Secţiuni » Arii de practică » Business » Afaceri transfrontaliere
Afaceri transfrontaliere
CărţiProfesionişti

Gabriela Crețu, la reuniunea COSAC: Realizarea pieței interne nu soluționează orice problemă
27.01.2017 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Content, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

În perioada 22-23 ianuarie 2017, Gabriela Creţu, Președinta Comisiei pentru afaceri europene a Senatului României, a participat, la reuniunea Preşedinţilor Comisiilor pentru Afaceri Europene din Parlamentele Naţionale ale Statelor Membre UE (COSAC), în cadrul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei Malteze a Consiliului Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al Senatului.

Cele două tematici ale întâlnirii au fost: dezbaterea Priorităţilor Preşedinţiei Malteze a Consiliului Uniunii Europene – prezentate de  Louis Grech, viceprim-ministru și Ministru al afacerilor europene și analizarea Programului anual de lucru al Comisiei Europene – prezentate de Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Președinta Comisiei pentru afaceri europene a exprimat susţinerea pentru obiectivele Președinției malteze și a subliniat că „este firesc să apară opinii pro sau contra Priorităților, în timpul procesului de examinare parlamentară și al dialogului politic”. Aceasta a subliniat că avem așteptări mari în privința Președinției malteze.

Gabriela Creţu: „(…) statele mici pot fi foarte eficiente și pot fi un actor mare pentru că își asumă responsabilități și inițiative cu grad considerabil de risc din trei motive: în primul rând, nu agreează ”status quo”-ul care avantajează, de regulă, țările mari.

În al doilea rând, statele mici iau foarte în serios Președinția rotativă a UE pentru că o consideră un instrument de promovare al statului și respectiv al intereselor sale. 

În al treilea rând, în cazul statelor mici, preocuparea pentru viitorul Uniunii Europene este o atitudine mai prezentă. În acest context, doamna senator a subliniat că aniversarea a șaizeci de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, în timpul Președinției Malteze, reprezintă nu doar celebrarea ”vârstei înțelepciunii”, ci și prilejul de a înfrunta realitatea europeană și, totodată, de a o regândi prin a propune soluții pentru o Uniune Europeană democratică, socială și politică, bazată pe solidaritatea dintre cetățenii săi și Statele Membre.”

În ceea ce privește Programul Comisiei Europene, senatorul a afirmat că, la prima vedere, acesta ”pare a propune soluții chiar ambițioase și cuprinzătoare”.

Gabriela Crețu: „Programul a fost construit pe o diagnoză îndoielnică a realității, astfel că acesta propune soluții bune la probleme prost identificate sau soluții neadecvate la probleme reale, în contextul în care Uniunea se confruntă cu o serie de probleme concrete: creștere a inegalității și a divizării, schimbările climatice, incluziune și integrare, cu scăderea încrederii cetățenilor în funcționarea democratică a instituțiilor europene și cu responsabilitatea soluționării conflictelor la frontierele sale externe”.

Pe aceeași temă, Gabriela Crețu a susținut că „austeritatea și-a atins limitele” și a avertizat că e timpul ca Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice să fie rediscutat, așa cum prevederile sale o impun.

De asemnea senatorul român s-a adresat lui Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, întrebându-l dacă se pregătește „o versiune reformată de către Statele Membre semnatare cu suportul Comisiei Europene pentru ianuarie 2018 sau cel puțin o evaluare aprofundată a efectelor și a punerii sale în aplicare”.

Gabriela Crețu: „(…) realizarea pieței interne a fost crucială, dar nu este un instrument care să soluționeze orice problemă. Astfel,  chestiunile etice ca justiția socială sau problemele de mediu nu își mai găsesc soluționarea prin adâncirea pieței interne, întrucât piețele nu ar putea soluționa în dezavantajul lor problemele legate de distribuția veniturilor ori să înlocuiască programele sociale sau deciziile politice. E de dorit să valorificăm avantajele pieței interne, dar nu prin a-i acorda încredere deplină, ci prin a-i limita responsabilitățile”.

În încheierea intervenției sale pe acest subiect, Gabriela Crețu și-a arătat îngrijorarea, cu privire „nu la câte viteze mai are Uniunea Europeană, ci în ce direcție va alege să se îndrepte”.

În acest sens, consideră că Brexit-ul și efectele acestuia asupra politicilor europene reprezintă oportunitatea de a reflecta cu seriozitate asupra aspectelor legate de piața internă.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti