BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

DNA. Clasare și declinare cauza ref. OUG nr. 13/2017. UPDATE: PICCJ a dispus clasarea

26.06.2017 | Georgiana-Camelia LUCIU
Abonare newsletter

Luni, 26 iunie 2017, în urma solicitărilor mass-media, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut o serie de precizări, potrivit unui comunicat al PICCJ.

Comunicat integral:

„În urma solicitărilor primite din partea reprezentanților mass-media referitoare la motivarea soluției de clasare pronunțată în cauza cunoscută generic sub denumirea OUG 13, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să facă aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de prezentare cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului prev. de art. 8 al. 1 lit. b din Legea 115/1999, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 259 al. 1 și 2 C.p, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 C.p și fals intelectual prev. de art. 321 C.p.

În motivarea soluției, procurorii au reținut următoarele:
În data de 8 februarie 2017, Preşedintele Senatului a solicitatCurţii Constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională dintre Guvernul României și Ministerul Public – Direcția Națională Anticorupție, generat de demersurile procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, constând în anchetarea circumstanțelor în care a fost elaborat proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului referitor la modificarea și completarea Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală.

Curtea Constituțională, în cadrul procesului de examinare a cererii, a analizat actele de sesizare și actele procesuale emise, statuând în decizia nr. 68 din data de 27 februarie 2017 cu privire la ”faptele reclamate și cele reținute în ordonanța procurorului de caz”, că ”toate elementele prezentate drept elemente materiale constitutive ale infracțiunilor imputate nu constituie altceva decât aprecieri personale sau critici ale autorilor denunțului cu privire la legalitatea și oportunitatea actului adoptat de Guvern. Astfel, circumstanțele adoptării actului normativ, luările de poziție publice contradictorii ale ministrului justiției și ale prim-ministrului, urmate de decizia adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, … constituie, în mod evident, aspecte privind legalitatea și oportunitatea adoptării actului criticat, care nu pot intra în sfera de competență a procurorilor, respectiv nu pot face obiectul activității de cercetare penală”.

De asemenea, ” Curtea, analizând încadrarea juridică a faptelor denunțate, așa cum este ea configurată de către procuror în ordonanța de începere a urmăririi penale in rem, reține, ”în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000…datorită caracterului de generalitate al unei legi sau ordonanțe, ”folosul” din textul incriminator are în vedere alte ipoteze și nicidecum ”beneficiul” obținut de o persoană ca urmare a adoptării unui act normativ, astfel că acesta nu poate fi în niciun caz element constitutiv al laturii obiective a unei infracțiuni și astfel nu poate determina răspunderea penală”, că ” referitor la infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1999… din analiza elementelor constitutive ale acestei infracțiuni reiese că această normă este incidentă atunci când prezentarea de către membrii Guvernului a datelor inexacte este rezultatul îndeplinirii unei obligații legale față de cei îndrituiți să solicite aceste date, Parlamentul, respectiv Președintele României. Or, raportat la starea de fapt descrisă în denunțul formulat și reținută în ordonanța de începere a urmăririi penale emisă de organul judiciar, potrivit căreia ”în mod deliberat ministrul justiției a dezinformat Parlamentul României cu privire la intențiile lui a promova acte normative […] prin procedura ordonanței de urgență” și că ”în mod deliberat, prim-ministrul României și ministrul justiției l-au dezinformat pe Președintele României, înaintea ședinței de Guvern că nu aveau intenția să treacă pe ordinea de zi cele două ordonanțe”, Curtea constată că ”datele inexacte” se referă la necomunicarea unor intenții, care, în viziunea autorilor denunțului și a organului judiciar, se convertește în ”dezinformare”. Nicio normă legală sau constituțională nu obligă Guvernul să-l informeze pe Președintele României cu privire la ”intențiile” sale în sensul includerii pe ordinea de zi a unei ședințe de Guvern a actelor normative supuse adoptării și nici să informeze Parlamentul cu privire la ”intenția” sa de a adopta ordonanțe de urgență. Cu privire la acest din urmă aspect, singura obligație a Guvernului este de a depune, după adoptare, ordonanța de urgență spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă pentru ca aceasta să intre în vigoare, conform art. 115 alin. (5) din Constituție.” și că ” pentru alte trei infracțiuni, respectiv infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) și (2) din Codul penal, infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de art. 275 din Codul penal, și pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 din Codul penal… pentru care s-a dispus extinderea… nu sunt de natură a schimba starea de fapt și de drept a cauzei și, implicit raționamentul Curții Constituționale în analiza și soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public și Guvern.”

În concluzie, Curtea Constituțională a decis că ”prin verificarea circumstanțelor în care a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrului legal”.

Având  în vedere cele mai sus expuse, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică au apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 a. 1 lit. b teza I-a cu privire la infracțiunile de prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului prev. de art. 8 al. 1 lit. b din Legea 115/1999, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 259 al. 1 și 2 C.p, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 C.p și fals intelectual prev. de art.321 C.p, motiv pentru care, în temeiul art. 315 al. 1 C.p.p. și au dispus lasarea cu privire la acestea.”

***

Luni, 26 iunie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus clasarea cauzei, potrivit mediafax.ro.

În acest context, Florin Iordache, fost ministru al Justiției, în funcție la data emiterii OUG 13/2017, a declarat că această soluție îi apare ca fiind cea normală.

Florin Iordache: „E o decizie normală. Parchetul General, în urma declinării de la DNA a acestui dosar, a făcut popriile cercetări şi a închis azi definitiv dosarul care viza OUG 13. Eu am spus de-a lungul timpului că tot ceea ce s-a făcut la ministerul Justiţiei, cât şi în Guvern, care a vizat OUG 13, au fost lucruri normale, legale şi constituţionale. (…)

A fost – cred eu – un exerciţiu de imagine ca în acea perioadă o parte din membrii Cabinetului să fie chemaţi la audieri la DNA. Iată că s-a constata acum că tot ceea ce s-a făcut în privinţa OUG 13 a fost un demers corect, normal, aşteptat. În acelaşi timp, cred că a fost şi foarte multă dezinformare, pentru că dacă la acel moment singurul punct în suspans era dacă e nevoie sau nu de prag , s-a stabilit prin decizia ulterioară a CCR că e nevoie de prag.

***

Georgiana-Camelia Luciu

Georgiana-Camelia Luciu

Cu referire la cauza mediatizată prin comunicatul nr. 126 din data de 2 februarie 2017, constituită ca urmare a unei sesizări formulate de mai multe persoane fizice, cu privire la posibile fapte aflate în competența de soluționare a instituției, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, Biroul de Informare și Relații Publice a transmis următoarele:

La data de 24 februarie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus:

1. Clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr.78/2000, respectiv folosire a influenței ori autorității ca persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,

2. Disjungerea și declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
– favorizare a făptuitorului
 prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea nr. 115/1999 – a răspunderii ministeriale)
sustragere sau distrugere de înscrisuri (art. 259 alin. (1) și (2) Cod penal)
– sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri (art. 275 Cod penal)
– fals intelectual.

Pentru a răspunde interesului public pe care această cauză l-a suscitat, interes susținut atât de amploarea dezbaterilor din spațiul public, precum și de solicitările de informare formulate de reprezentanți ai mass media, în vederea corectei informări a opiniei publice, Biroul de Informare și Relații Publice prezintă o serie de aspecte conținute în ordonanța de clasare întocmită de procurori:

Dosarul s-a format, ca urmare a unei sesizări formulate de persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– favorizare a făptuitorului
– prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr 115/1999, în legătură cu modalitățile prin care primul ministru și ministrul justiției au promovat și susținut adoptarea prin ordonanță de urgență, la data de 18 ianuarie 2017, a două proiecte de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, precum și modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.

Sesizarea a fost completată de aceiași petenți și cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 de către persoane ce dețin funcții de conducere într-un partid politic care și-ar fi exercitat autoritatea sau influența politică în vederea adoptării, în seara zilei de 31 ianuarie 2017, a unei ordonanțe de urgență prin care au fost modificate codurile penal și de procedură penală, cu scopul favorizării unor persoane urmărite penal sau judecate care, în felul acesta, ar fi beneficiat direct sau indirect de foloase necuvenite.

Ulterior, ca urmare a efectuării unor acte procedurale de către procurori, s-a dispus extinderea urmăririi penale în cauză, cu privire la infracțiunile de:
– sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
– sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
– fals intelectual.

Situația de fapt, așa cum a rezultat în urma efectuării urmăririi penale, în prezentul dosar:

La data de 16 ianuarie 2017, ministrul Justiției a avut inițiativa modificării Codului Penal și a Codului de Procedură Penală (CP și CPP), invocând necesitatea punerii în acord a deciziilor Curții Constituționale cu legislația internă. De asemenea, același ministru a precizat că intenționează și promovarea unui proiect privind grațierea unor pedepse.

Cu această ocazie, ministrul și-a exprimat intenția ca respectivele modificări să fie transpuse într-un proiect cât mai repede pentru a fi promovate în ședința de Guvern din 18 ianuarie 2017.
În acest context, ministrul a prezentat personalului de specialitate din conducerea Ministerului Justiției un document ce conținea modificările pe care acesta dorea să le aducă celor două Coduri.

Principalele modificări dorite la acel moment de ministrul Justiției vizau:
– Dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu;
– Dezincriminarea infracțiunii de neglijență în serviciu;
– Modificarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de conflict de interese;
– Modificarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de corupție: darea de mită, luarea de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență;
– Modificări ale codului de procedură penală, printre care se regăseau și modificări ale modului de sesizare denunțul și plângerea.

Urmare a solicitării ministrului, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a întocmit o notă prin care indica explicit ce decizii ale Curții Constituționale ar fi trebuit transpuse în legislație, indicând în concret o soluție pentru fiecare modificare. Totodată, personalul de specialitatea a opinat că este imposibil a justifica urgența pentru promovarea proiectului de act normativ prin OUG.

În cursul zilei de 17 ianuarie 2017, s-au întocmit proiectele de OUG privind modificarea CP și CPP, precum și cu privire la grațiere, renunțându-se la dezincriminarea totală a abuzului în serviciu. În schimb, s-au introdus: un prag valoric minim al prejudiciului de 200.000 lei, condiția existenței unei plângeri penale prealabile precum și diminuarea pedepselor. De asemenea, s-a renunțat la modificarea infracțiunilor de corupție clasice, deoarece s-a atras atenția asupra posibilității sancționării României care este parte a Convenției de la Merida.

La data de 18 ianuarie 2017, aceste proiecte nu au mai fost introduse pe ordinea de zi suplimentară a Guvernului, așa cum se intenționase inițial, iar ulterior au fost publicate pe site-ul Ministerului Justiției pentru a se transmite opinii. Totodată, s-au solicitat puncte de vedere de la principalele instituții din domeniul judiciar.

După data de 25 ianuarie 2017, aceste opinii au fost centralizate de specialiștii Ministerului Justiției, majoritatea fiind critice, atât cu privire la fondul proiectelor, dar și cu privire la intenția promovării prin OUG, în sensul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a justifica urgența.

În toată această perioadă, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a întocmit 6 (șase) note prin care exprimau critici la adresa proiectelor amintite.

Cea mai consistentă notă este cea întocmită la data de 27 ianuarie 2017, ce conține peste 30 de pagini și în care se face o analiză a proiectului de modificare a CP și CPP prin prisma opiniilor exprimate de reprezentanții sistemului judiciar. Prin această notă, specialiștii Ministerului Justiției opinează că nu este oportună promovarea prin OUG.

În data de 31 ianuarie 2017, în jurul orei 17.00, Ministerul Justiției a solicitat emiterea de avize în vederea promovării unui proiect de OUG pentru modificarea CP și CPP, de la cele 5 (cinci) ministere avizatoare: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, Consiliul Legislativ și Consiliul Superior al Magistraturii.

La data de 31 ianuarie 2017, era programată ședința de Guvern având pe ordinea de zi discutarea, în vederea adoptării, a trei proiecte de acte normative privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și privind domeniul fiscal.

Ședința de Guvern a fost programată pentru ora 19.45, întrucât s-a așteptat redactarea și transmiterea avizului de la Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT), referitor la proiectele de buget.

Cu referire la OUG de modificare a Codurilor (care de altfel nici nu figura pe ordinea de zi), până la ora programată inițial pentru ședința de Guvern – 19.45, au fost transmise către Secretariatul General al Guvernului doar avizul Ministerului Afacerilor Interne și cel al Consiliului Legislativ, adică doar două din cele cinci avize necesare.

Ministerul Afacerilor Interne a comunicat un aviz strict referitor la infracțiunile din domeniul circulației rutiere.

Consiliul Legislativ a transmis un aviz cu observații. Acest aviz atrăgea atenția asupra insuficientei motivări a caracterului de urgență a proiectului de OUG pentru modificarea Codurilor.

Referitor la avizul solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), trebuie precizat că această solicitare a fost înregistrată în jurul orelor 17.00, stabilindu-se ca termen de emitere a avizului, a doua zi, 1 februarie 2017, ora 9.00, fără nicio precizare cu privire la ședința de guvern din 31 ianuarie 2017. Mai mult, s-au trimis către CSM două forme ale proiectului de act normativ pentru modificarea Codurilor, respectiv sub forma ordonanței de urgență și sub forma proiectului de lege.

Deși nu a fost trimis un aviz de la CSM, reprezentanții Ministerului Justiției au atașat avizul negativ al amintitei instituții emis însă pentru forma proiectelor așa cum fuseseră publicate în data de 18 ianuarie 2017, deși între timp apăruseră modificări de substanță, dintre care sunt de amintit introducerea unor cauze de nepedepsire în cazul abuzului în serviciu și a favorizării făptuitorului.

Ministerul Afacerilor Externe nu a transmis un aviz formal, ministrul de resort semnând proiectul de act normativ pentru modificarea Codurilor chiar în sediul Guvernului, deoarece i s-a solicitat „pe loc” acest aviz.

În privința avizului Ministerului pentru Relația cu Parlamentul (MRP), acesta a fost finalizat în jurul orei 20.00, fiind asumat de ministrul de resort care l-a semnat. Acest aviz de oportunitate cu observații și propuneri a fost înregistrat și ștampilat la cabinetului ministrului pentru Relația cu Parlamentul, căpătând caracter de act oficial. Imediat după înregistrare, semnare și ștampilare, avizul MRP a fost transmis prin fax, ajungând la Ministerul Justiției în jurul orei 20.02, faxul fiind înregistrat cu ștampilă și număr de înregistrare, conform metodologiei, astfel că a devenit, la rândul său, un act oficial.

Acest prim aviz al MRP era intitulat aviz de oportunitate cu observații și propuneri. Conform metodologiei, în acest caz, proiectul de OUG pentru modificarea CP și CPP, sau trebuia modificat în sensul celor solicitate de MRP sau se renunța la adoptarea în forma OUG și se iniția ca proiect de lege care era trimis Parlamentului României.

Sintetic, avizul MRP, critica nemotivarea urgenței proiectului de modificare a CP și CPP. Acest aviz a fost predat de reprezentanții MRP către reprezentanții Ministerului Justiției.

Personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a luat la cunoștință despre conținutul avizului MRP după ora 20.00 și a comunicat, prin intermediari, către ministrul Justiției, impedimentele rezultate din avizul MRP.

Între orele 20.00 și 21.00, la sediul Guvernului, au avut loc discuții tensionate cu privire la avizul MRP, între reprezentanții MRP și reprezentanții Ministerului Justiției. În final, reprezentanții MRP au fost convinși să modifice avizul inițial, astfel că, în intervalul amintit, a fost emis un al doilea aviz, de data aceasta favorabil, din care sunt eliminate toate pasajele critice la adresa proiectului de modificare a CP și CPP.

Acest al doilea aviz al MRP, favorabil, a fost finalizat în jurul orelor 21.10 – 21.15, fiind înregistrat, semnat, ștampilat și transmis prin fax către Ministerul Justiției, unde a fost înregistrat cu același număr ca și primul aviz.

Este de menționat că, deși până la ora inițială stabilită pentru începerea ședinței de guvern – 19.45, a fost înregistrat la Secretariatului General al Guvernului, avizul de la CSAT (necesar pentru adoptarea proiectelor de buget aflate pe ordinea de zi), ședința de Guvern a fost totuși amânată până în jurul orei 21.00 din cauza nefinalizării avizului de la MRP cu privire la proiectul de OUG pentru modificarea CP și CPP. Această amânare a ședinței de guvern a avut loc, deși acest ultim act nu era menționat pe ordinea de zi și nici nu se solicitase suplimentarea ordinii de zi. Întreaga ședință de Guvern a durat între 15 și 25 minute.

În timpul ședinței, după ce s-au discutat și adoptat proiectele de acte normative privind bugetul de stat, precum și un proiect de hotărâre al Ministerului Transporturilor, ministrul Justiției a solicitat suplimentarea ordinii de zi cu trei proiecte printre care și proiectul OUG pentru modificarea CP și CPP. Expunerea ministrului Justiției a durat 2-3 minute, iar proiectul OUG nr 13/31.01.2017 a fost aprobat de guvern, constatându-se formal existența avizelor, deși cel de la CSM era unul pe un proiect mai vechi, cel de la MAE era certificat doar printr-o simplă semnătură, iar primul aviz de oportunitate cu observații și propuneri al MRP (care ar fi blocat adoptarea OUG nr. 13/2017) nu a fost atașat la dosarul de avize.

Cel de-al doilea aviz de la MRP, în original, a fost preluat de reprezentanții Ministerului Justiției chiar în seara zilei de 31 ianuarie 2017, însă a fost înregistrat la nivelul Ministerului Justiției abia a doua zi, 1 februarie 2017, la același număr cu primul aviz de la MRP – cel cu observații și propuneri (care fusese transmis prin fax la data de 31 ianuarie 2017, în jurul orelor 20.02).

Pe parcursul urmăririi penale au rezultat probe în sensul că primul aviz, cel cu observații și propuneri, transmis prin fax de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul către Ministerul Justiției, a fost distrus în interiorul ultimului minister menționat.

De asemenea, și originalul primului aviz cel cu observații și propuneri, emis de MRP și predat reprezentanților Ministerului Justiției, a fost sustras, la acest moment nemaifiind identificat în rândul documentelor existente în cadrul Ministerului Justiției.

Pe parcursul urmăririi penale în prezenta cauză, sesizându-se că sunt puse întrebări de către procurorii DNA, cu privire la circuitul documentelor în cadrul Ministerului Justiției, cu referire și la avizele de la MRP, transmise prin fax sau oficial, au fost făcute mențiuni nereale în condica de predare – primire de la cabinetul ministrului Justiției cu privire la primul aviz transmis prin fax de la MRP și înregistrat oficial cu număr și ștampilă la nivelul Ministerului Justiției. De asemenea, există date că ar fi fost plăsmuite și alte documente care să justifice mențiunile nereale din condica de predare primire de la cabinetul ministrului Justiției.

Astfel, în raport de aceste aspecte, s-a apreciat că este oportună extinderea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
– Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, în raport de distrugerea primului aviz transmis prin fax de la MRP și înregistrat oficial la nivelul Ministerului Justiției (pe data de 31 ianuarie, ora 20.02), precum și de sustragerea originalului acestui prim aviz al MRP ce a fost predat reprezentanților Ministerului Justiției;
– Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri și fals intelectual, în raport de mențiunile reprezentând atestări ale unor date nereale, realizate pe parcursul desfășurării urmăririi penale, în cuprinsul condicii de predare/primire de la cabinetul ministrului, precum și cu privire la întocmirea altor documente care să ateste nereal respectivele mențiuni.

În concluzie,

1. Analizând actele aflate la dosar, se constată că nu se poate reține în prezenta cauză săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr.78/2000 de către persoane ce dețin funcții de conducere într-un partid politic, care și-ar fi exercitat autoritatea sau influența politică în vederea adoptării, în seara zilei de 31.01.2017, a unei ordonanțe de urgență prin care au fost modificate codurile penal și de procedură penală, cu scopul favorizării unor persoane urmărite penal sau judecate care, în felul acesta, ar fi beneficiat direct sau indirect de foloase necuvenite, deoarece actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au confirmat săvârșirea vreunei fapte de natură penală.

Raportând prevederile care incriminează infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, la datele rezultate în urma efectuării urmăririi penale, se constată că, nu au rezultat date sau indicii concrete care să conducă la concluzia săvârșirii unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.

În urma analizării actelor de urmărire penală aflate la dosar, mai precis a declarațiilor martorilor audiați în cauză, a documentelor ridicate și a celorlalte probe, nu au rezultat indicii concrete în sensul celor sesizate în sesizarea ce a stat la baza înregistrării prezentului dosar.

2. Având în vedere că, din analiza actelor de urmărire penală, rezultă indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, respectiv:
– favorizare a făptuitorului
– prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului( prevăzută și sancționată de Legea 115/1999)
– sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,
– sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
– fals intelectual,

și întrucât aceste infracțiuni nu intră în sfera de competență de Direcției Naționale Anticorupție, nefiind întrunite condițiile specifice prevăzute în Legea nr. 78/2000 republic. sau a OUG nr. 43/2002, cu referire la aceste cinci infracțiuni cauza se va disjunge și se va declina spre soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week