Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Drept penal Jurisprudență ÎCCJ curentă SELECTED

ICCJ. Încadrarea juridică a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat

27 ianuarie 2017 | Cosmina SIMA
Cosmina Sima

Cosmina Sima

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în ipoteza în care momentul epuizării infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat se situează în timp ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 (sau în dispoziţiile art. 367 Cod penal, în cazul în care legea penală nouă reprezintă legea penală mai favorabilă), chiar dacă momentul consumării a fost atins anterior intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003, întrucât, în această ipoteză, legea penală aplicabilă se stabileşte în raport cu momentul epuizării, iar nu în raport cu momentul consumării infracţiunii. Fapta de constituire a unui grup infracţional organizat reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, incriminată succesiv în dispoziţiile art. 323 vechiul Cod penal, art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 367 Cod penal şi, prin urmare, recursul în casaţie întemeiat pe cazul reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod de procedură penală, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, este nefondat. (Decizia nr. 71/RC din 4 martie 2016 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat)

Cosmina Sima

Citeşte mai mult despre , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership