Întrebare preliminară cu privire la acțiunile în despăgubire întemeiate pe încălcări ale dreptului Uniunii de Banca Națională a Bulgariei
9 februarie 2017 | Mihaela MAZILU-BABEL
Mihaela Mazilu-Babel
Judecătorul bulgar se întreabă cu privire la acțiunile în despăgubire întemeiate pe încălcări ale dreptului Uniunii (C-571/16)
Situația de fapt:
1. lipsa unei reglementări naționale;
2. necesitatea de a afla dacă principiul echivalenței și principiul efectivității ar permite stabilirea procedurii și competenței pentru acțiunile în despăgubire întemeiate pe încălcări ale dreptului Uniunii în funcție de:
2.1. autoritatea care a săvârșit încălcarea;
2.2. și de tipul acțiunii/omisiunii prin care s-a săvârșit încălcarea;
în cazul în care aplicarea acestor criterii are drept efect judecarea acțiunilor:
2.3. de către instanțe diferite din punct de vedere al competenței materiale – instanțe civile sau de contencios administrativ,
2.4. conform unor regulamente de procedură diferite: Codul de procedură civilă (Grazhdansko-protsesualen kodeks, denumit în continuare „GPK”) și Codul de procedură administrativă (Administrativnoprotsesualen kodeks, denumit în continuare „APK”)
2.5. și care prevăd plata unor taxe diferite – proporționale sau simple –,
2.6. precum și dovedirea îndeplinirii unor condiții diferite, inclusiv cu privire la existența culpei
3. necesitatea de a afla dacă dreptul Uniunii s-ar opune ca acțiunile în despăgubire întemeiate pe încălcări ale dreptului Uniunii să poată fi judecate potrivit unei proceduri precum cea prevăzută la articolele 45 și 49 din Legea privind obligațiile și contractele (Zakon za zadalzheniata i dogovorite, denumită în continuare „ZZD”), care prevede:
3.1. plata unei taxe proporționale
3.2. și dovedirea culpei,
3.3. și potrivit unei proceduri care, deși prevede răspunderea obiectivă și cuprinde norme speciale care au drept obiectiv facilitarea accesului la justiție, se aplică doar prejudiciilor rezultate din acte nelegale anulate și din acțiuni/omisiuni nelegale ale organelor administrative și nu include încălcări ale dreptului Uniunii de către alte organe ale statului prin acțiuni/omisiuni neanulate în procedura corespunzătoare;
4. necesitatea de a afla dacă o directivă ar putea permite o abordare legislativă potrivit căreia „premisa că instituția de credit în cauză pare să nu fie capabilă, pentru moment și din motive legate direct de situația sa financiară, să plătească depozitul și să nu aibă, pe termen scurt, nici o perspectivă de a putea să o facă” este echivalentă cu stabilirea incapacității de plată a instituției și revocarea autorizației acesteia, iar astfel sistemul de garantare a depozitelor trebuie să intervină din momentul revocării licenței bancare;
5. necesitatea de a mai afla dacă pentru calificarea unui depozit drept „indisponibil”:
5.1.indisponibilitatea acestuia trebuie constatată în mod expres de „autoritățile competente” după aprecierea realizată conform celor stabilite în directiva incidentă
5.2. sau permite ca, în cazul unei lacune în legislația națională, aprecierea și voința „autorității competente” să poată fi deduse:
5.2.1. din interpretarea altor acte ale acestei autorități, în speță, de exemplu, a Deciziei nr. 73 din 20 iunie 2014 a upravitelen savet (Consiliul de administrație) al BNB, prin care „KTB” AD a fost pusă sub supraveghere specială,
5.2.2. sau se prezumă a exista din împrejurări precum cele din procedura principală;
6. decizie a BNB (Banca Națională a Bulgariei) prin care:
6.1. au fost stopate toate plățile și tranzacțiile,
6.2. iar în perioada 20 iunie 2014-6 noiembrie 2014 deponenții nu au putut depune cereri de plată și nu au avut acces la depozitele lor;
7. necesitatea de a afla dacă s-ar putea considera că toate depozitele garantate la vedere (de care se poate dispune fără o notificare prealabilă și care trebuie plătite imediat la cerere) au devenit indisponibile în sensul directivei incidente;
8. necesitatea de a afla dacă totuși nu se poate considera că existența unui depozit „datorat și exigibil care nu a fost plătit de către o instituție de credit” impune totuși ca deponenții să fi solicitat instituției de credit să facă plata (prin cerere, ordin), și fără ca aceasta să fi fost efectuată;
9. necesitatea de a afla dacă directiva incidentă ar permite ca depozitele să rămână indisponibile pentru o perioadă mai lungă de timp decât cea prevăzută de directivă;
10. necesitatea de a afla dacă anumite dispoziții din directiva incidentă au efect direct astfel încât dau naștere și la răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate în exercitarea sarcinilor de supraveghere de către BNB, și dacă totuși dreptul Uniunii ar permite ca o atare răspundere să existe doar dacă acestea au fost cauzate cu intenție de către BNB;
11. necesitatea de a afla dacă în situația de fapt, fapta BNB de a nu adopta o decizie reprezintă o încălcare suficient de gravă care poate antrena răspunderea unui stat membru pentru prejudicii, printr-o acțiune împotriva autorității de supraveghere și dacă sunt relevante în acest sens următoarele împrejurări:
11.1. Fond za garantirane na vlogovete v bankite (Fondul pentru garantarea depozitelor bancare, denumit în continuare „FGVB”) nu a dispus de mijloace suficiente pentru a acoperi toate depozitele garantate;
11.2. în perioada în care au fost stopate plățile instituția de creditare a fost pusă sub supraveghere specială pentru protejarea acesteia împotriva incapacității de plată;
11.3.depozitul reclamantului a fost plătit după ce BNB a constatat ineficacitatea măsurilor de redresare;
11.4. s-a plătit depozitul reclamantului plus venitul din dobânzi, inclusiv pentru perioada 20 iunie 2014-6 noiembrie 2014.
Dispoziții și norme de drept UE invocate a fi incidente:
1. Articolul 4 alineatul (3) TUE și principiile echivalenței și efectivității coroborate cu hotărârea Francovich;
2. Articolul 1 punctul 3 subpunctul (i), articolul 10 alineatul (1) și considerentul (8) din Directiva 94/19.
