Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

Poziția publică exprimată de rectorii celor mai mari universități din țară ref. cercetarea românească
08.02.2017 | Irina RÎMARU


Irina Rîmaru

Irina Rîmaru

Sâmbătă, 4 februarie 2017, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, a dat publicității poziția publică exprimată de prof. dr. Mircea Dumitru, rector al Universității din București, acad. prof. Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. dr. Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara și prof. dr. Tudorel Toader, rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu privire la cercetare, precum și intențiile anunțate de Ministerului Cercetării și Inovării, de reorganizare a consiliilor consultative ale ministerului, potrivit unui comunicat.

Ne arătăm profunda îngrijorare față de modul în care conducerea Ministerului Cercetării și Inovării intenționează să schimbe componența, atribuțiile și modalitatea de funcționare a consiliilor consultative, așa cum anunță în adresele trimise președinților acestora. Atragem atenția asupra faptului că toate aceste consilii au fost constituite în urma unor ample procese de consultare a comunității științifice din țară și diaspora, derulate respectând principiile transparenței, meritocrației și al integrității. Membrii consiliilor consultative sunt cercetători cu reputație nu doar în țară. Mulți dintre aceștia reprezintă elite ale cercetării internaționale. Mai mult, rolul acestor consilii este esențial în acest moment, într-o perioadă în care activitatea de cercetare și comunitatea științifică se confruntă cu multiple probleme ce țin nu doar de finanțare, dar și de alinierea la practicile comunității internaționale.

Astfel, atragem atenția că orice schimbare a componenței și a atribuțiilor acestor consilii, fără o consultare amplă a comunității, riscă să anuleze orice efort făcut în ultimul an, de recredibilizare și de consolidare a comunității științifice românești.

Ca și sistemul de educație, cercetarea are nevoie de coerență și predictibilitate. Facem apel la menținerea acestor principii esențiale în întreaga activitate a Ministerului Cercetării și Inovării. De aceea, solicităm alocarea unui buget relevant pentru activitatea de cercetare, care să ducă la respectarea angajamentelor naționale referitoare la finanțarea cercetării- 1% din PIB, buget public.

Pe de altă parte, considerăm că separarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice în două instituții distincte poate duce la crearea și amplificarea unor probleme în ceea ce privește activitatea de cercetare din universități. De aceea, solicităm celor doi miniștri, domnului Pavel Năstase, ministru al Educației, și domnului Șerban Valeca, ministru al Cercetării, să colaboreze strâns, astfel încât susținerea cercetării din universități să reprezinte o prioritate reală la nivelul ambelor instituții. La momentul actual, activitatea de cercetare la nivelul universităților este subfinanțată, în condițiile în care comunitățile academice reprezintă un adevărat potențial în inovare și dezvoltare.

Nu în ultimul rând, ne exprimăm îngrijorarea față de informațiile care circulă tot mai frecvent, referitoare la reorganizarea sau desființarea UEFISCDI. Considerăm că, de-a lungul timpului, instituția a derulat într-o manieră transparentă și responsabilă programele de finanțare a cercetării. De aceea, solicităm celor doi miniștri să păstreze actuala formulă de gestionare a mecanismelor de finanțare, internă și externă, a cercetării românești.

Suntem convinși că o societate nu poate evolua decât prin educație și, implicit, prin inovare. Pentru aceasta, România are nevoie de responsabilitate, transparență și predictibilitate în guvernanța sistemelor de educație și cercetare, pe care le susținem negreșit.”

Irina Rîmaru

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate