« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

DNA. Abuz în serviciu. Control judiciar. UPDATE: Fals în declarații. Trimitere în judecată
03.07.2017 | Georgiana-Camelia LUCIU, Adina GANȚOLEA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Adina Maria Ganțolea

Adina Maria Ganțolea

DNA. Abuz în serviciu, fals în declarații. Trimitere în judecată.

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 172/VIII/3 din 20 februarie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecatăsub control judiciar, a inculpatului
B. O., director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, în prezent suspendat din această funcție de conducere ca urmare a interdicției dispuse prin ordonanța de control judiciar, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave,
fals în declarații, în formă continuată, 3 acte materiale

și în stare de libertate a inculpatului
G. A., la data faptelor șef birou economic al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, cu privire la săvârșirea infracțiunii abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009 – 22 mai 2015, inculpații B. O. și G. A., în calitățile menționate mai sus, în contextul realizării proiectului „Modernizare și extindere la construcția existentă pentru sediul OCPI Călărași”, și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, în sensul:
– favorizării unei societăți comerciale să câștige licitația care a avut ca finalitate încheierea, la data de 17 august 2009, a contractului ce privea proiectul menționat mai sus, în condițiile în care firma respectivă nu îndeplinea condițiile prevăzute în caietul de sarcini,
– achitării, la data de 28 octombrie 2009, către aceeași societate a unui avans de 595.000 lei cu TVA în lipsa unei baze legale și în scopul creării de foloase materiale necuvenite pentru firma privată. De menționat este faptul că, până la 22 mai 2015 când a fost formulată în cauză plângerea penală de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cei doi inculpați nu au efectuat niciun demers legal pentru recuperarea acestui avans.
– încheierii, la data de 17 noiembrie 2009, cu aceeași societate comercială, a unui act adițional prin care s-au contractat lucrări, parte din ele făcând și obiectul contractului inițial. În acest context, în lipsa unei proceduri legale de atribuire și a unei solicitări a OCPI Călărași, a fost majorată semnificativ valoarea contractului inițial,
– achitării, în perioada toamna anului 2010 – finalul anului 2012, de către OCPI Călărași a facturilor emise de firma respectivă, în condițiile în care inculpații cunoșteau că lucrările fuseseră stopate din primăvara-vara anului 2010.

Prin această conduită, cei doi inculpați au creat un prejudiciu instituției pe care o reprezentau în valoare de 5.255.564 lei (cca. 1.167.903 euro) concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum în favoarea societății respective.

OCPI Călărași s-a constituit parte civilă, în cauză, cu suma de 5.546.246,07 lei (cca. 1.232.499 euro).

Cu privire la infracțiunea de fals în declarații s-a reținut că, în declarațiile de avere pe anul 2016, date pe propria răspundere, inculpatul B. O. nu a menționat în cuprinsul acestora un număr de șase bunuri imobile (terenuri).

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra a 13 imobile (12 terenuri și o vilă) aflate în proprietatea inculpatului B. O. și asupra a 2 terenuri aflate în proprietatea inculpatului G. A..

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Călărași, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Adina Ganțolea

***

Georgiana-Camelia Luciu

Georgiana-Camelia Luciu

DNA. Abuz în serviciu. Control judiciar.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 17 februarie 2017, față de inculpatul B. O., la data faptelor și în prezent director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 
În perioada 2009-2015, inculpatul B. O., în calitate de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, în contextul realizării proiectului „Modernizare și extindere la construcția existentă pentru sediul OCPI Călărași”, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, în sensul că:
– a favorizat o anumită societate comercială să câștige licitația care a avut ca finalitate încheierea, la data de 17 august 2009, a contractului ce privea proiectul respectiv, în condițiile în care firma respectivă nu îndeplinea condițiile prevăzute în caietul de sarcini,
– la data de 28 octombrie 2009, a achitat aceleiași societăți un avans de 595.000 lei cu TVA în lipsa unei baze legale și în scopul creării de foloase materiale necuvenite pentru firma privată.
În același context, la data de 17 noiembrie 2009, inculpatul B. O. a încheiat cu aceeași societate comercială un act adițional prin care s-au contractat lucrări suplimentare, în lipsa unei proceduri legale de atribuire și a unei solicitări a OCPI Călărași. Acest lucru s-a realizat în condițiile în care, în actele aferente procedurii de atribuire a contractului inițial, se menționa clar că autoritatea contractantă nu trebuia să plătească lucrări suplimentare, riscul aparținând exclusiv ofertantului, iar lucrările suplimentare ce nu erau prevăzute în documentația tehnică inițială se puteau efectua doar la solicitarea autorității contractante.

Prin această conduită, inculpatul B. O. a creat un prejudiciu instituției pe care o reprezenta în valoare de 2.175.497 lei (valoarea avansului și plățile nelegale făcute în baza actului adițional), concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum în favoarea societății respective.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul B. O., trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu exercite funcția de director al OCPI Călărași.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Totodată, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a 10 imobile aflate în proprietatea inculpatului B. O.

Inculpatului B. O. i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD