
Luni, 23 ianuarie 2017, Comisia Europeană a organizat la Bruxelles o conferință la nivel înalt, făcând astfel un nou pas în direcția creării unui pilon european al drepturilor sociale. La conferință au participat peste 600 de reprezentanți ai autorităților statelor membre, instituțiilor UE și societății civile, care au purtat discuții referitoare la crearea unei Europe mai sociale și mai echitabile, potrivit unui comunicat al CE – Reprezentanța în România.
Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene: „De la începutul mandatului meu, am precizat în mod clar că doresc o Europă mai socială. Împreună, am făcut deja pași importanți în această direcție. Anul acesta va fi un an crucial. După consultarea publică amplă, este timpul să creăm pilonul european al drepturilor sociale. Summitul social din Suedia ne va ajuta să creăm impulsul necesar și să punem prioritățile sociale acolo unde le este locul: printre prioritățile absolute ale agendei europene.”
Discuțiile din cadrul conferinței reprezintă finalul inițiativei anunțate în 2015 și vor ajuta la elaborarea propunerii legislative, prevăzută pentru luna martie.
În acest sens, comisia a organizat o amplă consultare publică în domeniu, în cadrul căreia s-au primit 16.000 de contribuții. De asemenea, Parlamentul European a adoptat recent o rezoluție referitoare la pilon. Comitetul Economic și Social European urmează și el să adopte un aviz spre sfârșitul acestei luni. Comitetul Regiunilor a contribuit cu un aviz, iar partenerii sociali europeni și naționali, cu rapoartele lor (raportul BusinessEurope, raportul CES).
Președintele Jean-Claude Juncker va găzdui, împreună cu primul-ministru al Suediei, Stefan Löfven, un „Summit social pentru locuri de muncă și creștere echitabilă”, care se va desfășura la Gothenburg, la 17 noiembrie 2017. În cadrul acestui Summit vor fi discutate prioritățile și inițiativele de politică stabilite la nivel european, precum și modalitățile în care ar putea Uniunea Europeană, statele membre și partenerii sociali de la toate nivelurile să obțină rezultatele scontate în ceea ce privește prioritățile lor economice și sociale comune.
Aflaţi mai mult despre Comisia Europeana, drepturi sociale, Jean-Claude Juncker, Stefan LöfvenJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.