
14.05.2020: În data de 17.10.2019, Curtea Constituțională a României a respins excepția de neconstituționalitate (decizia nr. 644/2019, Monitorul Oficial nr. 66 din data de 30.01.2020):
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornel Ciulin și Aura Ciulin în Dosarul nr.17961/3/2015* al Curții de Apel București – Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art.1578 alin.2 din Codul civil din 1864 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București – Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2019.
***
15.02.2017: În data de 08.02.2017 s-a constituit un nou dosar (429D/2017) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 1578 alin. (2) Cod Civil (cauza Ciulin Cornel și Ciulin Aura).
Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care art. 1578 alin. (2) Cod Civil formează obiectul unui control de constituționalitate.
Instanţa de trimitere este Curtea de Apel Bucureşti, care la următorul termen a respins ca nefondat apelul autorilor excepției de neconstituționalitate.
Nici pe portalul instanţei de trimitere, şi nici pe portalul Curţii Constituţionale nu se precizează în raport de ce dispoziţii din Constituţie se va realiza controlul de constituţionalitate.
Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:
Art. 1578 Cod Civil 1864 (extras)
(2) Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii.
Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Avocat – Baroul Constanţa
dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)
Aflaţi mai mult despre Andrei Alexandru Marcu, art. 1578 Cod civil, Curtea de Apel Bucuresti, Mihaela Mazilu-BabelJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.