Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Florin Iordache: Și asociaţiile profesionale au susţinut graţierea


17 ianuarie 2017 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Content, Drept penal, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Marți, 17 ianuarie 2017, Florin Iordache, ministrul Justiţiei, a declarat, înainte de şedinţa Plenului CSM, în legătură cu legea amnistiei şi a graţierii, că va discuta despre o eventuală legea a graţierii cu premierul după ce se vor încheia discuţiile la CSM, potrivit mediafax.ro.

Florin Iordache: „Am avut discuţii şi cu reprezentanţii penitenciarelor şi cu asociaţiile profesionale. Nu trebuie să negăm faptul că, în acest moment, gradul de încărcare la nivelul penitenciarelor este foarte mare, în jur de 150%. Aceşti oameni, dacă au greşit, să îşi ispăşească pedeapsa, dar încercăm să creăm nişte condiţii umane.

În acelaşi timp, trebuie să spunem un lucru foarte clar, că avem convenţii internaţionale, avem din partea CEDO sancţiunea plăţii multor milioane de euro datorită condiţiilor care există în penitenciare. Daca pornim azi constructia unui penitenciar de 500-600 de locuri, timpul minim de realizare este de 5 ani, deci până în 2021 gradul acesta de încărcare nu poate fi diminuat. Trebuie să luăm o decizie la nivelul Guvernului. La plecarea de la CSM mă voi întâlni cu prim-ministrul şi, în funcţie de decizia pe care o vom lua la nivelul Guvernului, vă informez. Voi discuta (n.r cu premierul) mi se pare un subiect foarte important, iar decizia trebuie să fie a Guvernului. Eu am argumentele tehnice şi spun ceea ce se întâmplă. Decizia este a Guvernului. Din punctul meu de vedere, nu trebuie avută în vedere amnistia, dar grațierea este un fenomen.

Şi asociaţiile profesionale au susţinut graţierea, pentru că este un atribut al fiecărui stat în materie penală pentru un astfel de act de clemenţă. Dar, bineînţeles, cu eliminarea faptelor de corupție, cu eliminarea faptelor grave împotriva persoanei și asa mai departe. În penitenciarele din România noi avem 19.000 de locuri. În momentul de față avem peste 8.500 de deținuti în plus, avem în jur de 27.000 de deținuți pe cele 19.000 de locuri. În statele din întreaga lume mai sunt încă 11.000 de români. Avem, practic, 39.000 de români care ar trebui încarcerați, deci dacă vin și cei din străinatate, gradul de ocupare este de peste 200%.”

La discuţiile cu Ministrul Justiţiei, asociaţiile de magistraţi AMR şi UNJR au subliniat că pentru o eventuală lege a graţierii este necesară o dezbaterea publică.

Şefii marilor parchete, DNA, DIICOT şi Parchetul General, s-au pronunţat împotriva unei astfel de legi.

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Cont profesional
JURIDICE Comunicare









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro