Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/179 a Comisiei de stabilire a demersurilor procedurale necesare pentru funcționarea grupului de cooperare privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune
3 februarie 2017 | Elena ALBUÎn Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 28/73 din data de 2 februarie 2017 a fost publicată Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/179 din data de 1 februarie 2017 a Comisiei de stabilire a demersurilor procedurale necesare pentru funcționarea grupului de cooperare în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune.
Articolul 11 din Directiva (UE) 2016/1148 instituie un grup de cooperare, compus din reprezentanți ai statelor membre, ai Comisiei și ai Agenției Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor, în scopul de a sprijini și a facilita cooperarea strategică și schimbul de informații între statele membre și a consolida încrederea reciprocă. Astfel, prezenta decizie stabilește demersurile procedurale necesare pentru funcționarea grupului de cooperare.
În temeiul articolului 11 din Directiva (UE) 2016/1148, grupul de cooperare are obligația de a-și îndeplini sarcinile pe baza unor programe de lucru bienale, primul program trebuind stabilit până la 9 februarie 2018. Grupul de cooperare are, printre altele, sarcina de a oferi orientări strategice pentru activitățile rețelei echipelor de intervenție în caz de incidente de securitate informatică, de a face schimb de informații și de bune practici, de a discuta despre capacitățile și nivelul de pregătire al statelor membre. Grupul de cooperare trebuie, de asemenea, să pregătească, până la 9 august 2018 și, ulterior, o dată la un an și jumătate, un raport de evaluare a experienței dobândite în urma cooperării strategice prevăzute la articolul menționat anterior.
Această decizie intră în vigoare la 3 februarie 2017.
Consilier juridic Elena Albu
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |