BNR. Hotărârile CA pe probleme de politică monetară – 7 februarie 2017
8 februarie 2017 | JURIDICE.ro
Marți, 7 februarie 2017, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele, potrivit unui comunicat al BNR:
– menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
– gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
– păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Totodată, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția februarie 2017, acesta urmând să fie prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 9 februarie 2017.
Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflației în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, pe fondul epuizării impactului reducerii la 20 % a cotei standard a TVA.
Potrivit hotărârii CA al BNR, minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței din 7 februarie 2017 va fi publicată pe website-ul BNR în data de 14 februarie 2017, la ora 15:00.
Următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 5 aprilie 2017.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro