mai mari provocări personale şi profesionale.

Desigur, promovarea concursului de admitere reprezintă un mare succes, un enorm motiv de satisfacţie pentru toţi cei prezenţi în această aulă şi vă felicit pentru această realizare!

Evident, faptul că sunteţi azi aici înseamnă că aveţi dorinţa performanţei şi măsura motivaţiei. Este însă extrem de important să descoperiţi dacă şi cât acestea se grefează pe un atribut fundamental al profesiei de magistrat: vocea interioară, vocaţia.

A judeca oameni şi fapte, a înfăptui justiţia înseamnă o putere enormă pusă în mâna unor oameni printre care, în curând, vă veţi număra şi dumneavoastră. De aceea, trebuie să aveţi capacitatea de a asocia acestei puteri responsabilitatea echivalentă, dragostea faţă de profesie, ataşamentul faţă de valorile fundamental umane şi un sâmbure de vocaţie, altfel este inutil orice efort de învăţare şi pregătire profesională, oricât de performant ar fi actul de formare şi oricât de mare ar fi puterea dumneavoastră de a învăţa.

Organizarea acestui moment festiv, precum şi participarea reprezentanţilor instituţiilor sistemului judiciar din România sunt un prim semn că pe acest drum nu sunteţi singuri, că sistemul judiciar vă aşteaptă cu încredere ca pe o viitoare generaţie de magistraţi!

Mai înseamnă deschidere şi îndemn în a vă manifesta activ şi creativ în acest proces de formare iniţială. Fiţi curajoşi şi curioşi! Căutaţi nu numai cunoaşterea, ci şi înţelegerea, calibraţi-vă comportamentul şi atitudinile în registru de echilibru cu voi înşivă ca natură umană şi nivel de conştiinţă!

Statutul profesional al magistratului nu pune magistratul pe un piedestal şi nici intangibil nu-l face. Dacă veţi reuşi să înţelegeţi ceea ce veţi cunoaşte, cu siguranţă veţi fi în măsură să vă raportaţi conceptual, şi nu strategic, la buna-reputaţie asociată statutului de magistrat. Conceptul înseamnă idee, strategia înseamnă muncă. Înainte de a vă apuca de muncă, apropiaţi-vă ideile! Veţi avea mult mai puţin de muncit!

Având în vedere că acest eveniment este şi un prim prilej oficial de a relaţiona cu conducerea Institutului Naţional al Magistraturii, în noua mea calitate de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, doresc să transmit, în numele Plenului Consiliului, asigurarea disponibilităţii şi susţinerii noastre depline în dezvoltarea unor concepte performante de formare, în promovarea celor mai eficiente modalităţi şi mecanisme de dezvoltare a programelor de formare iniţială şi continuă a magistraţilor.

Conducerii, formatorilor şi întreg personalului Institutului Naţional al Magistraturii le doresc mult succes, multă putere de muncă şi creativitate, iar dumneavoastră, proaspeţi auditori de justiţie, vă doresc să vă construiţi cu înţelepciune şi dragoste profesia, să puteţi fi mândri de dumneavoastră în fiecare zi, iar satisfacţiile profesionale şi personale să vă coloreze viaţa şi să vă dea putere de a merge cu demnitate înainte !

Vă mulţumesc!”

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii