Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Bogdan Dumitrache inculpat
27.01.2017 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională, Drept penal, Recuperare creanțe, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Executorul judecătoresc Bogdan Dumitrache precizează că a dobândit calitatea de inculpat într-un dosar aflat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție.

În funcție de evoluția procedurii și, în particular, dacă aceasta va fi finalizată cu o hotărâre judecătorească al cărei efect ar putea, printre alte consecințe, să atragă suspendarea din exercitarea profesiei ori încetarea calității de executor judecătoresc, executorul judecătoresc Bogdan Dumitrache va avea în vedere să informeze atât organele reprezentative ale profesiei de executor judecătoresc, cât și pe cei toți interesați de o asemenea situație.

Așa cum s-a întâmplat și în trecut (a se vedea Executor judecătoresc amendat de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din RomâniaUrmărire penală începută împotriva unui executor judecătoresc și Urmărire penală începută împotriva lui Bogdan Dumitrache), executorul judecătoresc Bogdan Dumitrache apreciază oportun să aducă la cunoștința publicului și, îndeosebi, a “publicului juridic” orice acțiune sau proces care are ca obiect tragerea sa la răspundere în legătura cu activitatea de executor judecătoresc, precum și soluțiile pronunțate de organele competente.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti