Folosirea de către avocat a unor procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei – sancțiuni. Constituționalitate
7 februarie 2017 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din data de 12 ianuarie 2017 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 629/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 şi a celor ale art. 89 alin. (1) lit. e) raportat la art. 14 lit. b) teza finală din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marius Vicențiu Colțuc într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 48 şi cele ale art. 89 alin. (1) lit. e) raportat la art. 14 lit. b) teza finală din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:
Art. 48: „(1) Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, să folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei.
(2) De asemenea, este interzis avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în acelaşi scop. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale.”;
Art. 89 alin. (1): „Sancţiunile disciplinare sunt:[…]
e) excluderea din profesie.”;
Art. 14: „Este nedemn de a fi avocat:[…]
b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară;”.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, art. 24, art. 37, art. 40, precum şi celor ale art. 53 alin. (2).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în exercitarea profesiei, avocaţii trebuie să respecte anumite reguli şi uzanţe, în funcţie de persoanele cu care intră în contact. În literatura de specialitate au fost exprimate o serie de reguli deontologice care, în principal, se referă la atitudinea faţă de clienţi, de magistraţi, de partea adversă, de avocaţii adversarului, faţă de baroul din care fac parte şi, bineînţeles, faţă de societate. Prin urmare, probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale credibilităţii acestuia şi a profesiei pe care o exercită, condiţii ce întregesc propria demnitate a acestuia. Protecţia onoarei şi prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei şi a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt îndatoriri ale fiecărui avocat, încălcarea lor constituind abateri disciplinare grave.
Referitor la critica autorului excepţiei, şi anume aceea că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd un termen în care operează sancţiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat, iar „avocatul exclus din profesie, în România, nu poate să mai dea niciodată examen pentru primirea în profesie, pentru că una dintre condiţiile de înscriere la examenul de intrare în avocatură este să nu fie nedemn prin aplicarea sancţiunii excluderii”, Curtea consideră că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Curtea observă că prin art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995 este reglementat unul dintre cazurile de nedemnitate ale avocatului, şi anume acela că este nedemn de a fi avocat cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară. Totodată, potrivit art. 27 lit. c) din Legea nr. 51/1995, calitatea de avocat încetează dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară.
Curtea apreciază că reglementarea din materia nedemnităţii avocatului este una normală, dând garanţia că persoanele care exercită aceasta onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiţie. Legiuitorul a înţeles să pună sub incidenţa acestei sancţiuni maxime – excluderea din profesie – doar săvârşirea de infracţiuni intenţionate, excluzând pe cele din culpă, în considerarea faptului că, dacă nu există intenţie din partea avocatului, nu se poate spune că acestuia îi este afectată probitatea şi corectitudinea. Potrivit legii, cazurile de nedemnitate sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, cât şi pe întreaga durată a exercitării acesteia.
În ceea ce privește sancțiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat, aceasta reflectă principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat, reprezentând o garanţie a moralităţii şi probităţii profesionale pentru membrii baroului. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Scopul unei asemenea opţiuni a legiuitorului îl reprezintă asigurarea unei asistenţe juridice calificate, cei care doresc să practice profesia de avocat fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Aşa fiind, profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei.
Prin Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a reţinut că, „deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive.” Prin Decizia nr. 237 din 15 martie 2012, Curtea a statuat că instituirea prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatorii faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute este întru totul legitimă. Avocatura este un serviciu public, al cărui specific impune necesitatea prevederii, prin lege, a unor condiţii de exercitare a acestei profesii.
Curtea reţine, totodată, că prin Decizia nr. 629 din 12 mai 2011, a respins o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la o reglementare similară din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, apreciind că „dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul de a munci conform pregătirii profesionale de notar sau alegerea liberă a profesiei de notar public, ci stabilesc un caz de încetare a acestei calităţi, şi anume atunci când notarul public a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei”. Curtea a constatat că legiuitorul are atât competenţa de a reglementa condiţiile pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii, cât şi competenţa de a stabili cazuri de încetare a acestora.
Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 din Legea nr. 51/1995, Curtea observă că impunerea prin lege a unor rigori în materia publicităţii formelor de exercitare a profesiei este menită să conserve principiile esenţiale şi natura aparte a profesiei de avocat, care o plasează în sfera sistemului judiciar, fără a aduce însă atingere normelor constituţionale invocate. De altfel, publicitatea formelor de exercitare a profesiei este detaliată pe larg în cuprinsul art. 243- 250 din Statutul profesiei de avocat şi urmăreşte promovarea profesiei de avocat, astfel încât avocatul cunoaşte exact şi în amănunt care sunt limitele în care îşi poate promova calităţile pentru a atrage clientela. Publicitatea este constituită din orice formă de comunicare publică, indiferent de mijloacele utilizate, scopul fiind informarea publicului asupra naturii ori calităţii practicii profesionale. Publicitatea profesională are drept obiect promovarea profesiei de avocat şi se realizează în exclusivitate de către organele profesiei sau la cererea şi sub supravegherea acestora.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 48 şi cele ale art. 89 alin. (1) lit. e) raportat la art. 14 lit. b) teza finală din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Avocat Anda-Laura Tănase
ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII
