Magistrați. Răspundere disciplinară. Termen de prescripție. Calitatea procesuală activă a persoanei îndreptățite să atace rezoluția de clasare/respingere a sesizării Secției disciplinare
20 ianuarie 2017 | Camelia BOGDAN
Camelia Bogdan
Legea nr. 317/2004: art. 47 alin. (5), art. 46 alin. (7) și art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004
Constituția României: art. 16, 21
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 589 din 13 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 6 ianuarie 2017, Curtea Constituțională a Romaniei, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de G. P. în Dosarul nr. 1.003/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Totodată, Curtea Constituțională a României, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi a constatat că dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Pentru a decide astfel, Curtea Constituțională a avut în vedere că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 46 alin. (7) şi art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu următorul conţinut:
– Art. 46 alin. (7): „Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită.”;
-Art. 47 alin. (1) lit. b): „(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: […] b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă.”
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Curtea a observat că autorul acesteia solicită modificarea termenului de prescripţie de 2 ani, în interiorul căruia poate fi exercitată acţiunea disciplinară împotriva unui magistrat, în sensul înlocuirii acestuia cu un termen de 10 ani. Astfel, Curtea a apreciat că, sub acest aspect, critica de neconstituţionalitate are ca finalitate modificarea şi completarea prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate. Or, asemenea aspecte nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea a observat că, potrivit acestei reglementări, în cazul în care Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu sau a fost sesizată de orice persoană interesată, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, clasarea sesizării, rezoluţia de clasare fiind definitivă. Aceasta se poate dispune în cazurile în care nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt ori de săvârşire a unei abateri disciplinare.
Curtea a observat că variantele referitoare la cazul în care sesizarea nu este semnată sau nu conţine datele de identificare ale autorului, ce legitimează soluţia clasării, nu au caracter irefragabil, deoarece, în acord cu dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, persoana interesată poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor acolo prevăzute.
Comentariu
1. Prezenta decizie ne permite, în primul rând, să evidențiem natura imperativă a termenului de prescripție de doi ani în care poate fi solicitată tragerea la răspundere disciplinară a magistraților prin aplicarea vreuneia de sancțiunile disciplinare prevăzute în dispozițiile Legii nr. 303/2004 printr-o hotărâre a Secției de disciplină corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, sancțiune care să rămână definitivă prin neexercitarea/respingerea căii de atac promovate de către magistrat în fața Completului de 5 judecători din cadrul instanței supreme. Din considerentele deciziei analizate, vom reține, în primul rând, așadar, că dreptul de a aplica o sancțiune disciplinară magistraților pentru săvârșirea vreuneia dintre abaterile prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor[1] este supus unui termen de prescripție de 2 ani[2], răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor nefiind imprescriptibilă.
2. Pe de altă parte, analiza prezentei decizii ne oferă prilejul de a expune unele considerații de lege lata privind necesitatea interpretării în lumina valențelor adagiului ACTUS INTERPRETANDUS ESSE DEBET UT VALEAM QUAM UT PEREAT[3] a sferei persoanelor îndreptățite să atace în justiție rezoluțiile Inspecției Judiciare de clasare/de respingere a sesizării Secțiilor de disciplină în materie disciplinară, precum și de a formula unele propuneri de lege ferenda în vederea reformulării 47 alin. (5) din Legea nr.317/2004.
3. Chestiunea de drept a fost invocată în practica recentă a Curții de Apel București, prin sentința nr. 2714, pronunțată în şedinţa publică din data de 23.09.2016, în dosarul nr. 1855/2/2016 de către CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL[4]respingându-se acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. C., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, în cauza având ca obiect contestaţia exercitată împotriva rezoluţiei motivate a Inspecţiei Judiciare nr. 6203/IJ/3667/DIJ/2015 şi a rezoluţiei motivate a Inspecţiei Judiciare nr. 5518/IJ/3275/DIJ/2015 ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de Inspecția Judiciară, Curtea a observat ca, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, ,,rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.”
Dosarul nr. 6203/IJ/3667/DIJ/2015 al Inspecţiei Judiciare a fost constituit în urma sesizării conducerii Curţii de Apel Bucureşti, adresată Inspecţiei Judiciare şi înregistrată la data de 21.10.2015, prin care s-a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii să se aprecieze, în ce măsură, se conturează indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, de către judecătorii care au alcătuit completul de judecată ce a soluţionat cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 25497/3/2012**.
Dosarul a fost soluţionat prin rezoluţia emisă la data de 24.02.2016 în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. I lit. c) din Legea nr. 317/2004 republicată, prin care sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la săvârşirea de către domnii judecători C. B. şi M. A. M. a abaterii disciplinare reglementată de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi cu modificările ulterioare, a fost respinsă.
Dosarul nr. 5518/IJ/3275/DIJ/2015 al Inspecţiei Judiciare a fost constituit în urma sesizării din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din 23 septembrie 2015.
Acest dosar a fost soluţionat prin rezoluţia emisă la data de 25.02.2016, în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004, republicată, prin care sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare privind pe doamna judecător C. B. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, a fost respinsă.
S-a constatat astfel că niciunul dintre dosarele nr. 6203/IJ/3667/D1J/20I5 şi nr. 5518/1J/3275/DIJ/2015 ale Inspecţiei Judiciare în care au fost emise rezoluţiile din data de 24.02.2016 şi respectiv 25.02.2016 contestate de reclamantă, nu au ca obiect o sesizare formulată de către reclamanta, acestea având ca obiect o sesizare a Curţii de Apel Bucureşti şi respectiv o sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare.
Chestiunea de drept invocată supusă analizei noastre permite evidențierea unor situații în care interesul contestării în justiție a unor rezoluții de respingere a sesizării Secțiilor disciplinare a magistraților din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să aparțină chiar magistratului cercetat, pentru constatarea caracterului abuziv al demersului Inspecției Judiciare și din necesitatea de a înlătura din cuprinsul acestor acte administrative considerentele care pun sub semnul întrebării atât pregătirea, cât şi probitatea sa profesională.
4. Astfel, în practica recentă a Inspecției Judiciare s-au conturat următoarele încălcări ale dispozițiilor legale de către inspectorii judiciari, cepot atrage, după caz, intrunirea continutului constitutiv al unor infractiuni/abateri disciplinare:
a) sesizarea din oficiu a Inspectorului-Șef si derularea unor cercetări disciplinare în privința unor fapte de competența DNA, respectiv pentru aceea că un magistrat a luat bani de la o parte din proces[5];
b) scurgerea unor informații confidențiale în presa referitoare la amănuntele din cercetarea disciplinară a unui judecător[6];
c) constituirea brigăzii de inspectori cu 2 zile înainte de debutul unui linșaj mediatic inițiat împotriva unui judecător care este calificat corupt și incompatibil și de sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare[7];
d) folosirea unor înscrisuri false împotriva judecătorului supus cercetării disciplinare, la sugestia jurnaliștilor portalului L. J.[8];
e) derularea cercetării disciplinare împotriva unui judecător în jurul a trei întrebări adresate de domnii jurnaliști ai portalului L. J. cu posibil sprijin din interiorul sistemului judiciar, împrejurare neclarificată de Inspecția Judiciară[9];
f) refuzul de a soluționa o cerere de incompatibilitate a derulării cercetărilor disciplinare în care s-au invocat aspectele invocate mai sus[10];
g) sesizarea Secției de disciplină pentru judecători din cadrul CSM prin înscriere în fals împotriva unui raport de evaluare emis de singura autoritate competentă să decidă în privința incompatibilităților de natură administrativă ce se pot reține în sarcina unui judecător, respectiv Agenția Națională de Integritate, prin infirmarea rezoluției de respingere a sesizării de către Inspectorul-Șef al Inspecției Judiciare[11];
h) lăsarea în nelucrare a unei cauze disciplinare până la împlinirea termenului de prescripție disciplinare, cu consecința ca asupra unui magistrat cercetat să planeze suspiciunea că este corupt, executant și incompatibil, fapt ce nu poate decât să profite unor condamnați definitiv pentru elucidarea pretențiilor cărora CEDO a adresat Statului Roman următoarea întrebare: Este Curtea de APEL BUCUREȘTI TRIBUNAL INDEPENDENT în sensul art. 6 CEDO?, după cum rezultă din înscrisurile depuse de magistratul acționat în fața Secției de disciplină în dosarul nr. 14/I/J/2016 înregistrat pe rolul CSM – Secția de disciplină pentru judecători;
i) exercitarea cu rea-credință a unor cercetări disciplinare în cascadă împotriva unor magistrați care pronunță ordine de confiscare conjunct cu neverificarea cauzelor care împiedică eficiența sistemului roman de recuperare a produsului infracțiunii[12];
j) încălcarea principiul confidențialității – regulă de bază a derulării activității Inspecției Judiciare, consacrată în disp. art. 8 din Hotărârea nr. 1027/2012 a Plenului CSM pentru aprobarea Regulamentului Inspecției Judiciare prin anunțarea deschiderii unor cercetări disciplinare împotriva unui magistrat unui post de televiziune înainte de notificarea oficială a magistratului în cauză[13] și, după caz, acreditarea în emisiunile postului de televiziune a ideii că cercetarea disciplinară împotriva magistratului a fost deschisă pentru a putea fi utilizată de către persoanele interesate să solicite ridicarea unui sechestru în căile de atac[14];
k) necunoașterea/interpretarea arbitrară de către inspectori a principiilor de baza a procesului penal și a principiilor aplicabile în faza de judecată[15];
l) imixtiunea în activitatea instanței supreme prin deschiderea unui dosar disciplinar judecătorului fondului căruia i se impută săvârșirea unei potențiale abateri judiciare invocată prin motivele de apel de către una din persoanele prevăzute în disp. art. 409 C. pr. pen[16];
m) refuzul de a permite unui judecător accesul la dosarul disciplinar, în vederea pregătirii apărării[17];
n) nelegala citare a unui judecător aflat în efectuarea unui concediu de studiu cu aprobarea prealabilă a conducerii instanței din care face parte și refuzul de a acorda un termen util în cauză[18];
o) tergiversarea solicitării de apărare a reputației unui magistrat calificat executant, corupt și incompatibil și formularea cu rea-credință a unor considerente de respingere a reputației unui sistem judiciar în ansamblul său afectat de percepția că printre magistrați există executanți care răspund la comenzi ;
p) clasarea solicitării de apărare a reputației unui magistrat în privința căruia s-a vehiculat în spațiul public că ar fi săvârșit fapte de corupție în schimbul promovării într-o funcție de execuție ;
q) aprobarea calendarului derulării a trei cercetări disciplinare împotriva unui judecător în decurs de 4 zile, două cercetări disciplinare având loc în ziua în care magistratul era învestit cu dezlegarea înțelesului sintagmei LIBER DE ORICE SARCINI, cu consecința trecerii în patrimoniul Statului a produselor directe ale infracțiunii deduse judecății afectate de încheierea de conivență a unor contracte de închiriere între firme reprezentate de același beneficiar real;[19]
r) încălcarea principiului independenței judecătorului prin sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare în privința motivelor avute în vedere la pronunțarea unei soluții etc.
5. În cauza în care s-a invocat chestiunea de drept supusă analizei noastre, sesizarea instanței de contencios administrativ a fost justificată, în ceea ce privește rezoluția nr. 6203/IJ/3667/DIJ/2015 a Inspecției Judiciare prin care s-a dispus respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel București cu privire la săvârșirea de către domnii judecători C B M A M, din cadrul Curții de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor pentru ca:
(I) – să se constate că domnii judecători C B şi MAM au fost cercetați disciplinar în mod vădit discreționar în cauza nr. 6203/IJ/3667/DIJ/2015 a Inspecției Judiciare (din considerentele rezoluției reieșind că aspectele imputate puteau fi verificate în etapa verificărilor prealabile prevăzută de Legea nr. 317/2004):
– pentru o pretinsă abatere disciplinară privind soluționarea contestației vizând nelămurirea dispozitivului fără citarea părților interesate (deși G și C SA nu avea calitatea de parte);
– pentru o pretinsă abatere disciplinară privind lărgirea sferei imobilelor supuse confiscării (deși definiția imobilului este consacrată în Codul civil);
– pentru luarea măsurii dispuse pentru soluționarea cu celeritate a contestației la executare (solicitarea unor informații privind stadiul executării de la ANAF și de la Tribunalul București);
– pentru o pretinsă abatere disciplinară privind soluționarea contestației vizând nelămurirea dispozitivului fără a menționa calea de atac a contestației (deși hotărârile pronunțate de instanțele de apel, în interpretarea prev. art. 598 alin. (1) lit. c) – Codul de procedură penală, sunt definitive, existând numeroase hotărâri pronunțate de Curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție în acest sens; în baza Deciziei nr. 761/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justițe, motivarea instanței supreme, într-o cale de atac inexistentă, poate – în accepția Inspecției Judiciare – constitui temei pentru a se începe o cercetare disciplinară! Or, împrejurarea că s-a pronunțat o soluție eronată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu echivalează cu lipsa practicii unitare la nivelul instanței supreme.
Pe cale de consecință, s-a solicitat instanței de contencios:
– anularea paragrafului vizând existența practicii neunitare la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție în chestiunea existenței căii de atac împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de apel în interpretarea prev. art. 598 alin. (1) lit. c – Codul de procedură penală din considerentele rezoluției atacate, deoarece aspectul este de natură să știrbească prestanța judecătorilor instanței supreme.
– să se constate c,ă deși domnii judecători C B şi MA M au fost cercetați disciplinar în mod vădit discreționar în cauza nr. 6203/IJ/3667/DIJ/2015 a Inspecției Judiciare, pentru că nu au prevăzut o cale de atac împotriva unei decizii definitive, din lecturarea rezoluției nr. 6203/IJ/3667/DIJ/2015 a Inspecției Judiciare rezultă că doamnele inspector, cu girul domnului INSPECTOR-ȘEF, au omis să includă în cuprinsul rezoluției că aceasta este supusă contestației la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, aspect care întărește reaua-credință a judecătorilor inspectori care au derulat cercetarea judiciară și obligarea Inspecției Judiciare să dispună cuvenitele rectificări în rezoluția atacată;
(II) Totodată, s-a solicitat instanței de contencios să se constate că, deși din rezoluția nr. 6203/IJ/3667/DIJ/2015 din 4.01.2016 nu rezultă că au făcut obiectul cercetării disciplinare înaintarea unor adrese de către judecătorul CB, pe cale administrativă, Tribunalului București (n.n. în speță, este vorba despre adresele din 13.05.2015 și 10.11.2015 prin care s-a solicitat Tribunalului București să execute în integralitate ordinul de indisponibilizare a produsului infracțiunii cuprins în decizia penală nr. 888/8.08.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală), prin considerentele rezoluției din data de 24.02.2016 în care s-a dispus respingerea sesizării disciplinare, deși s-a explicat brigăzii de inspectori care au efectuat cercetarea disciplinară, în data de 25.01.2016, cu ocazia audierii, că a fost sesizată și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE cu privire la neexecutarea ordinului de recuperare a produsului infracțiunii conținut în decizia menționată mai sus), doamnele inspector, cu avizul domnului inspector-șef, au recomandat sancționarea magistratului cu ocazia evaluării și, totodată, au inserat opinia potrivit căreia interpretez într-o manieră singulară dispozițiile Regulamentului de ordine interioară.
În plus, prin rezoluţia nr. 5518/IJ/3275/DIJ/2015 din data de 21.12.2015, doamnele judecător S CT şi D C A, în calitate de inspectori judiciari, au început cercetarea disciplinară împotriva unui judecător cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004, Inspectorul-şef al Inspecției Judiciare sesizându-se din oficiu încă din data de 23.09.2015, întrucât, după lecturarea de către dumnealui a unui articol din publicaţia L J, a considerat că unele expresii precum: incomprehensibil, polişinelă (fr. polichinelle), indubitabil, en passant şi altele asemenea sunt incompatibile cu termenii care trebuie utilizaţi la redactarea unei încheieri judecătoreşti, în speţă la redactarea încheierii penale nr. 950/CO/DL/14.09.2015, pronunţată în dosarul nr. 32580/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti.
Observând menţiunile din Rezoluţia sus-menționată, s-a solicitat instanței de contencios administrativ să se constatate că s-a început cercetarea disciplinară împotriva unui magistrat cu evidentă rea-credinţă, în baza unor motive aparente, întrucât o parte din sintagmele utilizate în motivare aparţineau chiar inculpatului O SM (ca de exemplu sintagma en passant, apropiere mentală și se regăseau în declarația dată de acesta în calitate de inculpat în fața Curții de Apel București în data de 14.09.2015, declarația fiind atașată doar în cursul cercetării disciplinare declanșate împotriva judecătorului, deși putea fi solicitată din oficiu în cadrul verificărilor prealabile), iar cealaltă parte a acestor termeni nu aveau nimic vulgar, peiorativ, jignitor la adresa inculpatului ori inadecvat cu motivarea unei încheieri judecătoreşti.
Însă, în fața brigăzii de Inspectori ce au instrumentat cercetarea disciplinară în data de 28.01.2016 în incinta Curții de Apel București magistratul: am fost nevoită să mă apăr raportat la aceste acuzaţii puerile, arătând de ce am găsit util să menționez că pentru buna desfășurare a procesului penal în cauzele economice (în sfera cărora includem și corupția conform Recomandării(81) CoE) este necesară derularea unor investigații financiare paralele, proactive, să explice conținutul acestor sintagme în acord cu Nota Interpretativă a Recomandării nr. 30 a Grupului de Acțiune Financiară Internațională, să explice de ce sintagme precum fluxuri financiare și implantate în paradisuri fiscale sunt utilizate în mod frecvent în doctrina de specialitate, etc.
În această cercetare disciplinară s-a imputat magistratului săvârșirea a două abateri disciplinare prevăzute în disp. art. 99 lit. s) și t) – Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constând în: (i) ,,utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești… ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat” și (ii) ,,exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență”.
Înainte de a se prezenta apărările, au fost învederate două aspecte deosebit de importante:
(i) Inspecția Judiciară s-a autosesizat în urma unui articol al publicației on line Lumea Justiției, publicație care duce o campanie de o virulență extremă împotriva magistratului (ca urmare a hotărârii de condamnare a inculpatului DV) ajungându-se la un adevărat linșaj mediatic și față de articolele căreia s-a formulat cerere de apărare a reputației profesionale; și
(ii) este primul magistrat care este cercetat pentru două asemenea abateri disciplinare săvârșite cu ocazia motivării unei singure încheieri pronunțate în calitate de judecător de drepturi și libertăți!
Pentru justificarea inexistenței abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) – Legea nr. 303/2004, s-au învederat instanței de contencios administrativ următoarele:
Prima ,,acuzație” concretă este aceea că s-ar fi analizat legalitatea probelor administrate de către organele de urmărire penală, depășindu-se, astfel, în calitate de judecător de drepturi și libertăți, competențele și substituindu-se judecătorului de cameră preliminară.
În apărare, au fost învederate următoarele aspecte: (i) este o ,,acuzație” nedovedită, magistartul nu s-a substituit judecătorului de cameră preliminară (de altfel, se impută generic acest fapt, fără indicarea concretă a situației); (ii) orice judecător de drepturi și libertăți face o verificare a legalității probatoriului, deoarece, dacă probele sunt ilegale, nu se poate dispune luarea unei măsuri preventive (aceasta fără a afecta cu nimic competența judecătorului de cameră preliminară), deoarece s-ar ajunge la săvârşirea infracţiunilor de arestare nelegală, represiune nedreaptă sau abuz în serviciu. Relevanța probelor este analizată conform disp. art. 100 C. pr. pen.
A doua ,,acuzație” este în sensul că s-ar fi alocat ,,spații largi” infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) – Legea nr. 656/2002 (infracțiune pentru care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat), încălcându-i astfel inculpatului SO dreptului la apărare (cu atât mai mult cu cât hotărârea pronunțată de subsemnata este definitivă, iar inculpatul nu a avut posibilitatea exercitării unei căi de atac).
S-a solicitat astfel instanței de contencios administrativ să se constate că realitatea este însă cu totul alta. Nicăieri, în cuprinsul motivării încheierii nr. 950/CO/DL/14.09.2015, pronunţată în dosarul nr. 32580/3/2015, nu se face referire la faptul că inculpatul s-ar face vinovat de infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) – Legea nr. 656/2002!
Mai mult decât atât, la pagina nr. 19 a încheierii anterior menționate se învederează faptul că ,,Respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri impune interzicerea reinserării produsului infracţiunilor de corupţie în circuitul civil, chiar şi prin încheierea unor acte juridice cu titlu gratuit, independent de reţinerea întrunirii condiţiilor de tipicitate a infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (faptă ce nu face obiectul sesizării cu propunerea de arestare preventivă).”
În realitate, fiind vorba de acuzații de luare de mită, în cadrul procesului penal aflat în derulare se pune inclusiv problema aplicării măsurilor de siguranță a confiscării speciale și a confiscării extinse (sancțiuni de drept penal și aspecte care țin de latura penală a cauzei și nu de latura civilă!).
Totodată, din lecturarea încheierii de ședință pronunțate în cauză, judecătorul cercetat a precizat că a făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 656/2002, deoarece acest act normativ cuprinde definiția beneficiarului real și obligațiile pe care le are orice persoană la deschiderea unui cont bancar privind declararea beneficiarului real al fondurilor.
De altfel, opinia în sensul că măsura de siguranță a confiscării speciale și măsura de siguranță a confiscării extinse pot opera doar în situația săvârșirii infracțiunii de spălare de bani este cel puțin în contradicție cu prevederile obligatorii ale legii!
În lumina celor expuse anterior, s-a învederat faptul că imputarea unui magistrat judecător a săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) – Legea nr. 303/2004 pentru motivarea care privește măsura de siguranță a confiscării speciale și măsura de siguranță a confiscării extinse încalcă în mod grav principiul independenței judecătorului și transformă orice hotărâre în punct de plecare pentru noi cercetări disciplinare.
Pentru justificarea inexistenței abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) – Legea nr. 303/2004 constând în ,,utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești… ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat”, s-a învederat brigăzii de inspectori și instanței de contencios administrativ că prima expresie inadecvată ar fi ,,judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curte ia act că organele de urmărire penală au întemeiat prezenta propunere de arestare pe probe relevante din care rezultă în mod indubitabil că inculpatul O S M a săvârşit infracţiunea descrisă în actul de sesizare, aspect reţinut în mod legal şi temeinic în încheierea primei instanţe…”.
Or, judecătorul de drepturi şi libertăţi are dreptul să reţină faptul că un inculpat a săvârşit o infracţiune, dacă din probe relevante rezultă acest fapt (a se vedea art. 223 alin. (2) – C. pr. pen.); din acest motiv judecătorul de drepturi şi libertăţi devine incompatibil în camera preliminară şi la judecata pe fond. S-a precizat că potrivit disp. art. 100 alin. (4) lit. a) C. pr. pen., organele judiciare pot respinge o probă atunci când nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii (per a contrario, dacă este relevantă, o vor admite). Rezultă că sintagma ,,probe relevante” este prevăzută în Codul de procedură penală.
În ceea ce privește sintagma ,,indubitabil”, s-a învederat că, dacă judecătorul nu ar fi fost convins de existența probelor, așa cum am menționat în paragraful nr. 1, ar fi respins propunerea de arestare preventivă. Or, în calitate de judecător de drepturi și libertăți, a dispus audierea inculpatului tocmai pentru că inculpatul susținea că a primit cei 25000 Euro cu titlu de împrumut, oferindu-i-se posibilitatea de a-și susține teza probatorie. Astfel, judecătorul cercetat nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească astfel obligația prev. de art. 223 C. pr. pen, intima convingere a judecătorului la evaluarea probatoriului existând și în etapa luării măsurilor de prevenție.
A doua expresie inadecvată ar fi: ,,în mod judicios judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunal a reţinut că au existat indicii în sensul ca buna desfăşurare a procesului penal ar fi afectată în situaţia în care s-ar dispune față de acesta oricare dintre măsurile preventive prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b)-d) C. pr. pen., având în vedere că este posibil ca inculpatul să influenţeze ancheta, în special prin prisma calităţii pe care o deţine – aceea de Primar al Municipiului Bucureşti.”
Or, această frază reprezintă o concluzie a magistratului–judecător, ca urmare a aprecierii probelor administrate de către organul de urmărire penală şi evaluate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, nu este nici expresie inadecvată şi nici nu reprezintă o motivare contrară raţionamentului juridic.
Se mai impută faptul că în motivarea hotărârii s-ar fi folosit cuvinte care fie nu se găsesc în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, fie au o cu totul altă semnificaţie, fie nu se regăsesc de legiuitor în instituţiile reglementate în Codul penal sau în Codul de procedură penală.
Pe cale de consecință, s-a argumentat netemeinicia acestor ,,acuzaţii” în materie disciplinară:
– cuvântul polişinel se află în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, iar expresia secretul lui polişinel înseamnă ,,secret cunoscut de toată lumea; ceea ce toată lumea știe, dar se ține secret”.
S-a apreciat că, dacă s-ar reproșa magistratului faptul că a săvârşit o eroare materială, scriind polişinelă în loc de polişinel, urmează a se observa că limba română este un proces în evoluție, variante greșite conform DOOM sunt astăzi considerate acceptate (vz. Seminarii vs. seminare, a plăcea vs. a place)
– expresia bun-simţ juridic este formată din cuvinte care se află în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, nu reprezintă o expresie nepotrivită sau străină de natura cauzei, cu atât mai puţin o expresie indecentă;
– expresia apropiere mentală între inculpatul SO şi denunţătorul P B rezultă din declaraţia numitului SO, declaraţie (fila 2 declarație) dată în calitate de inculpat în data de 14 septembrie 2015 (practic, judecătorul de drepturi şi libertăţi nu a făcut decât să analizeze în mod atent declaraţia inculpatului, fapt ce nu poate constitui, sub nicio formă, abatere disciplinară);
Din păcate, articolul publicat pe portalul L. nu ţine cont de acest aspect, inducând în mod grav în eroare opinia publică (cu vădită rea-credinţă).
– expresia en passant, deşi provine din limba franceză, este o expresie folosită în limba română, semnificând ,,în trecere”. A trata o problemă en passant, înseamnă a o trata rapid, fugitiv, superficial chiar. Oricum, trebuie menţionat faptul că şi această expresie rezultă din declaraţia inculpatului SO, declaraţie dată în calitate de inculpat în data de 14 septembrie 2015 (fila 6).
– La fel cum în motivarea unor hotărâri judecătoreşti se folosesc termeni şi expresii latineşti, nu impietează cu nimic asupra conţinutului motivării folosirea unor expresii ultra cunoscute din limba franceză sau din limba engleză (cu atât mai mult cu cât expresia en passant este folosită şi la jocul de şah, având aceeaşi semnificaţie – în trecere).
– Expresia ,,activitatea de recuperare a produsului infracţiunii în scopul îndeplinirii obligaţiilor pe care orice stat îl are faţă de cetăţenii lui devine condiţie sine qua non pentru asigurarea conservării Democraţiei şi a salvgardării Statului de Drept” nu face decât să sublinieze valorile ocrotite de legea penală şi de legea procesual penală, în niciun caz nu poate constitui o expresie inadecvată.
Nu în ultimul rând, s-a învederat faptul că ,,vânarea” unui cuvânt scos din context reprezintă o ingerinţă în actul de justiţie şi o atingere adusă principiului independenţei magistratului judecător și s-a apreciat că sarcina probei îi aparţinea Inspecţiei Judiciare pentru a demonstra că această expresie depăşeşte conţinutul legal al hotărârii judecătoreşti şi este contrară înfăptuirii justiţiei, magistratul cercetat neavând obligaţia de a-și dovedi nevinovăţia.
Astfel, prin hotărârea pronunţată, nu a fost încălcat niciunul dintre drepturile procesuale sau substanţiale ale inculpatului S O, nu a fost încălcat nici principiul non reformatio in pejus si niciun alt principiu de drept. S-ar fi procedat nelegal și s-ar fi încălcat principiul non reformatio in pejus dacă în propria cale de atac a inculpatului i s-ar fi menținut arestarea preventivă pe o perioadă mai lungă de timp decât ar fi făcut-o judecătorul fondului.
Or, prin evidențierea că pentru buna desfășurare a procesului penal organelor de urmărire penală le incumbă obligația, potrivit disp. art. 112 ind. 1 lit. m) din Codul penal, 112 alin. (2) C. pen. rap. la art. 306 alin. (7) C. pr. pen. de a strânge probe în vederea confiscării speciale și a confiscării extinse, prin derularea unor investigații financiare paralele și proactive cu respectarea standardelor cuprinse în Recomandarea nr. 30 FATF neaducându-se nicio încălcare principiului non reformatio in pejus, cu următoarele precizări: nu de puține ori în practică am constat că organele de anchetă nu-și aduc la îndeplinire această obligație, iar România este evaluată în ceea ce privește respectarea standardelor FATF de către evaluatorii MONEYVAL[20]. Pentru determinarea eficienței unui sistem de recuperare a produsului infracțiunii, sunt relevante Recomandările nr. 3, 4 și 30. Potrivit recomandării nr. 30, cu denumirea marginală Responsabilitățile autorităților de aplicare a legii și de investigație, țările trebuie să se asigure ca autorităţile desemnate de aplicare a legii au responsabilităţi în ceea ce privește investigaţiile privind cazurile de spălare a banilor şi finanţarea terorismului, în contextul politicilor naționale de CSB/CFT. Cel puțin, în toate cazurile privind infracțiunile generatoare de venituri importante (includem în această sferă și corupția, potrivit Recomandării 81 a Consiliului Europei), aceste autorități desemnate de aplicare a legii ar trebui să dezvolte o investigație financiară paralelă, proactivă, când cercetează spălarea banilor, infracțiunile predicat conexe și finanțarea actelor de terorism. Aceasta ar trebui să includă cazuri în care infracțiunea predicat se săvârșește în afara jurisdicției. Țările trebuie să se asigure că autoritățile competente au responsabilități pentru identificarea promptă, urmărirea și inițierea acțiunilor de blocare și sechestrare a proprietății care este sau poate deveni obiect al confiscării sau este suspectată ca reprezintă venit obținut în urma infracțiunii. Țările trebuie, de asemenea, să recurgă, atunci când este cazul, la grupuri multi-disciplinare permanente sau temporare, specializate în investigațiile financiare sau privind activele. Țările trebuie să se asigure, atunci când este cazul, că au loc investigații în cooperarea cu autoritățile competente din alte țări.
Nu în ultimul rând, s-au mai învederat următoarele aspecte:
Pentru utilizarea sintagmei IMPLANTATE ÎN PARADISURI FISCALE, s-a solicitat permisiunea de a se atașa la dosarul disciplinar a tuturor articolelor din doctrina economică de specialitate în care este utilizată această expresie, identificate prin utilizarea motorului de căutare GOOGLE.
Pentru utilizarea sintagmei FLUXURI FINANCIARE, a solicitat permisiunea de a se atașa la dosarul disciplinar a tuturor articolelor din doctrina economică de specialitate în care este utilizată această expresie, identificate prin utilizarea motorului de căutare GOOGLE.
Pentru a se putea evidenţia obligativitatea derulării unor investigaţii financiare în procesul penal şi pentru explicarea valenţelor termenilor investigaţii PROACTIVE şi PARALELE, s-a solicitat brigăzii de Inspectori și s-a încuviințat printarea şi ataşarea la dosarul disciplinar a Recomandărilor GAFI/FATF, revizuite în anul 2012, interesând mai ales Recomandarea nr. 30 cu Nota interpretativa aferentă, care cuprinde definiţia şi valenţele investigaţiei financiare şi obiectivele urmărite prin derularea unor investigaţii financiare paralele proactive în cazul infracţiunilor economice (includem în acestă sferă şi corupția, conform Recomandărilor COE din anul 1981).
S-a precizat că prezentul demers este necesar pentru lămurirea scopului investigaţiei financiare în lumina standardelor GAFI/FATF, cunoscut fiind rolul acestui barometru internaţional în măsurarea eficienţei unui sistem intern de recuperare a produsului infracţiunii, condiţie SINE QUA NON pentru buna desfăşurare a procesului penal, proces ce nu se confundă cu activitatea de investigare a infracţiunii de spălare a banilor. Or, din Nota interpretativă menționată mai sus rezultă că printre obiectivele investigației financiare paralele și proactive figurează stabilirea profilului financiar al persoanei în posesia/detenţia căreia se află bunurile supuse confiscării concomitent cu analizarea corelaţiei între valoarea bunurilor care au fost achiziționate cu veniturile obținute din activități criminale și mijloacele licite care ar putea justifica obţinerea acestora, precum şi identificarea modului de viaţă al suspectului.
S-a precizat că Nota interpretativă a Recomandării 30 poate fi consultată la adresa aceasta, p. 97, s-a atașat la dosarul disciplinar Recomandarea nr. 30 a GAFI și Nota interpretativă aferentă.
S-a mai precizat că investigațiile financiare sunt investigații paralele în sensul că ancheta se concentrează simultan pe infracțiunea care a generat profituri ilicite și pe analiza fluxurilor financiare. Investigația financiară va permite să se combine expertiza juridică și financiară într-o abordare complementară, pentru ca infracțiunile să fie supuse unor investigaţii complete. Investigațiile financiare sunt parte a unei abordări proactive ce are ca scop identificarea și indisponibilizarea produselor infracțiunii: în lipsa acestei abordări proactive, ar fi posibilă dispariția sau injectarea lor în economia legală sau utilizarea acestora în vederea comiterii unor alte infracțiuni.
Pe cale de consecință, s-a solicitat judecătorului fondului anularea din actul administrativ atacat (REZOLUŢIA MOTIVATĂ a Inspecției Judiciare nr. 5518/IJ/3275/DIJ/2015) a pasajelor care rețin în sarcina magistratului cercetat că ar fi întrunite conținuturile constitutive ale vreunei abateri disciplinare din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, pentru a nu se crea impresia că a demonstra rigoare în aplicarea Legii poate constitui abatere disciplinare când judecătorul are repartizate dosare în care analizează posibila săvârșire a unor infracțiuni și consecințele acestor fapte de către persoanele expuse politic. Procedându-se astfel, s-ar putea ajunge la convingerea că există un pact tripartit între portalul L. care denaturează în mod vădit prezentarea cu acuratețe a situației de fapt (încheierea la care am făcut referire de făcut referire nefiind publicată în integralitate pe portalul Luju), Inspecția Judiciară și anumiți inculpați, Inspecția Judiciară simțindu-se datoare să intervină nu pentru a proteja judecătorul linșat mediatic, ci pentru a-l descuraja să pronunțe decizii în care să pună în relief importanța produsului infracțiunii pentru buna desfășurare a procesului penal.
S-a apreciat că în acest moment se pot reţine în esenţă următoarele:
a) După lecturarea unui articol postat pe un site de o seriozitate discutabilă, L, Inspectorul-Șef al Inspecției Judiciare s-a sesizat din oficiu cu privire la abaterea disciplinară săvârşită de judecătorul C B. Motivele începerii verificărilor unei posibile abateri disciplinare au constat folosirea unor aşa–zise expresii incompatibile cu motivarea unei încheieri judecătoreşti, precum: incomprehensibil, polișinel, indubitabil, implantate în paradisuri fiscale, fluxuri financiare, investigații financiare paralele și proactive. Apreciindu-se că folosirea unor asemenea expresii au adus atingere drepturilor unui inculpat, dar şi imaginii judecătorului în general, s-a imprimat un ritm alert cercetării disciplinare, motivat de necesitatea sancţionării cât mai grabnice a judecătorului B C, pentru ca judecătorul să înceteze cât mai urgent cu această modalitate de motivare.
b) În fapt, împotriva judecătorului s-a dispus derularea a trei cercetări disciplinare, într-un interval de numai 4 zile, din motive iluzorii;
c) În mod obiectiv se poate constata că acţiunile concurente ale preşedintelui Tribunalului Bucureşti cu efect de tergiversare a aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor legale privind executarea, dar şi, în egală măsură, prin declanşarea a trei cercetări disciplinare în baza unor motive aparente, de şicanare a judecătorilor care au pronunţat Decizia penală nr. 888/A/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală împiedică activitatea de executare şi, în egală măsură, aduce reale beneficii inculpaţilor de la care este necesară recuperarea produsului infracțiunii la care acestea se referă (e.g. OSM, V D).
6. Reamintim că în doctrina de specialitate s-a apreciat că a vorbi în contextul unei analize a sistemului judiciar de astăzi despre vechiul Drept roman poate părea fie o excentricitate, fie un demers inutil: adagiul ,,Fiat justitia, pereat mundus!” este considerat de marea majoritate a contemporanilor drept o exagerare creată de nişte oameni care au trăit acum 2000 de ani: justiţia nu poate merge atât de departe, încât să conducă la ,,pieirea lumii”: dacă piere lumea nu va mai exista, în mod firesc, nici justiţia… și totuşi, nu cumva ,,Lumea riscă să piară”, mai degrabă, din cauza injustiţiei? Justiţia ideală nu poate aparţine societăţii umane. Nici măcar justiţia perfectă. Un ideal, însă, poate fi, dacă nu atins, măcar urmărit. Iar idealul unei societăţi în care magistratul corupt, magistratul lipsit de independență (din cauza temerii de răspundere sau din cauza temerii faţă de factorul politic) sau magistratul incompetent să fie cantităţi neglijabile sau simple accidente nu ar trebui să ni se pară o utopie[21].
Aplicarea regulilor juridice trebuie să se facă în lumina unui drept just – care trebuie să reflecte viziunea legiuitorului chemat să fixeze cadrul formal pentru a asigura domnia lesnicioasă a justiţiei în viaţa concretă: Legea nu poate fi plasată însă deasupra justiţiei, căci Dreptul nu decurge din Lege, ci Legea din Drept, iar societatea nu are nevoie de un Drept pur şi simplu, ci de un Drept Just.
Fireşte că, de două mii de ani, societatea a evoluat, nu se poate concepe o justiţie extremistă care să nu respecte, de exemplu, drepturile fundamentale ale omului; ,,Fiat justitia…” înseamnă înainte de toate respectarea întru totul a literei şi spiritului legii. Cu toate acestea, adagiul mai sus menţionat revine zi de zi în atenţia noastră, a tuturor celor implicaţi în actul de justiţie dar şi în atenţia observatorilor mai ales atunci când există presiuni în diverse dosare ori când Justiţia se transformă într-o degenerare birocratică.
Pentru atingerea acestor deziderate nu trebuie, până la urmă, decât să respectăm legea şi deontologia profesională. Iar, dacă corpul magistraţilor nu poate respecta legea şi deontologia profesională, înseamnă fie că Legea şi deontologia trebuie modificate (nefiind conforme cu realitatea), fie că trebuie schimbat ceva în interiorul acestui corp al magistraţilor.
Conchidem prin a evidenția că presiunile din sistemul judiciar distorsionează rostul Justiţiei în societate, acela de garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în cadrul cărora dreptul la un proces echitabil constituie principiul fundamental al preeminenţei dreptului, fiind cu atât mai dăunătoare cu cât este favorizată de persoanele învestite cu încrederea societăţii în lupta pentru eradicarea acestor presiuni: în esenţă, printr-o suită de acţiuni, exempli gratia, prin hărțuirea sistematică de către Inspecția Judiciară în scop de intimidare, judecătorii sau procurorii ar putea fi tentaţi să uite valenţele adagiului care şi-a conservat perenitatea de peste 2000 de ani: ,,Jura non singulas, sed generaliter constituuns”(Ulpian) .
Reamintim că, nu de puține ori, s-a arătat că în sfera justiţiei, sub scutul inamovibilităţii sau al stabilităţii în funcţie, îşi desfăşoară, uneori, activitatea, elemente mediocre sau nedemne, care, cultivând sentimentul puterii şi al independenţei îşi micşorează, pe zi ce trece, spiritul de responsabilitate. Soluţiile acestor magistraţi nu constituie rezultanta aplicării textului de lege la situaţia de fapt reţinută prin coroborarea materialului probator administrat în cauză, ci expresia unor interese partizane, ale unor persoane cu un anumit statut economic, politic, ale căror poziţii pe scara socială sunt decisive în alterarea calităţii actului de justiţie. Or, demnitatea omului îi cere MAGISTRATULUI să acţioneze conform unei alegeri conştiente şi libere, în mod intim, personal, călăuzit dintr-o pornire lăuntrică, şi nu dintr-o constrângere exterioară: căutând să îşi procure eficient mijloacele corespunzătoare subzistenţei prin efortul şi priceperea de care dispune, el dobândeşte propria libertate[22]
Considerăm că interesul neutralizării unor magistrați care pronunță unele soluții prin care evidențiază importanța recuperării produsului infracțiunii de către Inspecția Judiciară poate antrena unele consecințe de natură pecuniară, dar credem că sunt deopotrivă periculoase activităţile magistraţilor motivate de teama de represalii, deoarece, nu de puţine ori, lipsa de convingere în argumentarea unei soluţii poate induce sentimentul că judecătorul şi-a abandonat rolul activ în aflarea adevărului judiciar: în plus, atunci când influenţele nedorite provin de la organele de conducere, cu atribuţii în evaluarea activităţii judecătorului sau procurorului sau de la organele care ar trebui să apere independent judecătorului, opinăm în sensul că acest flagel se contopeşte cu mobbingul[23].
7. În toate cazurile, apreciem că se impune ca magistratul care a fost supus unei cercetări disciplinare ar trebui să aibă deschisă posibilitatea de a solicita organelor judiciare să constate caracterul abuziv al cercetării disciplinare.
De lege ferenda, apreciem că se impune revederea dispozițiilor legale cuprinse în textul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în sensul că ,,rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) să poată fi contestată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile” nu doar de persoana care a formulat sesizarea, ci de orice persoană interesată.
De lege lata, apreciem că o interpretare restrictivă a textului art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 încalcă dezideratul Liberului acces la justiție, componentă imanentă a dreptului la un proces echitabil, ale cărui garanții trebuie asigurate oricărei persoane, inclusiv unui magistrat supus unor cercetări disciplinare în mod vădit abuzive.
Apreciem că în activitatea de aplicare a Legii nu trebuie neglijate aspecte semnificative, precum respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, deoarece a devenit deja un truism afirmaţia că doar o represiune penală desfăşurată în condiţiile prevăzute de lege şi cu stricta respectare a garanţiilor procesuale duce la realizarea rolului civilizator pe care Justiţia şi Dreptul îl au în societatea umană.
[1] Republicată în temeiul art. XII al titlului XVII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Potrivit disp. art. 99 din Legea nr. 303/2004, constituie abateri disciplinare: a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii; c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii; d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu; e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces; f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu; g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea; h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile; i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precumşi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii; j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precumşi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii; k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului; l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror; m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente; n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii; o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor; p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace; q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor; r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în condiţiile legii; s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat; ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii; t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
[2] Pentru alte dezvoltării privind începutul curgerii termenului de prescriptie a răspunderii disciplinare, a magistraților, a se vedea și RIL/Decizie ICCJ nr. 16 din 12 noiembrie 2012 cu privire la calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicată sancțiunea disciplinară, conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, respectiv momentul de la care începe să curgă acest termen, publicată în Monitorul Oficial nr. 817/2012 – M. Of. 817/5 decembrie 2012, Înalta Curte reținând că Înalta Curte
Art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată [fost art. 268 alin. (1) din Codul muncii anterior republicării și renumerotării], impune condiția că aplicarea sancțiunii disciplinare să se dispună de către angajator *printr-o decizie emisa în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei*.
Termenul de 30 de zile nu poate curge decât de la data la care, în urma finalizării cercetării disciplinare prealabile, fapta salariatului a fost calificată ca abatere disciplinară și a fost adusă la cunoștința reprezentantului angajatorului abilitat să aplice sancțiuni disciplinare, prin înregistrarea raportului final asupra cercetării disciplinare la registratura unității.
Aceasta deoarece fapta dobândește caracteristicile unei abateri disciplinare numai după finalizarea procedurii *cercetării disciplinare prealabile*, care are atât caracter obligatoriu, cât și anterior oricărei alte măsuri, astfel cum rezulta din chiar denumirea sa. Doar în momentul identificării elementelor cerute pentru existența unei abateri disciplinare se poate vorbi despre încunoștintarea angajatorului asupra *săvârșirii* acesteia.
În susținerea acestei concluzii trebuie pornit de la interpretarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, care instituie două termene de prescripție și două momente de la care aceste termene încep să curgă:
– acela al luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, pentru termenul de 30 de zile;
– acela al savarsirii faptei, pentru termenul de 6 luni.
Astfel cum rezultă din interpretarea literală a art. 252 alin. (1) al Codului muncii, republicat, legiuitorul delimitează într-o manieră clara cele două momente de la care curg termenele de prescripție prin folosirea unor noțiuni cu semnificație juridică proprie, respectiv: *abatere disciplinară* și *faptă*.
Pe de altă parte, legiuitorul produce confuzie prin folosirea sintagmei *luarea la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare*, în loc de *luarea la cunoștință despre constatarea abaterii disciplinare*, deoarece numai *fapta* putea fi săvârșită, în timp ce abaterea disciplinară are un conținut complex, incluzând noțiunea de *faptă*, și impune verificarea elementului subiectiv, adică a existenței vinovăției, precum și a îndeplinirii celorlalte condiții impuse de art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care o definește. Prin urmare, pentru rigurozitatea exprimării, trebuia să se aibă în vedere ca abaterea disciplinară nu putea fi săvârșită, ci constatată.
De altfel, art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, include în noțiunea de *abatere disciplinară* noțiunea de *faptă*, privită ca acțiune sau inacțiune, de care legea leagă îndeplinirea anumitor condiții. Aceste condiții urmează a fi verificate ulterior săvârșirii faptei de către organul sau persoana împuternicită de către angajator sa efectueze cercetarea disciplinară prealabilă.
Numai după finalizarea cercetării prealabile se poate aprecia dacă *fapta* are caracterul unei *abateri disciplinare*, deoarece, până la acel moment, persoana care a săvârșit *fapta* beneficiază de prezumția de nevinovăție. Astfel, *luarea la cunoștință* despre existența abaterii disciplinare va avea loc numai după finalizarea cercetării prealabile, deci ulterior momentului în care a fost săvârșită fapta care a declanșat cercetarea prealabilă, tocmai pentru a se constata în ce măsură făptuitorul este sau nu vinovat.
Prin urmare, momentul săvârșirii *faptei* este distinct și anterior momentului stabilirii existentei *abaterii disciplinare*, ca urmare a necesității verificării îndeplinirii condiției ca *fapta* sa fie săvârșită cu încălcarea normelor legale, a regulamentului intern etc.
În acest context, trebuie avută în vedere și distincția dintre comisia sau persoana împuternicită de angajator să efectueze cercetarea prealabilă și persoana îndreptățită să emită decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Termenul de 30 de zile nu se poate raporta decât la momentul la care persoana îndreptățită să emită decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare a luat la cunoștință despre rezultatul cercetării disciplinare prealabile și numai dacă aceasta a constatat întrunirea elementelor constitutive necesare pentru existența abaterii disciplinare.
Rațiunea instituirii termenului de 30 de zile este aceea ca angajatorul, după studierea referatului care finalizează cercetarea disciplinară prealabilă, să stabilească dacă exista abatere disciplinară, care sunt consecințele acesteia și dacă se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare, care anume sancțiune se cuvine a fi aplicată. De asemenea, s-a avut în vedere și alocarea timpului necesar motivării în fapt și în drept a luării acestei măsuri de către angajator, motivare care urmează a fi cenzurata pe calea controlului judiciar.
Un alt argument în susținerea acestei opinii se bazează pe rațiuni de analogie și privește modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, în cadrul legilor speciale, problema pusă în discuție în prezentul recurs în interesul legii.
Astfel, în art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici se prevede expres ca momentul de la care începe să curgă termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare este data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, iar nu data săvârșirii abaterii disciplinare.
De asemenea, art. 89 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, referitor la sancționarea personalului auxiliar din justiție, stabilește în mod neechivoc ca momentul de la care curge termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare este cel al înregistrării actului de constatare prin care se finalizează cercetarea prealabilă la cabinetul conducătorului instanței sau al parchetului competent să aplice sancțiunea. În același sens, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii stipulează ca *acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită*.
Protejarea intereselor angajatului, prin instituirea unui termen maxim de prescripție, constituie o apreciere susținută de concluziile exprimate de Curtea Constițutională în Decizia nr. 71/1999 și reluate în Decizia nr. 743/2011, în sensul ca termenele de prescripție fixate de lege constituie o măsură de protecție a angajaților față de aplicarea arbitrara a unui regim sancționator și asigura, în același timp, stabilitatea raporturilor de munca.
Pe cale de consecință, instanța supremă a conchis în sensul că reglementarea a două termene de prescripție constituie o aplicare a principiului protejării intereselor ambelor părți ale raportului de munca și al egalității armelor, respectiv: un termen minim de 30 de zile, acordat angajatorului pentru a verifica dacă aspectele constatate în procedura cercetării prealabile constituie abatere disciplinară, dacă se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru aceasta abatere și pentru a motiva măsura luată; cât și un termen maxim de 6 luni – în care este inclus și termenul de 30 de zile – pentru a înlătura orice abuz al angajatorului rezultând din poziția sa dominantă în cadrul raportului de muncă.
[3] Actul trebuie interpretat astfel încât să producă efecte juridice, nu să nu producă.
[4] Nedefinitivă, nepublicată.
[5]A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 1096/IJ/623/DIJ/2016 în care la dosarul disciplinar există date potrivit cu care componența brigăzii de inspectori a fost stabilită cu două zile înainte de sesizarea din oficiu a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare înainte de debutul unui linșaj mediatic inițiat împotriva unui judecător care este calificat corupt și incompatibil și de sesizarea din oficiu a Inspectiei Judiciare.
[6] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 1096/IJ/623/DIJ/2016.
[7] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 1096/IJ/623/DIJ/2016.
[8] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 1096/IJ/623/DIJ/2016.
[9] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 1096/IJ/623/DIJ/2016.
[10] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 1096/IJ/623/DIJ/2016.
[11] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 1096/IJ/623/DIJ/2016.
[12] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 6167/IJ/3322/DIJ/2016.
[13] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 1096/IJ/623/DIJ/2016.
[14] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 1096/IJ/623/DIJ/2016 și în cauza 6167/IJ/3322/DIJ/2016.
[15] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 6167/IJ/3322/DIJ/2016.
[16] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 6167/IJ/3322/DIJ/2016.
[17] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 6167/IJ/3322/DIJ/2016.
[18] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 6167/IJ/3322/DIJ/2016.
[19] A se vedea, în acest sens, cercetarea disciplinară derulată în cauza 6203/IJ/3667/DIJ/2015.
[20] Comitetul de Experţi pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului. FATF este un organism inter-guvernamental care stabileşte standarde și dezvoltă și promovează politici de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului. Acesta are în prezent 33 membri: 31 țări si guverne și două organizaţii internaţionale; si mai mult de 20 de observatori: cinci organisme regionale tip FATF și mai mult de 15 alte organizaţii sau organisme internaţionale. O lista cu toţi membri și observatorii poate fi găsita pe website-ul FATF la adresa aceasta).
[21] A se vedea în acest sens Camelia Bogdan, Anticorupția văzută din interior, publicat aici și înRevista de criminologie, criminalistică şi penologie nr. 2/2008, editată de Ministerul Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică şi Ministerul Justiţiei (Administraţia Naţională a Penitenciarelor), pag. 126-134 (9 pag.), ISSN:1454-5624.
[22] A se vedea, în acest sens, Conciliul Vatican II, Gaudim et spes, 7 Decembrie 1965, Ediţia română revizuită a Arhiepiscopiei Romano – Catolice de Bucureşti, pag. 370
[23] Pentru o analiză a acestui fenomen, a se vedea şi Camelia Bogdan, ,,Consideraţii privind oportunitatea adoptării unei strategii europene pentru prevenirea şi combaterea mobbingului”, în Revista de Dreptul Muncii, nr. 6/2007, pag. 35-46, ISSN:1582-7534.
Judecător dr. Camelia Bogdan
Curtea de Apel București, Secţia a II-a Penală
*Articolul urmează să fie publicat in extenso și în Revista Teorie și Practică judiciară nr. 1-2/2016
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
