ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
6 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre posibilele efecte ale respingerii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017. Un drept la replică
08.02.2017 | Ciprian COADĂ


Ciprian Coadă

Ciprian Coadă

Motto : “să se revizuiască primesc, dară să nu se schimbe nimica”

În cursul zilei de ieri, 07.02.2017, Direcţia legislaţie, documentare şi contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a exprimat un punct de vedere asupra posibilelor efecte pe care le-ar putea genera o eventuală respingere de către Parlament a OUG nr. 14/2017, privind abrogarea OUG nr. 13/2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Apariţia punctului de vedere exprimat este binevenită, pentru că îndeamnă la reflecţie pe toţi practicienii dreptului, însă opinia exprimată de autorii materialului, deşi principial corectă, cred că impune unele nuanţări, pentru a nu crea atât de multă panică în spaţiul public.

Este real că prevederile cuprinse în teza a III-a a art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stipulează că, de la regula potrivit căreia, abrogarea unui act de abrogare nu poate repune în vigoare actul normativ iniţial, există şi excepţia oferită de prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament.

Cu toate acestea, chiar şi dacă am accepta că teza a III-a a art. 64 din Legea nr. 24/2000 se referă atât la teza I, cât şi la teza a II-a din cuprinsul articolului de lege, trebuie observată situaţia premisă pe care cea de a doua teză a articolului din lege o are în vedere şi care se referă la imposibilitatea de a fi repus în vigoare actul normativ iniţial, prin abrogarea unui act de abrogare anterior.

În situaţia noastră, repunerea în vigoare a actului normativ iniţial presupune ca acesta să fi intrat în vigoare la o dată anterioară, pentru ca ulterior acesta să fie abrogat, iar mai apoi şi actul de abrogare să fie, la rândul său, abrogat, situaţie în care vor fi reactivate acele dispoziţii intrate la un moment dat în vigoare.

Or, plecând de la această situaţie premisă, în cuprinsul O.U.G. nr. 13/2017 există atât norme care au intrat în vigoare la data publicării ordonanţei în Monitorul Oficial al României, cum sunt cele de ordin procedural, cât şi norme pentru care ordonanţa de urgenţă a prevăzut un termen de 10 zile pentru intrarea în vigoare, termen care curge de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial al României şi care, iată, „după lupte seculare”, au fost abrogate mai înainte de intrarea lor în vigoare, chiar de „onorabila autoritate emitentă”, prin O.U.G. nr. 14/2017.

Cum numai normele de procedură cuprinse în O.U.G. nr. 13/2017 au intrat deja în vigoare, la data publicării, doar acestea ar putea fi repuse în vigoare în cazul respingerii de către Parlament a O.U.G. nr. 14/2017, în timp ce normele de drept substanţial, abrogate fiind mai înainte de intrarea lor în vigoare, nu mai pot produce efecte, pentru că ele nu se circumscriu situaţiei premisă prevăzute de teza a II-a a art. 64 din Legea nr. 24/2000, nefiind niciodată în vigoare pentru a mai fi „repuse în situaţia anterioară”.

De altfel, O.U.G. nr. 13/2017 a prevăzut şi un termen 10 zile de intrare în vigoare a normelor de drept substanţial, astfel că, în cazul respingerii actului de abrogare de către Parlament, nici nu s-ar putea stabili momentul de la care acestea ar mai putea intra în vigoare, termenul iniţial de 10 zile urmând să expire, iar aceste norme substanţiale fiind abrogate mai devreme de intrarea lor în vigoare, prin efectul voinţei emitentului.

Plecând de la raţiunea instituţiei delegării legislative, nici nu se întrevede logica pentru care Guvernul ar mai avea nevoie de aprobarea Parlamentului, pentru a-şi abroga propriile dispoziţii de legiferare pe care le-a revocat mai înainte de intrarea lor în vigoare, acest acord urmând a se materializa într-o lege de aprobare numai în cazul dispoziţiilor legale, care şi-au produs efectul şi care se înscriu în activitatea propriu-zisă de legiferare.

Astfel fiind, necesitatea adoptării unei legi de aprobare de către Parlament priveşte doar dispoziţiile cuprinse în art. II din O.U.G. nr. 14/2017, deoarece numai prin acestea Guvernul a înţeles să legifereze. Aşa fiind, abrogarea O.U.G. nr. 13/2017 prin art. I din O.U.G. nr. 14/2017 este şi rămâne definitivă, datorită propriului demers al autorităţii emitente, de a interveni până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor “buclucaşe”, în virtutea prevederilor exprese cuprinse în teza I din art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora “Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv”.

În plus, nici interpretarea logică a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 nu permite concluzia că un Guvern care îşi abrogă propria ordonanţă de urgenţă mai înainte de intrarea ei în vigoare ar avea nevoie de o lege de aprobare a Parlamentului, în condiţiile în care unul din principiile care stă la baza fundamentării soluţiilor legislative este şi cel prevăzut de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cu care “Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare”.

Or, în preambulul O.U.G. nr. 14/2007, se arată în clar că de la momentul publicării O.U.G. nr. 13/2017 în Monitorul Oficial al României şi până la data adoptării actului de abrogare au existat foarte multe reacţii, nu numai în ceea ce priveşte fondul actului normativ, dar şi în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia, atât din partea instituţiilor sistemului judiciar, cât şi din partea altor autorităţi ale statului şi cetăţenilor, astfel încât respingerea ordonanţei de abrogare a O.U.G. nr. 13/2017 de către Parlament ar nesocoti chiar şi voinţa expresă a Guvernului, ca iniţiator al ordonanţei, de a-şi revoca propriul act normativ, precum şi dezideratele de ordin social care au generat situaţia de criză.

Se mai arată în preambulul Ordonanţei că, prin adoptarea O.U.G. nr. 13/2017, există un pericol real de dezbinare a societăţii româneşti, cu consecinţe asupra climatului general de stabilitate, prioritară fiind exercitarea democraţiei în toate formele sale, inclusiv prin asigurarea unei dezbateri mai ample a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate în cadrul Parlamentului. Prin urmare, autoritatea emitentă ţine a sublinia că înlăturarea tensiunilor create nu se poate realiza decât prin abrogarea expresă şi imediată a acelor texte care au suscitat reacţiile masive la nivelul societăţii, ceea ce presupune, din punct de vedere tehnic, o intervenţie expresă atât asupra textelor din Codul de procedură penală care intraseră deja în vigoare, astfel încât acestea să revină la forma de dinaintea ordonanţei menţionate, urmând ca ele să se aplice din nou, ţinându-se seama de deciziile Curţii Constituţionale nr. 586/2016 și nr. 614/2016, cât şi, în special, a celor privind Codul penal, intens criticate, prin abrogarea expresă şi de urgenţă a textelor, fapt de natură a readuce starea de echilibru în societatea românească şi de a permite reinstalarea unui dialog constant şi constructiv.

În lumina celor arătate mai sus, ne întrebăm cu ar mai putea fi atinse toate aceste deziderate şi cum ar mai fi respectată chiar voinţa expresă a Guvernului de a readuce starea de echilibru la nivelul societăţii româneşti, precum şi climatul de stabilitate specific statului de drept, în condiţiile în care vechile dispoziţii din O.U.G. nr. 13/2017, abrogate chiar mai înainte de intrarea lor în vigoare, ar fi reactivate prin respingerea O.U.G. nr. 14/2017 de către Parlament?

Răspunsul nu poate fi decât acela, că odată abrogată, O.U.G. nr. 13/2017 este şi rămâne în mod definitiv abrogată, o interpretare contrară spiritului actului de abrogare nefăcând decât să readucă societatea românească în starea de tensiune de dinaintea actului de abrogare, lucru pe care, desigur, nici autorii ordonanţei “cu pricina”, pare că, declarativ, nu şi-l mai doresc. De altfel, în măsura în care Ordonanţa nr. 14/2017 ar fi respinsă prin lege de către Parlament, ar fi necesară şi efectuarea unui studiu de impact şi a unei note de fundamentare asupra domeniului social reglementat, precum şi definirea mai clară a tipului de politici publice pe care Guvernul României înţelege a le promova, aşa cum dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 o impun în mod expres, datorită riscului de a se reveni la “repunerea în situaţia anterioară” şi la reinstalarea “climatului de echilibru, specific dezordinii sociale”, de după adoptarea ordonanţei “discrete”.

Judecător Ciprian Coadă
Curtea de Apel Constanţa

*Acest articol reprezintă şi un pamflet, care ar putea avea legătură cu realitatea

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “Despre posibilele efecte ale respingerii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017. Un drept la replică”

  1. Ion DOMILESCU spune:

    În şuvoiul dezbaterilor de scriere şi de efect ale OUG nr. 14/2017 nu se zăreşte încă interesul „persoanelor interesate” de a invoca un incovenient-condiţie-normativă privind modul în care trebuie să intre în vigoare actul normativ de abrogare a actului neintrat încă în vigoare: art. 58 alin. 2 teză finală din Legea nr. 24/2000. Potrivit normei menţionate, actul de abrogare este supus condiţiei ca acesta să intre în vigoare la aceeaşi dată cu actul normativ pe care îl abrogă. Ce putere are în plan juridic încălcarea acestei condiţii, ştiind că OUG nr. 14/2017 a intrat în vigoare înaintea datei intrării în vigoare a efectelor prorogate prin OUG nr. 13/2017?

  2. Ciprian COADĂ spune:

    Observaţia dumneavoastră este extrem de pertinentă şi de aceea mă văd nevoit a vă răspunde.

    Potrivit art. 58 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, în situaţii temeinic justificate, prin excepţie de la prevederile alineatului 1, actele normative de importanţă şi complexitate deosebită pot fi modificate, completate sau după, caz, abrogate de autoritatea emitentă şi în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I şi data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare, cu condiţia ca intervenţiile propuse să intre în vigoare la aceeaşi dată cu actul normativ supus evenimentului legislativ.

    Această dispoziţie legală trebuie înţeleasă şi aplicată în funcţie de specificul evenimentului legislativ intervenit, fiind de la sine înţeles că modificarea sau completarea unui act normativ nu poate intra în vigoare mai înainte ca actul principal la care se referă să intre în vigoare, făcând corp comun cu acesta.
    Ar fi, astfel, absurd, ca modificarea sau completarea actului normativ principal să intre în vigoare mai devreme de acesta, astfel încât logica legiuitorului este pe deplin explicabilă şi are în vedere aceste evenimente legislative.

    În schimb,abrogarea unui act normativ intervenită mai înainte de intrarea în vigoare a acestuia nu poate fi condiţionată de intrarea în vigoare a actului de abrogare la aceeaşi dată cu actul normativ la care se referă, putând interveni şi mai devreme de acesta. Actul de abrogare, ca şi cel de prorogare, concură la înlăturarea efectelor juridice ale actului normativ la care se referă,fără ca efectele proprii pe care le produc să fie în vreun fel condiţionate de intrarea în vigoare a actului principal. De altfel, acesta este şi rostul abrogării sau prorogării intervenite mai înainte de intrarea în vigoare a actului normativ la care se referă, acela de a împiedica intrarea în vigoare la o dată viitoare a unui act normativ deja publicat. În consecinţă, abrogarea intervenită mai înainte de intrarea în vigoare a actului normativ abrogat nici nu ar putea să intre în vigoare la aceeaşi dată cu actul la care se referă, ci prin ipoteză, mai devreme de acest moment.

    În altă ordine de idei, dacă OUG nr. 14/2017 s-ar respinge, dincolo de lipsa de onestitate afişată, avem o problemă serioasă de previzibilitate a dispoziţiilor penale din OUG nr. 13/2017, prin prisma dispoziţiilor din Legea nr.24/2000, în materie de abrogare. Acest fapt ar justifica atât atacarea OUG nr. 13/2017 la Curtea Constituţională, cât şi formularea unei întrebări preliminare la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, pe calea unui HP s-ar putea pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, suspendarea cauzei fiind pusă şi ea la îndemmâna instanţei.

    • Ion DOMILEANU spune:

      Şi, în lumea dreptului, pe cât de i-ar repugna raţiunii absurdul, acesta încape adeseori în toată splendoarea lui îmbrăcând haina logicii juridice, un pic altfel decât logica generală a bunului simţ. În legătură cu data intrării în vigoare a unei părţi din OUG nr. 13/2017 şi cu cerinţa expresă, imperativă a art. 58 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, plasticizând, să ne închipuim înfiinţarea unei cort la margine de pădure, în care se află mai mulţi soldaţi. De la data intrării în vigoare a unei părţi din OUG nr. 13/2017 li se dă comandă câtorva soldaţi să-şi înceapă activitatea, misiunea, iar aceşti trec la treabă. Altor soldaţi, însă, cu puterea intrării în vigoare a actului normativ li se încredinţează misiunea de a traversa pădurea şi de a aştepta timp de 10 zile când ar urma să atace oponentul. Comandamentul armatei se răzgândeşte şi anulează în întregime misiunea iniţială prin OUG nr. 14/2017. Ce se întâmplă cu soldaţii aflaţi dincolo de pădure, pregătiţi de activare, dacă nu merge cineva să le transmită că ordinul de luptă s-a anulat. De aceea, singura raţiune a intrării în vigoare a OUG nr. 14/2017 la data intrării în vigoare a efectelor prorogate ale OUG nr. 13/2017 poate fi explicată, cred eu, în forma „cuplării”, a prinderii din urmă a efectelor prorogate întâmpinându-le în chiar ziua intrării lor în vigoare. Este absurdul, pe care logica bunului simţ nu-l înţelege şi nu-l agreează, însă, nu e nimic de interpretat într-o cerinţă clar exprimată de lege, decât dacă adăugăm la lege, loc în care am participa iarăşi la edificarea absurdului.

  3. Darius MARCU spune:

    Cu câtă bucurie se invocă de toată lumea art. 58, al. 2 din Legea 24/2000 (fost art. 56, al. 1 indice 1., înainte de republicare). Să nu uităm că a fost ”clocit” de guvernul juristului Boc prin OUG 61/2009, pentru a acoperi deficiențele promovări codurilor în regim heirupist. Și OUG 61/2009 a fost extrem de ”urgentă”.

  4. Gheorghe-Liviu ZIDARU spune:

    Oricum posibilitatea emitentului de a modifica ori abroga actul legislativ emis – si vorbesc despre Parlament, intr-o societate normala Parlamentul legifereaza – rezulta din principiile generale si nici nu trebuie consacrat formal printr-o lege. Printr-un act de putere egala actul emis initial poate fi modificat.
    Prima oara discutia asta s-a ivit in contextul Noului Cod Civil, multi fiind vezi Doamne socati ca a fost modificat inainte de a intra in vigoare, desi nu inteleg de unde vine mirarea. Si Codul Civil Carol al II-lea a fost substantial rescris in 1940, inainte de preconizata sa intrare in vigoare (care totusi nu a mai avut loc, din motivele istorice bine cunoscute). Sigur ca nu e o nota prea buna pentru legiuitor, dar e mai bine ca eventuale corectii sa fie facute inainte de intrarea in vigoare. A fortiori, daca se constata ca actul emis este neconstitutional ori emis prin abuz de putere este bine sa fie abrogat inainte de a intra in vigoare. Nu textele din Legea nr. 24/2000 sunt determinante aici.

  5. Ion DOMILESCU spune:

    Şi, în lumea dreptului, pe cât de i-ar repugna raţiunii absurdul, acesta încape adeseori în toată splendoarea lui îmbrăcând haina logicii juridice, un pic altfel decât logica generală a bunului simţ. În legătură cu data intrării în vigoare a unei părţi din OUG nr. 13/2017 şi cu cerinţa expresă, imperativă a art. 58 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, plasticizând, să ne închipuim înfiinţarea unei cort la margine de pădure, în care se află mai mulţi soldaţi. De la data intrării în vigoare a unei părţi din OUG nr. 13/2017 li se dă comandă câtorva soldaţi să-şi înceapă activitatea, misiunea, iar aceşti trec la treabă. Altor soldaţi, însă, cu puterea intrării în vigoare a actului normativ, li se încredinţează misiunea de a traversa pădurea şi de a aştepta timp de 10 zile când ar urma să atace oponentul. Comandamentul armatei se răzgândeşte şi anulează în întregime misiunea iniţială prin OUG nr. 14/2017. Ce se întâmplă cu soldaţii aflaţi dincolo de pădure, pregătiţi de activare, dacă nu merge cineva să le transmită că ordinul de luptă s-a anulat. De aceea, singura raţiune a intrării în vigoare a OUG nr. 14/2017 la data intrării în vigoare a efectelor prorogate ale OUG nr. 13/2017 poate fi explicată, cred eu, în forma „cuplării”, a prinderii din urmă a efectelor prorogate întâmpinându-le în chiar ziua intrării lor în vigoare. Este absurdul, pe care logica bunului simţ nu-l înţelege şi nu-l agreează, însă, nu e nimic de interpretat într-o cerinţă clar exprimată de lege, decât dacă adăugăm la lege, loc în care am participa iarăşi la edificarea absurdului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate