Despre OUG nr. 14/2017
10 februarie 2017 | Ștefan VLAD
Ștefan Vlad
Nu ne-am propus sa facem partizanat. Vrem doar sa sustinem o opinie ce reprezinta un simplu crez profesional, deoarece ne intereseaza dezbaterea de idei pe planul obiectiv si rece al stiintei, iar nu framantarile sociale. OUG nr. 14/2017, un act care din perspectiva stiintei juridice pare a fi mult mai “incalcit” decat OUG nr. 13/2017, ridica o serie de probleme unele din ele destul de cunoscute si vehiculate. Poate mai putin observata a trecut insa problema infractiunii de neglijenta in serviciu, explicatia fiind aceea ca abuzul in serviciu s-a bucurat zilele acestea de o mai mare notorietate si expunere. Initial abrogata prin OUG nr. 13/2017, neglijenta in serviciu pare a fi reintrat in fondul activ al legislatiei ca urmare a adoptarii OUG nr. 14/2017, act normativ de abrogare a OUG nr. 13/2017. Cu toate acestea, nu poate scapa analizei juridice problema principiului abrogarii definitive, principiu sanctionat de art. 64 alin. (3) teza I din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativa: Abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial.
Textul citat nu pretinde o interpretare complexa, fiind suficient de clar: o dispozitie legala nu poate reintra in vigoare prin simpla abrogare a actului normativ ce o abroga. Intrebarea care se ridica este insa daca aceasta regula se aplica si in cazul actelor normative care sunt abrogate pana la data intrarii lor in vigoare. Se stie ca OUG nr. 13/2017 a stabilit un termen de intrare in vigoare, iar in perioada cuprinsa intre data adoptarii si data intrarii in vigoare, ea a fost insa abrogata. Tehnica abrogarii unui act normativ neintrat inca in vigoare este permisa de dispozitiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 introduse prin OG nr. 61/2009: „In situatii temeinic justificate, prin exceptie de la prevederile alin. (1), actele normative de importanta si complexitate deosebita pot fi modificate, completate sau, după caz, abrogate de autoritatea emitenta si in perioada cuprinsă intre data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si data prevazuta pentru intrarea lor in vigoare, cu conditia ca interventiile propuse sa intre in vigoare la aceeasi data cu actul normativ supus evenimentului legislativ.”
Textul citat stabileste o serie de conditii in care un act normativ adoptat, dar neintrat inca in vigoare, poate fi abrogat, insa prezentul articol nu-si propune sa analizeze indeplinirea de catre OUG nr. 14/2014 a acestor conditii, urmand ca, probabil, in cadrul unor obiectii de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala sa se pronunte inclusiv asupra indeplinirii acestor conditii extrinseci. Sesizam, totusi, un posibil viciu legat de faptul ca OUG nr. 14/2017 nu a intrat in vigoare la aceeasi data cu „actul normativ supus evenimentului legislativ”(adica OUG nr. 13/2017), conditie care, asa cum vom arata mai jos, are relevanta inclusiv in planul discutiei noastre.
Revenind la subiectul care intereseaza prezentul articol, se pune, deci, problema daca abrogarea neglijentei in serviciu prin OUG nr. 13/2017 se supune aceluiasi principiu al abrogarii definitive in contextul in care OUG nr. 13/2017 nu era in vigoare la data abrogarii. Intuitiv, la o prima vedere, raspunsul pare a fi negativ cu argumentul ca OUG nr. 13/2017, nefiind in vigoare, ea a fost inapta sa elimine neglijenta in serviciu din fondul activ al legislatiei. Prin urmare, ar fi contraintuitiv sa ne imaginam aplicarea principiului „abrogarii definitive”, atat timp cat abrogarea acestei infractiuni nu a intrat niciodata in vigoare.
Si totusi… imi permit o opinie contrara. In principiu, abrogarea este atasata unei dispozitii legale aflata in vigoare si care, prin evenimentul abrogarii, paraseste fondul activ al legislatiei. Totusi, in situatii de exceptie, Legea nr. 24/2000 prevede in art. 58 alin. (3) posibilitatea abrogarii unui act normativ neintrat inca in vigoare. Se releva, deci, ca abrogarea nu este un eveniment ce se refera exclusiv la actele normative in vigoare, fiind posibila abrogarea actelor normative neintrate in vigoare. Asa fiind, si vazand ca Legea nr. 24/2000 nu face nicio distinctie, se poate afirma fara a gresi ca principiul abrogarii definitive este incident si in cazul OUG nr. 13/2017. Se poate reprosa unei astfel de concluzii ca ea exprima un rationament de tip sofism, pur formal, bazat pe simple speculatii ale legii, lipsit de continut. Cu toate acestea se releva ca izvorul, fundamentul principiului abrogarii definitive este chiar principiul securitatii juridice, in componenta acestuia care vizeaza atat previzibilitatea si accesibilitatea legii, dar si increderea legitima. Toate aceste trei componente ale principiului securitatii juridice nu sunt atasate doar notiunii de intrare in vigoare a actului normativ, dar si – primordial – de publicarea in Monitorul Oficial. Odata publicat in Monitorul Oficial, actul normativ chiar neintrat in vigoare activeaza principiul accesibilitatii, previzibilitatii si increderii legitime. De aceea apreciem ca principiul abrogarii definitive este incident din momentul publicarii in Monitorul Oficial, iar nu din momentul intrarii in vigoare a actului normativ. Din chiar momentul publicarii, Legea trebuie sa fie previzibila pentru cei carora li se adreseaza astfel incat acestia sa-si poata adapta comportamentul in mod corespunzator. Principiul previzibilitatii ne protejeaza impotriva pericolului care vine chiar din partea legii si a dreptului, iar un astfel de pericol este situatia creata prin tehnica de legiferare intitulata „abrogarea abrogarii”. Principiul abrogarii definitive, care se opune tehnicii „abrogarea abrogarii”, creeaza linearitate, previzibilitate, stabilitate si incredere legitima, atribute care dau continut principiului securitatii raporturilor juridice. Legea naste in mintea destinatarilor o asteptare legitima in ceea ce priveste lipsa de fluctuatie si stabilitatea normativa, din chiar momentul publicarii in Monitorul Oficial, indiferent de momentul intrarii in vigoare. In consecinta, din acest moment destinatarii normei juridice, chiar neintrata in vigoare, isi bazeaza comportamentul, deciziile, intentiile etc. pe faptul ca legiuitorul, in activitatea de normare a relatiilor sociale, a considerat ca o anumita dispozitie legala nu mai satisface nevoile sociale si ca ea urmeaza sa fie eliminata din „viata juridica” fie la data publicarii, fie la un moment ulterior publicarii. Facem precizarea ca abrogarea reprezinta unul din cele mai ferme evenimente legislative, aceasta solutie fiind aplicabila atunci cand legiuitorul considera de maniera absoluta ca o anumita norma juridica nu mai reflecta necesitatile si valorile societatii. Or, legiuitorului nu trebuie sa i se permita sa aiba atitudini oscilante in legatura necesitatea inlaturarii unei norme juridice. Solutia abrogarii este (sau ar trebui sa fie) rezultatul unei atente analize a nevoilor societatii si a caducitatii dispozitiilor legale care normeaza aceste nevoi. De aceea, consideram ca „razgandirea” legiuitorului nu poate sa aiba niciun efect, deoarece, in caz contrar, s-a crea premisele unui legiuitor oscilant, instabil si nesigur in legatura cu necesitatile sociale si cu normele care reglementeaza relatiile sociale. Toate aceste valori ar ramane descoperite in fata unui pericol care vine chiar din partea legiuitorului. In concluzie, incidenta principiului abrogarii definitive chiar si in cazul actelor normative neintrate in vigoare, nu reprezinta rezultatul aplicarii unui simplu sofism, ci acela al necesitatii protejarii unor valori importante ale societatii (securitate si stabilitate juridica, previzibilitate, incredere legitima) consacrate de CEDO prin nenumarate decizii, valori care sunt puse in actiune (activate) din chiar momentul publicarii in Monitorul Oficial, iar nu din momentul intrarii in vigoare. Faptul ca un anumit act normativ ce abroga o dispozitie legala contine un termen la care intra in vigoare nu este un element esential si apt sa inlature principiul abrogarii definitive. Din contra, instituirea unui termen de intrare in vigoare a unui act abrogator este un argument in sprijinul teoriei pe care o sustinem, de vreme ce instituirea unui astfel de termen are printre altele inclusiv rolul de informare si pregatire a societatii pentru iesirea din vigoare a unei norme legale, astfel incat membrii societatii sa-si adapteze comportamentul.
Intr-un alt plan, trebuie reamintit faptul ca evenimentul abrogarii unui act normativ neintrat in vigoare este supus conditiei ca interventiile propuse sa intre in vigoare la aceeasi data cu actul normativ supus evenimentului legislativ. In cazul analizat, aceasta conditie ar fi fost indeplinita doar daca OUG nr. 14/2017 ar fi intrat in vigoare la aceeasi data cu OUG nr. 13/2017. Ceea ce nu s-a intamplat. Prin urmare, nu e sigur daca de jure evenimentul abrogarii OUG nr. 13/2017 s-a produs, de vreme ce abrogarea contravine prevederilor Legii nr. 24/2000. Ramane, insa, de discutat in ce masura un astfel de argument poate fi utilizat exclusiv in cadrul contenciosului constitutional ori el ar putea fi utilizat in cadrul oricarui proces independent de criticile de neconstitutionalitate. Personal, tindem mai degraba spre ambele posibilitati. Astfel controlul de constitutionalitate vizeaza incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice (principiu de sorginte constitutionala), iar inlaturarea OUG nr. 14/2017 survine ca efect al neconstitutionalitatii cu toate consecintele prevazute de Legea nr. 47/1992. In cazul unor procese obisnuite, partea interesata ar putea utiliza ca argument faptul ca OUG nr. 14/2017 nu a abrogat OUG nr. 13/2017, deoarece nu s-a respectat conditia impusa de art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, in acest caz instanta de judecata urmand sa inlature consecintele abrogarii. Desigur, admitem ca, din varii motive, instantele de judecata ar putea avea reticente serioase in ceea ce priveste aplicarea unei astfel de solutii, preferand-o, probabil, pe aceea mai sigura a controlului de constitutionalitate.
Conchidem aratand ca, in opinia noastra, in ciuda OUG nr. 14/2017, infractiunea de neglijenta in serviciu este in acest moment abrogata, cu toate consecintele ce deriva dintr-o astfel de situatie. Mai credem, de asemenea, ca un comportament corect de legiferare, in acord cu prevederile Legii nr. 24/2000 ar fi trebuit sa fie acela in care in cuprinsul OUG nr. 14/2017 s-ar fi mentionat ca abrogarea OUG nr. 13/2017 se produce la aceeasi data stabilita initial pentru intrarea in vigoare, pentru ca astfel cele doua evenimente sa fie concomitente, astfel dupa cum pretinde art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000; cu mentiunea ca nici intr-un astfel de caz nu s-ar fi putut deroga de la principiul abrogarii definitive incident in cazul infractiunii de neglijenta in serviciu, ci doar s-ar fi salvat posibilele obiectii de neconstitutionalitate ale OUG nr. 14/2017 care, daca sunt admise, ar putea repune in vigoare in corpore toate prevederile OUG nr. 13/2017.
Avocat Ștefan Vlad
Baroul Ilfov
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
