Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Succes al echipei D&B David şi Baias. Închiderea investigației Consiliului Concurenței pe piața traderilor de cereale fără aplicarea de amenzi

16.01.2017 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Avocații D&B David şi Baias specializaţi în dreptul concurenţei au reprezentat 6 dintre cele 14 companii de trading de cereale care au fost investigate de Consiliul Concurenţei pentru presupuse încălcări ale legii concurenţei. Este vorba de ADM Romania Trading SRL, ADM Romania Logistics SRL, Cargill Agricultura SRL, Cargill Cereale SRL, Glencore Protein Romania SRL, şi Nidera Romania SRL, potrivit unui comunicat semnat de Mihnea Anastasiu.

Investigaţia a fost închisă la sfârşitul anului trecut de către Consiliul Concurenţei fără aplicarea de amenzi.

Manuela Guia

Manuela Guia, Partener, D&B David şi Baias: „Apreciem această decizie a Consiliului Concurenţei de a închide investigaţia fără aplicarea de sancţiuni la adresa companiilor investigate, o decizie mai degrabă excepţională din perspectiva activităţii recente a Consiliului Concurenţei.”

Potrivit raportărilor Consiliului Concurenţei, doar 35% dintre investigaţiile derulate în perioada 2010-2015 au fost închise fără să se constate încălcarea legii şi fără administrarea de amenzi.

Manuela Guia: „A fost o investigaţie extrem de complexă şi de laborioasă care s-a desfăşurat pe parcursul a peste 3 ani, în perioada 2013-2016 şi care a implicat şi o inspecţie IT, de tip forensic. Modul în care s-a derulat această investigaţie demonstrează încă o dată nivelul înalt de profesionalism al inspectorilor Consiliului Concurenţei.”

Bianca Naghi, Managing Associate, D&B David şi Baias: „Prin ordinul de închidere a investigaţiei, autoritatea de concurenţă a demonstrat înţelegerea mecanismelor de funcţionare a pieţei comercializării de cereale, care este una deschisă şi în care comerțul transfrontalier este liber, iar preţurile produselor agricole se stabilesc la nivel global, în funcție de bursele de mărfuri ale lumii. De asemenea, Consiliul a reţinut că la nivel național, preţurile de achiziție ale cerealelor sunt influențate de factori globali sau regionali şi nu depind exclusiv de nivelul producției la nivel național, ci şi de o multitudine de alte elemente, precum: cotațiile internaționale, costurile de transport, condițiile climaterice corelate cu existenţa sau inexistenţa capacităților de depozitare etc. Drept urmare, preţurile de achiziție sunt extrem de volatile şi se pot modifica zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi.”

În plus, ordinul de închidere al investigaţiei arată că informațiile care circulă prin intermediul unui broker agricol se referă la prețul şi cantitatea produselor agricole disponibile spre tranzacționare la un anumit moment în piață şi ajută la creșterea transparentei pieței. De asemenea, mobilitatea personalului din industrie, de la o companie concurentă la alta, nu reprezintă în acest sector o modalitate de a facilita eventuale înțelegeri anticoncurențiale, având în vedere particularitățile industriei, respectiv existenţa unei volatilități extrem de ridicate in ceea ce privește condițiile de tranzacționare. Prin urmare, în lipsa unui schimb deliberat de informații sensibile în scopuri anticoncurențiale, orice informații sensibile din punct de vedere concurențial deținute de anumiți angajați la un moment dat devin perimate în scurt timp (datorită dinamicii pronunțate a sectorului), fiind lipsite de relevanţă din perspectivă concurențială.

Potrivit celor mai importante clasamente internaționale (Chambers and Partners, Who’s Who Legal, etc.), D&B David şi Baias se menține de câțiva ani în poziția de lider pe piața din România în domeniul dreptului concurenței, fiind singura firmă de avocatură din România care are 3 avocați incluși în clasamentele internaționale. Sorin David este menționat drept „eminent practitioner” de către Chambers and Partners, Manuela Guia este inclusă în banda 2, iar Bianca Naghi este menționată drept „associate to watch”.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week