TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Motivele de nelegalitate care atrag casarea hotărârii. Constituționalitate
24.02.2017 | Anda-Laura TĂNASE


În Monitorul Oficial Partea I nr. 38 din 13 ianuarie 2017 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. Decizia nr. 633/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Mihaela Ramona Şerban într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, potrivit cărora:

„(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

  1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
  2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
  3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;
  4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
  5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;
  6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;
  7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
  8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, apreciază a fi încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Legea fundamentală, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată din Codul de procedură civilă a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, când Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În esenţă, în speţa de faţă, autoarea excepţiei deduce neconstituţionalitatea reglementării legale criticate din perspectiva faptului că în materia contenciosului administrativ hotărârile primei instanţe pot fi atacate numai cu recurs şi doar pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie, astfel încât recursul nu mai este o cale de atac cu caracter devolutiv şi nu mai reprezintă o cale de atac eficientă şi efectivă. În acest context, Curtea subliniază că în vechea reglementare a Codului de procedură civilă, la art. 304 se prevedea că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în anumite situaţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, numai pentru motive de nelegalitate, iar la art. 3041 din acelaşi cod, se stipula faptul că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă din 1865, soluţia legislativă cuprinsă în art. 3041 a fost eliminată, critica autoarei excepţiei din prezenta cauză fiind motivată din prisma acestui eveniment legislativ, având în vedere faptul că în noua reglementare nu se mai regăseşte corespondentul art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865. Autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că se ajunge în situaţia ca în materia contenciosului administrativ, prin recursul formulat, să poată fi invocate numai motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată putând fi analizată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

În contextul criticilor astfel formulate, Curtea a reţinut faptul că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deşi considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat şi pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituţii juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă, care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, noile norme nu mai prevăd nicio excepţie de la regula mai sus amintită.

Curtea a reţinut că, aşa cum prevede art. 2 din Codul de procedură civilă, acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispoziţiile acestui cod aplicându-se şi în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, a fost modificată doar parţial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, tocmai pentru a se asigura eficienţa noilor dispoziţii procedurale, urmând ca, în măsura în care dispoziţiile legii speciale nu conţin anumite dispoziţii din Codul de procedură civilă, acestea să fie complinite cu prevederile codului. După adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ este menţinut sistemul dublului grad de jurisdicţie, respectiv instanţele de fond care soluţionează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor sau ale curţilor de apel, fiind menţinută, de asemenea, prin prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond. Ca atare, şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, recursul împotriva hotărârii instanţei de fond se exercită în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare.

Curtea a reţinut, aşadar, că în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunţate în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas aplicabilă şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situaţie reglementată expres în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, potrivit căreia, în materia contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi în materia azilului, nu este prevăzută calea de atac a apelului. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, aşadar hotărârea pronunţată în primă instanţă, potrivit legii contenciosului administrativ, deşi nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanţa casează sentinţa şi rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi anume atunci când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanţa de recurs să caseze sentinţa şi să rejudece litigiul în fond.

Referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi a reţinut că „dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite însă unele excepţii de la această regulă”.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 491 din 6 mai 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilităţii de a declara şi calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanţei de contencios administrativ, a reţinut că „este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură administrativă”.

Astfel, Curtea decide:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Avocat Anda-Laura Tănase
ŢUCA ZBÂRCEA ŞI ASOCIAȚII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate