Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Ordonanţa asigurătorie europeană – un nou instrument pentru creditori
23.01.2017 | Ioan-Luca VLAD

Ioan-Luca Vlad

Ioan-Luca Vlad

Miercuri, 18 ianuarie 2017, a intrat în vigoare Regulamentul (UE) nr. 655/2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanţa asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă şi comercială.

Mai departe vom numi obiectul Regulamentului ca fiind „Ordonanţa asigurătorie” sau „Ordonanţa”. De menţionat că Marea Britanie şi Danemarca nu aplică acest Regulament.

Ordonanţa asigurătorie este un instrument pus la îndemâna creditorului civil sau comercial, pentru a preveni prin blocare transferul unor sume din contul debitorului, atât înainte, cât şi după procurarea unui titlu executoriu, constând în a. o hotărâre executorie; b. o tranzacţie judiciară; sau c. un act autentic executoriu.

Ordonanţa nu este disponibilă în materie de regimuri matrimoniale, testamente şi succesiuni, obligaţii de întreţinere rezultate dintr-un deces, împotriva debitorilor în insolvenţă, faliment şi proceduri similare, în materie de securitate socială, arbitraj, şi nici alte materii care nu sunt în mod normal considerate „civile şi comerciale”, inclusiv răspunderea statului pentru actele jure imperii. De asemenea, Regulamentul nu se aplică conturilor bancare care, potrivit legii naţionale de unde ele se află, nu pot fi sechestrate, sistemelor de plăţi şi decontare a titlurilor de valoare, şi nici conturilor băncilor centrale sau deţinute la acestea, în calitatea lor de autorităţi monetare.

Pentru a se putea cere o Ordonanţă, trebuie să existe o cauză transfrontalieră definită ca fiind aceea unde conturile, ce urmează a fi indisponibilizate, se află în alt stat membru decât:
a. statul membru al instanţei sesizate cu cererea de emitere a Ordonanţei; sau
b. statul membru al domiciliului creditorului; ambele la data introducerii cererii pentru Ordonanţă.

Instanţa competentă este:
a. instanţa competentă pe fondul cauzei, pentru cererile introduse înainte de a avea un titlu executoriu;
b. instanţa care a emis hotărârea executorie sau a încheiat ori consfinţit tranzacţia; sau
c. instanţa competentă din statul unde a fost emis actul autentic executoriu; cazurile b şi c presupunând existenţa unui titlu executoriu;
d. când creditorul acţionează împotriva unui debitor consumator, instanţa de la domiciliul consumatorului.
Este interzisă obligativitatea reprezentării în instanţă, pentru obţinerea unei Ordonanţe (nu şi pentru celelalte proceduri). Taxele judiciare sunt maxim egale cu cele pentru obţinerea unei ordonanţe echivalente naţionale. Costurile de executare ale băncii se suportă de către creditor în conformitate cu legea statului de executare. La fel şi alte taxe ale autorităţilor care trebuie să fie stabilite într-un barem în dreptul intern.

Nu există un termen pentru solicitarea Ordonanţei (de la momentul emiterii titlului executoriu), de unde rezultă că şi titlurile executorii deja existente pot beneficia de Regulament. Însă, dacă nu există titlu executoriu, atunci termenul de introducere a acţiunii pe fond este de 30 de zile de la cererea pentru emiterea Ordonanţei, sau 14 zile de la emiterea Ordonanţei, dacă aceasta s-a făcut la o dată ulterioară cererii.

Procedura este scrisă şi fără citarea debitorului. Aceasta constituie un avantaj binemeritat pentru creditor. Creditorul trebuie să respecte însă nişte condiţii tehnice foarte severe, anume.

Proba care se cere este:
a. că se impune de urgenţă măsura asigurătorie a Ordonanţei; şi, dacă nu există titlu executoriu
b. că în mod probabil creditorul va avea câştig de cauză pe fond.

Formularul de utilizat este disponibil on-line, putând fi şi completat direct on-line, de aceea nu insistăm.

Garanţia din partea creditorului este obligatorie când nu există titlu executoriu şi facultativă, la aprecierea instanţei, când există un astfel de titlu.

Răspunderea creditorului există pentru orice prejudiciu cauzat debitorului de Ordonanţa asigurătorie, din cauza unei greşeli a creditorului, dovedită de debitor. Prin excepţie, greşeala creditorului se prezumă, până la proba contrarie, în următoarele cazuri:
a. când creditorul nu iniţiază în termen procedura pe fond, mai puţin din cauză că debitorul a plătit între timp sau s-a ajuns la o altă înţelegere;
b. când creditorul nu a solicitat eliberarea cuantumurilor indisponibilizate excesiv (pe scurt, Regulamentul obligă creditorul să nu ceară decât suma exigibilă, minus orice sume blocate prin mijloace echivalente naţionale sau colectate în alt mod);
c. când după emiterea Ordonanţei se descoperă că aceasta a fost nejustificată sau justificată pentru o sumă mai mică, din cauza declaraţiilor improprii ale creditorului (care trebuie să identifice sumele care sunt blocate sau recuperate prin mijloace echivalente naţionale);
d. când Ordonanţa este revocată sau i se încetează executarea din cauza nerespectării de către creditor a obligaţiilor privind notificarea, comunicarea sau traducerea documentelor;
e. alte motive, introduse de legislaţia naţională. Creditorul răspunde potrivit dreptului statului membru de executare, cu distincţii făcute la art. 13 alin. (4) din Regulament, în cazul executării în mai multe state.

Creditorul poate include orice dobândă acumulată la creanţă în temeiul dreptului aplicabil fondului (cu o rezervă pentru normele de aplicare imediată din statul membru de origine), precum şi costurile judiciare, dacă ele trebuie suportate de debitor.

Un avantaj al Ordonanţei este că ea poate fi introdusă şi fără cunoaşterea datelor de identificare ale conturilor debitorului. În aceste cazuri, instanţa, constatând cererea pentru obţinerea de informaţii privind contul bancar ca întemeiată (aceasta este practic o procedură prealabilă facultativă), se adresează autorităţii de informare din statul membru solicitat (unde se bănuieşte existenţa conturilor) şi, în baza metodei de drept intern pusă la dispoziţie autorităţii de informare, aceasta culege informaţiile despre contul ori conturile deţinute de debitor. Dacă autoritatea nu poate obţine informaţiile, se respinge cererea de emitere a Ordonanţei. În schimb, dacă autorităţii de informare i se furnizează informaţii de către bancă sau de către autorităţi sau administraţii publice, notificarea debitorului cu privire la divulgarea datelor sale cu caracter personal se amână cu 30 de zile, măsură logică pentru a nu pune în pericol efectul Ordonanţei.

Sunt interzise cererile paralele pentru Ordonanţe asigurătorii împotriva aceluiaşi debitor, dar sunt permise cererile pentru ordonanţe naţionale echivalente, sub obligaţia informării instanţei despre orice demersuri paralele şi stadiul lor.

Termenul de pronunţare este foarte strict reglementat, fiind prevăzute excepţii de strictă interpretare (art. 17-18). Termenele principiale sunt:
a. a 10-a zi lucrătoare de la depunerea ori completarea cererii, dacă nu există titlu executoriu;
b. a 5-a zi lucrătoare de la depunerea ori completarea cererii, dacă există titlu executoriu;
c. a 5-a zi lucrătoare de la audierea martorilor ori a creditorului, dacă instanţa hotărăşte că acest lucru este necesar, audierea fiind făcută fără întârziere;
d. fără întârziere, de la momentul depunerii garanţiei, dacă aceasta a fost solicitată de instanţă.

Forma şi conţinutul Ordonanţei sunt prevăzute la art. 19, pentru care nu insistăm, fiind vorba de formulare unice.

Durata indisponibilizării este până la revocarea Ordonanţei, încheierea executării ei sau până când o măsură privind executarea unui titlu executoriu, obţinută de creditor în legătură cu creanţa garantată prin Ordonanţă, produce efecte cu privire la fondurile indisponibilizate.

Calea de atac împotriva refuzului de a emite o Ordonanţă, refuz integral sau parţial, este deschisă în termen de 30 de zile de la data când hotărârea a fost adusă la cunoştinţa creditorului. Dacă refuzul a fost integral, atunci şi calea de atac este tratată fără citarea debitorului.

Ordonanţa, odată emisă, este recunoscută şi executorie în celelalte state membre, fără vreo procedură de recunoaştere sau de încuviinţare a executării! Acesta este, într-adevăr, un mare plus, şi un avantaj binemeritat al creditorilor şi al unităţii europene.

Procedura de executare se desfăşoară fără întârziere, potrivit dreptului statului de executare, potrivit art. 23-24. Concret, odată primită Ordonanţa, banca indisponibilizează cuantumul specificat, asigurându-se că el nu este transferat sau retras din contul/conturile indicate, fie, dacă se prevede în dreptul intern, transferând suma într-un cont al indisponibilizării. Dacă autorizarea este specificată în Ordonanţă şi dreptul statului de executare permite şi nu există ordonanţe concurente, atunci banca poate elibera fondurile în contul creditorului, în scopul plăţii creanţei sale. Dacă fondurile sunt insuficiente, se execută sumele existente; dacă sunt mai mult decât suficiente, se execută numai suma din ordonanţă. Art. 24 alin. (5) prevede o ordine a aplicării Ordonanţei dacă există mai multe conturi, în sensul protejării conturilor cu doi titulari. De asemenea (art. 31) sunt protejate prin exceptare de la indisponibilizare cuantumurile care sunt exceptate de la sechestru în temeiul dreptului statului de executare, fără nicio cerere din partea debitorului, sau la cererea acestuia.

Odată indisponibilizate fondurile, banca emite un formular standard numit declaraţia privind indisponibilizarea fondurilor, către instanţa emitentă, şi către creditor. Banca poate, din oficiu, şi trebuie, la cerere, să îl informeze şi pe debitor. De la primirea declaraţiei începe curgerea unui termen de 3 zile lucrătoare, în care instanţa sau creditorul (potrivit dreptului statului unde s-a emis Ordonanţa) trebuie să notifice debitorul. Notificarea va cuprinde Ordonanţa însăşi, cererea de emitere a ei făcută de creditor instanţei, şi copii de pe probele documentare folosite de creditor. Transmiterea documentelor se face prin orice mijloc adecvat.

Căile de atac împotriva Ordonanţei sunt deschise debitorului în faţa instanţei din statul membru de origine al Ordonanţei! Procedura, tehnică, este descrisă în art. 33, pe care nu insistăm. Căile de atac împotriva executării Ordonanţei sunt adresate instanţei sau autorităţii de executare din statul de executare, procedura şi motivele fiind descrise în art. 34. De asemenea, atât creditorul, cât şi debitorul pot solicita instanţei de emitere a Ordonanţei modificarea, rectificarea sau revocarea ei pentru varii motive, cum ar fi înţelegerea părţilor ori circumstanţe modificate. Căile de atac se introduc pe formulare standard. Hotărârea se pronunţă fără întârziere, dar nu mai târziu de 21 de zile de când instanţa sau autoritatea de executare a primit toate informaţiile necesare. De la această hotărâre există o cale de atac, introdusă şi ea pe formulare standard.

Debitorul are dreptul de a depune o garanţie în locul indisponibilizării fondurilor, pentru a obţine eliberarea lor. Terţii au dreptul de a contesta atât Ordonanţa, cât şi executarea ei, potrivit dreptului statului unde ea a fost emisă, respectiv executată.

În ansamblu, putem spune că această nouă procedură este un instrument binevenit, mai ales în ipoteza debitorilor care au o prezenţă internaţională mai largă, permiţând extinderea relativ facilă a măsurilor asigurătorii ori executării silite şi în alte state membre. Pe de altă parte, din cauza referinţelor constante la dreptul statului membru de executare se constată că statele membre ale Uniunii Europene nu au putut depăşi naţionalismul juridic, în sensul de a agrea o procedură comună şi autosuficientă de executare, lăsând astfel tot atâtea portiţe de tărăgănare sau scăpare a debitorilor care se ascund de îndeplinirea obligaţiei lor legale – plata integrală şi la termen.

Av. Dr. Ioan-Luca Vlad


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.