Litigii, achiziţii publice, arbitraj, banking, concurenţă, drept civil, drept penal, dreptul familiei, dreptul muncii, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, insolvenţă, Internet, procedură civilă, proprietate intelectuală, societăţi
Afaceri transfrontaliere, asigurări, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, drept comercial, drept constituţional, dreptul sportului, dreptul UE, energie, health & pharma, infrastructură, jocuri de noroc, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, telecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

Condiția dispunerii măsurilor preventive -„în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal”. Constituționalitate

14 februarie 2017 | Bogdan GUBICI
Bogdan Gubici

Bogdan Gubici

În Monitorul Oficial al României nr. 102 din data de 06 februarie 2017 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 744 din 13 decembrie 2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal”.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marius-Călin Buduşan/Lucian Claudiu Mateescu  într-un dosar al Tribunalului Sălaj – Secţia penală/Curţii de Apel Braşov – Secţia penală.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal”, care au următorul conţinut: „Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”

Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 264D/2016 susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (1), (2) şi (9). Totodată, invocă şi art. 5 paragraful 1 lit. c) şi paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la libertate şi la siguranţă. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 1.701D/2016 susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (12), art. 25, art. 53 (…), art. 1 alin. (5). Totodată, invocă dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală prin raportare la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, şi art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţie, referitor la libertatea de circulaţie. (…)

Curtea reţine că noul Cod de procedură penală stabileşte obligaţia organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiţii generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune [art. 202 alin. (1) ], măsura aleasă să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei [art. 202 alin. (3) ], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3) ] – condiţia necesităţii măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată sub condiţia caracterului excepţional al acestora [art. 9 alin. (2) ], şi să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menţinerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.(…)

Potrivit doctrinei, prin scopul măsurii preventive se înţelege ce pericol anume trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat, organul judiciar având obligaţia să aleagă măsura potrivită şi suficientă pentru atingerea acelui scop. Pericolul la care procesul penal ar putea fi expus şi care ar ameninţa buna desfăşurare a procesului penal se poate concretiza în ascunderea, desfiinţarea sau alterarea urmelor infracţiunii, sustragerea inculpatului de la urmărire, de la judecată ori de la executarea pedepsei, zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea martorilor sau experţilor. În acelaşi mod, literatura de specialitate a stabilit că buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi afectată de conduita necorespunzătoare a suspectului sau a inculpatului – încercarea de a influenţa coinculpaţi, martori, persoane vătămate sau experţi, încercarea de a distruge sau altera mijloace materiale de probă, de a împiedica administrarea probatoriului necesar ori alte asemenea activităţi. De asemenea, Curtea reţine că, prin dispunerea măsurii preventive în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, se urmăreşte prevenirea influenţării conţinutului probatoriu al declaraţiilor date de ceilalţi participanţi la comiterea faptei – indiferent dacă aceştia sunt şi ei acuzaţi sau nu în procesul penal, dacă au dobândit vreo calitate procesuală, al declaraţiilor date de martori – indiferent dacă sunt martori audiaţi la cererea acuzării sau a apărării, dacă vizează latura penală sau civilă, aspectele legate de faptă sau de împrejurările comiterii acesteia, prevenirea distrugerii, alterării, ascunderii sau sustragerii mijloacelor materiale de probă – indiferent dacă au fost ridicate de la faţa locului sau nu, dacă au intrat sau nu în custodia organelor judiciare sau dacă au fost anterior descoperite de acestea. Totodată, Curtea reţine că asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal presupune preîntâmpinarea situaţiilor în care inculpatul, personal sau prin intermediar, exercită presiuni asupra celui vătămat – direct sau indirect (asupra unei rude), prin ameninţări, sugestii insistente, repetate, prin ameninţarea cu săvârşirea unor acte de violenţă fizică îndreptate împotriva victimei sau a membrilor familiei acesteia, şantaj, declaraţii publice nereale cu privire la comiterea faptei, cu scopul de a o influenţa sau intimida – sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu persoana vătămată – prin rugăminţi, prin oferirea unor foloase ori alte asemenea mijloace, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate, în general, prin impunerea persoanei vătămate a unei conduite procesuale incorecte prin retractarea unor declaraţii, refuzul de a da declaraţii ori afirmarea unor împrejurări neconforme cu adevărul – fiind vorba despre un acord prin care inculpatul doreşte să interfereze cu buna desfăşurare a procesului penal, să împiedice ori să întârzie tragerea sa la răspundere penală ori să determine angajarea acestei răspunderi pentru o faptă de mai mică gravitate.

Aşadar, Curtea constată că sensul sintagmei „buna desfăşurare a procesului penal” este acela de prevenire a situaţiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna şi corecta desfăşurare a procesului penal, prin conduita sa încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul. Buna desfăşurare a procesului penal presupune, în aceste condiţii, preîntâmpinarea activităţilor concrete prin care inculpatul, direct sau prin intermediul unei alte persoane, ar încerca să influenţeze procesul penal prin mijloace neoneste, altele decât cele procedurale permise de exercitarea dreptului la apărare. (…)

Totodată, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, instanţa de la Strasbourg a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unei persoane suspectate că ar fi săvârşit o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Cauza Stogmuller împotriva Austriei); riscul ca acesta, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei (Cauza Wemhoff împotriva Germaniei, Cauza Jiga împotriva României), să săvârşească noi infracţiuni (Cauza Matzenetter împotriva Austriei) sau să tulbure ordinea publică [Cauza Letellier împotriva Franţei]. Instanţa de la Strasbourg a hotărât că pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Cauza Becciev împotriva Moldovei, Cauza Calmanovici împotriva României). Nevoia de a păstra ordinea publică şi de a asigura o bună desfăşurare a anchetei au fost, de asemenea, recunoscute de instanţa europeană drept motive ce pot justifica prelungirea privării de libertate (Cauza Garycki împotriva Poloniei). De asemenea, în Cauza Voicu împotriva României, instanţa de la Strasbourg a reţinut că instanţele naţionale şi-au întemeiat hotărârile de menţinere a arestului preventiv pe (i) riscul ca reclamantul să încerce să influenţeze probatoriul în cauză, (ii) impactul pretinselor fapte asupra ordinii publice. În acest sens, instanţele au analizat fiecare circumstanţă a cauzei, realizând o motivare care a avut în vedere situaţia particulară a reclamantului. Acestea au examinat de fiecare dată oportunitatea aplicării unei măsuri preventive mai blânde. În consecinţă, instanţa europeană a considerat că instanţele naţionale au oferit motive suficiente şi relevante pentru respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv într-o măsură mai blândă, iar perioada arestului preventiv nu a fost excesiv de lungă. (…)

În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală (…)sunt criticate, în esenţă, pentru faptul că sintagma „în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal” nu este definită de lege şi nu există minime repere obiective în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul acestei sintagme, dându-se astfel posibilitatea organelor judiciare să dispună cu privire la măsuri preventive în mod arbitrar.(…)

Curtea reaminteşte, în acord cu jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a acestora. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive.(…) Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal.(…) Aşa încât Curtea reţine că stabilirea „unor repere obiective în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul acestei sintagme” de către instanţe, astfel cum solicită autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 1.701D/2016, nu ar fi de natură a oferi un plus de claritate normei procesual penale criticate, ci, dimpotrivă, o astfel de reglementare ar aduce atingere plenitudinii de jurisdicţie a organului judiciar competent să dispună cu privire la măsura preventivă, care ar fi astfel împiedicat să aprecieze, în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei.

Astfel, Curtea decide: – Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal”, sunt constituţionale.

Bogdan Gubici


Aflaţi mai mult despre , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.