Proiectul de ordonanță privind grațierea – măsură de justiție penală restaurativă?
24 ianuarie 2017 | Manuela GORNOVICEANU
Gratierea, si nu amnistia, pentru ca proiectul de act normativ lansat de Ministerul Justitiei in aceste zile nu abordeaza aceasta institutie, reprezinta o masura de individualizare administrativa a executarii pedepsei, in intelesul istoric al acestei notiuni.
In general, actele normative privind gratierea reglementeaza destul de sec, tehnic, regula si exceptiile de la aceasta, aproape toate cele aparute dupa decembrie 1989 vizand pedepse aplicate de pana la 5 ani si exceptii destul de numeroase, indicate expres in cuprins. Ultima lege privind gratierea a fost promulgata in 2002 – Legea nr. 543/2002 – si avea, de principiu, dispozitii similare cu proiectul aflat in prezent in dezbatere publica. Intr-adevar, infractiunile excluse erau mai numeroase, in sensul ca majoritatea infractiunilor de evaziune fiscala au fost exceptate, ca si multe dintre cele prevazute de Legea nr. 78/2000. Pentru rigurozitate, trebuie amintit ca, la momentul respectiv, frecventa acestor fapte era relativ redusa, condamnatii aflati in penitenciare pentru acest tip de infractiuni fiind putini, raportat la numarul total al persoanelor ce executau pedepse privative de libertate.
Mai trebuie spus si faptul ca, in ciuda unei politici penale marcate de masuri de justitie penala retributiva, represiva, in ultimii ani nu s-a inregistrat o scadere a frecventei acestui tip de infractiuni si, in orice caz sumele ramase neacoperite, in cifre absolute, au crescut dramatic. Mai mult, au crescut si costurile sociale ca urmare a cheltuielilor facute pentru fiecare detinut.
In toata aceasta perioada, foarte putina atentie a fost acordata preventiei, aspect remarcat si de fostul ministru al justitiei, Raluca Pruna, in cursul anului trecut, cand a subliniat necesitatea interventiei pe acest palier. Ultimul Raport GRECO, publicat in 22.01.2016, cuprinde un set de masuri care, in acelasi ton, reflecta nevoia de preventie si solutii concrete pentru realizarea acesteia, dupa ce, ani la rand, se insistase pe aspecte de reglementare.
Acestea fiind spuse, nu ne ramane decat sa constatam ca faptele sunt consumate, iar ceea ce s-a facut nu se mai poate repara. Sau se poate?
Proiectul analizat cuprinde solutii, dar nu capteaza simpatia intregii opinii publice. Publicul larg este scindat in 3 categorii principale: cei care au/au avut, personal sau prin membrii ai familiei si apropiati, contact cu sistemul de justitie penala din Romania, care este departe de a fi ideal, cei care nu pot ierta, in special pe cei acuzati/condamnati pentru fapte de coruptie, deoarece au acumulat sentimente negative puternice fata de acestia, percepandu-i ca fiind cauza situatiei in care se gaseste Romania in prezent si cei care accepta o solutie propusa de guvernul numit de partidul majoritar, justificat de neincrederea in sistemul de drept penal national, din cauzele cunoscute deja si dezbatute doar, indelung, fara sa fi fost identificate solutii si masuri concrete, practice de rezolvare a problemelor.
Este foarte greu, in acest tablou, sa convingi pe cineva sa aleaga solutia rationala. Totusi, dincolo de orice dubiu, ceea ce deosebeste fundamental acest proiect de alte reglementari este conditia prevazuta la art. 3 alin. (2), potrivit careia “gratierea este conditionata de achitarea despagubirilor la care persoana condamnata a fost obligata prin hotarare judecatoreasca definitiva, in termen de 1 an de la punerea in libertate.” Ulterior, in partea finala a ordonantei, art. 5 alin. (6), se prevede in mod explicit ca neindeplinirea conditiei atrage revocarea gratierii.
Prin urmare, pentru toate infractiunile ce nu sunt exceptate de la gratiere, beneficiul acesteia nu se poate obtine decat in cazul achitarii integrale a despagubirilor.
In aceasta logica, este clar ca ceea ce s-a urmarit a fost recuperarea prejudiciilor cauzate victimelor prin faptele savarsite, acesta reprezentand un principiu fundamental de justitie restaurativa, in care accentul este pus pe reparatia cuvenita partii vatamate, spre deosebire de justitia retributiva, unde accentul cade pe notiunea de pedeapsa, pe suferinta cauzata infractorului ce ar trebui sa conduca la indreptarea sa, la abtinerea de a mai comite noi infractiuni de teama unei alte pedepse.
Observand exceptiile prevazute de textul analizat, rezulta insa ca foarte multe infractiuni nu intra in categoria celor apte sa conduca la pedepse gratiabile, asa incat ramane de studiat care ar fi zonele de interes pentru initiatorii legii.
Si, din aceasta perspectiva, raportat si la punctele de vedere exprimate de organizatii profesionale ale magistratilor, nu este nimic surprinzator in faptul ca nu au fost exceptate infractiuni prevazute de Legea evaziunii fiscale nr. 241/2005 mai des intalnite pe rolul instantelor, deoarece acestea sunt infractiuni de prejudiciu, unde opereaza conditia achitarii acestuia. Practic, au fost exceptate doar infractiunile de pericol, cele de rezultat, in care inculpatul este, ca regula, obligat la despagubiri, fiind incluse. La fel si in cazul infractiunilor de abuz in serviciu, despre care s-a discutat mult, paguba trebuind a fi acoperita pentru a beneficia de masura de clementa [sunt foarte putine acuzatii de abuz care sa fi avut ca rezultat vatamari ale drepturilor sau intereselor legale necuantificabile].
In sfarsit, acolo unde, teoretic si practic, infractiunea a produs prejudicii, dispozitia legala se aplica conditionat de plata acelor sume pe care autoritatea judiciara le-a retinut in hotararea definitiva de condamnare. Acolo, insa, unde o astfel de ipoteza nu poate sa existe, infractiunea este exceptata.
Dupa aceste constatari, reiese cu evidenta orientarea initiatorului catre principiul restaurativ clamat, de altfel, la nivelul opiniei publice din Romania, de mult timp. Este prima masura de acest gen, cu aplicabilitate generale, ce poate fi calificata ca incadrandu-se in tendintele filosofiei penale contemporane, cu reale sanse de a fi eficienta.
Mai trebuie spus ca masurile restaurative pot interveni in cursul procesului penal, in orice faza a acestuia, inclusiv in faza executarii.
S-ar putea pune intrebarea, legitima, daca n-ar fi normal ca un atare proiect sa intervina la cererea celor vatamati prin infractiuni, daca acesta este sensul legii. Observand insa caror fapte s-ar aplica gratierea, este foarte usor de inteles ca statul, agentiile sau autoritatile sale sunt, de cele mai multe ori, parti vatamate [in sensul infractiunilor despre care am vorbit mai sus]. Statul deci trebuie sa recupereze sumele si poate sa-si foloseasca inclusiv aceste parghii in directia care sa satisfaca nevoile colectivitatii, prin acceptarea caracterului cvasireversibil al efectelor faptelor reprobabile comise.
Sigur, in practica vor exista multe situatii in care acuzatii/condamnatii nu vor putea sa achite despagubirile si vor pierde beneficiul masurii, in special in cazul infractiunilor economice unde latura civila deseori nu constituie o provocare juridica pentru instante, ci, mai degraba, un reflex al hotararii de condamnare.
De aici incolo, par de neinteles afirmatiile facute in spatiul public cu privire la imposibilitatea recuperarii unor sume ca efect al gratierii. In ce priveste masurile de siguranta [confiscarea a prezentat interes pentru opinia publica], acest proiect subliniaza, desi nu era cazul, fiind un text explicit in Codul penal, in sensul ca gratierea nu produce efecte in privinta masurilor de siguranta.
In concluzie, putem accepta o astfel de solutie? Personal, nu cred, pentru ca deficientele de comunicare ale initiatorului au facut ca aspectele analizate anterior sa nu fie aduse in dezbatere, cu toate ca erau de o importanta majora.
Avocat Manuela Gornoviceanu
Baroul Dolj
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
