Liviu Dragnea: Ministrul Justiţiei să facă publice toate salariile din sistem
25 ianuarie 2017 | JURIDICE.ro
Marți, 24 ianuarie 2017, Liviu Dragnea, Preşedintele Camerei Deputaţilor, i-a cerut marţi lui Florin Iordache, ministrul Justiţiei, să facă publice toate salariile din sistemul judiciar, în cadrul unei şedinţe ce a avut loc la unul dintre sediile Partidului Social Democrat, potrivit mediafax.ro.
Liviu Dragnea: „I-am cerut ministrului Justiţiei să apară public toate salariile din sistem.”
Acesta a subliniat că, după discuţiile de marţi, care vor continua, toate instituţiile au bugete de funcţionare mai mici decât anul trecut, cu patru excepţii: Înalta Curte, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii şi Autoritatea Electorală Permanentă.
Solicitarea i-a fost transmisă ministrului Justiţiei în timpul discuţiilor ce au avut loc la sediul Partidului Social Democrat, pe tema bugetului de stat pentru anul 2017. Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu i-au convocat, marţi, pe membrii Executivului, nemulţumiţi de modul în care a fost construit proiectul de buget, care ar urma să fie votat miercuri în şedinţa de guvern.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro