ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Opţiunea în Codul Civil al Republicii Moldova. Aspecte de drept comparat

28.02.2017 | Maxim MACOVEI
Abonare newsletter
Maxim Macovei

Maxim Macovei

Rădăcinile contractului de opţiune

Rădăcinile opţiunii moderne se trag încă din timpul Greciei Antice. După cum relatează Nassim Taleb în “Antifragil”, una din primele menţiuni despre folosirea opţiunii este întâlnită în lucrarea lui Aristotel, care descrie exemplul unei speculaţii reuşite, realizată de un alt filosof – Thales. În „Politica” lui Aristotel apare o anecdotă despre Thales din Milet, filosof şi matematician presocratic. Această poveste, care abia dacă ocupă o jumătate de pagină, ne introduce în tema opţionalităţii.

Thales era filosof, un ionian vorbitor de greacă, cu origini feniciene (oraşul portuar Milet, din Asia Mică). Însă, ca filosof, Thales era, evident, sărac lipit. Se săturase de amicii lui, care erau implicaţi profund în activităţi tranzacţionale şi care îl înţepau spunându-i că acei care pot să facă fac, iar restul filosofează. Aşa că Thales a făcut următoarea faptă vitejească: a închiriat pentru un sezon toate presele de măsline din zona oraşului Milet şi din insula Chios, plătind o sumă mică. Deţinând o anumită sumă de bani (nesemnificativă), a închiriat din timp prese pentru stoarcerea uleiului de la proprietarii acestora din oraşele Milet şi Chios, care nu erau predispuşi să creadă în presupunerile lui Thales şi recolta bogată în acel an, deci Thales a achiziţionat dreptul de a folosi presele în viitor, dar dacă nu şi-ar fi dorit, ar putea să n-o facă, pierzând banii deja plătiţi. Când a venit vara, şi recolta, într-adevăr, s-a adeverit a fi foarte bogată, Thales a putut câştiga sume mari pentru acordarea dreptului de folosinţă a preselor închiriate tuturor doritorilor. Recolta din măsline a fost extrem de îmbelşugată, aşa că presele de măsline se aflau la mare căutare. Thales le-a permis proprietarilor de prese să-şi defăşoare activitatea în condiţiile puse de el, câştigînd o avere substanţială în acest proces. După care a revenit la filosofat.

Thales s-a pus în situaţia de a profita de lipsa lui de cunoştinţe şi de proprietatea secretă a asimetriei (a se citi opţiunii). Cheia pentru mesajul despre opţiune este aceea că el nu avea nevoie să înţeleagă prea mult mesajul stelelor. A avut pur şi simplu un contract de opţiune, care este arhetipul asimetriei, poate singura asimetrie explicită pe care o putem găsi în cea mai pură formă. Opţiunea este un contract, „dreptul, dar nu obligaţia” beneficiarului, şi, bineînţeles, „obligaţia, dar nu dreptul” celeilalte părţi. Thales, avea dreptul, dar nu obligaţia, de a folosi presele de măsline în cazul în care nivelul cererii ar fi crescut, cealaltă parte avea obligaţia, nu şi dreptul. Thales a plătit un preţ mai mic pentru acest privilegiu, cu o pierdere limitată şi un câştig posibil mare. Aceasta a fost prima opţiune cunoscută în istorie.

Contractul de opţiune în legislaţia Republicii Moldova

Precizări prealabile

Ţin să fac o precizare prealabilă: contractul de opţiune analizat în prezentul articol nu echivalează cu opţiunea ca instrument financiar, care, conform prevederilor lit. d), alin. (1), art. 4 din Legea nr. 171 din 11.07.2012 privind piaţa de capital, sunt reglementate de aceasta din urmă. O definiţie mai desfăşurată a instrumentelor financiare derivate (din care fac parte contractele options), se conţine în alin. (6) pct. 5 din Hotărârea BNM Nr. 255 din 17.11.2011, care prevede că instrumentele finaniciare derivate sunt „instrumente financiare utilizate prin contracte financiare a căror valoare are la bază preţul unui activ suport. Acesta poate fi un instrument financiar, o marfă sau indicatori şi valori ce măsoară diverse evenimente, instrumente financiare sau statistici, prin intermediul cărora pe piaţa financiară se pot efectua operaţiuni de cumpărare-vânzare a riscurilor financiare, şi anume: riscul dobânzilor, riscul valutar, riscul modificării cursului acţiunilor şi preţurilor la mărfuri, riscul de credit etc. Această categorie include contractele forward, futures, swap şi opţiunile.

Sediul materiei în legislaţia Republicii Moldova

Conform prevederilor art. 792 din Codul Civil al Republicii Moldova:părţile pot conveni asupra dreptului unilateral al cumpărătorului de a achiziţiona un bun până la un anumit moment (opţiunea de cumpărare) sau asupra dreptului vânzătorului de a vinde în aceleaşi condiţii un bun cumpărătorului (opţiunea de vânzare). În privinţa contractelor de opţiune se aplică normele de vânzare-cumpărare dacă părţile nu convin altfel.

Momentan, consider că reglementarea opţiunii în Codul Civil al RM este defectuoasă, din mai multe considerente.

În primul rând, este necesară indicarea expresă a faptului, că dreptul beneficiarului opţiunii este corelativ cu obligaţia ofertantului. Dezasamblarea construcţiei opţiunii, ne permite să evidenţiem elementele constitutive a acesteia:

a) obligaţia proprietarului preselor, care este ţinut să execute o anumită prestaţie şi/sau să transmită un drept în momentul în care Thales îi va transmite acceptarea,

b) dreptul potestativ (secundar) al lui Thales, care este corelativ obligaţiei proprietarului. Astfel, Thales, în istoria de mai sus, a dobândit un drept potestativ, el având posibilitatea de a alege dacă va închiira sau nu presele de măsline, proprietarul preselor, pe de altă parte, are o obligaţie, executarea căreia depinde de voinţa lui Thales. Cu alte cuvinte, executarea obligaţiei este suspendată până la momentul acceptării lui Thales.

c) mecanismul ofertei irevocabile, în sensul că proprietarul preselor rămâne legat de propria declaraţie de voinţă, iar Thales o poate accepta sau refuza. În acelaşi timp, consider că opţiunea este un act juridic sui-generis, indiferent de faptul dacă opţiunea este prevăzută ca o clauză într-un contract de locaţiune sau în calitate de document aparte. Deşi opţiunea se structurează printr-o ofertă irevocabilă, opţiunea este o construcţie mult mai complexă, diferenţele dintre acestea vor fi analizate mai jos.

De asemenea, faptul că opţiunea este reglementată ca o varietate a vânzării-cumpărării, nu limitează aplicabilitatea acesteia doar la un singur tip de contracte. În temeiul principiului libertăţii contractuale, opţiunea poate fi aplicată oricărui contract, dacă o permite natura acestuia. Opţiunea poate fi aplicată şi în cazul locaţiunii (cum a făcut Thales), arendei, leasingului, creditului etc. Totuşi, este discutabilă, dacă nu exclusă chiar, aplicabilitatea opţiunii în privinţa contractelor reale.

Nu în ultimul rând, sintagma „până la un anumit moment” este lacunară şi nu ne răspunde la întrebarea: înăuntrul cărui termen poate fi făcută acceptarea? Ce se întâmplă dacă părţile nu au indicat acest termen? Se aplică în acest caz regulile ofertei irevocabile sau nu?

Opţiunea vs. oferta irevocabilă

De ce părţile preferă uneori să întocmească propunerea unei oferte prin intermediul încheierii unui contract de opţiune sau includerea unei asemenea clauze într-un contract?

În primul rând, acest fapt este legat de circumstanţa că oferta irevocabilă obligă ofertantul (promitentul) pe întreaga durată a ofertei. Punând la dispoziţie o ofertă irevocabilă, ofertantul acordă celeilalte părţi un drept potestativ (secundar) ca prin simpla manifestare a voinţei beneficiarului să dea naştere unui contract şi pe durata acestei perioade este supus incertitudinii. Această stare pe perioada aşteptării creează riscuri considerabile. Pe perioada valabilităţii ofertei, condiţiile pieţei sau alte circumstanţe se pot schimba, iar condiţiile ofertei vor înceta să reprezinte interesele ofertantului. Respectiv, ofertele practic nu se acordă pe perioade mai îndelungate cu titlu gratuit. În acelaşi timp, în circuitul economic există necesitatea în ofertele irevocabile pe termen lung, care permit acceptantului în decursul acestei perioade mai îndelungate să aibă posibilitatea de a decide de sine stătător şi arbitrar asupra încheierii contractului şi naşterii drepturilor şi obligaţiilor. Pentru a crea condiţiile de conciliere a acestor interese, este folosit în practică mecanismul depunerii unor plăţi, de către beneficiarul care doreşte să primească o ofertă irevocabilă pe termen lung, şi toate comodităţile ce reies din aceasta. Această plată (premia de opţiune, preţ de exercitare) compensează într-o anumită măsură, riscurile ofertantului, legate de asumarea poverii de aflare într-o stare de incertitudine pe durata unei anumite perioade de timp, şi stimulează de fapt acordarea unor asemenea oferte. Pentru a putea încadra relaţiile privind propunerea unei oferte irevocabile în schimbul unei contraprestaţii numite premia de opţiune sau preţ de exercitare, părţile vor redacta o asemenea ofertă sub forma unui act juridic bilateral.

În al doilea rând, încheierea acordului privind acordarea ofertei irevocabile îşi are scopul de a reglementa relaţiile părţilor pe perioada de timp ce precedă acceptarea ofertei şi de a prevedea un şir de obligaţii de informare (prezentarea dărilor de seamă financiare, spre exemplu), modul de interacţiune şi comunicare a părţilor în perioada de timp ce precedă acceptarea, regimul confidenţialităţii şi alte aspecte organizatorice. Fără încheierea unui contract aceste aspecte ar fi, reieşind din prevederile legii, practic imposibil de reglementat.

În acelaşi timp, având în vedere principiul libertăţii contractuale, nu este exclusă ipoteza în care ofertantul îşi rezervă dreptul de a refuza, unilateral, încheierea contractului. Refuzul de la opţiune va însemna în acelaşi timp revocarea ofertei, în această situaţie ofertantul ar trebui să restituie premia de opţiune, în cazul în care a fost prevăzută o astfel de plată şi a fost achitată. Cu toate acestea, opţiunea ar putea prevedea atât refuzul necondiţionat, cât şi dreptul de a refuza, condiţionat de survenirea anumitor condiţii, circumstanţe.

Opţiunea vs. antecontract

Opţiunea este diferită şi de antecontract, opţiunea fiind chiar preferabilă antecontractului. Problema efectelor antecontractului este discutată în prezent de doctrină, de asemenea lipsind o practică judecătorească uniformă. Problema care se pune în cazul antecontractului este, în caz că promitentul sau una din părţile antecontractului se eschivează de la încheierea contractului de bază, dacă poate sau nu instanţa judecătorească să oblige la încheierea contractului de bază, hotărârea în acest caz ţinând locul consimţământului părţii care se eschivează sau partea îndreptăţită va putea solicita doar repararea prejudiciului cauzat prin faptul eschivării de la încheierea contractului de bază? Adică property rule vs. liability rule. Pe de o parte art. 703 Cod Civil prevede „Contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a contracta date unei alte persoane este opozabil beneficiarului promisiunii fără a-l priva pe acesta de dreptul de a cere promitentului şi terţului de rea-credinţă care a contractat cu ultimul repararea prejudiciilor suferite” (liability rule), pe de altă parte, în temeiul art. 11 Cod Civil, lit. e), apărarea dreptului civil se face şi prin impunerea la executarea obligaţiei în natură (property rule). În cazul opţiunii, însă, nu se pune problema încheierii contractului de bază, proprietarul preselor deja a consimţit la încheierea contractului de bază şi este ţinut la executarea obligaţiilor ce reies din acesta, odată ce Thales îi va transmite acceptarea.

Practica aplicării opţiunii în Republica Moldova

Insuficienţa de reglementare a opţiunii este o problemă, din punct de vedere practic, în relaţia cu terţii faţă de contract. Dacă modelarea opţiunii de către părţi poate fi făcută în temeiul principiului libertăţii contractuale, totuşi sunt necesare unele garanţii: că proprietarul preselor nu va înstrăina bunul pe toată perioada de valabilitate a opţiunii, că bunul nu va fi gajat, ipotecat. Pentru bunurile imobile, există o soluţie prin prisma lit. f), alin. (2), art. 508 Cod Civil, adică notarea în registrul bunurilor imobile a interdicţiei de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris. Mai complicată, la moment, este situaţia cu bunurile mobile. Thales vrea să se asigure că la momentul în care el decide că doreşte să ia în locaţiune sau să cumpere un bun, acest bun nu va fi deja dat în locaţiune sau înstrăinat unui terţ. În ipoteza în care Thales a încheiat un contract de opţiune, prin care asociatul unic Socrate, care deţine 100% din capitalul social al „Femida” SRL, s-a obligat să înstrăineze partea sa socială către Thales, acesta din urmă dobândind dreptul de a alege dacă va cumpăra sau nu partea socială, în termen de 2 ani din momentul încheierii contractului, Thales va dori noteze (să înregistreze o menţiune) o interdicţie în Registrul de stat al persoanelor juridice privind înstrăinarea părții sociale pe durata valabilităţii opţiunii. Camera Înregistrării de Stat va refuza, evident. Thales este descurajat, însă unica modalitate viabilă momentan pentru a asigura opozabilitatea opţiunii faţă de terţi este autentificarea notarială a opţiunii (contractului). Mai mulţi notari sunt de părere că, spre exemplu, în eventualitatea în care Socrate va intenţiona să înstrăineze partea sa socială care este obiectul opţiunii, dacă contractul de opţiune este autentificat notarial, atunci terţul care va încheia contractul de vânzare-cumpărare a părţii sociale cu Socrate pe durata valabilităţii opţiunii va fi de rea-credinţă, respectiv Thales va putea solicita transmiterea părţii sociale în natură.

Practica judecătorească, la fel, nu ne dă prea multe răspunsuri. În cauzele Inspectoratul Fiscal de Stat vs Oleg Voronin şi SA „Autoprim-Service” vs ÎM „IPB-Leasing Grup” SRL, opţiunea este analizată superficial şi insuficient pentru a trage careva concluzii cu privire la natura juridică a acesteia.

Contract unilateral sau bilateral?

De regulă, opţiunea are un caracter unilateral, în sensul că dreptul la acceptare este dobândit doar de către una dintre părţi, iar cealaltă este în stare de incertitudine. Legea nu prevede expres acest lucru, dar din principiul libertăţii contractuale rezultă că părţile pot încheia o opţiune bilaterală, în care fiecare parte în acelaşi timp este şi ofertant, şi beneficiar. Corespunzător, contractul de bază va intra în vigoare, dacă oferta bilaterală care se conţine în opţiune va fi acceptată de oricare dintre părţi. Aceste contracte, de regulă, nu conţin o premie de opţiune.

Pactul de opțiune în Codul Civil român

Codul Civil român reglementează în art. 1278 opţiunea (denumită pactul de opţiune) sub aspectele obiectului, conţinutului, formei şi mecanismului de formare a contractului preconizat.

Alin. (1) al art. 1278 Cod civil român prezintă pactul de opţiune prin trimitere la noţiunea ofertei irevocabile, cu care prezintă asemănare în privinţa efectului unilateral şi irevocabil al declaraţiei de voinţă al promitentului. Spre deosebire de ofertă, care este un act juridic unilateral ca mod de formare, pactul de opţiune reprezintă un contract (act juridic bilateral), mai precis, o promisiune unilaterală, prin efecte, de a contracta. Specificul pactului de opţiune faţă de o promisiune unilaterală de a contracta în general rezidă în faptul declarării irevocabile a voinţei promitentului de a încheia contractul, dar nu în sensul naşterii unei obligaţii de a face, el a consimţit deja la perfectarea, naşterea contractului, operaţiune care va fi decisă discreţionar de către beneficiar prin acceptarea declaraţiei de voinţă irevocabile a promitentului. De asemenea, art. 1278 din Codul civil român are valoarea dreptului comun în materie, cu observarea dispoziţiilor speciale din noul Cod civil reglementând încheierea, de exemplu, a contractului de vânzare-cumpărare prin intermediul pactului de opţiune, conform art. 1668 Cod civil român[1]. Astfel, în materia specială a pactului de opţiune privind un contract de vânzare cumpărare, se subliniază ideea că pactul poate fi un contract unilateral – dacă beneficiarul nu îşi asumă nicio obligaţie, sau un contract sinalagmatic, în caz contrar.[2]

Analizarea art. 1278 din Codul civil român permite desprinderea următoarelor componente principale ale regimului juridic al pactului de opţiune:

– Părţile pactului de opţiune au denumiri specifice: beneficiarul opţiunii şi promitentul,

– Obiectul pactului de opţiune este reprezentat de declaraţia de voinţă (oferta) a promitentului de a încheia contractul în condiţiile convenite şi de acceptarea, refuzul declaraţiei (oferta),

– Pactul de opţiune trebuie să conţină toate elementele esenţiale şi necesare contractului preconizat a se încheia, precum şi elementele specifice pactului (termenul de accceptare, refuz al declaraţiei de voinţă, modalitatea de acceptare, refuz, întrarea în vigoare a viitorului contract[3].

Opțiunea în Codul Civil al Federației Ruse

În opinia mea, comparând normele care reglementează opțiunea în Codul civil al Republicii Moldova, Codul civil român și Codul Civil al Federației Ruse, cea mai reușită și completă reglementare se conține în cel din urmă. Opțiunea este reglementată în două articole, art. 4292 și 4293 Cod civil.

Codul Civil rus clasifică opţiunile în 2 tipuri: opţiunea de încheiere a contractului (art. 4292) şi contractul de opțiune (art. 4293). Contractul de opțiune prezintă în sine o construcţie contractuală, în virtutea căreia o parte se obligă să-şi execute obligaţiile în cazul înaintării acestei cerinţe de către cealaltă parte.

Distincţia esenţială între contractul de opțiune şi opţiunea de încheiere a contractului constă în faptul că opţiunea de încheiere este un contract distinct, iar din momentul în care este primită acceptarea ia naştere contractul de bază. Cu alte cuvinte, opţiunea de încheiere este un contract sui generis: contract care mijloceşte încheierea contractului de bază. Opţiunea de executare nu este un contract sui generis, acesta fiind oricare contract (vânzare-cumpărare, schimb, locaţiune), în care executarea obligaţiilor este amânată până la momentul înaintării cerinţei de către cealaltă parte. La momentul înaintării cerinţei de executare nu ia naştere un nou contract, ci apare temeiul în baza căruia partea va trebui să-şi execute obligaţiile, care fac obiectul opţiunii. Contractul de opțiune nu dă naştere unui drept potestativ de a încheia un contract prin manifestarea de voinţă, ci un drept potestativ de a cere executarea obligaţiilor ce reies dintr-un contract deja încheiat. Deci, în locul a două contracte, vom avea un singur contract care urmează a fi executat după înaintarea cerinţei. În esenţă, contractul de opțiune este un model alternativ de structurare a schemei, prin care actualizarea tranzacţiei depinde de aprecierea arbitrară uneia dintre părţi, iar diferenţa dintre opţiunea de încheiere se manifestă sub forma diferită a structurii drepturilor şi obligaţiilor. În principiu, una şi aceeaşi idee (contractul de vânzare cumpărare sub condiţia manifestării voinţei de către una dintre părţi) poate fi realizată atât prin intermediul opţiunii de încheiere, cât şi a contractul de opțiune.

Dacă acceptarea nu va fi înaintată în termenul prevăzut în opţiune, opţiunea încetează. În cazul în care părțile nu au prevăzut un termen pentru transmiterea acceptării, termenul de aceptare se prezumă a fi un an.

În ceea ce ţine de cesiunea dreptului potestativ în cazul contractului de opțiune, având în vedere că în acest caz dreptul potestativ reiese din dreptul de creanţă al creditorului (beneficiarul ofertei), de a cere executarea obligaţiei şi este indisolubil legat de acesta, cesiunea dreptului secundar este posibilă doar odată cu cesiunea a însăşi creanţei. Această cesiune va fi întru totul reglementată de prevederile cesiunii de creanţă şi de aici decurge un oarecare avantaj al opţiunii de executare în comparaţie cu opţiunea de încheiere. În ultimul caz, este mai greu de identificat natura juridică a cesiunii, întrucât cesiunea se va aplica doar prin analogie şi în mod selectiv.

Opțiunea se prezumă a fi cu titlu oneros, dacă părțile nu au prevăzut altfel. Premia de opţiune (preţul de exercitare) are o fundamentare proprie, cauză de sine stătătoare, şi reprezintă o contraprestaţie pentru acordarea ofertei irevocabile şi dobândirea de către beneficiar a dreptului potestativ de acceptare. De aici, rezultă în mod evident că premia de opţiune nu se restituie în cazul în care acceptarea nu a fost realizată, de asemenea, nu intră în contul plăţii care va fi efectuată pentru contractul de bază dacă a fost făcută acceptarea şi contractul de bază îşi va produce efectele. Desigur că părţile pot prevedea şi contrariul, spre exemplu părţile unei opţiuni sub condiţie suspensivă pot prevedea că premia de opţiune este supusă restituirii, total sau parţial, dacă condiţia suspensivă nu va surveni.

Opţiunea poate fi încheiată sub condiţie suspensivă sau rezolutorie. Astfel, sub condiţie va fi pus dreptul potestativ al beneficiarului. Dacă opţiunea este încheiată sub condiţie suspensivă, dreptul de a accepta şi a da forţă juridică contractului de bază apare doar din momentul survenirii unei astfel de condiţii. Dacă opţiunea este încheiată sub condiţie rezolutorie, dreptul la accept, care nu a fost anterior realizat de beneficiar, încetează înainte de termenul indicat în opţiune, la survenirea condiţiei rezolutorii.

Dacă părţile au inclus în opţiune o condiţie suspensivă, corelaţia acestei condiţii cu termenul acceptării poate fi formată prin una din două căi. În primul rând, părţile pot indica că acceptarea ar trebui să survină în interiorul unei perioade de timp, calculată din momentul încheierii opţiunii, sub condiţia survenirii condiţiei suspensive. În acest caz, survenirea condiţiei suspensive este un element obligatoriu pentru realizarea şi apariţia dreptului la accept, dar, după scurgerea perioadei indicate, dreptul la acceptare va înceta în orice caz. În al doilea rând, părţile pot prevedea că acceptarea poate fi realizată în interiorul unui termen care va începe să curgă după survenirea condiţiei suspensive, în acest din urmă caz, când părţile condiţionează exercitarea acceptării de survenirea condiţiei suspensive, ar fi binevenită includerea în contract a termenului maxim în interiorul căruia ar putea surveni condiţia suspensivă, în vederea evitării creării unei stări de veşnică incertitudine. În situaţia în care părţile nu au prevăzut un asemenea termen, instanţa, întru evitarea stării de veşnică incertitudine, ar trebui să reiasă din raţiunea existenţei unei condiţii despre faptul că oferta încetează dacă condiţia nu va surveni într-un termen rezonabil. Identificarea acestui termen rezonabil depinde de tipul opţiunii, caracterul contractului de bază şi alte circumstanţe relevante.



[1] FL.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, ed. A 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, pag. 1418.
[2] FL.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, ed. A 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, pag. 1418.
[3] FL.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, ed. A 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, pag. 1419.


Maxim Macovei
Preşedinte ELSA Republica Moldova
Membru al echipei JMD

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week