Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Punct de vedere al Ministerului Public ref. proiectele de ordonanţă privind modificarea CP, CPP şi graţierea unor pedepse
25.01.2017 | Georgiana-Camelia LUCIU

Georgiana-Camelia Luciu

Georgiana-Camelia Luciu

Cu privire la opinia exprimată anterior referitoare la proiectele de modificare a legii grațierii, Codului penal şi Codului de procedură penală, Ministerul Public a transmis astăzi, 25 ianuarie 2017, Consiliului Superior al Magistraturii un punct de vedere critic, în care este menținută poziția comunicată public în cursul săptămânii trecute.

Astfel, în conformitate cu prevederile constituţionale, Ministerul Public consideră că promovarea celor două proiecte de acte normative anterior menționate nu poate fi realizată în regim de urgență, având în vedere și dimensiunea consecinţelor adoptării acestor reglementări, care ar putea avea drept rezultat vulnerabilizarea gravă a instituțiilor statutului în fața criminalității.

Totodată, Ministerul Public apreciază că adoptarea celor două proiecte în forma în care au fost comunicate, precum și în modalitatea în care s-a intenționat a fi adoptate, ar fi de natură să impieteze asupra obiectivelor prioritare ale Ministerului Public, respectiv consolidarea capacității instituționale în lupta împotriva criminalității, în general, și a corupției, conflictului de interese și a evaziunii fiscale, în mod special.

Sinteza punctelor de vedere privind proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală şi respectiv proiectul de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse:

„La data de 18 ianuarie 2017, Ministerul Justiţiei a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie două proiecte de ordonanţă de urgenţă: unul privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, iar celălalt privind graţierea unor pedepse. Ambele proiecte au fost însoţite de note de fundamentare.

Cu privire la proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, în nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul de act normativ se încearcă justificarea urgenţei adoptării acestuia prin necesitatea punerii în acord a textelor noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală cu deciziile Curţii Constituţionale, care impun o reglementare expresă pentru a asigura o aplicare unitară a textelor de lege. Aceasta în contextul consolidării garanţiilor procesuale şi procedurale prin punerea în acord a legislaţiei interne cu prevederile Directivei 2016/343/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Se mai susţine, totodată, că aceasta este o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, iar din cauza efectelor negative ce ar putea fi generate de o interpretare neunitară a legislaţiei, o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecinţe negative. Examinând aspectele invocate în nota de fundamentare se constată din economia art. 115 alin. (4) din Constituţia României republicată că „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”.

Or, unele dintre deciziile Curţii Constituţionale enumerate în proiectul de ordonanţă datează din anii 2014, 2015, (decizia 732/2015, respectiv decizia 603/2015) şi nu au fost avute în vedere ca „urgenţe”, ca „situaţii extraordinare” ce nu puteau fi amânate odată cu adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 prin care s-au modificat şi completat Codul penal şi Codul de procedură penală, precum şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi în care s-au luat în discuţie o serie de alte decizii ale Curţii Constituţionale.

Prin urmare, sub aspect procedural, apreciem că nu se justifică urgenţa de modificare a unor reglementări substanţiale printr-o ordonanţă a Guvernului, aceasta cu atât mai mult cu cât ea excede transpunerii deciziilor Curţii Constituţionale în materie şi aduce modificări de substanţă privind conţinutul infracţiunii, pedepsele, modul de sesizare a organelor judiciare.

De altfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică.

Deşi prin decizia Curţii Constituţionale nr. 603/2015, se doreşte o clarificare a sintagmei „raporturi comerciale”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) Cod penal, constatându-se că aceasta este neconstituţională, modificarea adusă acestui text de lege prin proiectul ordonanţei de urgenţă a Guvernului este una substanţială, ce ţine de însăşi esenţa infracţiunii de conflict de interese şi scoate în afara legii conduita imorală, imparţială a funcţionarului, fiind afectate relaţiile de serviciu şi crearea unei stări de pericol pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu. Sintagma introdusă în text, aceea de „foloase materiale necuvenite” este de apanajul altor încălcări de lege (infracţiunea de corupţie, de abuz în serviciu). Prin propunerea de modificare a textului art. 301 Cod penal nu numai că se restrânge sfera de aplicare, dar se şi denaturează intenţia iniţială a legiuitorului, aceea de a sancţiona conduita imorală a funcţionarului.

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 Cod penal, pentru identitate de raţiune se poate susţine că modificarea propusă prin proiectul de ordonanţă este de substanţă, şi nu are în vedere transpunerea deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal actual sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

Astfel, textul propus condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unei pagube într-un anumit cuantum (condiţie ce nu îşi găseşte aplicabilitatea în niciun alt text de lege, cuantum extrem de ridicat de altfel, fără a se preciza dacă faptele comise sub acest prag mai sunt sancţionate în vreun fel (contravenţie, abatere, etc.) lăsându-le în afara ilicitului penal, situaţie deosebit de periculoasă având în vedere posibilitatea fracţionării activităţii infracţionale în fapte distincte, cu prejudicii sub limita textului incriminator.

O altă vulnerabilitate este şi aceea că sesizarea organelor judiciare se poate face doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, situaţie care aruncă în derizoriu incriminarea faptei, întrucât de cele mai multe ori autorul faptei este și reprezentantul legal al persoanei vătămate, care, desigur, nu are nici un interes să se defere justiției.

Plângerea prealabilă fiind prin ea însăși de esenţa infracțiunilor prin care sunt vătămate persoane fizice și nu persoane juridice, de cele mai multe ori statul.

Reducerea limitelor de pedeapsă și posibilitatea aplicării unei amenzi ca modalitate de sancționare, cu eliminarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, de care de altfel funcționarul se folosește prin ipoteză la comiterea infracțiunii, nu face decât să încurajeze o conduită lipsită de onestitate și de posibilitatea din partea funcționarilor care ar trebui să se bucure de autoritate, o autoritate câștigată printr-o conduită ireproșabilă.

La fel de criticabilă și fără nicio legătură cu vreo decizie a Curții Constituționale este și dezincriminarea infracțiunii de neglijență în serviciu.

Rațiunea incriminării acestei infracțiuni este similitudinea cu infracțiunea de abuz în serviciu, singura diferență fiind sub aspectul laturii subiective, respectiv culpa cu care acționează inculpatul.

Dezincriminarea acestei infracțiuni nu face decât să încurajeze o conduită subiectivă din partea funcționarului, care nu acționează cu intenție, ce-i drept, însă în afara oricărei responsabilități, oricărei diligențe, pus la adăpostul unei lipse de răspundere penală.

Această conduită poate avea consecințe nedorite prin producerea unor pagube materiale grave sau încălcări ale drepturilor persoanelor.

De remarcat o altă modificare nejustificată, introducerea alineatului 3 al articolului 290 din Codul de procedură penală, în sensul limitării formulării denunțului la perioadă de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Această prevedere nu face decât să ducă la îngreunarea sau zădărnicirea descoperirii unor infracțiuni de cele mai multe ori cu un grad ridicat de pericol social (în principal cele de corupție).

Instituţia denunțului ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală este un act procedural derivat dintr-o obligație de diligență, morală, cetățenească de care poate uza sau nu orice persoană fizică sau juridică care a luat cunoștință de comiterea unei fapte, alta decât faptele pentru care există o obligație legală de a denunța sau înștiința autoritățile sau organele de urmărire penală.

A introduce un termen (de 6 luni în cazul de față) de formulare a denunțului înseamnă a îngrădi, descoperirea unor fapte penale grave, în contradicție cu interesul general al societății, de tragere la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni.

Desigur, neavenit este și faptul că termenul de 6 luni este legat de data comiterii faptei și nu data la care a luat cunoștință denunțătorul de comiterea infracțiunii.

Această limitare a termenului de depunere a denunţului, apare ca fiind o obstrucţionare a descoperii şi sancţionării celor care comit infracţiuni.

***

Cu privire la proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru graţierea unor pedepse, în nota de fundamentare se menţionează ca principal argument de emitere a actului normativ situaţia actuală din penitenciarele din România, supraaglomerarea acestora, precum şi iminenţa pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei decizii-pilot împotriva României cu privire la acest aspect.

Or, fără a nega dreptul executivului de a face politica penală a statului, o asemenea iniţiativă trebuie luată prin lege, singura autoritate care poate să decidă graţierea colectivă fiind Parlamentul României. Aceasta, întrucât conform art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţia României, acordarea graţierii colective se reglementează prin lege organică.

În acelaşi sens, fiind şi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii, potrivit cărora graţierea colectivă poate fi acordată, de către Parlament, prin lege organică.

De asemenea, deşi în nota de fundamentare se analizează ca principal motiv de emitere a actului normativ situaţia din penitenciare, acesta prin conţinutul lui, excede motivului invocat întrucât este incident și altor forme de executare a pedepselor neptivative de libertate precum suspendarea sub supraveghere sau pedeapsa amenzii.

Analizând proiectul de lege menţionat, se impune a preciza şi următoarele aspecte:

Limita de pedeapsă până la care se aplică graţierea, respectiv închisoare de până la 5 ani inclusiv, este nejustificat de larga raportat la limitele de pedepsa reglementate de noul cod penal. Apreciem ca mai indicată ar fi o limită maximă de 3 ani inclusiv.

În ce priveşte graţierea parţială nu s-a prevăzut nicio excepţie de la aplicarea acesteia decât pentru inculpati recidivişti, sau recidiviști princ ondamnari anterioare deşi pot exista infractori primari deosebit de periculoşi care au comis infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social (ex. infracţiuni contra vieţii).

Nu sunt exceptate de la actul de clemenţă persoanele prevăzute în art. 2 (femeile însărcinate, persoanele care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani, persoanele diagnosticate cu boli incurabile în formă terminală).

Or, această reglementare este de apanajul graţierii individuale mai degrabă, şi nu a celei colective.

Astfel, se ajunge la situaţia în care urmează a fi graţiate persoane care au comis fapte deosebit de periculoase: infracţiuni de omor, viol, trafic de persoane, ceea ce, ar genera o stare de insecuritate pentru ordinea publică, o stare de temere în rândul populaţiei.

De asemenea, un alt neajuns al actului de clemenţă este şi prevederea din art. 3 alin. (2) care condiţionează graţierea de achitarea despăgubirilor civile într-un termen de 1 an de la punerea în libertate.

Aceasta ar presupune ca persoanele care beneficiază de graţierea a ½ din pedeapsă nu ar trebui să achite despăgubirile la care au fost obligate,in termen de un an pe când cele care au fost condamnate la pedepse până la 5 ani închisoare sunt obligate să achite aceste despăgubiri, diferenţiere care este discriminatorie.

În ce priveşte natura infracţiunilor care sunt vizate de actul de graţiere, de observat că nu sunt exceptate de la graţiere infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social, cum ar fi: delapidarea, abuzul în serviciu care a produs consecinţe deosebit de grave, conflictul de interese, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Pe de altă parte, în cazul altor infracţiuni, sunt graţiate formele simple ale infracţiunii şi exceptate formele grave, cum ar fi Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale – unde sunt graţiate art. 8 şi 9 din lege – evaziunea propriu zisă şi sunt exceptate formele simple – art. 3-5 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, sau, în cazul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, fiind exceptate de la graţiere prevederile art. 276 în condiţiile în care sunt incriminate şi alte fapte mai grave sau de gravitate similară.

Deşi este un act de clemenţă, proiectul ordonanţei privind graţierea unor pedepse nu are efecte asupra măsurilor educative privative de libertate, deşi raţiunea ar fi ca atâta vreme cât se aplică inculpaţilor majori, cu atât mai mult ar trebui aplicat inculpaţilor minori la data comiterii faptei.

Cu privire la modalitatea de aplicare în cazul pedepselor suspendate condiţionat, se face precizarea potrivit art. 5 alin. (2) că, în cazul suspendării condiţionate „partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţată de instanţă se reduce în mod corespunzător”, iar în caz de revocare sau anulare a suspendării se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată.

Reglementarea este criticabilă deoarece prevederile actului normativ nu sunt corelate cu dispoziţiile noului cod penal care spre deosebire de termenul de încercare prevăzut de codul penal anterior nu include şi componenţa constând în durata pedepsei pronunţate de instanţă.

În concluzie, proiectele de ordonanţă de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală, precum şi cel privind graţierea unor pedepse nu justifică urgenţă, nu constituie o transpunere a deciziilor Curţii Constituţionale aşa cum s-a declarat, întrucât cadrul legal excede şi adaugă modificări substanţiale celor reţinute de deciziile Curţii.

De reţinut că adoptarea acestor ordonanţe ar avea consecinţe negative chiar dacă, ulterior, ea ar fi respinsă de Parlament, întrucât, prin aplicarea legii penale mai favorabile ea şi-ar produce efecte ce nu vor mai putea fi înlăturate, favorizând pe toţi cei care au comis acest gen de infracţiuni şi se află într-o procedură judiciară, în oricare fază a procesului penal, urmărire penală, judecată în fond sau căi de atac.”

:: sursa: www.mpublic.ro

Georgiana-Camelia Luciu


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.