Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Scurte reflecţii pe marginea deciziei din cauza Eco Invest și Ilie Bolmadar c. României
15.02.2017 | Liviu-Alexandru VIOREL

JURIDICE - In Law We Trust

Curtea EDO a pronunțat, de curând o decizie de inadmisibilitate în cauza S.C. Eco Invest S.R.L., Ilie Bolmadar c. României[1] (în continuare „Eco Invest-Bolmadar”), readucând în atenție, după o perioadă de acalmie, controversata problemă a acordării ajutorului public judiciar cu privire la plata cauțiunii.

Includerea obligației de a plăti cauțiunea între restricțiile financiare în exercitarea dreptului de acces la justiție fusese reținută de instanța de contencios european al drepturilor omului în cuprinsul deciziei din cauza Iosif c. României[2]; iar calificarea acestei îndatoririi ca ingerință activă provenind chiar de la autoritatea legiuitoare a fost remarcată și în doctrina românească[3] anterioară pronunțării deciziei din cauza Eco Invest–Bolmadar.

Odată cu pronunțarea deciziei de inadmisibilitate din cauza Eco Invest–Bolmadar c. România, devine și mai clar că problema nivelului cauțiunii are a fi analizată pe terenul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția EDO; din interpretarea § 35 al deciziei pronunțate în cauza Eco Invest S.R.L.–Bolmadar se desprinde concluzia incontestabilă conform căreia simplul fapt al stabilirii unei cauțiuni, independent de cuantumul acesteia, echivalează cu o ingerință în dreptul de acces la justiție; ingerința există nu numai în cazul taxelor judiciare de timbru, ci și în cazul cauțiunii și aceasta independent de rolul esențialmente diferit al celor două în procesul civil; este firesc să fie astfel câtă vreme nu numai taxele judiciare de timbru, ci și cauțiunile reprezintă veritabile „costuriobiective ale procesului civil; prin urmare, astfel cum pe bună dreptate s-a arătat[4] decizia confirmă că obligația de achitare a cauțiunii constituie o restricție [n.a. L.-Al. Viorel de ordin financiar] în dreptul de acces la justiție analizabilă în raport de jurisprudența Curții în această materie; astfel fiind, pentru angajarea unor cereri având ca obiect suspendarea executării silite ori, după caz, suspendarea provizorie a executării silite este necesar să se avanseze sume de bani cu titlu de cauțiune; acest cost se află în sarcina celui care apelează la mecanismele procesuale specifice justiției statale și este indestructibil legat de însăși admisibilitatea demersului procedural; în acest sens, se arăta în doctrina premergătoare pronunțării deciziei evocate că prin stabilirea îndatoririi de a consemna o cauțiune este condiționat dreptul de a obține o analiză de fond a cererii de suspendare provizorie a executării silite, restricționându-se astfel dreptul de acces la justiție[5]. Acesta este motivul pentru care o valoare excesivă a acestui cost are potențialul de a genera – în egală măsură în materia cauțiunii și a taxelor judiciare de timbru – o imposibilitate obiectivă pentru parte de a se conforma, consecința imediată fiind generarea unui uriaș potențial de obstrucționare a dreptului de acces la justiție în chiar substanța acestuia[6]”.

În acest context, stabilirea abstractă a cauțiunii prin raportare la valoarea obiectului cererii, fără o raportare la datele proprii ale cauzei, în special la situația financiară a constituentului cauțiunii este susceptibilă să conducă la atingerea esenței dreptului de acces la justiție.

Revenind însă la circumstanţele specifice ale cauzei, subliniez faptul că, în esență, plângerea reclamantelor a vizat o posibilă nesocotire a dreptului de acces la justiție justificată de considerentul că, pentru a le fi analizată cererea de suspendare provizorie, trebuie să achite o suma considerabilă de bani (45.772,385 lei) cu titlu de cauțiune (§ 25).

Acesta este contextul în care persoana juridică-reclamanta a formulat o cerere de reducere a cuantumului cauțiunii întemeiată pe prevederile normelor dreptului Uniunii Europene și ale art. 6 din Convenția EDO arătând că o dispoziție legală care stabilește o cauțiune de 10% din valoarea creanței fără posibilitatea obținerii unei diminuări, exonerări ori eșalonări la plată, încalcă dreptul de acces la justiție (§ 11, § 12).

Curtea EDO arată că această cerere ar fi fost respinsă de instanţa naţională ca nefondată (§ 14). În motivarea deciziei sale, Curtea reține că cererea ar fi fost analizată pe fond, iar argumentele invocate de reclamantă au fost de ordin general, sens în care au vizat executarea clauzelor contractuale, și nu impactul financiar al plății cauțiunii înseși asupra societății (§ 39).

De fapt, Judecătoria Târgu-Mureş a respins cererea de reducere a cauțiunii în considerarea unei duble inaplicabilități a OUG nr. 51/2008[7], i.e. din perspectiva calităţii Eco Invest de persoană juridică și prin raportare la lipsa unei reglementări naţionale a ajutorului public judiciar cu privire la obligația de plată a cauțiunii; în consecinţă, motivul de respingere a fost acela că legea nu prevede şi astfel instanţa naţională nu a procedat la efectuarea unei analize a fondului (unei asemenea cereri); trecând dincolo de aparența respingerii cererii „ca neîntemeiată”, se poate lesne constata faptul că cererea a fost de facto respinsă ca inadmisibilă.

Această precizare prezintă o relevanţă capitală, pentru că, pornind de la premisa analizei în fond a cererii de reducere a cauţiunii, în cauza examinată Curtea EDO reține că reclamanta ar fi avut la dispoziție o cale de atac eficientă, pentru a i se analiza situația financiară și presupusa imposibilitate de a plăti (§ 40); or, câtă vreme cererea de reducere a cauțiunii nu a fost examinată, în substanța sa, de către instanța națională, reclamantul nu a avut o cale de atac eficientă.

Curtea mai arată – „în plus” – și faptul că, la epoca faptelor, dreptul intern ar fi oferit posibilitatea de a solicita și de a obține reducerea, exonerarea ori eșalonarea la plata cauțiunii în baza unei cereri distincte adresate instanțelor naționale întemeiată pe OUG nr. 51/2008 (§ 41).

Curtea EDO reține nu atât incidența mecanismului de diminuare a cuantumului cauţiunii potrivit OUG nr. 51/2008, cât eficiența sa; astfel, Curtea EDO a considerat că Guvernul a demonstrat faptul că, la epoca faptelor, exista posibilitatea obținerii unei reduceri, exonerări ori eșalonări la plata cauțiunii întemeiate pe prevederile art. OUG nr. 51/2008 (§ 41); statuarea ar putea părea surprinzătoare dacă nu este pusă în contextul existenţei unei jurisprudenţe divergente la momentul de referinţă evocat; fapt este că acest tip de jurisprudenţă era una neîndoielnic izolată la epoca faptelor (și mi-e teamă că ea continuă să aibă aceeași natură chiar și după momentul pronunțării deciziei din cauza Eco Invest–Bolmadar); instanța de drept contencios european al drepturilor omului nu suflă o vorbă cu privire la această nuanţă în cuprinsul hotărârii sale; această realitate obiectivă relevă caracterul discutabil de facto al eficienţei mecanismului intern la momentul pronunțării deciziei şi poate avea ca explicaţie faptul că statuarea instanței de contencios european al drepturilor omului se bazează pe jurisprudența minuțios selectată și probabil prezentată ca fiind generală de către Guvernul României.

În mod paradoxal, deşi decizia Curţii porneşte de la o situație particulară greșită și se bazează pe o jurisprudenţă izolată (aplicabilă oricum persoanelor fizice) socotită a avea o răspândire generală în practică, pe fondul său dezlegarea este corectă și confirmă soluția pe care am propus-o nu cu multă vreme în urmă[8]cheia în care cred că trebuie interpretată această decizie este aceea că, deși mecanismul nu a fost eficient într-o proporţie rezonabilă în practică, devine eficace ca urmare a validării acestei jurisprudenţe prin pronunțarea hotărârii Curţii; se poate lesne observa una dintre implicaţiile inevitabile ale deciziei Curţii, aceea de unificare a jurisprudenţei naţionale.

În fine, o eventuală nefuncţionalitate a unui atare mecanism intern în viitor ar putea readuce în actualitate, în raport de datele proprii ale cauzei, o încălcare a dreptului de acces la justiţie.


[1] Decizia este în prezent disponibilă, în limba franceză, pe site-ul acesta. Pronunțarea deciziei a fost semnalată în doctrină de C. Drăgușin, Aplicabilitatea art. 6 CEDO în privința cererilor de suspendare a executării silite, în special sub aspectul scutirii/reducerii/eşalonării sumelor stabilite cu titlu de cauţiune – decizia de inadmisibilitate în cauza S.C. Eco Invest S.R.L. şi Ilie Bolmadar c. României, disponibil pe site-ul acesta, publicat în 13.01.2017, respectiv, CEDO, Eco Invest SRL și Ilie Boldamar c. României. Aplicabilitatea art. 6 în privința cererilor de suspendare a executării silite, în special sub aspectul scutirii/reducerii/eșalonării sumelor stabilite cu titlu de cauțiune, publicat pe site-ul acesta, în data de 16.01.2017.
[2] „Curtea observă că neplata sumei de 133.984 euro (EUR) cu titlu de cauţiune pentru introducerea acţiunii a dus la anularea acesteia” și „că obligaţia impusă reclamanţilor de a achita o cauţiune extrem de ridicată pentru a putea introduce acţiunea i-a lipsit de posibilitatea de a obţine examinarea fondului cauzei şi, prin urmare, de dreptul lor de acces la o instanţă […]” (CEDO, Iosif c. României, hot. din 29.11.2007, § 56 – § 60).
[3] I. Deleanu, Drepturile fundamentale ale părților în procesul civil: norme naționale, norme convenționale și norme comunitare, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 136-137.
[4] C. Drăgușin, op. cit.
[5] Judec. Slatina, înch. din 2.03.2009 cu comentariu de A.C. Mitrache și cu notă de B. Dumitrache, în RRDJ nr. 6/2009, p. 128.
[6] Astfel cum în mod judicios s-a arătat „[…] din cauza unor circumstanţe obiective şi neimputabile părţii interesate, aceasta nu poate să învestească judecătorul să analizeze în concret cererea sa şi argumentele aduse în sprijinul acesteia (A.C. Mitrache, Comentariu la Judec. Slatina, înch. din 2.03.2009 în RRDJ nr. 6/2009, p. 131).
[7] Fără a afecta în mod esențial raționamentul Curții, soluția este inexactă pentru că nu surprinde o nuanță cu relevanță din perspectiva dreptului intern: prin raportare la circumstanțele proprii ale cauzei, reclamanta Eco Invest S.R.L.– atât cea din plângere, cât și cea de la nivel național – a avut (și are) calitatea de persoană juridică; or, din perspectiva dreptului intern, OUG nr. 51/2008 era (și este) rezervată acordării ajutorului public judiciar persoanelor fizice, în vreme ce Legea nr. 146/1997, în vigoare la epoca faptelor viza, în exclusivitate, acordarea facilităților pentru persoanele juridice.
[8] G. Viorel, L.-Al. Viorel, Cuantumul excesiv al cauțiunii – motiv de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii ori, după caz, a diminuării cuantumului acesteia, în Dreptul nr. 11/2013 p. 167-180; L.-Al. Viorel, G. Viorel, Cerere de reexaminare a încheierii pronunțate asupra cererii de ajutor public judiciar. Completarea hotărârii vs. îndreptarea hotărârii. Posibilitatea acordării ajutorului public judiciar sub forma cauțiunii. Înaintarea încheierii pronunțate asupra cererii către Administrația Finanțelor Publice. Comunicarea hotărârii în baza rolului activ al instanței, în RDC nr. 11/2013, p. 31-32.


drd. Liviu Viorel
Facultatea de Drept, Universitatea București

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.