România la CEDO: cauzele pendinte Dobrilă și Vodislav. Arest la domiciliu, decizia CCR nr. 361/2015 și privarea nelegală de libertate
16 ianuarie 2017 | Mihaela MAZILU-BABEL, Cristina Ioana FĂT
Mihaela Mazilu-Babel
Cristina Ioana Făt
Secția a patra, CEDO
Cererile nr. 44489/15 și 45670/15
Daniela DOBRILĂ si Dana Maria VODISLAV împotriva României
depuse la 1 septembrie 2015 și respectiv, 10 septembrie 2015
și comunicate la 5 decembrie 2016
I. Situația de fapt (precum este redată de către reclamante, rezumată de Curte și tradusă de noi)
Reclamanta din primul caz, doamna Daniela Dobrilă este cetățean român, e născută în 1979 și locuiește în Focșani. Reclamanta din al doilea caz, doamna Dana Maria Vodislav este cetățean român, e născută în 1957 și locuiește în Târgu Jiu.
Ambele reclamante sunt reprezentate în fața Curții de către dl I. Panaitescu, un avocat din București.
1. Cererea nr. 44489/15
La 13 martie 2014, reclamanta a fost pusă sub acuzare pentru fapte de corupție în exercitarea funcțiilor sale în calitate de funcționar public.
La 14 martie 2014, procurorul introdus la Tribunalul Cluj o cerere de plasare a reclamantei în arest preventiv. Judecătorul a considerat că nu era necesar arestul preventiv. Cu toate acestea, reclamanta a fost pusă sub arest la domiciliu pentru o perioadă de treizeci de zile.
Tribunalul Cluj a prelungit, lunar, măsura preventivă. Toate obiecțiile reclamantei cu privire la prelungirea arestului la domiciliu au fost respinse în mod constant de către instanța de judecată.
La 1 iulie 2015, instanța a considerat că o astfel de măsură restrictivă nu mai era necesară astfel că reclamanta a fost eliberată sub supraveghere judiciară.
2. Cererea nr. 45670/15
La 25 februarie 2014, reclamanta a fost pusă sub acuzare pentru fapte de corupție comise în exercițiul funcțiilor sale în calitate de funcționar public. La 19 februarie 2014, reclamanta a fost plasată în arest la domiciliu pentru o perioadă de treizeci de zile prin decizia Tribunalului Gorj.
Măsura a fost prelungită, lunar, de către instanță. Toate obiecțiile reclamantei cu privire la prelungirea arestului la domiciliu au fost respinse în mod constant de către instanța de judecată.
La 5 mai 2015, Tribunalul Județean Gorj a considerat că o astfel de măsură restrictivă nu mai era necesară în cazul reclamantei și a dispus eliberarea dar sub supraveghere judiciară.
II. Dreptul intern relevant
Dispozițiile relevante cuprinse în Codul de procedură penală în vigoare la momentul în cauză sunt după cum urmează:
Articolul 202
Scopul și aplicabilitatea măsurilor preventive
„(4) Măsurile preventive sunt:
a) reţinerea;
b) controlul judiciar;
c) controlul judiciar pe cauţiune;
d) arestul la domiciliu;
e) arestarea preventivă”
Articolul 222
Durata arestului la domiciliu
„(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.
(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile.
(9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.”
Articolul 239
Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă
„(1) În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani.”
La 7 mai 2015, Curtea Constituțională a României a adoptat decizia nr. 361 care a intrat în vigoare la data de 12 iunie 2015. În această decizie, Curtea Constituțională a considerat că dispozițiile Codului de procedură penală care reglementează măsura preventivă de arest la domiciliu erau neconstituționale deoarece nu au prevăzut o durată totală maximă a măsurii atunci când aceasta este luată în cursul judecății în primă instanță, astfel cum a fost cazul pentru arestarea preventivă.
Codul de procedură penală a fost modificat ulterior prin Ordonanța Guvernului nr. 24/2015, în scopul de a reflecta decizia Curții Constituționale. Textul modificat al articolului 222, care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2015, a menționat că dispozițiile articolului 239 din Codul de procedură penală care reglementează măsura arestării preventive în cursul judecății sunt aplicabile și în cazul arestului la domiciliu.
III. Capăt de cerere:
Reclamantele se plâng că arestul la domiciliu, în măsura în care acesta a fost efectuat după punerea sub acuzare a acestora și s-a prelungit, depășind perioada inițială de treizeci de zile în absența unei durate totale maxime prevăzute de lege, nu a fost „legal” în sensul articolului 5§1 din Convenție.
IV. Întrebări adresate părților:
Au fost reclamantele private de libertate prin încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție?
Mai ales, condițiile de arest la domiciliu ale reclamanților prevăzute de legislația internă au îndeplinit standardele de „legalitate” stabilite de această dispoziție (a se vedea Savca c. Republicii Moldova, cererea nr. 17963/08, din 15 martie 2016)?
Cristina Ioana Făt (traducere)
Student, Facultatea de Drept, Universitatea din București
dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator și selecție)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
