”Hotărârea-chilot”
2 februarie 2017 | Claudiu-Octavian ULICI
Mai ieri, am primit o hotărâre definitivă, într-o cerere formulată de mine pentru un client, avocat și el. Hotărârea aceasta m-a făcut să observ ”mecanismul juridic ingenios” care a făcut-o posibilă și acum ard de nerăbdare să îl împărtășesc pe scurt și cu voi, în speranța unei învățături de minte.
Noi preluăm oarecum de la alții diverse modalități de a face lucrurile, numai că acest ”to do” pe plaiurile Dâmboviței a devenit ”do do”. Bunicul meu, cu un teribil accent ardelenesc, vocaliza ”pilot” ca și ”chilot”, așa cum se pronunță și în Moldova de altfel, creând astfel o haioasă confuzie. Chestiunea originală a fost evidențiată pe vremuri într-un banc, ce circula necenzurat prin mai toată țara.
Originea procedurii-pilot a constat în încercarea de a fi eliminate așa-zisele „cereri repetitive” pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, cereri care își au originea și într-o disfuncționalitate cronică a sistemului judiciar la nivel intern. Procedura hotărârii-pilot a fost concepută ca o metodă prin care să se permită identificarea problemelor ce au generat cererile repetitive și prin care să se impună statelor soluționarea problemelor în litigiu. Astfel, dacă numeroase cereri întemeiate pe aceeași problemă sunt introduse în fața Curții, aceasta poate decide să soluționeze una sau mai multe dintre ele cu prioritate în procedura hotărârii-pilot. În cadrul acestei proceduri, Curtea nu are doar funcția de a se pronunța dacă a existat sau nu o încălcare a Convenției într-o cerere sau alta, ci și de a identifica problema sistemică și de a oferi guvernului vizat indicații clare privind măsurile de reparație pe care acesta trebuie să le ia pentru remedierea problemei.
Statului vizat îi revine rolul de a alege, sub supravegherea Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, modalitatea în care își va îndeplini obligațiile în conformitate cu articolul 46 (efectul obligatoriu și executarea hotărârilor). Una dintre caracteristicile esențiale ale procedurii hotărârii-pilot constă în faptul că permite Curții suspendarea – sau „înghețarea” – pe o anumită perioadă a cererilor care fac obiectul procedurii, cu condiția ca guvernul în cerere să ia rapid măsurile interne necesare pentru a se conforma hotărârii. Cu toate acestea, Curtea poate relua examinarea cererilor suspendate de fiecare dată când interesul administrării justiției o impune.
Revenind pe meleagurile natale, la noi hotărârea-pilot CEDO a devenit un soi de ”hotărâre chilot”. Această hotărâre nu urmărește descongestionarea sistemului judiciar de prea multe cereri, ci, dimpotrivă, face ca orice efort depus pentru redactarea și susținerea acestora să fie în van, fapt ce va conduce justițiabilul nemulțumit spre formularea de noi și noi cereri, doar doar i s-o da și lui dreptate. ”Hotărârea-chilot” se vrea singulară între toate celelalte, se vrea un fel de ”Faceți ca ei” pe tabloul UTC-iștilor fruntași, se vrea cea care e descoperit gaura la macaroană ș.a.m.d.
Dacă ar fi să asemănăm cu ceva aceste ”hotărâri chilot”, cea mai bună asemănare am găsi-o la un stol de vrăbiuțe. Acestea, fiind mici, plutesc mult timp în aer, dar paradoxal parcurg distanțe extrem de mici, dând senzația că parcă ar sta pe loc. Ele se agită de sus în jos, de la stânga la dreapta și stolul parcă este lipsit de orice coerență. Fiecare mică vrăbiuță este propriul ”chilot” și, ieșind din grup, se repede spre ceea ce crede că este un mic viermișor, dar, vai, era numai un mic capăt de sârmă roșie ce ieșea din pământ. Chilotul nostru este, așadar, fiecare păsărică ce zboară razna, după ceea ce crede ea că ar fi hrană și părăsind grupul, dă de fapt peste o nenorocire.
În concret, pentru cazul clientului, coleg și avocat cu o oarecare experiență, s-a pus problema aplicării articolului 2324 alin. (4) Cod civil, care prevede că bunurile ce fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu profesia respectivă, iar acești creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului. Atât și fără nicio altă condiție. În speță, colegul a înregistrat la Barou un act din care reieșea care sunt bunurile destinate exercițiului profesiei, iar în procedură s-a solicitat să se constate inopozabilitatea acestui act față de reclamantul creditor. Cu alte cuvinte, legea e lege, dar nu se aplică în toate cazurile și, mai ales, în cele în care reclamantul nu îi este favorabilă, dar pentru a constata această inaplicabilitate a legii mai este necesar ceva, este necesară ”vrăbiuța” sau, cu alte cuvinte, ”hotărârea-chilot”.
Cum motivările elucubrante nu se pun sau, după limbajului juridic post-modern din noul Cod civil, se consideră nescrise, nu voi insista pe considerente, ci mă voi mărgini să spun că decizia tribunalului menține definitiv soluția judecătoriei și actul de separație a patrimoniului nu are efecte. S-a stabilit că legea nu se aplică unui anume caz concret, deși legea chiar viza acel caz concret. Legii i-a fost adăugat aici un ”altceva”, o gândire magistrală. ”Hotărârea-chilot” este posibilă, deoarece nu există nicio coordonare între hotărâri care stabilesc asupra unor acelorași probleme juridice. Logica juridică nu are instrumentele de lucru cele mai adecvate, iar, pe deasupra, lipsește și un simplu exercițiu al lecturii specific claselor primare. În curțile aflate la înălțime, aerul este rarefiat, ceea ce poate face gândirea deficitară și viermișorii mai greu de observat de către vrăbiuțe. Nu există o hotărâre a unei instanțe superioare care să le ghideze pe celelalte, căci numai aceasta ar face stolul să pară coerent, să fie un ceva definibil.
P.S.: nu am vrut să amintesc aici nimic, dar absolut nimic, de precedentul judiciar obligatoriu.
Avocat dr. Claudiu-Octavian Ulici
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
