ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Ce este etica profesiilor juridice?
06.02.2017 | Cristinel GHIGHECI

 
Competition Law
Cristinel Ghigheci

Cristinel Ghigheci

Etica este un domeniu al filozofiei, mai exact al filozofiei morale. Se pune atunci întrebarea de ce ar interesa ea un domeniul specializat, cum este cel al dreptului? Răspunsul este că și profesionistul dreptului trebuie să urmărească binele în activitatea sa profesională, ca în orice activitate umană, pentru a putea fi în acord cu „rostul” său. Doar în felul acesta activitatea sa poate fi considerată una morală sau etică. Altfel, dacă el ar urmări doar una dintre celelalte valori (de pildă ar urmări doar adevărul), dar nu va avea în vedere și valoarea binelui, nu se poate spune că el a realizat un act moral, deoarece valorile nu pot fi luate decât împreună (perspectiva integralistă a valorilor, iar nu ierarhică).

Trebuie subliniat însă că, în prezent, în cadrul eticii profesiilor juridice nu se dezbat (doar) probleme abstracte, pur teoretice, ci în special probleme de etică aplicată în domeniul profesiilor juridice. Așa cum s-a spus, filozofia morală a fost marcată, în ultimii ani, de dezvoltarea singulară a subdomeniului ei cunoscut sub denumirea de „etici aplicate”, care are tendința de a se prezenta ca o nouă paradigmă în cadrul filozofiei practice, ca un nou model de concepere a moralității, alături de și uneori în competiție cu modelele deontologice și teologice[1]. Întrucât morala a făcut obiectul atâtor dezbateri teologice și filozofice de-a lungul timpului, concluziile acestor dezbateri nu pot fi ignorate în cadrul eticii, fie ea și una aplicată strict la profesiile juridice.

Etica profesiilor juridice decurge așadar din aceeași nevoie a omului de a căuta binele, care îl animă în majoritatea acțiunilor sale. În cadrul acesteia omul caută binele în exercitarea profesiei juridice.

Nu cred că etica profesiilor juridice ar avea ca resort o nevoie de recunoaștere profesională a indivizilor, pentru că nevoia de recunoaștere ar fi una din forțele care se află în spatele mișcărilor politice din lumea contemporană, așa cum a susținut un filozof canadian contemporan[2]. Recunoașterea acestui resort al eticii profesionale ar însemna să i se rețină ca fundament egoismul persoanei, ceea ce ar veni în contradicție cu fundamentul moralei, care este așezată pe baze altruiste. Așadar, resortul care stă la baza însușirii eticii profesiilor juridice nu poate fi nevoia profesionistului de a obține recunoașterea în profesie, ci realizarea binelui.

Este adevărat că în perioada comunistă prin care a trecut societatea noastră au stagnat orice demersuri în ce privește dezvoltarea filozofiei morale și, implicit, a laturii acesteia referitoare la etica profesională. Nu a făcut excepție nici domeniul eticii profesiilor juridice, despre care a început să se vorbească doar de puțin timp, când s-a pus problema adoptării unor coduri deontologice ale magistraților. Așa cum s-a spus, lipsa discutării serioase a problemelor de etică a profesiilor juridice a făcut ca practici sedimentate în anii regimului comunist să se perpetueze în diferite forme și după 1989, iar, pe de altă parte, arbitrariul și managementul defectuos ori de-a dreptul rău intenționat să-și facă loc cu ușurință în viața profesională[3].

Acum nu mai poate fi însă amânată discuția despre etica sau deontologia profesiilor juridice pentru că fiecare categorie a profesiilor juridice își revendică drepturile, uitând însă de obligații. S-a arătat că „există o tendinţă umană inevitabilă de a se justifica şi afirma drepturile înaintea obligaţiilor. Deontologia restabileşte acest echilibru, axându-se, cu precădere, pe obligaţiile profesionale, atât prin afirmarea regulilor ideal-generale profesionale, dar, mai ales, pe afirmarea regulilor de urmat în situaţii de excepţie sau în situaţii dilematic-controversate. Diversitatea situaţiilor profesionale obligă la o atare reglementare cu un caracter de normă deontologică”[4].

S-ar putea susține, așadar, că etica profesiilor juridice ar însemna știința dobândirii unui comportament moral de către reprezentanții acestor profesii, care presupune ca aceștia să cunoască și să facă binele, evitând totodată răul. Într-o altă definiție a eticii profesionale (care se limitează însă doar la judecători) etica juridică este văzută ca o sursă pedagogică de a învăţa să ştii, a învăţa să faci şi a învăţa să fii, ce dau viaţă valorilor juridice şi relaţiilor judecător-lege, judecător-justiţiabil şi judecător-judecător[5]. Desigur că aceste valori juridice, menționate în această definiție, sunt valabile pentru toate categoriile profesionale din domeniul juridic.

Se pune întrebarea care este rolul eticii profesiilor juridice? S-a spus că rolul eticii profesiilor juridice este acela de „formator al conştiinţei profesionale, de slujire a adevărului fără a te sluji de el şi, astfel, de evitare pe plan subiectiv a oricărei disonanţe dintre performanţele şi aspiraţiile profesionale şi realitatea concretă pe care o slujeşte.”[6] Într-adevăr, etica îl ajută pe profesionistul din domeniul dreptului să slujească adevărul și la nivel faptic, nu doar la nivel teoretic. Deși corectă, aceasta este însă o justificare prea generică a eticii profesiilor juridice.

Într-un mod mai concret, justificarea deontologiei juridice constă, în viziunea acelorași autori[7], în aceea că ea îl ajută pe profesionist la: formarea (contribuţia) personalităţii profesionale; realizarea binelui (valoare juridică) prin profesiune; satisfacerea aspiraţiilor de autodepăşire; mediator între morală şi lege; umanizarea normei juridice prin cunoaşterea omului; realizarea justiţiei prin valorile juridice; satisfacerea sentimentului de dreptate; evitarea (contribuie la evitarea) erorilor judiciare; oferă profesiunii motivaţii vocaţionale; satisface nevoia de apreciere socială a judecătorului şi, prin el, a profesiunii; favorizează metadeschiderile profesionale; contribuie la progresul social-comunitar; sesizează şi rezolvă abuzurile încălcării drepturilor omului; rezolvă conflictele de datorii profesionale, în sensul că cele naturale preced pe cele pozitive, cele prohibitive preced pe cele afirmative, cele certe preced pe cele incerte, cele de echitate preced pe cele de dreptate.

Din cele de mai sus rezultă concluzia interesantă a autorilor că profesionistul dreptului are mai întâi datorii naturale, izvorâte din dreptul natural, și apoi datorii prevăzute de lege și că primele ar trebui să aibă prioritate față de cele din urmă, atunci când s-ar întâmpla să existe un conflict (aparent) între ele. De asemenea, o altă concluzie este aceea că mai întâi există datoria profesionistului de a nu face ceva rău și apoi datoria de a face binele, iar dacă s-ar întâmpla ca cele două datorii să vină într-un conflict (aparent), profesionistul dreptului ar trebui să o aleagă pe prima. La fel, între o datorie certă, sigură, și una incertă, care există poate doar în închipuirea profesionistului, acesta din urmă ar trebui să o aleagă pe prima. În sfârșit, interesantă este și viziunea autorilor citați anterior, potrivit căreia dreptatea este valoarea juridică esențială, în timp ce echitatea este valoarea morală esențială, iar în caz de conflict între cele două valori, valoarea morală a echității ar avea prioritate față de valoarea juridică a dreptății.

Din aceste motive, credem că prin cultivarea valorilor eticii profesionale se poate ajunge la promovarea în soluțiile adoptate de organele judiciare a principiilor ce stau la baza științei dreptului. Etica profesiilor juridice contribuie astfel la întărirea prestigiului justiției, asigurând eficiența statului de drept, deoarece „Justiţia se plasează chiar deasupra celorlalte puteri sistematizate de Montesquieu, cât timp nimeni nu va fi deasupra legii și în faţa căreia toţi sunt egali. Altfel spus, de integritatea și corectitudinea distribuirii justiției depinde ordinea de drept în societate și, invers, pierderea autorităţii justiţiei duce dezordine socială.”[8]


[1] I. Copoeru, N. Szabo (coordonatori), Dileme morale și autonomie în contextul democratizării și al integrării europene, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007, p. 8.
[2] Charles Taylor, Multiculturalism. Différence et démocratie, Flammarion, 1994, apud. I. Copoeru, N. Szabo, Dileme morale și autonomie în contextul democratizării și al integrării europene, op. cit., p. 9.
[3] I. Copoeru, N. Szabo, Societatea românească post-totalitară: resemnificarea autonomiei individuale și a practicilor morale în profesii, în Dileme morale și autonomie în contextul democratizării și al integrării europene, de I. Copoeru, N. Szabo (coordonatori), Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007, p. 8.
[4] Gh. Scripcaru, V. Ciucă ș.a., Deontologie judiciară. Sylabus, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2009, p. 232.
[5] Idem., p. 33.
[6] Idem., p. 15.
[7] Idem., p. 42.
[8] Idem, p. 232.


Judecător Cristinel Ghigheci
Curtea de Apel Brașov


Aflaţi mai mult despre , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Ce este etica profesiilor juridice?”

  1. Ionel ARAMA spune:

    Ma voi rezuma la un simplu comentariu, marturisind ca-mi lipseste un aparat critic pe care sa-l pot folosi ca urmare a unor lecturi aprofundate legate de subiectul eticii profesiei de jurist, macar din doi autori.
    Prima observatie se leaga de pluralul pe care il foloseste autorul acestui articol, aratand ca este preocupat de toate profesiile juridice. Ca avocat, stiu ca dreptul se vede de fiecare diferit, din unghiul specific fiecarei pozitii ce poate fi ocupata in spectrul profesiei de jurist, iar ca om, iarasi stiu ca asupra binelui intr-o situatie data pot fi sustinute mai multe puncte de vedere. Mi se pare de aceea remarcabil ca cineva isi poate incorda spiritul si poate incerca retete unice, globale, cuprinzatoare. Dar pot accepta asa ceva cata vreme rezultatul cautarilor individuale nu cauta sa se impuna cu valoare de adevar universal.
    Apoi, intr-o tara atat de atasata valorilor justitiei si eficientei manageriale in justitie, unde cariera magistratilor este atent si delicat-grijuliu vegheata de un CSM cu larga respiratie democratica, aducerea in discutie a unui posibil manegement rau intentionat are percutanta unei blasfemii in biserica.
    Cat despre egoism, aceasta constanta istorica a umanitatii, caracteristica sufleteasca care a dat omenirii experiente precum razboaiele, infometarea deliberata a unor popoare, dar si inscenarile judiciare si inchisori precum Guantanamo, a-i nega forta de mobilizare in indivizi, oricat de rafinati intelectual s-ar considera ei, mi se pare un idealism periculos care s-a mai purtat. Comunismul avea ambitia sa declare ca subiectii sai au schimbat tendinta naturala dinspre apararea propriului interes de fiinte muritoare spre un altruism disciplinat, indivizii din popor fiind considerati exemplarele reusite ale politicii celor din grupul conducator, pana cand nevoia i-a impins la revolta si s-a descoperit ca diriguitorii nu practicasera valorile puritatii ideologice.
    Din punctul meu de vedere, magistratul are obligatia sa cunoasca si sa aplice legea fara partinire, atat. Aceasta trebuie sa fie morala lui. Ridicarea altor postamente, sub pretexte trecatoare, pot fi baze de plecare spre o justitie straina rolului social pe care i l-a validat istoria: calmarea tensiunilor inerente traiului in societate. De continutul moral al legii se face responsabila constiinta sociala, la acel nivel pe care il reflecta poporul in reprezentantii sai din legislativ, intr-un moment istoric dat. Juristul, avand o pretinsa educatie multilaterala, apreciaza ca poate fi si filozof si om de actiune concomitent, insa chiar si in Statul ideal filozofii se inghesuiau langa paznici.

  2. Bună ziua,

    Consider că o atare argumentare, precum cea avansată în articol, are toate șansele să fie declarată neconstituțională, mai ales dacă ne raportăm la jurisprudența din Franța.

    De altfel, în Franța, au avut loc multe modificări legislative – mai ales pentru că instanțele de drept penal se opunea – pentru a face legea cât mai clară, instanța supremă obosind să tot anuleze hotărâri ale instanțelor inferioare care nu recunoșteau nici în ruptul capului că nu era de competența lor să analizeze respectarea regulilor deontologice ale avocaților (exempli gratia).

    Mi-aș dori să pot citi o teză de doctorat (scrisă în ultimii 2-3 ani) pe acest subiect.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.