Michael Schillig: Dreptul societar după Brexit
6 februarie 2017 | Diana BRÂNZĂ
Diana Brânză
De la apariţia primei directive privind dreptul societăţilor comerciale din 1968, dreptul Uniunii Europene a avut un impact semnificativ asupra dreptului societăţilor comerciale şi a dreptului societăţilor comerciale aflate în insolvenţă. Prezentul articol urmăreşte să analizeze dacă şi în ce măsură decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană va afecta dreptul societăţilor comerciale din Marea Britanie, precum şi traiectoria viitoare a dreptului părţii corporative a UE. Amploarea impactului pe care Brexit îl va avea depinde de modul precis în care se va face ieşirea şi, mai important, de modelul de interacţiune care va fi stabilit între Regatul Unit şi UE ulterior. Acesta poate varia de la calitatea de membru al Spaţiului Economic European (SEE) şi al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS), pe de o parte, la un aşa-numit „Brexit dificil” sub forma unui regres prin reîncadrarea în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), fară a avea, cel puţin iniţial, niciun acord comercial de încheiat, pe de altă parte. În conformitate cu opţiunea SEE, Regatul Unit va rămâne pe piaţa unică.
Dreptul societăţilor comerciale al UE şi reglementarea valorilor mobiliare ar rămâne în vigoare în Marea Britanie, însă aceasta nu va mai avea autoritate formală în procesul de elaborare a legislaţiei UE. Cu toate acestea, având în vedere dimensiunea economiei sale, Marea Britanie ar putea în continuare să deţină o putere informală considerabilă. Marea Britanie nu are de ce să se teamă de Brexit, în timp ce pentru restul UE, Brexit ar trebui să fie un stimulent să depună eforturi pentru un cadru legislativ mai cuprinzător privind insolvenţa întreprinderilor.
După ce a fost interpretat de Curtea de Justiţie, competenţele Uniunii ar putea fi utilizate ca temei juridic pentru armonizarea prin intermediul directivelor, practic, a tuturor aspectelor dreptului societăţilor comerciale. În plus, există o competenţă la fel de extinsă (în cazul în care nu este mai extinsă) a pieţei interne, care a fost utilizată pentru armonizarea legislaţiilor naţionale privind reglementarea valorilor mobiliare. Pe baza acestor competenţe, Uniunea a adoptat un organism extins de drept al societăţilor comerciale şi al titlurilor de valoare al Uniunii Europene (acquis-ul comunitar), bazându-se în principal pe directive, însă în ultima vreme pare să îşi caute tot mai mult sursa în regulamente şi recomandări. Aceste măsuri vizează, în special, divulgarea documentelor companiei, reprezentarea corporativă şi motivele de nulitate, instalarea unui sistem obligatoriu al capitalului minim legal, fuziunea şi divizarea companiilor publice naţionale şi armonizarea normelor privind conturile anuale şi conturile consolidate. Accentul este pus pe structura de răspundere externă a unei companii, stabilind măsuri de protecţie minime pentru creditorii şi acţionarii minoritari.
O nouă eră a reglementării valorilor mobiliare în cadrul UE a fost inaugurată cu Planul de Acţiune privind Serviciile Financiare al Comisiei din 1999 care se materializează în măsuri privind cerinţele de divulgare pentru oferta publică de valori mobiliare sau admiterea lor la tranzacţionare. Această nouă abordare este axată pe mobilitatea transfrontalieră şi consolidarea drepturilor acţionarilor şi a părţilor terţe, în special în ceea ce priveşte investiţiile în societăţile cotate la bursă. Directiva UE 2013/34 privind raportarea financiară urmăreşte să consolideze guvernanţa corporativă, impunând societăţilor cotate la bursă să includă o declaraţie de guvernanţă corporativă în raportul lor de management. Această măsură contribuie la viabilitatea pe termen lung a companiilor din UE prin îmbunătăţirea eficienţei lanţului de investiţii de capital, în special prin creşterea transparenţei investitorilor instituţionali şi a managerilor de active. Mai mult, Comisia are în vedere modernizarea directivei privind prospectul în vederea eficientizării procesului de aprobare şi de asigurare a unui regim mai potrivit pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
Un Brexit dificil atrage după sine abrogarea European Communities Act 1972, în forma sa actuală, eliminând efectul direct şi supremaţia dreptului Uniunii Europene, precum şi statutul de precedent al hotărârilor Curţii de Justiţie cu caracter obligatoriu. Ca o consecinţă, dreptul la libertatea de stabilire nu s-ar mai aplica societăţilor constituite în conformitate cu legislaţia britanică şi a societăţilor înregistrate în alte părţi care doresc să facă afaceri sau să îşi stabilească sediul social în Marea Britanie. În mod similar, reglementările UE ar înceta să se aplice. Parlamentul ar putea să adopte reglementări, în sensul că orice reglementare specifică a UE rămâne (parţial) în vigoare, cel puţin pentru o perioadă de tranziţie. Această măsură ar putea fi relevantă pentru un număr mic de societăţi europene cu sediul social în Marea Britanie. Dispoziţii tranzitorii vor trebui să se asigure că aceste entităţi să nu fie lichidate în mod automat din cauza Brexit şi să obţină posibilitatea de a se converti într-o societate publică internă limitată de acţiuni (sau transferul sediului social într-un stat membru al Uniunii Europene, înainte de Brexit).
Pentru UE ar avea sens să continue şi să intensifice activitatea asupra reformelor guvernanţei corporative şi a pieţei de capital aferente. Deocamdată Londra rămâne centrul financiar dominant din Europa. Ca atare, aceasta beneficiază de „mecanismul de paşaport” prevăzut de Directiva privind prospectul. Odată ce prospectul a fost aprobat de către autoritatea competentă din statul membru de origine aceasta este valabil, în conformitate cu „regimul paşapoartelor”. Legea engleză se bazează pe „domiciliul”/„sediul” companiei ca ţară sub a cărei legislaţie societatea este înmatriculată. Teoria înmatriculării facilitează mobilitatea corporativă, în sensul că localizarea şi transferul administraţiei centrale a companiei sau locul principal de activitate sunt irelevante pentru statutul societăţii în conformitate cu dreptul său constitutiv.
Cu toate că înmatricularea în Marea Britanie pentru întreprinderile situate în altă parte a Uniunii Europene şi-a pierdut din atractivitate, un număr semnificativ de companii private limitate încă operează în diferite state membre ale UE. Astfel, în cazul în care un Brexit dificil va avea loc, acţionarii şi directorii acestor societăţi se pot afla într-o poziţie deloc de invidiat. Companiile constituite în Marea Britanie nu se vor mai putea baza pe dreptul la libertatea de stabilire, în timp ce Marea Britanie obţine statutul de ţară terţă. Cea mai sigură opţiune pentru companiile din Marea Britanie, care au înregistrate administraţia centrală în ţările de origine este de a se converti într-o formă de societate dintr-un alt stat membru înainte de a intra în vigoare Brexit. Acest lucru poate fi realizat pe baza legislaţiei naţionale de punere în aplicare a Directivei privind fuziunea transfrontalieră. În urma Brexit, este posibil ca niciuna dintre aceste opţiuni să nu mai fie disponibilă.
În conformitate cu Regulamentul privind insolvenţa UE, procedurile principale de insolvenţă cu aplicare universală pot fi iniţiate în mod exclusiv de către instanţele din statul membru în care se află sediul COMI al societăţii debitoare. COMI este definit ca fiind locul în care debitorul efectuează administrarea intereselor sale în mod regulat şi care este verificabil de către terţi.
O societate debitoare îşi poate transfera COMI într-un un alt stat membru, înainte de depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă. În ultimii ani, o serie de mari grupuri corporative europene s-au folosit de această opţiune prin transferarea COMI lor în Regatul Unit, în scopul de a beneficia de opţiunile de restructurare disponibile, în special procedura de administrare adesea combinată cu o schemă de aranjament. Ca urmare a Brexit, o companie nu mai poate fi sigură că, în urma unui transfer al COMI sale în Marea Britanie, orice ordine de administrare obţinute în instanţele britanice vor fi recunoscute şi executate în alte state membre, în mod automat. În absenţa Regulamentului privind insolvenţa UE, instanţele engleze sunt competente pentru a emite un ordin administrativ împotriva oricărei societăţi constituite într-un stat SEE, altul decât Regatul Unit, şi indiferent de locul în care se află COMI acestei societăţi.
În conformitate cu Legea Insolvenței din 1986, competenţa instanţei de judecată de a lichida societăţi neînregistrate include societăţi constituite în conformitate cu legislaţia unei ţări străine. După Brexit, orice dubii în acest sens, în ceea ce priveşte societăţile constituite în statele membre ale UE/SEE, care decurg din Regulamentul privind insolvenţa UE şi Regulamentul Bruxelles ar dispărea. Regulamentul Roma I pare să asigure că un creditor care încearcă să-şi recupereze creanţele într-un alt stat membru al UE ar fi obligat prin modificarea drepturilor contractuale în conformitate cu legea aplicabilă, să-şi adapteze schema în conformitate cu legislaţia statelor membre ale UE. În urma Brexit, problema ar fi determinată de dreptul internaţional privat autonom al statului membru de origine al societăţii sistemului. Acest lucru este puţin probabil să fie foarte diferit de principiile de la Roma I.
Presupunând că va fi un Brexit dificil, este puţin probabil să existe modificări de fond semnificative ale dreptului societăţilor comerciale din Marea Britanie pe termen scurt şi mediu. Pierderea „regimului paşapoartelor” poate face Londra oarecum mai puţin atractivă ca centru financiar, iar inaplicabilitatea Regulamentul privind insolvenţa UE ar putea reduce atracţia către Marea Britanie ca destinaţie pentru restructurările transfrontaliere. Cei mai mari „învinşi” sunt, probabil, companiile înmatriculate în Regatul Unit în scopuri de alegere a legii aplicabile care îşi desfăşoară activitatea, în principal, în restul UE. Aceste societăţi ar fi bine să se convertească în forme corporative ale altor state membre, înainte ca Brexit să producă efecte. Pentru restul UE, Brexit ar trebui să fie un stimulent pentru a oferi un cadru juridic de înaltă calitate pentru pieţele de valori mobiliare integrate şi legi eficiente şi eficace de insolvenţă a întreprinderilor. În istoria recentă, Marea Britanie a fost de multe ori un lider şi un inovator cu o mare contribuţie la agenda de reglementare a UE. În acest rol, Marea Britanie va fi evitată după Brexit.
*Articolul original poate fi accesat aici.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
