Secţiuni » Arii de practică » Business » Afaceri transfrontaliere
Afaceri transfrontaliere
CărţiProfesionişti

Întrevederea comisiilor parlamentare reunite pentru afaceri europene cu negociatorul şef al UE pentru Brexit
20.02.2017 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Content, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 17 februarie 2017, a avut loc întrevederea comisiilor parlamentare reunite pentru afaceri europene, pentru politică externă şi pentru românii de pretutindeni cu Michel Barnier, Negociatorul-şef responsabil de pregătirea şi desfăşurarea negocierilor cu Regatul Unit, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al Senatului.

Întrevederea a fost prezidată de Gabriela Creţu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.

În cadrul întrevederii, Michel Barnier a prezentat stadiul pregătirilor pentru începerea negocierilor cu Regatul Unit, etapele şi calendarul acestui proces complex, precum şi poziţia Uniunii Europene.

La final, Gabriela Creţu a apreciat că recomandările parlamentarilor români cu privire la rolul parlamentelor naţionale în cadrul acestui proces sunt clare şi privesc consultarea parlamentelor cu privire la procedura de negociere, primirea permanentă de informaţii privind evoluţia acestui şi interesul pentru ratificarea acordurilor privind relaţiile viitoare dintre UE şi Regatul Unit.

De asemenea, preşedinta Comisiei pentru afaceri europene, a subliniat că există două categorii de interese de apărat în acest proces: interesele de ordin general ale Uniunii, România în calitate de stat membru, după Brexit, îşi doreşte o Uniune mai puternică, dar şi interese de ordin specific, care privesc drepturile românilor din Marea Britanie, bugetul şi fondurile europene, precum şi aspecte privind politica externă şi de securitate.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti