BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Print Friendly, PDF & Email

Teoria poziției de garant și teoria riscului – fundamente ale răspunderii. Comparație

23.02.2017 | Alexandra-Paula CHIȘ
Abonare newsletter
Alexandra Paula Chiș

Alexandra Paula Chiș

1. Poziția de garant – fundament al răspunderii penale

Teoria poziției de garant este menită să fundamenteze răspunderea penală în cazul săvârșirii infracțiunilor omisive improprii.

„Infracțiunile omisive improprii (comisive prin omisiune) au la bază o incriminare comisivă, dar rezultatul prevăzut de norma de incriminare poate fi, în concret, produs și printr-o inacțiune, fără ca aceasta să fie expres prevăzută de norma de incriminare.”[1]

Răspunderea penală este condiționată de preexistența unei obligații a făptuitorului de a împiedica producerea rezultatului. „În consecință, inacțiunea este asimilată acțiunii doar atunci când persoana care a rămas în pasivitate se afla în poziție de garant față de valoarea socială protejată de norma penală.”[2]

Izvorul poziției de garant este stabilit de legiuitor prin reglementarea art. 17 C.pen., care prevede că infracțiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârșită și prin omisiune, când:

a) Există o obligație legală sau contractuală de a acționa

b) Autorul omisiunii, printr-o acțiune sau inacțiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.

Teoria poziției de garant are funcție de protecție a valorii sociale căreia i se aduce atingere prin săvârșirea faptei și, totodată, impune obligația de a supraveghea orice potențială sursă de pericol.[3]

Funcția de protecție a unei valori sociale are ca izvor fie o legătură naturală, fie asumarea voluntară a obligației de protecție.

Legătura naturală presupune obligații născute din relațiile de familie. Conținutul raporturilor de familie se bucură de reglementare legală, deci există norme care impun o anumită conduită subiecților raportului juridic.[4]

Se consideră[5] că poziția de garant fundamentată pe o legătură naturală nu poate susține răspunderea penală în situația conviețuirii a două persoane fără ca între acestea să existe o legătură juridică.

În cazul infracțiunilor omisive improprii, condițiile răspunderii penale sunt mai restrictive decât în cazul infracțiunilor comisive sau omisive proprii. Consider just acest fapt, întrucât, în ipoteza infracțiunii omisive improprii, inacțiunea nu este prevăzută expres ca modalitate de săvârșire. Ea este aptă să atragă răspunderea penală în măsura în care a condus la producerea rezultatului reprimat de norma penală. Mai mult decât atât, aptitudinea omisiunii de a atrage răspunderea penală trebuie determinată pe baza unor criterii clare, în caz contrar, s-ar ajunge la situații de încălcare flagrantă a principiului legalității.

Asumarea voluntară a obligației de protecție a unei valori sociale presupune un raport contractual ori o obligație ce decurge din exercitarea unei profesii, meserii ori activități. De pildă, transferul obligației din partea părinților către bonă ori obligația medicului de a trata pacienții.[6]

De menționat este că în aceste ultime cazuri, „existența poziției de garant nu depinde de valabilitatea din punct de vedere civil a contractului, ci de asumarea materială a obligației de către cel căruia i s-a transferat.”[7]

Răspunderea pentru surse de pericol presupune o acțiune anterioară a autorului, obligația de control asupra unei surse de pericol sau răspunderea pentru acțiunile unor terți.

Acțiunea precedentă a autorului are la bază obligația oricărei persoane care întreprinde o activitate periculoasă pentru o valoare socială protejată de a lua măsuri pentru împiedicarea producerii pericolului.[8]

Deși doctrina nu este unitară în ceea ce privește natura acțiunii – licită sau ilicită – susceptibilă de a activa poziția de garant, consider justă opinia conform căreia atât o acțiune ilicită, cât și o acțiune licită poate constitui izvor al poziției de garant. Fapta licită va constitui izvor al poziției de garant în cazurile în care acțiunea prezintă un risc special, respectiv un grad de risc care depășește gradul comun.[9]

Obligația de control a unei surse de pericol are la bază raporturile juridice care au ca obiect bunuri care pot aduce atingere valorilor sociale protejate de normele penale. Deținătorul acestei categorii de bunuri este obligat să ia măsuri rezonabile în vederea împiedicării producerii urmărilor periculoase.[10]

Răspunderea pentru acțiunile terților, deși la prima vedere poate induce ideea unei răspunderi penale obiective, aceasta are la bază obligația personală a făptuitorului de a interveni în vederea împiedicării producerii pericolului. Deci, garantul, în această ipostază, nu răspunde pentru fapta săvârșită de către cel pe care „îl garantează”, ci pentru omisiunea de a interveni în vederea împiedicării producerii rezultatului periculos.

2. Teoria riscului – fundament al răspunderii civile delictuale obiective

Teoria riscului face parte din teoriile obiective ale răspunderii civile delictuale. Potrivit acestei teorii[11], există două categorii de fapte umane: cotidiene și periculoase. Răspunderea civilă delictuală este atrasă în cazul săvârșirii faptelor cotidiene doar în măsura în care există culpă, iar în ceea ce privește a doua categorie de fapte, cele periculoase, răspunderea civilă delictuală este atrasă independent de culpa autorului.[12]

Conform acestei concepții, răspunderea civilă dobândește exclusiv funcție reparatorie întemeiată pe ideea de risc. Aceasta a dat naștere la clasificarea riscului în risc-profit și risc de autoritate.

Teoria riscului-profit. Această categorie a riscului îl obligă pe cel care desfășoară o activitate în urma căreia obține un profit, care poate consta într-un interes patrimonial sau moral, să suporte repararea pagubelor cauzate terților prin activitatea desfășurată.[13]

Consider că teoria riscului-profit justifică răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri sau animale pentru următoarele motive:

– Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucru sau animal poate fi antrenată numai împotriva celui care are lucrul sub paza sa.

– Paza juridică este definită de prevederile art. 1377 C. civ.: „are paza animalului sau a lucrului proprietarul sau cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu.”

– Cel care exercită în mod independent controlul și supravegherea animalului sau a lucrului trebuie să se servească de acesta în interes propriu.

– Interesul – condiție a pazei juridice – se poate suprapune noțiunii de profit – element central al teoriei riscului-profit.

– Această formă a răspunderii civile delictuale poate fi atrasă independent de existența culpei.

Teoria riscului de autoritate se fundamentează pe ideea conform căreia „unde este autoritatea se află și riscul”, justificând răspunderea pentru fapta altuia.[14]

Răspunderea pentru fapta altuia poate fi antrenată împotriva celor care au obligația de a supraveghea un minor sau o persoană pusă sub interdicție judecătorească. Izvorul obligației de supraveghere poate fi legal, contractual ori hotărârea judecătorească.

3. Comparație

Deși cele două teorii expuse activează în domenii diferite ale dreptului, consider că o comparație între cele două ar constitui un sprijin pentru înțelegerea lor.

A. Ambele teorii răspund în mod primordial necesității de echitate

Teoria poziției de garant previne situațiile în care rigiditatea tipicității faptelor prevăzute și sancționate de legea penală împiedică antrenarea răspunderii penale, deși au fost săvârșite fapte periculoase pentru valorile sociale protejate de legea penală.

Consecința aplicării acestei teorii este că o faptă poate fi tipică și în situațiile în care a fost săvârșită printr-o inacțiune, deși preceptul normei ar induce acțiunea ca mod de săvârșire. Desigur, acestă teorie se bucură de criterii clare și restrictive pentru a proteja principiul legalității incriminării și, totodată, infracțiunea omisivă improprie constituind o excepție în raport cu infracțiunile comisive și omisive proprii, pentru a respecta regula exceptio est strictissimae interpretationis.

Teoria riscului suplinește lipsurile teoriei subiective în situațiile în care se produce un prejudiciu independent de culpa autorului. Ideea de echitate rezidă din sprijinul oferit victimei prejudiciului în obținerea despăgubirii, chiar dacă fapta prejudiciabilă nu poate fi reproșată din punct de vedere subiectiv celui obligat la despăgubire. Echitatea este relevată și de riscul care trebuie asumat de cel care desfășoară o activitate în profitul său.

B. Ambele teorii se fundamentează pe un raport juridic preexistent celui care atrage răspunderea

Teoria poziției de garant, așa cum am arătat anterior, are ca premisă fie o obligație legală sau contractuală de a acționa, fie o acțiune sau inacțiune anterioară prin care a creat pentru valoarea socială o stare de pericol care a înlesnit producerea urmării prevăzute de legea penală.

Teoria riscului presupune un raport juridic preexistent ce izvorăște din lege, convenție ori hotărâre judecătorească.

Referitor la acest raport consider necesare câteva mențiuni:

– În cazul răspunderii civile obiective pentru lucruri sau animale, raportul anterior se întemeiază pe relația dintre proprietar sau cel care are paza juridică și terți cu efecte asupra bunului sau animalului. Obligația de răspundere pentru lucruri sau animale este reversul obligației terților de a se abține de la orice faptă care ar putea prejudicia folosința bunului de către proprietar sau de către cel care are paza juridică.

– În cazul răspunderii civile obiective pentru fapta altuia, se are în vedere raportul de autoritate și obligația de supraveghere a minorilor sau celor puși sub interdicție. Fiind vorba despre persoane, în acest caz nu se poate considera că avem de-a face cu exercitarea unui control sau, cel puțin, ar trebui nuanțată noțiunea de control, deoarece această categorie de răspundere obiectivă presupune fapta unei ființe cu voință proprie independent de faptul că aceasta nu are capacitatea de a discerne.

C. Cele două teorii contribuie la tragerea la răspundere, bazându-se pe fundamente diferite

Teoria poziției de garant se fundamentează pe existența vinovăției ca element subiectiv. Fiind o teorie dezvoltată în domeniul dreptului penal, este normal ca răspunderea să fie antrenată numai în situațiile în care fapta a fost săvârșită cu vinovăție. În consecință, situațiile care pot activa aplicarea teoriei poziției de garant se întemeiază pe răspunderea subiectivă.

În vederea stabilirii existenței vinovăției făptuitorului, este necesar să se dovedească atât obligația anterioară de a acționa, cât și inacțiunea (acțiunea neconformă obligației) cu privire la producerea rezultatului reprimat de norma penală.

Teoria riscului justifică răspunderea civilă delictuală obiectivă.

Despăgubirea datorată victimei faptei prejudiciabile este datorată independent de culpa celui obligat la dezdăunare și chiar independent de culpa celui pentru care se răspunde (în situația răspunderii pentru fapta altuia).

Răspunderea civilă se întemeiază, în acest caz, pe existența faptei (în cazul răspunderii pentru fapta altuia), prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și existența raportului anterior (paza juridică sau obligația de supraveghere).[15]

În concluzie, cele două teorii prezentate au rolul de a sprijini și explica atragerea răspunderii în cazurile în care se aduc atingeri valorilor protejate de dreptul pozitiv, dar se deosebesc prin temei, deoarece teoria poziției de garant se întemeiază pe răspundere subiectivă, în timp ce teoria riscului se întemeiază pe răspundere obiectivă.



[1] F. Munoz Conde, M. Garcia Aran, Derecho penal. Parte general. Ed. Tirant Io Blanch, Valencia, 1998, p. 269 apud F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 284-285.
[2] F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 286.
[3] H.H. Jescheck, T. Weigend, Tratado de derecho penal. Parte general, Ed. Comares, Granada, 2002, p. 662, F. Munoz Conde, M. Garcia Aran, op. cit. P. 276-27, G. Fiandaca, E. Musco, Diritto penale. Parte generale, Zanichelli Editore, Bologna, 2001, p. 565 și urm. Apud F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p. 287.
[4] F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p. 288
[5] Ibidem.
[6] Idem, p. 289.
[7] H.H. Jescheck, T. Weigend, op. cit., p. 671 apud F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p. 289.
[8] F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p. 289.
[9] Idem, pp. 289, 291.
[10] F. Streteanu, op. cit., p. 292.
[11] M. Rümelin, Die Gründe der Schandenszurechnung, Tübingen, 1896, pp. 26, 45-46 și 71 apud L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 398.
[12] L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 398.
[13] Idem, p. 398.
[14] L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 399.
[15] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., pp. 470-471 și 508.


Alexandra-Paula Chiș

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week